încheierea prin care s-a respins cererea de revocare a arestării preventive nu poate fi atacată separat cu recurs, ci o dată cu fondul, conform regulii generale din art.3851 alin.2 C.pr.pen.
Prin încheierea de şedinţă din 4.09.2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a ll-a penală, în dosarul nr.3961/1999, s-a dispus, între altele, respingerea cererilor de revocare a măsurii arestării preventive, formulate de inculpaţii Gh.G.M. şi Gh.M.M.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că subzistă temeiurile avute în vedere la momentul emiterii mandatelor de arestare preventivă, nefiind întrunite cerinţele art.139 alin.2 C.pr.pen.
împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii, criticând-o pentru netemeinicie, motivând că, în mod greşit, li s-a respins cererea de revocare a arestării preventive, în condiţiile în care nu s-a mai dispus prelungirea duratei acesteia, astfel încât a încetat de drept.
Recursurile sunt inadmisibile.
Potrivit art.141 C.pr.pen., încheierile pronunţate în prima instanţă, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive, poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat.
Interpretând „per a contrario” dispoziţiile acestui text ce reglementează calea de atac împotriva încheierii privind măsurile preventive, rezultă că încheierea prin care s-a respins cererea de revocare a arestării preventive nu poate fi atacată separat cu recurs, ci o dată cu fondul, conform regulii generale din art.3851 alin.2 C.pr.pen.
Pentru aceste considerente, în baza art.38515 pct.1 lit.b C.pr.pen., vor fi respinse recursurile, ca inadmisibile. (Judecator Ioana Surdescu)
(Secţia a ll-a penală, decizia nr. 1623/2000)
