INFRACŢIUNEA PREV.DE ART.86 ALIN.1 DIN O.U.G. 195/2002 REP.
PERSISTENŢA ÎN SĂVÂRŞIREA ACELUIAŞI GEN DE FAPTE, APLICAREA ART.81-82 C.P.
Sentinţa penală nr.45 -dosar nr.606/269/2010
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa înregistrat la această instanţă la data de 10.02.2010 sub nr.606/269/2010 a fost trimis in judecată inculpatul A. M. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 republicată.
Din actul de sesizare a instanţei rezultă că ziua de 21.06.2009, pe DN 4, pe raza comunei Ş, jud.C., a avut loc un eveniment rutier comis in următoarele împrejurări: În timp ce inculpatul A. M. conducea autoturismul Dacia cu nr. de inmatriculare 00-00-000, pe un drum comunal, în momentul în care a intenţionat să traverseze DN 4, nu a acordat prioritate autoturismului Fiat Marea, ce era condus regulamentar de numitul B. G., intrând în coliziune cu acesta.Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a stabilit că inculpatul A. M. nu este posesor al permisului de conducere auto pentru nicio categorie de vehicul, astfel cum rezultă din adresa nr.36846/30.07.2009 emisa de S.P.R. Calarasi.
Din fişa de cazier judiciar rezultă ca inculpatul A. M. a fost sancţionat administrativ cu amendă in cuantum de 800 lei pentru infracţiunea prevăzută de art.86 al.1 din OUG 195/2002 republicată.
Atât în cursul urmăririi penale cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, declarând că autoturismul proprietatea sa era staţionat pe un drum lateral DN 4, situat in localitatea Ş., jud.C., şi că numitul B. G. a intrat intenţionat cu autoturismul propriu in maşina inculpatului.Incupatul a menţionat că autoturismul marca Dacia fusese condus de tatăl său şi că era staţionat întrucât rămăseseră fără benzină.Ulterior, inculpatul a declarat că la momentul impactului tatăl sau se întorcea de la câmp având asupra sa o sapă.Această inconsecvenţă a inculpatului privind modul în care a ajuns autoturismul său la locul impactului, precizând că respectivul drum comunal nu este cel care conduce la locuinţa inculpatului, demonstrează că el este cel care se afla la volanul autoturismului la momentul impactului.
Această situaţie este susţinută nu numai de martorul B. G., dar şi de martorul C. D. C., ce se afla în autoturismul condus de B. G.
Din analiza probelor existente la dosarul cauzei rezultă că inculpatul A. M. a condus autoturismul proprietate personală cu nr. de înmatriculare 0-00-000 pe drumul comunal din localitatea Ş. in ziua de 21.06.2009, fără a poseda permis de conducere, aşa cum rezulta din adresa nr.36846 din 30.07.2009 emisa de S.P.R. Călăraşi.Pentru această faptă, inculpatului urmează a i se aplica o pedeapsă cu închisoare, având in vedere ca nu a înţeles rigorile legii penale şi a continuat să încalce legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice, după ce i se aplicase o sancţiune administrativă pentru o faptă similară săvârşită in anul 2008. În conformitate cu art. 71 C.P., urmează a interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit b CP.
Având in vedere ca inculpatul este o persoană foarte tânără şi că regimul de detenţie ar putea avea urmări foarte grave asupra dezvoltării personalităţii acestuia, instanţa urmează a face in cauză aplicaţia art. 81, art. 82 şi art. 71 al. ultim C.P., dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepselor.Urmează a se pune in vedere inculpatului prevederile art. 83 CP, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.
În temeiul art.191 C.P. urmează a obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, cheltuieli în care este introdus şi onorariul de apărător din oficiu.
După aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, inculpatul A.M. a persistat în a conducere autoturismul proprietate personală pe drumurile din localitatea de domiciliu.
Pentru această nouă faptă, instanţa a aplicat pedeapsa închisorii orientată la minimul special prevăzut de lege, având în vedere că inculpatul este o persoană tânără şi fără experienţă de viaţă.
În considerarea vârstei inculpatului, instanţa a apreciat că reeducarea acestuia se realizează mai bine în condiţiile aplicării art.81-82 CP, punându-i, totodată, în vedere prevederile art.-83 C.P. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul sâvărşirii unei noi infracţiuni cu intenţie.