Prin sentinţa civilă nr.1712/02.06.2009, pronunţată în dosarul nr.2151/270/2009 al Judecătoriei Oneşti, s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâtul P.L. şi ca urmare, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate în dosarul nr.3189/270/2007, cheltuieli reprezentând onorariu avocat.
Prin încheierea din 02.07.2009, s-a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr.1712/02.06.2009 şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului şi suma de 384,7 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate în cauză, cheltuieli reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a pronunţa sentinţa civilă nr.1712/02.06.2009, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea formulată de reclamant, acesta a înţeles, să solicite, per cale separată, cheltuieli de judecată avansate în dosarul nr.3189/327/2007. S-a arătat de instanţa de fond că dovada cheltuielilor de judecată în dosarul nr. 3189/2009 s-a făcut prin chitanţa nr. 26/2008, chitanţă prin care s-a achitat suma de 5000 lei cu titlu de onorar avocat. A arătat instanţa de fond că onorariul solicitat este excesiv raportat la gradul de complexitate a cauzei şi munca prestată de avocat, dându-se eficienţă dispoziţiilor art.274, alin.3 cod procedură civilă.
Prin încheierea din 02.07.2009, instanţa a îndreptat sentinţa pronunţată, acordând suma de 384,7 lei cheltuieli de judecată avansate în cauza dedusă judecăţii, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul.
Recursul a fost legal timbrat cu 192 lei taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că soluţia instanţei de fond de admitere, doar în parte, a cheltuielilor de judecată avansate în dosarul nr. 3189/327/2007 este nelegală şi netemeinică şi de asemenea şi soluţia dată capătului de cerere accesoriu privind cheltuielilor de judecată făcute la instanţa de fond.
A arătat recurentul că instanţa de fond nu putea face aplicarea art.274 cod procedură civilă deoarece aceste dispoziţii puteau fi invocate doar de instanţa investită cu soluţionarea recursului nu şi de instanţa investită pe cale separată cu o astfel de cerere . Acordarea parţială nu putea fi făcută şi pentru că art.274 cod procedură civilă face trimitere la tabloul minimal privind onorariile avocatului, tablou care, actualmente, nu mai există, astfel încât norma de lege este inaplicabilă. S-a arătat de recurent, că prin admiterea în parte a cheltuielilor, instanţa practic, a încălcat principiul disponibilităţii având în vedere că pârâtul nu a făcut nici o apărare în acest sens,or neexistând o solicitare de reducere a cheltuielilor de către pârât, instanţa de fond nu putea să procedeze la diminuarea onorariului.
Totodată s-a arătat că instanţa a încălcat şi principiul contradictorialităţii, deoarece aceste aspect nu a fost pus în discuţia părţilor şi de asemenea a încălcat principiul egalităţii armelor, principiul asigurării dublului grad de jurisdicţie, principiul oralităţii şi principiul respectării dreptului la apărare, reclamantului fiindu-i încălcate aceste drepturi.
Recurentul a susţinut că avocatul a făcut mai multe demersuri în asigurarea apărării decât cele rezultate strict din dosar, reclamantul – client beneficiind de nenumărate şedinţe de consultaţii juridice, prezentându-se instanţei dovezi care au dus la respingerea contestaţiei la executare.
A susţinut recurentul că raportându-ne strict la criteriile art.274, alin.3 cod procedură civilă, instanţa nu putea da relevanţă valorii pricinii deoarece ne aflăm, într-un recurs în care s-a analizat cererea intimatului de solicitare a perfectării unei convenţii iar în ceea ce priveşte munca îndeplinită de avocat are relevantă doar din prisma culpei personale a părţii căzute în pretenţii şi nu din prisma posibilităţilor materiale ale acestei părţi.
Cât priveşte maniera în care a procedat instanţa de fond, recurentul a arătat că o asemenea practică ar duce la planificarea indirectă a unei pieţe care este liberă, ajungându-se la situaţia în care persoane cu posibilităţi materiale reduse nu ar avea posibilitatea unei asistenţe juridice de calitate.
În recurs nu s-au depus înscrisuri doveditoare noi, ataşându-se un studiu de specialitate în materia cheltuielilor de judecată.
Recurentul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare în recurs.
Analizând motivele de recurs invocate şi din oficiu, tribunalul reţine :
Criticile aduse sentinţei privitoare la greşita soluţionare a capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată solicitate în dosarul nr. 2151/270/2009, sunt nefondate deoarece, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului de fond, tribunalul reţine că, în cauza dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată şi aceste cheltuieli le-a reprezentat taxa judiciară de timbru – 384 lei şi timbru judiciar – 0,3 lei. Suma de 384,7 lei a fost acordată reclamantului, chiar dacă nu prin sentinţă ci prin încheierea de îndreptare eroare materială. Suma avansată şi dovedită cu titlu de cheltuieli de judecată în dosarul dedus judecăţii a fost cea de 384,3 lei sumă acordată reclamantului.
Împrejurarea că aceste cheltuieli au fost acordate prin procedura îndreptării erorii materiale reprezintă un aspect pe care acea interes să-l invoce pârâtul şi nu reclamantul.
În ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere principal şi care în reprezintă admiterea, în parte, a cheltuielilor de judecată avansate în dosarul nr. 3189/327/2007 al Tribunalului Tulcea, tribunalul reţine că suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în dosarul sus-menţionat este de 5000 lei şi suma acordată de instanţa de fond de 600 lei, prin reducerea onorariului solicitat.
Criticile aduse sentinţei sub aspectul aplicării art.274 alin.3 cod procedură civilă, în sensul că aceste temei este inaplicabil în condiţiile solicitării cheltuielilor de judecată printr-o acţiune separată, astfel cum avem în speţa dedusă judecăţii, tribunalul apreciază că sunt neîntemeiate, deoarece dispoziţiile art.274 cod procedură civilă nu fac nici o distincţie în acest sens, or atâta vreme cât este permisă solicitarea acestor cheltuieli printr-o acţiune separată ( judecată de o altă instanţă, deoarece nu există norme de competenţă speciale cum sunt cele reglementate în art. 281 – 281 indice 3 cod procedură civilă) se impune ca acestei instanţe să-i fie recunoscută şi posibilitatea de a judeca cererea de cheltuieli de judecată în raport de toate dispoziţiile legale ce reglementează această materie, inclusiv incidenţa dispoziţiilor art. 274, alin.3 cod procedură civilă.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului în sensul că inexistenţa, actualmente, a unui tabel minimal al U.M.B.R. face ca art.274 alin.3 cod procedură civilă să fie inaplicabil, tribunalul urmează a le înlătura, apreciind că art.274, alin.3 cod procedură civilă consacră posibilitatea instanţei să aprecieze asupra cheltuielilor de judecată avansate şi solicitate într-o cauză de părţi, o asemenea interpretare fiind în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie de cheltuieli de judecată.
Criticile aduse sentinţei sub aspectul încălcării principiului disponibilităţii, a principiului contradictorialităţii, a principiului oralităţii, a egalităţii armelor, a dublului grad de jurisdicţie şi prin toate acestea, în final, la încălcarea dreptului la apărare, tribunalul reţine că nu sunt fondate deoarece, în cauza dedusă judecăţii însuşi capătul principal de cerere l-a constituit acordarea cheltuielilor de judecată din dosarul nr. 3189/327/2007 şi ca atare dezbaterea contradictorie a avut loc deoarece aceasta este însăşi cererea pe care a judecat-o instanţa de fond, criticile invocate de recurent putând fi relevante doar în condiţiile în care erau în discuţie cheltuielile de judecată solicitate printr-o cerere accesorie.
Cum, în speţă, cheltuielile de judecată supuse aprecierii instanţei au format însuţi obiectul dosarului nr.2151/270/2009 al Judecătoriei Oneşti, ele reprezentând capătul principal de cerere, tribunalul reţine că principiile contradictorialităţii, oralităţii, al dublului grad de jurisdicţie şi al egalităţii armelor, au fost respectate, pârâtul –intimat formulând întâmpinare iar recurentul – apelant, la rândul său putând combate cele invocate în întâmpinarea de la fond.
Cât priveşte principiul disponibilităţii pe care instanţa de fond l-ar fi încălcat, tribunalul reţine că susţinerile recurentului sunt nefondate deoarece, prin întâmpinarea de la fila 16 dosar fond, pârâtul a solicitat expres, în principal respingerea acţiunii şi, în subsidiar a solicitat instanţei să facă aplicarea art.274 alin.3 cod procedură civilă.
Aşadar a existat o cerere a pârâtului de diminuare a cuantumului cheltuielilor de judecată, cerere căreia instanţa de fond i-a dat curs, neputându-se vorbi de o diminuare” din oficiu „ aşa cum recurentul lasă să se înţeleagă din susţinerile sale sub acest aspect.
Atâta vreme cât pârâtul a formulat întâmpinare iar reclamantul prin apărător, prin cererea comunicat la fila 18 dosar, a arătat că nu solicită termen pentru studiul întâmpinării solicitând judecarea cauzei în lipsă,pe baza înscrisurilor depuse, nu se poate reţine încălcarea principiilor invocate de recurent.
În considerarea aceleiaşi cereri formulate la fondul cauzei de reclamant şi prin care acesta a renunţat la dreptul să de a lua cunoştinţă de apărările făcute de pârât prin întâmpinare, apărări ce au vizat aspectul diminuării cheltuielilor de judecată, susţinerile recurentului în sensul că apărătorul a făcut mai multe demersuri inclusiv nenumărate şedinţe de consultaţii juridice sunt nedovedite, reclamantul renunţând la dreptul de a aduce contraargumente la conţinutul întâmpinării.
În ceea ce priveşte cele două elemente vizate de art.274 alin.3 cod procedură civilă, avute în vedere la diminuarea onorariului, recurentul a susţinut că instanţa de fond trebuia să aprecieze munca avocatului din perspectiva culpei părţii căzute în pretenţii şi nicidecum din perspectiva posibilităţilor materiale ale părţii căzute în prezenţii sau a ceea ce apărătorul ar fi putut face şi nu a făcut.
Criticile aduse sentinţei sub acest aspect sunt nefondate deoarece, din considerentele sentinţei recurate rezultă că instanţa de fond a avut în vedere la diminuarea onorariului, munca prestată de avocat raportat la obiectul pricinii şi nu a avut în vedere posibilităţile materiale ale pârâtului sau apărarea pe care apărătorul ar fi putut-o face, neexistând în considerentele hotărârii menţiunii în acest sens.
Consideraţiile recurentului legate de controlul indirect pe care instanţa l-ar face, prin analiza cuantumului onorariului de avocat şi diminuarea lui, asupra preţurilor practicate de pârâtă şi prin care s-ar ajunge ca doar cei cu posibilităţi materiale ridicate să dispună de avocaţi de succes pot funcţiona în sens invers respectiv renunţarea apelării la actul de justiţie doar din temerea de a nu fi pus în situaţia achitării unor cheltuieli de judecată excesive în condiţiile pierderii procesului.
Existenţa culpei procesuale drept temei de acordare a cheltuielilor de judecată face ca să existe însă o proporţie între culpa procesuală în sine pe de o parte şi prejudiciul cauzat părţii adverse, respectiv cheltuielilor de judecată avansate de aceasta, pe de altă parte.
Cheltuielile de judecată reprezintă, în fond un aspect accesoriu într-un litigiu astfel încât cuantumul lor prin raportare la valoarea litigiului şi la apărarea făcută, trebuie să aibă in caracter rezonabil. Prin acestea se asigură „ accesul la instanţă „ şi astfel respectarea art.6 CEDO, pentru toate părţile implicate în proces. De altfel, însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă cheltuieli de judecată părţilor în măsura dovedirii lor şi într-un cuantum rezonabil.
Aşadar, raportându-ne la cele două elemente prevăzute de art.274, alin.3 cod procedură civilă, valoarea pricinii, care poate fi dedusă şi din valoarea obiectului respectiv a bunului asupra căruia poartă litigiul ( un apartament tranzacţionat la momentul încheierii înscrisului sub semnătură privată la 20.000 lei) şi având în vedere munca apărătorului în dosarul de recurs, ce a constat în formularea întâmpinării şi asistenţă la 3 termene de judecată, tribunalul apreciază că suma de 1.000 lei ce urmează a fi achitată recurentului în cauză, pentru dosarul nr. 3189/327/2007 al Tribunalului Tulcea este suficientă şi rezonabilă, iar diminuarea practicată de instanţa de judecată în baza unui temei legal – art. 274, alin.3 cod procedură civilă nu are nimic de a face cu desconsiderarea şi ignorarea calităţilor profesionale ale apărătorului astfel cum susţine recurentul.
De altfel, din analiza dosarului de fond 3189/327/2007 al Judecătoriei Tulcea rezultă că pentru munca prestată de apărător în acest dosar care s-a derulat pe parcursul mai multor termene de judecată şi în care s-au administrat mai multe probe, s-a perceput un onorariu de 4000 lei, în timp ce în dosarul de recurs care s-a soluţionat pe durata a 3 termene de judecată şi în care s-a depus doar un înscris nou, s-a perceput un onorariu de 5.000 lei, pretinzându-se prin cererea de recurs numeroase demersuri şi şedinţe de consultaţii juridice, demersuri despre care recurentul nu a dat detalii suplimentare şi care nu au fost dovedite.
În consecinţă, văzând dispoziţiile art.304 indice 1 cod procedură civilă şi art.312 alin.3 cod procedură civilă, tribunalul va modifica sentinţa recurată în sensul mai sus arătat, diminuând onorariul avansat de la 5000 lei la 1000 lei.
Faţă de dispoziţiile art.274 alin.1 cod procedură civilă, tribunalul va obliga intimatul la plata cheltuielilor de judecată avansate în prezentul recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
