Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 179 din data de 29.01.2014
SECTIA A II – A CIVILA, DE ADMINISTRATIV SI FISCAL.
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. REFUZ ACORDARE DREPTURI PROTECTIE SOCIALA. PRESCRIPTIA DREPTULUI MATERIAL LA ACTIUNE.
-art.12 din D.L. nr.167/1958;
-art.3 din D.L. nr.167/1958;
-art.7 alin.1 din D.L. nr.167/1958;
-art.1 alin.1 si art.6 alin.1 din O.U.G. nr.148/2005;
-art.330^7 alin.4 din Codul de procedura civila.
Gresit a respins prima instanta exceptia prescriptiei dreptului material la actiune formulata de pârâta în baza art.12 din Decretul – Lege 167/1958.
Gresit a respins prima instanta exceptia prescriptiei dreptului material la actiune formulata de pârâta în baza art.12 din Decretul – Lege 167/1958.
Astfel, potrivit art.1 din decret, dreptul la actiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii. Orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula, iar potrivit art.3 din acelasi act normativ, termenul prescriptiei este de 3 ani.
Astfel, potrivit art.1 din decret, dreptul la actiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii. Orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula, iar potrivit art.3 din acelasi act normativ, termenul prescriptiei este de 3 ani.
În speta, fiind vorba de prestatii cu succesiva, potrivit art.12 din Decretul nr.167/1958, “… dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste prestatii se stinge printr-o prescriptie deosebita “; .
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia începe sa curga de la data când se naste dreptul la actiune si, întrucât pentru ultima indemnizatie la care reclamanta ar fi fost îndreptatita pentru cei doi gemeni, dreptul la actiune s-a nascut în data de 28 iunie 2009, data la care a devenit exigibila aceasta ultima indemnizatie, termenul de prescriptie începe sa curga de la aceasta data pentru fiecare plata lunara.
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia începe sa curga de la data când se naste dreptul la actiune si, întrucât pentru ultima indemnizatie la care reclamanta ar fi fost îndreptatita pentru cei doi gemeni, dreptul la actiune s-a nascut în data de 28 iunie 2009, data la care a devenit exigibila aceasta ultima indemnizatie, termenul de prescriptie începe sa curga de la aceasta data pentru fiecare plata lunara.
Ca atare, termenul limita de 3 ani pana la care reclamanta îsi putea valorifica drepturile a fost de 3 ani din 28 iunie 2009, în 28 iunie 2012. Din actele de la dosar, rezulta ca actiunea a fost introdusa la instanta la data de 1.02.2013, cu depasirea termenului de 3 ani prevazut de lege.
Ca atare, termenul limita de 3 ani pana la care reclamanta îsi putea valorifica drepturile a fost de 3 ani din 28 iunie 2009, în 28 iunie 2012. Din actele de la dosar, rezulta ca actiunea a fost introdusa la instanta la data de 1.02.2013, cu depasirea termenului de 3 ani prevazut de lege.
Prima instanta motiveaza solutia de respingere a exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului pretins prin faptul ca, pe de o parte, art.7 alin.1 din Decretul – Lege nr.167/1958 nu prevede o data certa de la care se naste dreptul la actiune, iar, pe de alta parte, invoca Decizia 26/14.11.2011 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în solutionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat ca: în interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) si art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca, pâna la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005, indemnizatia lunara pentru cresterea copilului prevazuta de art. 1 alin. (1) din ordonanta se acorda pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008; 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 – 17 iunie 2009.
Prima instanta motiveaza solutia de respingere a exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului pretins prin faptul ca, pe de o parte, art.7 alin.1 din Decretul – Lege nr.167/1958 nu prevede o data certa de la care se naste dreptul la actiune, iar, pe de alta parte, invoca Decizia 26/14.11.2011 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în solutionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat ca: în interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) si art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca, pâna la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005, indemnizatia lunara pentru cresterea copilului prevazuta de art. 1 alin. (1) din ordonanta se acorda pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008; 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 – 17 iunie 2009.
Este adevarat ca aceasta Decizie este obligatorie pentru instantele de judecata investite cu solutionarea unor litigii în care se invoca aceeasi chestiune de drept, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila, însa, acest fapt nu are nicio legatura cu institutia prescriptiei dreptului la actiune reglementata expres de dispozitiile mai sus invocate. De asemenea, nu exista nicio reglementare potrivit careia pronuntarea Deciziei în interesul legii ar fi întrerupt cursul prescriptiei si nici instanta nu a sustinut acest fapt în cuprinsul motivarii sentintei atacate.
Este adevarat ca aceasta Decizie este obligatorie pentru instantele de judecata investite cu solutionarea unor litigii în care se invoca aceeasi chestiune de drept, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila, însa, acest fapt nu are nicio legatura cu institutia prescriptiei dreptului la actiune reglementata expres de dispozitiile mai sus invocate. De asemenea, nu exista nicio reglementare potrivit careia pronuntarea Deciziei în interesul legii ar fi întrerupt cursul prescriptiei si nici instanta nu a sustinut acest fapt în cuprinsul motivarii sentintei atacate.
Pe de alta parte, faptul ca art.7 alin.1 cuprinde dispozitii cu caracter general, nu înseamna ca partea îsi poate alege aleatoriu data de la care sa curga termenul de prescriptie, astfel încât aceasta sa corespunda intereselor sale personale, eludând dispozitiile privind institutia prescriptiei dreptului la actiune.
Pe de alta parte, faptul ca art.7 alin.1 cuprinde dispozitii cu caracter general, nu înseamna ca partea îsi poate alege aleatoriu data de la care sa curga termenul de prescriptie, astfel încât aceasta sa corespunda intereselor sale personale, eludând dispozitiile privind institutia prescriptiei dreptului la actiune.
Decizia nr.179/CA/29.01.2014 a Curtii de Apel Oradea – Sectia a II -a civila, de contencios administrativ si fiscal.
Prin sentinta nr. 3946/CA din 03.10.2013 Tribunalul Satu Mare a respins exceptiile tardivitatii si prescriptiei dreptului material la actiune, invocate de catre pârâta, a admis cererea formulata de reclamanta M. L. în contradictoriu cu pârâta A. J. P. I. S. S. M., a obligat pârâta la acordarea si pentru cel de-al doilea copil geaman nascut de reclamanta la data de 28.06.2007, a indemnizatiei pentru cresterea copilului în vârsta de pâna la doi ani, în suma de 600 lei pentru perioada 28 iunie 2007-31 decembrie 2008, respectiv 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-28 iunie 2009, sume care vor fi purtatoare de penalitati de întârziere aferente si a obligat pârâta sa plateasca reclamantei suma de 43,3 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Fata de exceptia tardivitatii actiunii în contencios administrativ, invocata de catre pârâta, în urma punerii în discutie, instanta de fond a respins-o, întemeiat pe urmatoarele:
Potrivit art. 11 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, “cererile prin care se solicita … recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicarii refuzului nejustificat de solutionare a cererii.”;
Or, în speta, procedura prealabila a fost initiata la data de 01.02.2013, iar actiunea a fost înregistrata la aceeasi data, termenul de 30 de zile împlinindu-se pe parcursul procesului; ca atare, s-a apreciat ca actiunea a fost formulata în cursul termenului de 6 luni prevazut de lege.
Fata de exceptia prescriptiei extinctive a dreptului pretins, invocata de pârâta, în urma punerii acesteia în discutie, instanta de fond a respins-o, întemeiat pe urmatoarele:
Indemnizatia pentru cresterea copilului nefiind o creanta fiscala în sensul avut in vedere de dispozitiile art. 21 din OG nr. 92/2003, termenul de prescriptie nu este cel de 5 ani prevazut de acest act normativ, ci termenul de drept comun, respectiv 3 ani prevazut de Decretul nr. 167/1958 privind prescriptia extinctiva.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: “Prescriptia începe sa curga de la data când se naste dreptul la actiune”, iar potrivit art. 1886 Codul civil: “Nici o prescriptie nu poate începe a curge mai înainte de a se naste actiunea supusa acestui mod de stingere.”;
Deoarece legea nu prevede care este aceasta data si nici drepturile la actiune carora ea li se aplica, regula instituita prin art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 are caracter general, in sensul ca ea se aplica ori de cate ori nu-si gaseste incidenta vreo regula speciala, edictata pentru un anumit caz particular, pe de o parte, si, bineînteles, în toate cazurile în care dreptul subiectiv material este încalcat, negat sau contestat (si cu conditia ca dreptul la actiune corespunzator sa fie supus prescriptiei extinctive).
Or, atâta timp cât dreptul la actiune nu s-a nascut înca, nu se poate spune ca titularul sau este neglijent si, în consecinta, nu se justifica nici curgerea prescriptiei extinctive si, cu atât mai mult, producerea urmarilor pe care le atrage împlinirea termenului de prescriptie: stingerea dreptului la actiune.
Având în vedere faptul ca la data de 14.11.2011 ICCJ a admis recursul în interesul legii in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. 1 si art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului, se creeaza o puternica “aparenta de nedrept”; prin modul deficitar de redactare, care nu corespunde exigentelor de tehnica legislativa specifice normelor juridice. Or, referitor la aceste cerinte, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat în mod constant, statuând ca “o norma este previzibila numai atunci când este redactata cu suficienta precizie, în asa fel încât sa permita oricarei persoane sa îsi corecteze conduita”; (Cazul Rotaru împotriva Romaniei, 2000), iar “;cetateanul trebuie sa dispuna de informatii suficiente asupra normelor juridice aplicabile intr-un caz dat si sa fie capabil sa prevada, într-o masura rezonabila, consecintele care pot aparea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie sa fie, în acelasi timp, accesibila si previzibila”; (Cazul Sunday Times împotriva Regatului Unit, 1979).
În cazul de fata, trebuie constat ca textele legale examinate nu îndeplinesc conditiile de previzibilitate si predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat sa îsi poata conforma conduita, astfel încât sa evite consecintele nerespectarii lor, adica sa introduca o cerere de reclamare a drepturilor sale in termenul general de prescriptie.
În conditiile în care ar fi fost previzibila o interpretare în sensul celei date de Înalta Curte de Justitie si Casatie, atunci fiecare persoana diligenta afectata de dispozitiile OUG nr. 148/2005 nu ar fi stat in pasivitate, ci ar fi actionat în vederea aparerii propriilor drepturi. In acest context, al ambiguitatilor juridice, al nesigurantei interpretarii, nu poate fi sanctionat titularul dreptului, drept care, pana la data interpretarii oficiale nu era recunoscut. Or, dreptul material la actiune curge de la data recunoasterii dreptului.
În speta, unul din efectele negative secundare ale normei legale l-ar constitui privarea celor interesati de dreptul la actiune, având în vedere faptul ca norma legala creeaza “aparenta de nedrept”;.
În concluzie, având în vedere toate cele de mai sus, rezulta fara nici o urma de îndoiala ca dreptul la actiune nu se poate naste decât la data pronuntarii RIL nr.26/14.11.2011. Or, raportat la acest termen, actiunea reclamantilor a fost formulata înauntrul termenului de 3 ani de prescriptie.
În fapt, la data de 28.06.2007 reclamanta a nascut doi copii gemeni: M. D. si M. R.
Prin Decizia nr. 6443/14.09.2007 emisa de fosta D. M. S. S. F. C. (fila 5) s-a acordat reclamantei indemnizatia de crestere a copilului în vârsta de pâna la doi ani, în cuantum de 600 lei lunar, începând cu data de 09.08.2007. Indemnizatia a fost acordata insa numai pentru unul din copiii gemeni nascuti de reclamanta la data de 28.06.2007.
Urmare a pronuntarii Deciziei cu nr. 26/2011 de catre ICCJ, reclamanta a înaintat pârâtei cererea sa de acordare retroactiva a indemnizatiei lunare si pentru cresterea celui de-al doilea copil geaman.
In drept, tribunalul a retinut în primul rând scopul avut în vedere de legiuitor la adoptarea OUG nr. 148/2005, ca fiind acela de îmbunatatire a echilibrului social-economic al familiei prin sustinerea acesteia în vederea cresterii copilului, modalitatile de sustinere fiind clar stabilite si constând în principal din concediul pentru cresterea copilului si acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului. Legiuitorul nu a limitat numarul de copii nascuti concomitent pentru care se acorda indemnizatia lunara, limita fiind stabilita numai la numarul de nasteri.
Asa fiind, instanta de fond a apreciat ca reclamanta trebuia sa beneficieze de indemnizatie pentru fiecare din cei doi copii nascuti la aceeasi data, respectiv 600 lei pentru perioada 28 iunie 2007-31 decembrie 2008, respectiv 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-28 iunie 2009.
De altfel, legiuitorul a intervenit prin adoptarea Legii nr.239/2009 modificând art.2 din OUG nr. 148/2005 in sensul acordarii indemnizatiei pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara sau multipla.
Pentru perioada de timp anterioara acestei modificari legislative, ICCJ, prin Decizia nr. 26/14.11.2011 a statuat ca: în interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) si art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca, pana la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 148/2005, indemnizatia lunara pentru cresterea copilului prevazuta de art. 1 alin. (1) din ordonanta se acorda pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008; 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 – 17 iunie 2009.
Aceasta Decizie este obligatorie pentru instantele de judecata investite cu solutionarea unor litigii în care se invoca aceeasi chestiune de drept, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila.
Având în vedere aceste considerente, instanta de fond a apreciat cererea reclamantei ca fiind întemeiata, astfel ca a admis-o si a dispus în temeiul art. 18 alin 1 din Legea nr. 554/2004 obligarea pârâtei la acordarea si pentru cel de-al doilea copil nascut de reclamanta la data de 28.06.2007 a indemnizatiei pentru cresterea copilului în vârsta de pana la doi ani, în suma de 600 lei pentru perioada 28 iunie 2007-31 decembrie 2008, respectiv 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-28 iunie 2009, sume care vor fi purtatoare de penalitati de întârziere aferente.
Împotriva acestei sentinte, în termen si scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs recurenta-pârâta A. J. P. I. S. S. M.,, solicitând admiterea recursului, casarea sentintei atacate, respingerea pe fond a actiunea reclamantei ca fiind nelegala si netemeinica.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a aratat ca instanta de fond a interpretat în mod gresit textele aplicabile în cauza, dupa cum urmeaza:
Referitor la exceptia de tardivitate a actiunii raportat la dispozitiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, perioada pentru care termenul de prescriptie era împlinit la data promovarii actiunii, termenul legal fiind de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune.
In sustinerea acestor exceptii, a aratat ca, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, “înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Pe de alta parte, asa cum rezulta din dispozitiile art. 11 alin. 1 si 2 din acelasi act normativ, cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicarii raspunsului la plângerea prealabila;
b) data comunicarii refuzului nejustificat de solutionare a cererii;
c) data expirarii termenului de solutionare a plângerii prealabile, respectiv data expirarii termenului legal de solutionare a cererii;
d) data expirarii termenului prevazut la ari 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în solutionarea favorabila a cererii sau, dupa caz, a plângerii prealabile;
e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusa si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicarii actului, data luarii la cunostinta, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, dupa caz”;.
Din dispozitiile legale sus mentionate rezulta ca pentru contestarea unui act administrativ sunt prevazute doua cai de atac, si anume: una administrativa reglementata de art. 7 de competenta autoritatii emitente sau a organului ierarhic superior si o actiune în jurisdictionala reglementata de art. 11 de competenta instantei de contencios administrativ. Contestatia administrativa reprezinta o procedura prealabila sesizarii instantei de contencios administrativ si, prin urmare, reprezinta o conditie de admisibilitate a actiunii în contencios administrativ.
In conditiile în care se invoca în fata instantei de contencios administrativ nerespectarea termenelor prevazute de lege pentru contestarea unui act administrativ, se analizeaza cu prioritate exceptia tardivitatii formularii actiunii în contencios administrativ raportat la dispozitiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, si numai dupa ce se constata ca actiunea în contencios a fost formulata în termenul legal, se poate analiza respectarea termenului prevazut de art. 7 din acelasi act normativ pentru ca, în opinia instantei, analizarea conditiilor de admisibilitate a actiunii se realizeaza numai dupa ce se constata ca actiunea în contencios administrativ a fost promovata în termenul legal.
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 148/2005 în forma în vigoare la data nasterii gemenilor, începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, în ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului în vârsta de pana la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum si de o indemnizatie lunara în cuantum de 800 lei (RON), iar conform art. 6 alin. 1 al aceluiasi act normativ, concediul si indemnizatia lunara prevazute la art. 1, respectiv la art. 2, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nasteri sau, dupa caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situatiile prevazute la art. 5 alin. (2).
Prin Decizia nr. 4327/26.11.2012 instanta de control judiciar a stabilit ca indemnizatia pentru cresterea copilului nu constituie o creanta fiscala în sensul avut în vedere de textul art. 21 din O.G. nr. 92/2003, astfel ca termenul de prescriptie nu este cel de 5 ani prevazut de acest act normativ, ci termenul de drept comun, respectiv de 3 ani. Cum în temeiul art. 315 alin. 1 Cod procedura civila, în caz de casare, hotarârile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecatorii fondului, instanta va analiza în rejudecare prescriptia dreptului invocat de reclamanta prin raportare la termenul de drept comun de 3 ani.
Asa cum rezulta din dispozitiile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, indemnizatia pentru cresterea copilului se acorda lunar pâna la împlinirea de catre copil a vârstei de 2 ani.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia începe sa curga de la data când se naste dreptul la actiune.
Ori, asa cum rezulta din dosarul cauzei, actiunea reclamantei este tardiv introdusa si pretentiile sunt prescrise la data introducerii actiunii.
Asadar, solicita admiterea exceptiilor invocate si respingerea actiunii reclamantei ca fiind tardiv introdusa, iar pretentiile prescrise.
Referitor la motivele de casare privind fondul cauzei, a aratat urmatoarele:
Dispozitiile art. 3 alin. 1 din Hotarârea Guvernului nr. 1025/2006, raportat la prevederile art.6 alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 definesc nasterea ca fiind “aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii”.
Potrivit prevederilor art.6 alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005, concediul si indemnizatia lunara prevazute la art. 1, respectiv la art. 2, precum si stimulentul prevazut la art.3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nasteri sau, dupa caz, pentru primit 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situatiile prevazute la art.5 alin.(2). Astfel, indemnizatia se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nasteri sau pentru primii 3 copii adoptati, luati în plasament sau în plasament în regim de urgenta ori încredintati în vederea adoptiei.
Masurile de protectie sociala prevazute de dispozitiile textului legal citat anterior si reluate de prevederile art. 2 alin. 1 din Normele aprobate prin Hotarârea Guvernului nr. 1025/2006 urmaresc îmbunatatirea echilibrului social-economic al familiei, prin sustinerea acesteia în vederea cresterii copilului si nu reprezinta masuri de protectie a copilului. Astfel, recunoasterea drepturilor prevazute în ipoteza normei legale, pentru fiecare nastere si nu pentru fiecare copil, nu reprezinta o problema de nelegalitate si nu încalca principiul egalitatii de tratament între copii proveniti dintr-o sarcina simpla sau multipla, nefiind vorba de drepturi ce apartin copilului.
Si Decizia nr.937/19.12.2006 a Curtii Constitutionale, prin care a fost respinsa exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005, în raport cu art. 16 din Constitutie. Astfel, Curtea Constitutionala a retinut ca dreptul la concediu este un drept complex format din doua componente indisolubil legate, cea nepatrimoniala care se constituie din perioada de 2 ani, respectiv 3 ani, pe care persoana îndreptatita o dedica exclusiv cresterii copilului, si cea patrimoniala, reprezentata de indemnizatia lunara de care persoana beneficiaza pe timpul acestei perioade; aceste drepturi se nasc exclusiv din considerarea calitatii pe care o are persoana îndreptatita, fiind drepturi cu caracter personal, netransmisibile.
Curtea Constitutionala mai retine ca “sub acest aspect apare ca fireasca acordarea unei singure indemnizatii lunare, indiferent de numarul de copii rezultati în urma nasterii, întrucât aceasta este aferenta concediului pentru cresterea copilului, de care persoana îndreptatita beneficiaza în conditiile prezentei ordonante”.
Prin urmare, ratiunea legiuitorului care transpare din actele normative în discutie (O.U.G. nr. 148/2005, H.G. nr. 1025/2006, Codul muncii – art.49 alin.2, art.51 alin. 1) este unitara si evidentiaza, ca finalitate, sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru social-economic si nu reprezinta o masura directa de protectie a copilului, cum este cea realizata prin alocatia de stat pentru copii.
Prin Decizia nr. 818/03.07.2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 din OG nr. 137/2000, Curtea Constitutionala a decis ca “instantele judecatoresti nu au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”. Masurile de ocrotire a copilului fac obiectul de reglementare al altor acte normative, mentionând în acest context Legea nr.61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care stabileste, fara , dreptul fiecarui copil la alocatie de stat. Neacordarea unui astfel de drept unuia dintre copiii rezultati din aceeasi nastere ar reprezenta o inegalitate si o încalcare a drepturilor constitutionale ale acestora, aspect care nu vizeaza situatia în discutie.
Referitor la Decizia nr. 26/14.11.2011 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10.01.2012, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, la data de 19.11.2011, a facut urmatoarele precizari, publicate pe pagina web: “Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie se refera la acordarea indemnizatiei lunare pentru cresterea copiilor nascuti dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, anterior datei de 17 iunie 2009, data la care a intrat in vigoare Legea 239/2009.
Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie prevede ca indemnizatia lunara pentru cresterea copilului se acorda pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17 iunie 2009.
Mamele care au nascut dupa 17 iunie 2009 au primit si primesc indemnizatia suplimentara pentru cresterea copiilor din sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, prin aplicarea corespunzatoare a legii în vigoare si nu este necesar niciun fel de demers în instanta.
Mamele care au nascut înainte de l7 iunie 2009 vor primi retroactiv indemnizatia suplimentara pentru cresterea copiilor din sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, conform deciziei ICCJ numai în baza unei decizii în instanta, cu caracter individual.
In conformitate cu principiul separatiei puterilor în stat, ICCJ decide asupra interpretarii si aplicarii unitare a Legii de catre toate instantele de judecata din tara. In consecinta, decizia ICCJ nu are efecte asupra partilor.
Guvernul are obligatia de a pune în aplicare hotarârile judecatoresti definitive si irevocabile care stabilesc drepturi individuale, emise dupa publicarea in Monitorul Oficial a deciziei ICCJ nr. 26 din 14 noiembrie 2011.”
Pentru considerentele invocate, a solicitat admiterea recursului.
In drept, a invocat prevederile art.483 si urmatoarele din Noul Cod de procedura civila, art.20 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, O.U.G. nr.80/26.06.2013 privind taxele judiciare de timbru, O.U.G. nr.113/21.12.2011 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Plati si Inspectie Sociala (M.Of. nr.921/23.12.2011), OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, cu modificarile si completarile ulterioare, Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat si mentinerea sentintei atacate ca fiind temeinica si legala.
In aparare a solicitat respingerea exceptiei tardivitatii actiunii ridicata de catre recurenta, deoarece doar prin Decizia I.C.C.J. din 26/14.11.2011 s-a clarificat definitiv situatia juridica a sarcinilor gemelare, ca atare considera ca termenul de prescriptie al dreptului la actiune in justitie curge de la aceasta data, adica 14.11.2011, astfel ca la data înaintarii actiunii a fost în termen sa solicite indemnizatia.
Recurenta, în sustinerea recursului, invoca dispozitiile O.U.G. nr. 148/2005 si ale H.G. nr. 1025/2006, care conform sustinerilor autoritatilor emitente urmaresc îmbunatatirea echilibrului social economic al familiei. Intimata apreciaza ca aceste acte normative sunt discriminatorii, submineaza echilibrul mentionat, creând o situatie mult defavorabila mamelor care au avut sarcini gemelare sau tripleti, etc. prin acordarea a unei singure indemnizatii, pentru un singur copil pâna la urma, indiferent de numarul efectiv de copii nascuti din sarcina. A invocat în acest sens Decizia nr. 26/14.11.2011 a I.C.C.J., care precizeaza în mod neechivoc ca indemnizatia lunara pentru cresterea copilului prevazuta de art. 1 alin. (1) din ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 se acorda pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara.
Totodata, recurenta învedereaza Decizia nr. 937/19.12.2006 si Decizia nr. 818/03.07.2008 ale Curtii Constitutionale în motivarea recursului, ori intimata considera ca aceste decizii nu sunt aplicabile prezentei cauze deoarece, prin Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011 – recurs in interesul legii – Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la stabilirea cuantumului indemnizatiei pentru cresterea copilului în cazul sarcinii multiple, pentru intervalul anterior aparitiei Legii nr. 239/2009, a decis astfel: indemnizatia lunara pentru cresterea copilului prevazuta de art. 1 alin. (1) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 148/2005 se acorda pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, in cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006; 600 Iei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 – 17 iunie 2009.
Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie este obligatorie. Ca atare, pentru a se ajunge la o practica juridica unitara, solicita respingerea recursului.
Asa cum sustine si recurenta în motivarea recursului si conform precizarilor M. M. F. P. S. referitoare la interpretarea sus mentionatei Decizii a I.C.C.J., mamele care au nascut înainte de 17 iunie 2009, vor primi retroactiv indemnizatia suplimentara pentru cresterea copiilor din sarcina gemelara, conform Deciziei I.C.C.J., numai în baza unei decizii în instanta, cu caracter individual. Intimata a procedat conform Deciziei I.C.C.J. si cum precizeaza M. M. F. P. S. si a înaintat o actiune cu caracter individual la Tribunalul Satu Mare.
Recurenta mai sustine faptul ca Decizia I.C.C.J. nu are efecte asupra partilor. Ori, Decizia I.C.C.J. este obligatorie pentru instante, nu pentru parti. In schimb, sentintele civile si deciziile civile pronuntate de catre instantele judecatoresti sunt obligatorii pentru parti.
Ca atare, Decizia nr. 26/14.11.2011 a I.C.C.J. fiind pronuntata anterior înaintarii prezentei actiuni si fiind obligatorie pentru instante, devine în mod indirect, prin hotarârea judecatoreasca pronuntata, obligatorie si pentru parti.
Considera ca ar fi cu totul imoral si ilegal sa existe discriminare între copiii nascuti dintr-o sarcina gemelara înainte de 17 iunie 2009 si cei nascuti dupa aceasta data.
De asemenea, a aratat faptul ca recurenta, în mod gresit, si-a întemeiat recursul, în drept, pe dispozitiile Noului Cod de Procedura Civila. Actiunea intentata de catre reclamanta la Tribunalul Satu Mare a fost înregistrata în data de 01.02.2013, ca atare intra sub incidenta dispozitiilor Codului de Procedura Civila anterior, si nu sub incidenta dispozitiilor Noului Cod de Procedura Civila. Actiunea sa a fost judecata în prima instanta, la Tribunalul Satu Mare, potrivit dispozitiilor în vigoare la data înregistrarii cererii de chemare în judecata, ca atare si recursul trebuie judecat conform acelorasi prevederi legale în materie procedurala.
In consecinta, a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei recurate ca temeinica si legala.
In drept a invocat dispozitiile art. 115 Cod procedura civila.
Instanta de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât si din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publica, a retinut ca este fondat, pentru urmatoarele considerente:
În speta, fiind vorba de prestatii cu executare succesiva, potrivit art.12 din Decretul nr.167/1958, “… dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste prestatii se stinge printr-o prescriptie deosebita “; .
Pentru aceste motive, Curtea a admis recursul declarat de recurenta-pârâta A. J. P. I. S. S. M., împotriva Sentintei nr. 3946/CA din 03.10.2013 pronuntata de Tribunalul Satu Mare, pe care o a modificat-o în parte în sensul ca a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de pârâta si, pe cale de consecinta, a respins actiunea ca prescrisa.
A mentinut dispozitiile din sentinta cu privire la exceptia tardivitatii.
Fara cheltuieli de judecata în recurs.
