Tâlhărie. Conţinut obiectiv al infracţiunii.
Cod penal: art.208, 209, 211.
Potrivit art. 211 Cod penal, constituie infracţiunea de tâlhărie furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienta sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace, pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul sa-şi asigure scăparea.
Există infracţiunea de tâlhărie şi atunci când furtul este comis prin constrângere morală, constând în violenţă psihică, însă în contextul în care din ansamblul probator rezultă împrejurarea că părţile vătămate minore în vârstă de 12 ani, s-au speriat de cei doi inculpaţi, având în vedere diferenţa de vârstă, nu echivalează cu exercitarea unor acte de constrângere psihică specifice infracţiunii de tâlhărie, fapta inculpaţilor constituind infracţiunea de furt calificat.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia penală nr. 60/14 martie 2011
Prin sentinţa penală nr. 95/20.01.2009 Judecătoria Deva i-a condamnat pe inculpaţii:
1. D.B.M. la pedepsele de :
– 2 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prev. şi ped. de art. 211 al. 1, al.2 lit. c, al. 2/1 lit. a C.p. cu aplic. art. 99 şi urm. C.p. şi art. 74,76 lit. c C.p.;
-1 an închisoare pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie prev. şi ped. de art. 20 C.p. rap. la art. 211 al. 1, al.2 lit. c, al. 2/1 lit. a C.p. cu aplic. art. 99 şi urm. C.p. şi art. 74,76 lit. d C.p.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b, C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în baza art. 86/1,86/2 şi art. 110/1 C.p.
2. B.P.A. la pedepsele de :
-7 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prev. şi ped. de art. 211 al. 1, al.2 lit. c, al. 2/1 lit. a C.p. cu aplic. art. 75 lit. c, C.p.;
-3 ani şi 6 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie prev. şi ped. de art. 20 C.p. rap. la art. 211 al. 1, al.2 lit. c, al. 2/1 lit. a C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p.
În baza art. 33 lit. a) , 34 lit. b) C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut şi motivat următoarele:
La data de 21.11.2007, în jurul orelor 13,00, părţile vătămate minore P.V.E. şi C.B. au terminat cursurile şcolare şi în timp ce se îndreptau spre casă inculpaţii D.B.M. şi B.P.A. s-au luat după cei doi elevi şi ajungându-i din urmă, i-au strigat să se oprească.
Inculpaţii le-au cerut bani şi i-au căutat de bunuri. Intimidându-i şi vorbindu-le pe un ton ridicat, copiii s-au speriat şi în acest fel de la partea vătămată P.V.B., inculpatul D.B.M. i-a luat lănţişorul de aur de la gât, iar inculpatul B.P.MA. i-a luat din ghiozdan telefonul mobil marca N.
De la partea vătămată C.B., inculpaţii au încercat să sustragă bunuri, dar nu au găsit nimic asupra lui care să le stârnească interesul.
Nici unul dintre inculpaţi n-a recunoscut fapta, dar ambii au fost identificaţi ca autori ai faptelor de către părţile vătămate care i-au recunoscut după planşe foto, fără nici un dubiu.
În drept, faptele inculpaţilor, astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie prev. şi ped. de art. 211 al. 1, al.2 lit. c, al. 2/1 lit. a C.p. şi tentativă la infracţiunea de tâlhărie prev. şi ped. de art. 20 C.p. rap. la art. 211 al. 1, al.2 lit. c, al. 2/1 lit. a, C.p. cu aplic. art. 99 şi urm. C.p. în sarcina inculpatului minor D.B.M. şi aplicarea dispoziţiile art. 75 lit. c) Cod penal în sarcina inculpatului B.P.A.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispoziţiile art.72 Cp referitoare la: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpaţilor, împrejurările în care au fost comise infracţiunile, precum şi cele care atenuează sau agravează răspunderea penală, prev. şi ped. de art. 74,76 lit. c, d C.p.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel peste termen inculpatul B.P.A., solicitându-se printre altele, schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat, precum şi a tentativei la infracţiunea de tâlhărie în tentativă la infracţiunea de furt calificat, raportat la modul de săvârşire a faptelor.
Inculpatul intimat D.B.M. a solicitat admiterea apelului declarat de inculpatul B.P.A. şi extinderea efectelor acestuia şi asupra sa.
Prin decizia penală nr. 374/A din 13.12.2010 Tribunalul Hunedoara a admis apelul peste termen declarat de inculpatul B.P.A. , în baza art. 373 Cod proc. penală a extins efectele acestuia şi cu privire la inculpatul D.B.M. şi a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi i-a condamnat pe inculpaţii D.B.M. la:
-1 an şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a,e Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal şi art. 74,76 lit. c Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 al.1, al. 2 lit.c şi al.2/1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal;
-8 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a,e Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal şi art. 74,76 lit. c Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 211 al.1, al. 2 lit. c şi al. 2/1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, s- a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 86/1 , art. 86/2 şi art. 110/1 Cod penal.
2.B.P.A., la:
-3 ani închisoare pentru infracţiunea de furt calificat, prev. şi ped. de art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a.e, Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 al.1, al. 2 lit.c şi al.2/1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal;
-1 an şi 6 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a,e Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 211 al.1, al. 2 lit. c şi al. 2/1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, aplicarea în baza art. 86/1 , art. 86/2 Cod penal, privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut şi motivat, în esenţă, de către instanţa de apel cu referire la actele şi lucrările dosarului, că din declaraţiile date de părţile vătămate în faza de urmărire penală nu se poate reţine „constrângerea morală’’ ca element constitutiv al infracţiunii de tâlhărie.
Constrângerea se poate realiza prin întrebuinţarea de violenţe, de ameninţări, prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau prin punerea victimei în neputinţă de a se apăra şi trebuie să fi servit la săvârşirea furtului.
Din declaraţiile date de părţile minore nu reiese că inculpaţii ar fi exercitat acte specifice infracţiunii de tâlhărie. Există doar o presupunere a părţii vătămate C.B., că de teamă de a nu fi bătut, partea vătămată P. ar fi spus inculpatului B. să ia lănţişorul de aur. De asemenea, partea vătămată P. arată că nu a opus rezistenţă, deoarece i-a fost frică de inculpaţi, aceştia fiind mai mari ca vârstă.
Astfel, instanţa de apel din oficiu a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat şi din tentativă la infracţiunea de tâlhărie în tentativă la infracţiunea de furt calificat.
Pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul a admis apelul peste termen declarat de inculpatul B.P.A. şi în temeiul prev. de art. 379 pct. 2 lit. a C.pr.pen., în baza art. 373 C.pr.pen. a extins efectele acestuia şi cu privire la inculpatul D.B.M. a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată în sensul arătat în considerente.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în termen, motivat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul laturii penale a cauzei.
În dezvoltarea motivelor scrise de recurs şi susţinute oral prin reprezentatul legal, se arată, în esenţă, printre altele, că instanţa de apel a făcut o greşită încadrare juridică a faptei, fiind dovedit cu probele administrate cauzei că cei doi inculpaţi au comis cele două infracţiuni de tâlhărie, una în forma tentativei, pentru care au fost trimişi în judecată, astfel, s-a apreciat că în cauză se impune menţinerea ca legală şi temeinică a hotărâri instanţei de fond prin care inculpaţii au fost condamnaţi pentru comiterea celor două infracţiunii de tâlhărie.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 385/15 pct. 2 , lit. a) Cod pr.pen. şi art. 385/9 pct. 17 Cod pr.pen.
Prin decizia penală nr.60 din 14 martie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara .
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Recursul declarat de parchet prin care s-a solicitat, în principal, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea sentinţei pronunţată de prima instanţă, în temeiul cazului de casare prevăzut de art.385/9 pct. 17 Cod pr.p., este nefondat.
Art. 3 C.proc.pen., menţionează că în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi la persoana făptuitorului. În vederea aflării adevărului, menţionează art. 62 C. proc. penală, că organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe.
Curtea, reţinând dispoziţiile art. 63 alin. 2 C. proc. pen., conform cărora probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului, precum şi faptul că din declaraţiile părţii vătămate nu se poate reţine ,,constrângerea morală’’, ca element constitutiv al infracţiunii de tâlhărie, consideră că faptele comise de cei doi inculpaţi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de furt calificat şi, respectiv, tentativă la infracţiunea de furt calificat, aşa cum este sunt reglementate de art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a),e) Cod penal şi, respectiv, art. 20 Cod penal rap. la art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a),e) Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi urm. Cod penal în ce-l priveşte pe inculpatul minor D.B.M. şi, respectiv, cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. c) Cod penal în ce-l priveşte pe inculpatul B.P.A.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că instanţa de apel a reevaluat materialul probator administrat şi a stabilit corect că faptele inculpaţilor întrunesc, atât obiectiv cât şi subiectiv, conţinutul incriminator a două infracţiunii de furt calificat, din care o faptă în forma tentativei şi nu a două infracţiuni de tâlhărie, din care una în forma tentativei, cum s-a reţinut în actul de inculpare şi în hotărârea instanţei de fond. .
Astfel, potrivit art. 211 Cod penal, constituie infracţiunea de tâlhărie furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienta sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace, pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul sa-şi asigure scăparea.
Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de tâlhărie se cere ca făptuitorul să comită furtul prin una din modalităţile prevăzute în art. 211 alin. 1 C.pen., şi anume prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienta sau neputinţă de a se apăra.
Aşa cum rezultă din probele administrate în cauza, cei doi inculpaţi au sustras telefonului mobil şi lănţişorul de la partea vătămată minoră P.V.E. şi au încercat să sustragă bunuri şi de la partea vătămată C.B. fără ameninţări şi fără folosirea violenţei.
Curtea nu neagă faptul că există infracţiunea de tâlhărie şi atunci când furtul este comis prin constrângere morală, constând în violenţă psihică, însă în speţă, împrejurarea că părţile vătămate minore în vârstă de 12 ani, s-au speriat de cei doi inculpaţi având în vedere diferenţa de vârstă nu echivalează cu exercitarea unor acte de constrângere psihică specifice infracţiunii de tâlhărie, cum greşit se susţine prin recursul parchetului.
Relevante sub acest aspect sunt chiar declaraţiile date de părţile vătămate minore organelor de anchetă penală din care rezultă că inculpaţii nu au exercitat acte specifice infracţiunii de tâlhărie. Există doar o presupunere a părţii vătămate C.B., că de teamă de a nu fi bătut, partea vătămată P. ar fi spus inculpatului B. să ia lănţişorul de aur. De asemenea, partea vătămată P. arată că nu a opus rezistenţă, deoarece i-a fost frică de inculpaţi, aceştia fiind mai mari ca vârstă .
Aşa fiind, încadrarea corectă a acestor fapte în drept este aceea de furt calificat şi, respectiv, tentativă la furt calificat, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.
Constatând legalitatea şi temeinicia deciziei instanţei de apel, atât sub aspectul situaţiei de fapt, cât şi sub aspectul încadrării juridice a faptelor, urmează a se va respinge ca nefondat recursul parchetului, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b ) Cod procedură penală.
