Prin încheierea din 08.03.2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi, s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.03.2016 până la data de 03.04.2016 inclusiv, a inculpatului NGM, VM, MV, PŞ, BBV, BFC şi GMV.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine faptul că, la acest moment procesual, nu se pot face aprecieri cu valoare de certitudine cu privire la vinovăţie, esenţial fiind ca organul de urmărire penală să ofere probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind comiterea infracţiunilor de către inculpaţi. Acest lucru nu presupune ca organul de urmărire penală să dispună de probe suficiente pentru a formula o acuzare completă a inculpatului încă din momentul propunerii arestării preventive şi, cu atât mai puţin, sa existe probe cu acelaşi grad de certitudine ca acelea pe care se poate întemeia o hotărâre de condamnare. Judecătorul de drepturi şi libertăţi trebuie să constate că organul judiciar a oferit suficiente date şi informaţii care să convingă un observator obiectiv, imparţial, că ne aflăm în prezenţa unei suspiciuni rezonabile că inculpaţii prezentaţi cu propunere de arestare preventivă sunt implicaţi în activitatea infracţională, urmând să aibă în vedere gravitatea faptelor, modul şi circumstanţele de comitere a acestora, urmările produse şi contribuţia efectivă, concretă, a fiecăruia dintre inculpaţi în activitatea infracţională. Pentru a se putea dispune privarea de libertate a unei persoane, este necesar să rezulte suspiciunea rezonabilă că respectiva persoană a săvârşit fapta pentru care este cercetată.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că inculpaţii prezentaţi cu propunere de arestare au avut o atitudine oscilantă, contradictorie în cursul activităţii de cercetare penală, având susţineri diferite în faţa organelor judiciare, încercând să inducă în eroare organele judiciare cu privire la modalitatea concretă în care au acţionat, respectiv modul în care le-au lovit pe cele patru persoane vătămate, obiectele folosite în cursul activităţii infracţionale, zonele vizate de loviturile pe care le-au aplicat, precum şi îndeosebi contribuţia proprie avută în derularea activităţii infracţionale, fiecare inculpat încercând să prezinte o versiune în care ar fi avut o contribuţie minoră ori chiar nu ar fi contribuit la comiterea faptelor.
Cu toate că inculpaţii nu au cooperat cu organele judiciare şi nu au recunoscut că le-au aplicat celor patru persoane vătămate numeroase lovituri cu diverse obiecte contondente (bâte, topor, secure, răngi) în zone vitale ale corpului, materialul probator administrat până la acest moment infirmă apărările, de altfel oscilante, făcute de inculpaţi în sensul că din probele administrate rezultă că inculpaţii le-au aplicat celor patru persoane vătămate lovituri de o intensitate ridicată cu diverse obiecte contondente, în zone vitale ale corpului, rezultatul letal pentru viaţă neproducându-se doar datorită hazardului. Raportat la materialul probator administrat se apreciază că în mod corect s-a reţinut de procuror în sarcina inculpaţilor PŞ şi GMV că aceştia i-au ajutat pe ceilalţi cinci inculpaţi propuşi spre arestare la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, întărindu-le acestora din urmă rezoluţia infracţională. Judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că, raportat la modalitatea de aplicare a loviturilor de către inculpaţi, la obiectele contondente folosite în activitatea infracţională, la zonele corporale vizate şi la intensitatea ridicată a loviturilor, nu se poate susţine că inculpaţii nu au prevăzut posibilitatea producerii decesului victimelor, rezultat pe care cel puţin l-au acceptat şi care a fost evitat doar datorită întâmplării. Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că, în cauză, sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.p.p. în sensul că, pe de o parte, din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiuni intenţionate contra vieţii, infracţiuni pentru care, de altfel, legea prevede şi pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare, iar, pe de altă parte, se apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret ridicat pentru ordinea publică. Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, se apreciază că trebuie avută în vedere natura infracţiunilor, precum şi modalitatea de comitere a faptelor care denotă o periculozitate sporită a inculpaţilor. Se apreciază de judecătorul de drepturi şi libertăţi că activitatea infracţională a inculpaţilor, raportat în special la modalitatea concretă de comitere a faptelor (inculpaţii au acţionat într-un grup numeros, folosindu-se pentru deplasare de două autovehicule, au fost înarmaţi cu diferite obiecte contondente, au aplicat lovituri de o intensitate ridicată unui număr de patru persoane vătămate, au acţionat chiar pe un drum public, blocând în trafic autovehiculul persoanei vătămate CD), a dat naştere unui profund sentiment de insecuritate în rândul comunităţii locale, iar punerea în libertate a inculpaţilor ar proba o lipsă de fermitate a autorităţilor judiciare care nu ar face decât să încurajeze activităţile infracţionale şi ale altor persoane. În acelaşi sens, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi luată şi din raţiuni de restabilire a ordinii de drept şi a unui climat de siguranţă în rândul comunităţii locale, care are pretenţia, justificată de altfel, ca organele judiciare să stopeze activităţile infracţionale. În speţă, luarea unei alte măsuri preventive nu apare ca fiind suficientă, atâta vreme cât ne aflăm în faţa unor infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social, raportat şi la împrejurările concrete ale cauzei şi conduita procesuală a inculpaţilor. În opinia judecătorului de drepturi şi libertăţi, măsura arestării preventive a inculpaţilor este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse acestora şi necesară pentru realizarea scopului urmărit, respectiv buna desfăşurare a procesului penal şi pentru a păstra un just echilibru între interesul general al comunităţii şi imperativul protejării drepturilor individuale ale inculpatului. Faţă de cele mai sus expuse, raportat la gravitatea faptelor presupus a fi fost săvârşite de inculpaţi, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acestora, a urmărilor produse, se constată că privarea de libertate a inculpaţilor este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, apreciindu-se de judecătorul de drepturi şi libertăţi că măsurile preventive ale controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune şi arestului la domiciliu, prev. de art. 202 alin. 4 lit. b-d C.p.p., sunt insuficiente pentru restabilirea ordinii de drept.
