Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148, când consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, întocmeşte propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului.
Judecătorul admite sau respinge propunerea de arestare preventivă, prin încheiere motivată.
-art. 1491 alin. 9 Cod procedură penală
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la data de 07 ianuarie 2009, pronunţată în Dosarul nr.449/3/2009, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală, în baza art.136, art.143, art.146 alin.111 şi art.145 din Codul de procedură penală, a respins, ca neîntemeiată, propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bucureşti de arestare preventivă a inculpaţilor Ţ. F. C. şi Z. C. şi a dispus luarea faţă de aceştia a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea (municipiul Bucureşti) pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 07 ianuarie 2009 şi până la data de 04 februarie 2009.
În baza art.145 alin.11 din Codul de procedură penală, a dispus ca, pe durata măsurii preventive astfel aplicate, inculpaţii să respecte următoarele obligaţii:
– să se prezinte la organul judiciar ori de câte ori sunt chemaţi;
– să nu îşi schimbe locuinţa fără încunoştinţarea organului judiciar;
– să nu se apropie de martorul A. M.;
– să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Conform art.145 alin.22 din Codul de procedură penală, a atras atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii dispuse sau a obligaţiilor ce le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.
Pentru a pronunţa această încheiere, judecătorul de la Tribunal a reţinut că inculpaţii sunt urmăriţi penal pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
> inculpatul Ţ. F. C., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 şi pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani, constând în aceea că, la data de 06 ianuarie 2009, a comercializat cantitatea de 3 doze de heroină, în schimbul sumei de 210 lei, către martorul A. M.;
> inculpatul Z. C., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi respectiv de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 şi de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.33 lit.b din Codul penal şi pedepsite cu închisoare de la 10 la 20 de ani, constând în aceea că, la data de 06 ianuarie 2009, a comercializat, prin intermediul inculpatului Ţ. F. C., cantitatea de 3 doze de heroină, în amestec cu diazepam şi phenobarbital, în schimbul sumei de 150 lei, către martorul A. M.şi, la aceeaşi dată, a fost depistat deţinând cantitatea de 2,28 grame de heroină, în amestec cu diazepam şi phenobarbital.
Inculpaţii au fost reţinuţi la data de 06 ianuarie 2009, pe o durată de 24 de ore, măsură care a expirat, în cazul fiecăruia dintre ei, la data de 07 ianuarie 2009, ora 1700.
Judecătorul de la Tribunal a constatat că săvârşirea infracţiunilor de către inculpaţi rezultă din propriile declaraţii de recunoaştere, din declaraţiile martorilor, din rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, din procesele verbale de constatare a faptelor în flagrant şi din procesul verbal de percheziţie domiciliară.
În drept, a reţinut că, potrivit art.136 din Codul de procedură penală, în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoarea, în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una dintre măsurile preventive prevăzute de lege, la alegerea căreia se ţine seama de scopul său, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana inculpatului.
În acelaşi timp, a reţinut că, în aprecierea caracterului privativ sau doar restrictiv de libertate al măsurii preventive, trebuie avute în vedere, pe lângă prevederile interne, şi dispoziţiile reglementărilor internaţionale ce garantează drepturile persoanei, întrucât, potrivit art.11 alin.2 din României, tratatele ratificate de Parlament, conform legii, fac parte din dreptul intern, aplicându-se cu prioritate în caz de neconcordanţă, cu excepţia situaţiilor în care reglementările interne sunt mai favorabile, conform art.20 alin.2 din Constituţia României.
Din analiza reglementărilor interne şi internaţionale incidente în materie, judecătorul de la Tribunal a constatat că regula este aceea a urmăririi şi judecării inculpatului în stare de libertate, excepţia constituind-o privarea de libertate.
În acelaşi timp, a constatat că scopul măsurii de prevenţie este fixat în raport cu o anumită persoană şi cu împrejurările concrete ale unei cauze penale, iar concluzia că se impune privarea de libertate a inculpatului trebuie să se întemeieze pe convingerea magistratului că acesta ar putea comite noi fapte penale, ar putea fugi sau s-ar putea sustrage de la judecată ori va încerca zădărnicirea aflării adevărului.
Or, în speţă, având în vedere conduita sinceră a celor doi inculpaţi, lipsa antecedentelor penale, faptul că aceştia aveau un loc de muncă şi amândoi şi-au exprimat acordul de a colabora cu organele de urmărire penală în vederea depistării altor persoane care se ocupă cu activităţi ilicite legate de traficul de droguri şi ţinând seama că nu există date care să justifice temerea că, aflaţi în libertate, inculpaţii ar putea fugi sau s-ar putea ascunde, în scopul de a se sustrage cercetărilor ori ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, judecătorul de la Tribunal a conchis că nu se impune luarea, în ceea ce îi priveşte, a măsurii arestării preventive, ci numai a unei măsuri preventive neprivative de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea, apreciată ca suficientă pentru asigurarea bunei desfăşurări a urmăririi penale.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs în termenul legal (la data de 07 ianuarie 2009, după pronunţarea soluţiei în şedinţă publică) Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei respingeri a propunerii de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 de zile, a inculpaţilor Ţ. F. C. şi Z. C., în pofida îndeplinirii cerinţelor art.1491 rap. la art.143 şi art.148 lit.f din Codul de procedură penală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivul astfel invocat, precum şi din oficiu, conform dispoziţiilor art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată că recursul cu care a fost sesizată este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Inculpaţii Ţ. F. C. şi Z. C. sunt urmăriţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 (în cazul celui dintâi) şi respectiv pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art.2 alin.1 şi de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.33 lit.b din Codul penal (în cazul celui de-al doilea), pedepsite cu închisoare de până la 20 de ani, ambii inculpaţi recunoscând în mod constant, inclusiv cu ocazia audierii lor nemijlocite de către instanţa de recurs, comiterea faptelor reţinute în sarcina lor.
De altfel, şi prin încheierea pronunţată de către judecătorul de la instanţa de fond, necontestată de către vreunul dintre inculpaţi, s-a constatat ca fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art.143 din Codul de procedură penală, existând într-adevăr la acest moment procesual suficiente indicii temeinice (în accepţiunea art.681 din Codul de procedură penală), dar şi probe certe, care justifică presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi.
În ceea ce priveşte condiţiile cumulative prevăzute în art.148 lit.f din Codul de procedură penală (invocate explicit, în propunerea procurorului, ca temei pentru arestarea preventivă a celor doi inculpaţi, dar total omise, în mod inexplicabil, în analiza sa, de către judecătorul de la instanţa de fond), Curtea constată că şi acestea sunt îndeplinite, având în vedere, pe de o parte, pedeapsa severă prevăzută de lege pentru infracţiunile ce fac obiectul urmăririi penale, iar, pe de altă parte, existenţa la dosar a unor probe convingătoare, ce dovedesc pericolul concret la care ar fi expusă ordinea publică în situaţia lăsării în libertate a inculpaţilor.
Astfel, reţinând în prealabil că judecătorul de la instanţa de fond s-a limitat în mod nepermis la evaluarea numai a circumstanţelor personale ale inculpaţilor, ignorând total însă aspecte importante, privitoare la faptele comise şi la contextul de săvârşire a acestora, care se înscriu între criteriile de alegere a măsurii preventive prevăzute în art.136 alin.8 din Codul de procedură penală, Curtea constată ca relevante pentru conturarea pericolului social pe care l-ar determina pentru comunitate cercetarea în stare de libertate inculpaţilor următoarele împrejurări, deja temeinic dovedite în cauză:
Acţiunile inculpaţilor de punere în circulaţie, contra cost, a drogurilor nu au constituit fapte izolate, lipsite de importanţă sau de efecte sociale majore, ci, dimpotrivă, s-au înscris într-o activitate ilicită mai amplă a acestora, derulată pe o perioadă suficient de îndelungată pentru a pune într-un real pericol mulţi membri ai comunităţii.
În acest sens, martorul A. M. a declarat că el a cumpărat heroină de la inculpatul Ţ. F.C., zis “Faţă”, timp de aproximativ 2 luni, perioadă în care acesta i-a furnizat 2-3 doze pe zi, la rândul său inculpatul procurând drogurile de la alţi vânzători, între care un vecin al său (inculpatul Z. C.), dar şi un anume “Chinezu”.
În acelaşi timp, inculpatul Ţ.F.C. este el însuşi consumator de droguri de aproximativ 8 ani, consumând, potrivit propriei declaraţii, şi 5-6 doze pe zi, fără ca, în această perioadă, să fi întreprins vreun demers pentru dezintoxicare.
Mai mult, implicarea acestui inculpat în vânzarea drogurilor către alte persoane a fost determinată, conform declaraţiei sale, de imposibilitatea de a-şi procura heroina pentru consumul propriu pe alte căi decât aceea de acceptare a comercializării, la rândul său, a drogului respectiv, în schimbul oferirii, drept “bonus”, a unor doze gratuite.
Inculpatul Z. C. a recunoscut, el însuşi, că, la propunerea unui anume “Marcel”, a acceptat să vândă drogurile furnizate de acesta (o dată 10 grame de heroină, iar de alte trei ori câte 5 grame de heroină), pe care le porţiona în domiciliul său, obţinând din 5 grame câte 30 de doze, pe care le comercializa ulterior, prin intermediul inculpatului Ţ.F. C.
Totodată, cu ocazia percheziţiei domiciliare, în locuinţa inculpatului Z. C. au fost identificate 16 doze de heroină, destinate şi ele vânzării ilicite.
În acelaşi timp, scopul urmărit de inculpatul Z. C. prin comiterea faptelor, astfel cum a fost recunoscut chiar de către acesta, a fost acela de obţinere, drept “profit”, a unor importante sume de bani, pretins folosite pentru achitarea unor datorii (împrejurare neprobată însă până în prezent, puţin credibilă în contextul situaţiei materiale bune a familiei sale, dovadă fiind deţinerea unui autoturism BMW şi, oricum, nerelevantă din perspectiva gravităţii faptelor comise), scopul respectiv conturând periculozitatea socială sporită a înseşi persoanei inculpatului, uşor dispus la comiterea repetată de acţiuni ilicite grave, din interes material.
Aspectele anterior menţionate fac rezonabilă aprecierea că, aflaţi în libertate, inculpaţii, deşi lipsiţi de antecedente penale, prezintă un risc ridicat de reluare a acţiunilor infracţionale de acelaşi tip cu cele deja comise în mod repetat în lunile anterioare, ordinea publică fiind astfel în mod serios ameninţată.
De asemenea, luarea faţă de inculpaţi a măsurii arestării preventive răspunde şi necesităţii de a unei bune desfăşurări a urmăririi penale, conform art.136 alin.1 din Codul de procedură penală, în condiţiile în care, până în prezent, nu au fost identificaţi furnizorii de la care cei doi inculpaţi s-au aprovizionat cu drogurile ulterior comercializate şi, în pofida proclamării unei atitudini cooperante, aceştia din urmă nu au furnizat informaţii utile pentru identificarea acelor furnizori, inculpatul Z. C. afirmând chiar că nu cunoaşte numele exact şi nici adresa unde locuieşte numitul “Marcel”, deşi el era un distribuitor important şi de încredere pentru persoană respectivă, dovadă fiind cantităţile importante de heroină pe care aceasta i le-a încredinţat în mod repetat, în vederea vânzării.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea constată, contrar celor reţinute de către judecătorul de la instanţa de fond, ca fiind întemeiată propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpaţi, impunându-se în consecinţă admiterea acesteia, conform art.1491 alin.9 din Codul de procedură penală.
Drept urmare, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, Curtea va admite recursul cu care a fost sesizată, va casa în întregime încheierea atacată şi, rejudecând cauza în fond, va dispune astfel:
Va admite propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bucureşti şi va dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Ţ. F. C. şi Z. C. pe o perioadă de câte 29 de zile, începând cu data încarcerării.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I-a Penală – Încheierea nr. 9/12 ianuarie 2009).
