Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 585 din data de 05.02.2013
Prin sentința civilă nr. 585 din 05.02.2013 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosar nr. 1869/108/2012, s-a admis în parte acțiunea în administrativ formulată de reclamant, a fost anulată hotărârea privind modificarea hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 128/2007 pentru aprobarea caietului de sarcini și a regulamentului de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân, emisă de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Arad și a fost respinsă în rest acțiunea reclamantului.
S-a precizat dintru-nceput că raportat la prevederile aliniatului 1 de la art. 18 din Legea nr. 554/2004, reglementează un contencios administrativ de plină jurisdicție (Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 4647din 19.12.2006, nepublicată), iar în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ recunoașterea sau realizarea unui drept/interes legitim vătămat sunt condiționate de existența unui act administrativ nelegal tipic sau asimilat (Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 850 din 09.02.2007, publicată în “Jurisprudență”; 2007 I ), după cum admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ este condiționată de justificarea vătămării unui drept sau a unui interes legitim astfel cum acestea sunt definite la art. 2 alin. 1 lit. o și p din Legea nr. 554/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 4484 din 12.12.2006, nepublicată); în sensul celor de mai sus s-a subliniat și jurisprudența în materie a Curții de Apel Timișoara, în conformitate cu care acțiunea în contencios administrativ se justifică numai în ipoteza existenței unui drept vătămat (Secția comercială și de contencios administrativ, decizia nr. 1072 din 30.11.2005), că temeinicia acțiunii în contencios administrativ este condiționată de proba dreptului vătămat concretizată prin nelegalitatea actului atacat (Secția comercială și de contencios administrativ, sentința civilă nr. 115 din 02.03.2004) și că este nefondată acțiunea în contencios administrativ prin care reclamantul nu face dovada unui drept vătămat sau după caz a interesului legitim încălcate prin actul autorității publice (Secția comercială și de contencios administrativ, decizia nr. 586 din 09.11.2004), hotărâri judecătorești publicate în Buletinul Jurisprudenței.
Dintr-un alt punct de vedere, dar pe aceeași linie de idei și cu valoare de principiu, s-a mai precizat, că instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea acțiunii în anularea unui act administrativ cu caracter normativ trebuie să verifice concordanța acestuia cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis ținându-se seama de principiul ierarhiei și forței juridice a acestora consacrat de art. 1 alin. 5 din Constituția României și art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative republicată (Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 688 din 06.02.2007, publicată în Jurisprudență 2007 I) și chiar și în ipoteza în care acțiunea în contencios administrativ vizează un act administrativ normativ se cere dovada dreptului vătămat în condițiile aceluiași art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 (Curtea de Apel Timișoara – Secția de contencios administrativ și fiscal, sentința civilă nr. 205 din 18.09.2007, publicată în Buletinul Jurisprudenței 2007).
Or, privitor la primul capăt de cerere din acțiunea introductivă de instanță de la pct. 1 a cererii reclamantului nu au putut fi primite criticile pe care partea le-a adus hotărârilor de consiliu atacate și anexelor la acestea de vreme ce prin art. 1 din Hotărârea nr. 126/31.05.2007, a Consiliului Local Arad, neatacat de către reclamant, s-a înființat Serviciul public de administrare a activității de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân, care funcționează în cadrul Primăriei Municipiului Arad, măsura în discuție fiind în deplin acord cu OG nr. 71/2002, privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, aprobată prin Legea nr. 3/9 ianuarie 2003, respectiv cu art. 6 alin. 1 din acest act normativ, în conformitate cu care serviciile de administrare a domeniului public și privat se înființează și se organizează, în condițiile prezentei ordonanțe, ținându-se seama de mărimea, gradul de dezvoltare și de particularitățile economico-sociale ale localităților și în raport cu starea dotărilor și echipărilor edilitar-urbane existente și cu posibilitățile locale de finanțare a funcționării, exploatării și dezvoltării acestora, dar și cu art. 7 alin. 1 din aceeași ordonanță potrivit cu care înființarea, organizarea, coordonarea și reglementarea serviciilor de administrare a domeniului public și privat constituie dreptul exclusiv al autorităților administrației publice locale, iar monitorizarea și controlul funcționării și gestionării acestora intră în atribuțiile și responsabilitatea exclusivă a acestor autorități și nu în ultimul rând cu art. 10 alin. 1 lit. a din ordonanța menționată în virtutea căruia gestiunea serviciilor de administrare a domeniului public și privat se poate organiza în modalitatea gestiunii directe, în condițiile precis determinate de ordonanță, precum în speța de față unde prin art. 2 din aceeași hotărâre de consiliu, menționată la început de aliniat de această dată atacat în contencios administrativ, s-a aprobat gestiunea directă a serviciului mai sus menționat.
Astfel fiind, nu se pune problema nelegalității actelor administrative – hotărâri de consiliu și anexe indicate de reclamant și pentru care s-a solicitat anularea tocmai pentru aceea că nu sunt incidente dispozițiile speciale ale OUG nr. 34/2006, de care s-a prevalat partea reclamantă, act normativ care reglementează regimul juridic al contractului de achiziție publică, al contractului de concesiune de lucrări publice și al contractului de concesiune de servicii, procedurile de atribuire a acestor contracte, precum și modalitățile de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor emise în legătură cu aceste proceduri, ceea ce nu este cazul în speță, cu alte cuvinte nu trebuiau aplicate prevederile art. 9 lit. c1 din această ordonanță de urgență, cum a apreciat reclamantul, pentru că nu s-a pus în niciun fel problema ipotezei vizată de legiuitor cu prilejul edictării normelor de drept de la textul menționat, adică atribuirea, de către o entitate juridică fără calitate de autoritate contractantă, a unui contract de servicii, în cazul în care se îndeplinesc în mod cumulativ condițiile ca respectivul contract să fie finanțat/subvenționat în mod direct, în proporție de mai mult de 50%, de către o autoritate contractantă și ca valoarea estimată a respectivului contract să fie egală sau mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro.
Cât privește cel de al doilea capăt de cerere din acțiunea introductivă de instanță de la pct. 2 a cererii reclamantului, nici susținerile care îl întemeiază nu au putut fi primite de către instanță deoarece, în pofida motivațiilor detaliate ale autorului lor, în cauză de nicăieri din cuprinsul capitolelor II și IV din Anexa nr. 2 la HCL Arad nr. 128/31 mai 2007 nu rezultă că pârâtul consiliu ar fi reglementat o măsură contravențională complementară constând în ridicarea autoturismului.
Astfel fiind, s-a observat că deși în motivarea acțiunii sale reclamantul a amintit prevederile art. 64 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în conformitate cu care ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament, înainte de toate trebuie subliniat că însuși legiuitorul a stabilit prin voința sa că poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă și că mai mult decât atât ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz, și că, potrivit alin. 2 al aceluiași text legal, contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar se suportă de către deținătorul acestuia; cu toate acestea, a omis din vedere reclamantul prevederile exprese și lipsite de orice echivoc și în egală măsură imperative ale art. 97 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, potrivit cu care în cazurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, polițistul rutier dispune și una dintre măsurile tehnico-administrative enunțate, printre care și ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar (lit.d).
Cât privește împrejurarea evidențiată în acțiune privitoare la cazurile limitative reglementate la art. 117 din aceeași ordonanță de urgență care permit imobilizarea unui vehicul de către polițistul rutier pentru săvârșirea unora dintre faptele enumerate în acest text legal, aceasta nu poate conduce la concluzia inaplicabilității dispozițiilor imperative amintite în aliniatul precedent al considerentelor sentinței de față, cu atât mai mult cu cât textul art. 117 menționat se regăsește cu același conținut și în actul normativ de bază și anume în ordonanța de urgență vizată și republicată în temeiul art. III din Legea nr. 49/2006, pentru aprobarea OUG nr. 195/2002, care a mai fost modificată și completată și prin HG nr. 85/2003, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, și prin OUG nr. 50/2004, forma republicată a OUG nr. 195/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 49/2006, antemenționată, aplicându-se de la data intrării în vigoare a acestei din urmă legi, respectiv de la data de 20 septembrie 2006, în vreme ce art. 97 alin. 1 lit. d din ordonanța de urgență a fost introdus abia prin OUG nr. 69/2007, pentru modificarea și completarea OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Prin urmare, numai împrejurarea învederată de către reclamant că în HG nr. 1391/2006 nu este reglementată procedura de ridicare a autoturismelor oprite sau staționate neregulamentar nu poate goli de conținut dispozițiile legale amintite deja mai sus în mod repetat pentru că în niciun caz aceasta nu a putut fi în intenția legiuitorului, iar atâta timp cât hotărârile de consiliu adoptate de pârât nu înfrâng dispozițiile imperative ale actului normativ în discuție acestea nu pot fi afectate de nulitate; în concret, s-a remarcat că în capitolele atacate din Anexa la Hotărârea nr. 128/2007 a Consiliului Local Arad, privitor la modul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor și remorcilor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumului public din municipiul Arad sau parcate pe trotuar și care constituie un obstacol pentru circulația publică, s-a stipulat potrivit dispozițiilor regulamentare că vehiculele și remorcile despre care s-a făcut vorbire mai înainte sunt ridicate, transportate și depozitate în spații special amenajate până la eliberarea acestora proprietarilor sau îndeplinirea formalităților legale de valorificare numai în baza protocolului încheiat între Biroul Poliției Rutiere din cadrul Poliției Municipiului Arad și Primăria Municipiului Arad (art. 3 alin. 1) în condițiile în care constatarea staționării neregulamentare pe partea carosabilă a drumului public din municipiul Arad sau parcate pe trotuar și care constituie un obstacol pentru circulația publică se efectuează numai în conformitate cu dispozițiile legale în materie (art. 5) așadar numai de către poliția rutieră, prevăzându-se totodată, iarăși fără niciun echivoc, că operațiunile de ridicare, transport și depozitare se pot realiza numai în baza dispoziției scrise de ridicare întocmită de către agentul constatator din cadrul Biroului de Poliție Rutieră Arad, prin care s-a dispus ridicarea vehiculelor sau remorcilor (art. 7 alin. 1) și totodată agentul constatator asistă pe toată perioada derulării operațiunilor de ridicare a vehiculelor și remorcilor de către personalul Serviciului administrare parcări – Birou ridicări vehicule din cadrul Direcției Tehnice a Primăriei Municipiului Arad (art. 7 alin. 3) și nu în ultimul rând nota de constatare întocmită în conformitate cu art. 8 din regulament urmează obligatoriu și întotdeauna dispoziției scrise de ridicare întocmită conform celor antemenționate.
Ca atare, dispozițiile regulamentare amintite mai înainte satisfac întru-totul exigențele legale despre care s-a făcut vorbire deja cu prisosință mai sus în contextul în care așa cum deja s-a mai menționat nu se pune problema reglementării unei sancțiuni contravenționale complementare de vreme ce însuși legiuitorul, suveran în acest sens, a definit măsura ridicării vehiculelor staționate neregulamentar ca reprezentând o măsură tehnico-administrativă cum fără niciun dubiu rezultă din cuprinsul primului aliniat de la art. 97 din OUG nr. 195/2002, așadar se impune cu necesitate concluzia că dispozițiile regulamentare atacate de către partea reclamantă nu adaugă la lege ci dimpotrivă au fost adoptate în executarea în concret a legii în sensul prevederilor art. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 și sunt în concordanță cu actul normativ și cu realitatea în care se aplică; în fine, nici taxele speciale instituite pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor și remorcilor staționate în condițiile arătate deja mai sus nu au fost stabilite de către pârât cu exces de putere cum eronat a considerat reclamantul ci reglementarea lor s-a realizat tocmai în aplicarea și de această dată a prevederilor art. 64 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, amintit deja și potrivit cu care contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar se suportă de către deținătorul vehiculului, organele administrației publice locale acționând și de această dată în conformitate cu prevederile în materie ale Legii administrației publice locale evidențiate de către pârâți cu prilejul apărărilor în fond formulate.
Cât privește cel de al treilea capăt de cerere din acțiunea introductivă de instanță de la pct. 3 a cererii reclamantului, acesta este vădit întemeiat și a fost încuviințat de către instanță întemeind astfel soluția de admitere parțială a demersului judiciar inițiat în fața instanței de contencios administrativ întrucât este indeniabil că regimul juridic general al proprietății este de domeniul legii organice prin hotărâri de consiliu local neputând fi reglementate aspecte care țin de regimul proprietății cum ar fi în speța de față instituirea unui nou mod de stingere a dreptului de proprietate privată a titularului unui autoturism constând în neprezentarea în termen de 90 de zile de la ridicarea autovehiculului la Serviciul administrare parcări – Biroul ridicări vehicule din cadrul Direcției tehnice a Primăriei Municipiului Arad; prin urmare, “trecerea de drept în proprietatea privată a municipiului Arad”; pentru ipoteza menționată în aliniatul precedent și cu raportare la perioada maximă de depozitare stabilită la 90 de zile, hotărâtă prin modificările care s-au adus la Anexa 2 art. 9 din Hotărârea Consiliului Local Arad nr. 128/2007 prin Hotărârea nr. 260/28 octombrie 2010, emisă de aceeași autoritate, reprezintă o măsură întru-totul nelegală fiindcă este de natură să înfrângă nu numai prevederile art. 44 din Constituția României ci și pe cele ale art. 1 alin. 1 din Primul Protocol Adițional la C.E.D.O. și nu în ultimul rând și pe ale art. 481 din vechiul Cod civil, în vigoare la momentul edictării actului administrativ cu caracter normativ atacat; mai mult decât atât, este nelegal însuși termenul de 90 de zile stabilit prin hotărârea atacată chiar independent de dispoziția nelegală a “trecerii de drept”; în proprietatea municipiului Arad față de prevederile în materie ale Legii nr. 421/2002, care instituie un termen imperativ de cel puțin un an raportat la vehiculele abandonate astfel cum rezultă fără dubiu din art. 2 alin. 1 lit. b din lege, potrivit cu care în sensul prezentei legi, se definește vehicul abandonat ca fiind vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale de cel puțin un an, al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice, determinate de starea improprie circulației acestuia pe drumurile publice, din care rezultă intenția neechivocă a proprietarului sau a deținătorului legal de a renunța la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului.
Se impune așadar cu necesitate concluzia că regimul juridic al vehiculelor abandonate în contextul aplicării hotărârilor de consiliu ce au fost apreciate ca fiind legale potrivit hotărârii judecătorești de față poate fi stabilit doar în conformitate cu actul normativ despre care s-a făcut vorbire mai sus, atât în ceea ce privește condițiile, cât și privitor la termenele reglementate de legiuitor prin acest act normativ care stabilește regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale; în concluzie, cu temei a învederat reclamantul în acțiunea sa că hotărârea de consiliu atacată de la pct. 3 al cererii introductive de instanță este afectată de nelegalitate (nulitate) față de dispozițiile art. 81 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, în conformitate cu care reglementările cuprinse în hotărârile consiliilor locale … nu pot contravine Constituției României și reglementărilor din actele normative de nivel superior.
