Prin sentinţa civilă nr. 911/13.05.2010, pronunţată de Judecătoria Găeşti, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă şi s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta CDA, în contradictoriu cu pârâta VI, fiind obligată pârâta la plata unei pensii de întreţinere către reclamantă, în cuantum de 200 de lei lunar, începând cu data introducerii acţiunii şi până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani.
Pentru a hotărî astfel, în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă, instanţa a reţinut că:
Prin sentinţa civilă nr. 1468/23.12.2005 a Tribunalului Dâmboviţa, s-a menţinut plasamentul minorei CDA – reclamanta din prezenta speţă, la familia CN şi CV, cu acordarea unei alocaţii în sumă de 780.000 lei lunar, exerciţiul drepturilor părinteşti fiind delegat preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Această măsură de protecţie a fost menţinută prin sentinţa civilă nr. 2176/02.12.2009 a Tribunalului Dâmboviţa.
În motivarea excepţiei inadmisibilităţii cererii, pârâta a invocat dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi a arătat că numai Tribunalul Dâmboviţa putea dispune obligarea părinţilor la plata pensiei de întreţinere, în dosarele în care s-a dispus măsura plasamentului fiicei sale (reclamanta CDA) la bunicii paterni, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani.
Analizând aceste argumente, instanţa de fond a apreciat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, deoarece în situaţia în care instanţa stabileşte plasamentul, ea stabileşte şi cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea copilului, iar sumele astfel încasate se constituie la bugetul judeţului de unde provine copilul şi nu se cuvin în mod direct copilului. Astfel, a conchis instanţa, raporturile dintre părţi sunt guvernate de art. 86 şi art. 102 din Codul familiei.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a apreciat că reclamanta, deşi în prezent majoră, se află în continuarea studiilor, fiind studentă în anul I la cursuri de zi. Din interpretarea art. 86 alin. 1 şi 2 şi a art. 101 Cod familiei, reiese că în categoria persoanelor aflate în nevoie se include şi copilul major aflat în continuarea studiilor, prezumându-se că acesta se află în imposibilitate obiectivă de a munci şi realiza venituri. De asemenea, conform art. 101 Cod familiei, părinţii sunt obligaţi să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia.
În ceea ce priveşte cuantumul obligaţiei de întreţinere, la fixarea acestuia, instanţa a făcut aplicarea cumulativă a criteriilor legale prevăzute de art. 94 alin. 1 din Codul Familiei, apreciate la momentul judecării cererii. Astfel, instanţa a avut în vedere atât dreptul copilului de a se bucura de condiţii corespunzătoare nevoilor sale, cât şi posibilităţile materiale ale pârâtei. Din înscrisurile depuse la dosar a reieşit că pârâta beneficiază de de la CNPAS în sumă de 689 lei, precum şi de indemnizaţie de gradul II în cuantum de 166 lei şi de bugetul complementar de 68 lei.
În ce priveşte susţinerea pârâtei în sensul că în calculul pensiei de întreţinere nu ar trebui incluse indemnizaţia de handicap gradul II şi bugetul complementar, instanţa de fond a reţinut că nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă aceasta. Art. 409 alin. 7 Cod procedură civilă invocat de pârâtă se referă la faptul că indemnizaţiile cu destinaţie specială nu pot fi urmărite silit, în sensul că nu se poate institui asupra lor poprirea, nu înseamnă că ele nu pot fi avute în vedere de instanţă la stabilirea obligaţiei de întreţinere.
Totuşi instanţa a ţinut cont de starea de sănătate a pârâtei şi nu a stabilit pensia de întreţinere orientată spre maximul prevăzut de lege, ci într-un cuantum mai mic, de 200 lei.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, pe considerentul că instanţa de fond nu trebuia să includă indemnizaţia de handicap gradul II şi bugetul complementar în calculul pensiei de întreţinere.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 409 alin. 7 Cod procedură civilă, potrivit cărora indemnizaţiile cu destinaţie specială nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii. De asemenea, recurenta-pârâtă a arătat că aceste venituri nu au caracter permanent, ci temporar, anume pe 12 luni, putând fi supuse revizuirii. A solicitat astfel recurenta-pârâtă ca la stabilirea pensiei de întreţinere să fie avută în vedere numai pensia de la CNPAS în sumă de 689 lei.
Prin decizia nr. 764 din 26 august 2010, Tribunalul Dâmboviţa a admis recursul şi a modificat sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 170 de lei lunar către reclamanta-intimată.
În motivarea deciziei, Tribunalul a arătat că la stabilirea pensiei de întreţinere trebuia avută în vedere numai pensia de la CNPAS în sumă de 689 lei, nu şi indemnizaţia de handicap gradul II şi bugetul complementar. Acestea din urmă, a precizat Tribunalul, sunt prestaţii sociale cu afectaţiune specială, care nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii, întrucât nu au caracter permanent, ci temporar şi anume pe o perioadă de 12 luni, după care recurenta e revizuibilă, conform certificatului de încadrare în grad de handicap aflat la dosarul de fond.
