RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE ACT ADMINISTRATIV FISCAL. IMPOZIT PE PROFIT SUPLIMENTAR STABILIT CA URMARE A NEDEDUCERII INTEGRALE A CHELTUIELILOR EFECTUATE CU ACHIZIŢIONAREA UNUI CABINET MEDICAL.


Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 2792 din data de 19.06.2013

SECȚIA A II – A CIVILĂ, DE ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.

RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE ACT ADMINISTRATIV FISCAL. IMPOZIT PE PROFIT SUPLIMENTAR STABILIT CA URMARE A NEDEDUCERII INTEGRALE A CHELTUIELILOR EFECTUATE CU ACHIZIȚIONAREA UNUI CABINET MEDICAL.

-art.48 alin.4 din Legea nr.571/2003;

-art.24 alin.1, 2, 6 și 11 din Legea nr.571/2003;

-art.24 alin.16 din Legea nr.571/2013;

– art.24 alin.16 din O. G. 92/2003.

Decizia nr.2792/CA/19.06.2013 a Curții de Apel Oradea – Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Corect a admis prima instanță în parte cererea formulată de reclamantul CMI G. C. S. și a dispus anularea în parte a actelor administrativ fiscale emise pe numele acestuia, referitor la obligațiile suplimentare de plată constând în impozitul pe profit în sumă de 4268 lei, stabilite prin nededucerea integrală a cheltuielilor în sumă de 26.977,44 lei efectuate cu achiziționarea cabinetului medical.

Corect a admis prima instanță în parte cererea formulată de reclamantul CMI G. C. S. și a dispus anularea în parte a actelor administrativ fiscale emise pe numele acestuia, referitor la obligațiile suplimentare de plată constând în impozitul pe profit în sumă de 4268 lei, stabilite prin nededucerea integrală a cheltuielilor în sumă de 26.977,44 lei efectuate cu achiziționarea cabinetului medical.

Potrivit art.48 alin.4 din Legea 571/2003, condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sunt:

Potrivit art.48 alin.4 din Legea 571/2003, condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sunt:

a) să fie efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente;

b) să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;

c) să respecte regulile privind amortizarea, prevăzute în titlul II, după caz.

De asemenea, în speță mai sunt incidente și dispozițiile art. 24 alin. (1), (2), (6) și (11) din Legea 571/2003, unde se prevede:

De asemenea, în speță mai sunt incidente și dispozițiile art. 24 alin. (1), (2), (6) și (11) din Legea 571/2003, unde se prevede:

“Art. 24. Amortizarea fiscală. (1) Cheltuielile aferente achiziționării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătățirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării potrivit prevederilor prezentului articol.

“Art. 24. Amortizarea fiscală. (1) Cheltuielile aferente achiziționării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătățirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării potrivit prevederilor prezentului articol.

“Art. 24. Amortizarea fiscală. (1) Cheltuielile aferente achiziționării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătățirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării potrivit prevederilor prezentului articol.

(2) Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

(2) Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

(2) Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

c) este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terților sau în scopuri administrative;

d) are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului;

c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an.

c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an.

c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an.

(6) Regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determină conform următoarelor reguli:

(6) Regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determină conform următoarelor reguli:

(6) Regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determină conform următoarelor reguli:

a) în cazul construcțiilor, se aplică metoda de amortizare liniară: […]

a) în cazul construcțiilor, se aplică metoda de amortizare liniară: […]

a) în cazul construcțiilor, se aplică metoda de amortizare liniară: […]

(11) Amortizarea fiscală se calculează după cum urmează: a) începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcțiune; […]

(11) Amortizarea fiscală se calculează după cum urmează: a) începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcțiune; […]

(11) Amortizarea fiscală se calculează după cum urmează: a) începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcțiune; […]

(16) Contribuabilii care investesc în mijloace fixe destinate prevenirii accidentelor de muncă și bolilor profesionale, precum și înființării și funcționării cabinetelor medicale, pot deduce integral valoarea acestora la calculul profitului impozabil la data punerii în funcțiune sau pot recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol.”;

(16) Contribuabilii care investesc în mijloace fixe destinate prevenirii accidentelor de muncă și bolilor profesionale, precum și înființării și funcționării cabinetelor medicale, pot deduce integral valoarea acestora la calculul profitului impozabil la data punerii în funcțiune sau pot recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol.”;

Susținerile recurentei în sensul că art.24 alin.16 s-ar referi doar la deducerea cheltuielilor din profitul impozabil, aplicabil doar persoanelor juridice, deci nu și reclamantului intimat sunt neîntemeiate, atâta vreme cât, dispozițiile fiscale care reglementează activitatea independentă desfășurată de prestatorii de profesii liberale fac trimitere la art.24 din Codul fiscal, noțiunile folosite urmând să fie adaptate la activitatea celui căruia i se aplică. Așadar, prevederile art. 24 alin. 16 din Legea nr. 571/2003 sunt derogatorii de la regula generală privind amortizarea, astfel că trebuie aplicate conform principiului specialia generalibus derogant.

Susținerile recurentei în sensul că art.24 alin.16 s-ar referi doar la deducerea cheltuielilor din profitul impozabil, aplicabil doar persoanelor juridice, deci nu și reclamantului intimat sunt neîntemeiate, atâta vreme cât, dispozițiile fiscale care reglementează activitatea independentă desfășurată de prestatorii de profesii liberale fac trimitere la art.24 din Codul fiscal, noțiunile folosite urmând să fie adaptate la activitatea celui căruia i se aplică. Așadar, prevederile art. 24 alin. 16 din Legea nr. 571/2003 sunt derogatorii de la regula generală privind amortizarea, astfel că trebuie aplicate conform principiului specialia generalibus derogant.

De altfel, însăși pârâta, prin adresa nr. 4763/29.01.2010, emisă pe numele altui cabinet medical aflat în aceeași situație juridică, recunoaște aplicabilitatea art. 24 alin. 16 din OG nr. 92/2003, motiv pentru care, susținerile recurentei în sensul că, adresa la care se face referire nu este act administrativ fiscal și nu poate fi luată în considerare sunt neîntemeiate, atâta vreme cât, în cuprinsul acesteia este vizată aceeași situație juridică, motiv pentru care și regimul juridic aplicabil speței din prezentul dosar trebuie să fie asemănător, pentru motivele detaliate anterior.

De altfel, însăși pârâta, prin adresa nr. 4763/29.01.2010, emisă pe numele altui cabinet medical aflat în aceeași situație juridică, recunoaște aplicabilitatea art. 24 alin. 16 din OG nr. 92/2003, motiv pentru care, susținerile recurentei în sensul că, adresa la care se face referire nu este act administrativ fiscal și nu poate fi luată în considerare sunt neîntemeiate, atâta vreme cât, în cuprinsul acesteia este vizată aceeași situație juridică, motiv pentru care și regimul juridic aplicabil speței din prezentul dosar trebuie să fie asemănător, pentru motivele detaliate anterior.

Prin Sentința nr. 7223/CA din 19.12.2012 Tribunalul Bihor a admis în parte cererea formulată de reclamantul CMI DR. G. C. S. împotriva pârâtei D. G. F. P. Bihor – ANAF, a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 686/22.07.2011, a Deciziei de impunere nr. 4195/27.04.2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 4194/27.04.2011 întocmite de pârâtă, referitor la obligațiile suplimentare de plată constând în impozitul pe profit în sumă de 4.268 lei, stabilite prin nededucerea integrală a cheltuielilor în sumă de 26.977,44 lei efectuate cu achiziționarea cabinetului medical, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost supus inspecției fiscale, perioada verificată fiind cuprinsă între 01.01.2007 – 31.12.2009 pentru impozitul pe și 01.01.2008 – 31.12.2010 pentru contribuțiile sociale și alte obligații. Prin raportul de inspecție fiscală nr. 4194/27.04.2011 întocmit în urma controlului s-a constatat că reclamantul datorează obligații fiscale suplimentare constând în impozit pe venit net anula de 5.104 lei și accesorii.

Organele de inspecție fiscală au reținut, în ceea ce privește aspectele contestate de către reclamant, că acesta nu a declarat în vederea impunerii un venit brut în sumă de 5.226 lei, reprezentând contravaloarea chitanțelor seria GC nr. 0000040 – 0000047 și chitanțele nr. 0000166 – 0000173 emise în cursul anului 2008 pentru serviciile prestate pe care reclamantul a omis să le declare. S-a constatat un venit net în plus de 5.226 lei, organele fiscale calculând un impozit de 836 lei, la care au adăugat majorări de întârziere și penalități, potrivit art. 119 – 120 din OG nr. 92/2003 și art. 1201 din OG nr. 92/2003.

O altă constatare a organelor fiscale a fost deducerea de către reclamant, în mod integral, a cheltuielilor cu achiziționarea cabinetului medical în sumă de 26.977,44 lei, cheltuieli care, potrivit art. 24 alin. 3 lit. D din Codul fiscal se recuperează prin amortizare.

În baza raportului de inspecție fiscală a fost emisă Decizia de impunere nr. 4195/27.04.2011, împotriva cărora reclamantul a formulat contestație administrativă în temeiul art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală, contestația sa fiind soluționată pe fond prin Decizia nr. 686/22.07.2011 de către pârâtă.

Referitor la deducerea de către reclamant, în mod integral, a cheltuielilor cu achiziționarea cabinetului medical, instanța de fond a reținut că acestea au fost corect deduse în mod integral.

Astfel, art. 48 alin. 4 lit.c din Codul fiscal, ce reglementează regulile de stabilire a venitului net actual din activități independente, stabilește că una din condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor pentru a fi deduse este și aceea de a se respecta regulile privind amortizarea prevăzută în titlul II din Codul fiscal. Acest text normativ face trimitere la întreg ansamblul de reguli privind amortizarea, care devine aplicabil și persoanelor ce obțin venituri din activități independente , precum reclamantul. Prin urmare, devine aplicabil și art. 24 alin. 16 din Legea nr. 571/2003.

Potrivit art. 24 alin. 16 din Codul fiscal (cuprins în Titlul II, la regulile privind amortizarea), contribuabilii care investesc în mijloace fixe destinate înființării și funcționării cabinetelor medicale, pot deduce integral valoarea acestora la calculul profitului impozabil, la data punerii în funcțiune sau pot recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare. Prin urmare, nu este obligatorie deducerea unor astfel de cheltuieli prin amortizare, fiind greșită susținerea pârâtei în acest sens. Cheltuielile cu achiziționarea spațiului medical sunt cheltuieli destinate înființării și funcționării cabinetelor medicale.

De la regula deducerii cheltuielilor cu mijloacele fixe prin amortizare, art. 24 alin. 16 din Legea nr. 571/2003 prevede deci o excepție, astfel cum este ea redată mai sus.

Nu au fost apreciate ca întemeiate susținerile pârâtei în sensul că art. 24 alin. 16 se referă la deducerea cheltuielilor din profitul impozabil, ceea ce ar duce la ideea că doar persoanele juridice pot aplica aceste dispoziții întrucât textul normativ folosește noțiunea de profit impozabil din cauză că se află inserat în cuprinsul Titlului II “Impozit pe profit”; ce vizează impozitarea activității desfășurate de persoanele juridice. Interpretând sistematic textul normativ, și prin raportare la așezarea sa în cadrul Legii nr. 571/2003, este firesc ca în cuprinsul reglementării privind amortizarea să se folosească noțiunea de profit impozabil. Însă atât timp cât dispozițiile fiscale ce reglementează activitatea independentă desfășurată de prestatorii de profesii liberale trimit la art. 24 din Codul fiscal, este evident că acestea trebuie aplicate, urmând a fi adaptate noțiunile folosite la activitatea căreia i se aplică.

Art. 24 alin. 16 din legea nr. 571/2003 este derogatorie de la regula generală privind amortizarea, astfel că trebuie aplicată conform principiului specialia generalibus derogant.

De altfel, însăși pârâta, prin adresa nr. 4763/29.01.2010, emisă pe numele altui cabinet medical aflat în aceeași situație juridică, recunoaște aplicabilitatea art. 24 alin. 16 din OG nr. 92/2003.

În plus, pentru evitarea interpretărilor divergente, a intervenit legiuitorul prin introducerea în cuprinsul Legii nr. 571/2003 a art. 48 alin. 4 lit. c1 (OUG nr. 30/31.08.2011), în care se arată că pentru a putea fi deduse cheltuielile efectuate trebuie să respecte regulile privind deducerea cheltuielilor reprezentând investiții în mijloace fixe pentru cabinetele medicale, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (16). S-a eliminat, așadar, orice dubiu privind aplicabilitatea art. 24 alin. 16 în cazuri precum cel al reclamantului.

Referitor la impozitul în valoare de 836 lei calculat ca urmare a stabilirii unui venit net în plus față de cel declarat, instanța de fond a constatat că reclamantul nu a probat faptul că venitul obținut de el a fost cel declarat și nu cel constatat de către organele fiscale. Constatând un venit în plus, în mod corect au procedat organele fiscale la impozitarea acestuia potrivit art. 80 și urm. din legea nr. 571/2003.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală, instanța de fond a admis în parte cererea reclamantului și a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 686/22.07.2011, a Deciziei de impunere nr. 4195/27.04.2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 4194/27.04.2011 întocmite de pârâtă, referitor la obligațiile suplimentare de plată constând în impozitul pe profit în sumă de 4.268 lei, stabilite prin nededucerea integrală a cheltuielilor în sumă de 26.977,44 lei efectuate cu achiziționarea cabinetului medical.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs recurenta-pârâtă D. G. F. P. B., solicitând admiterea recursului, desființarea în parte a sentinței și, pe cale de consecința, respingerea acțiunii în totalitate si menținerea ca temeinice si legale a actelor administrative emise.

In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că sentința este nelegala întrucât potrivit art. 48 alin. 4 lit. c ind. 1 din Legea nr. 571/2003 cu completările ulterioare, pentru a putea fi deduse cheltuielile efectuate, trebuie sa respecte regulile privind deducerea reprezentând investițiile în mijloace fixe pentru cabinetele medicale, in conformitate cu prevederile art. 24 alin. 16, asta însemnând pe cale de consecința, ca anterior anului 2012, aceasta prevedere nu era valabila.

Adresa la care se face referire – nr. 4763/29.01.2010 – emisa pe numele altui cabinet medical aflat în aceeași situație juridica; prin care s-ar recunoaște aplicabilitatea art. 24 alin. 16 din Legea nr. 571/2003, nu este act administrativ fiscal, astfel ca nu a putut fi luata în considerare cu ocazia inspecției fiscale și nu a putut fi luată în considerare de instanța.

În fapt, a arătat recurenta, în perioada 2008 – 2009 Cabinetul medical individual Dr. G. C. S. nu a înregistrat în Registrul Jurnal de încasări și plăți si nu a declarat în totalitate sumele încasate prin bancă și prin casă, ceea ce a condus la diminuarea bazei impozabile cu suma de 5.226 lei nr. 2008 și 3.075 lei în 2009, precum și a impozitului pe venit datorat bugetului de stat.

De asemenea, în anul 2009 cabinetul medical a înregistrat în evidența contabilă ca și cheltuială deductibilă suma de 26.809 lei reprezentând amortizarea aferentă valorii spațiului (imobilului) pentru cabinetul medical, achiziționat la data de 08.09.2009 potrivit Contractului de vânzare-cumpărare nr. 646/ 08.09.2009 și a facturii fiscale nr. 051/ 08.09.2009 achitată cu chitanța nr. 001/08.09.2009 în sumă totală de 26.972,44 lei, dedusă integral la cumpărare fără să țină seama de reglementările titlului II din Codul fiscal privind amortizarea mijloacelor fixe.

Tot în anul 2009 contribuabilul a înregistrat în evidența contabilă și a dedus la calculul venitului net cheltuieli cu salariile acordate personalului în¬suma de 5.688 lei, în condițiile în care conform statelor de plată suma corectă este de 8.897 lei rezultând o diferență de cheltuieli în minus în sumă de 3.209 lei.

În drept, cauza își găsește soluționarea în prevederile art. 48 alin.(1) și alin.(2) lit. a) din Legea nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, actualizată, potrivit cărora, venitul net din activități independente se determină ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente realizării venitului deductibile, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, cu excepția prevederilor art. 49 și 50.

(2) Venitul brut cuprinde:

a) sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfășurarea activității;”,

Aceste prevederi se coroborează cu dispozițiile pct. 36 din Hotărârea Guvernului nr. 44/ 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, unde se prevede:

“36. În venitul brut se includ toate veniturile în bani și în natură, cum sunt: venituri din vânzarea de produse și de mărfuri, venituri din prestarea de servicii și executarea de lucrări, venituri din vânzarea sau închirierea bunurilor din patrimoniul afacerii și orice alte venituri obținute din exercitarea activității, precum și veniturile din dobânzile primite de la bănci pentru disponibilitățile bănești aferente afacerii, din alte activități adiacente și altele asemenea.”

Potrivit prevederilor legale de mai sus, rezultă că venitul brut cuprinde sumele încasate din desfășurarea activității și include toate veniturile în bani și în natură inclusiv veniturile din prestarea de servicii și pentru determinarea venitului brut, contribuabilul avea obligația de a evidenția în Registrul jurnal de încasări și plăți totalitatea sumelor încasate atât în numerar cât și prin virament bancar pentru perioada supusă verificării precum și cheltuielile efectuate cu salariile personalului în anul 2009 conform statelor de plată și de a le declara prin declarațiile anuale de venituri, în vederea stabilirii impozitului anual pe venit.

Ca atare, organul de inspecție fiscală în mod legal a procedat la recalcularea venitului net impozabil prin reîntregirea bazei de calcul cu sumele reprezentând venituri brute și au stabilit pentru anul 2008 o diferență de venit brut în sumă de 5.226 lei și pentru anul 2009 o diferență de venit brut în sumă de 3.075 lei.

În speță, sunt incidente și dispozițiile art. 24 alin. (1), (2), (6) și (11) și ale art. 48 alin. (1), (4) și (7) lit. i) din Legea nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, unde se prevede:

a)este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terților sau în scopuri administrative;

b)are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului;

Art. 48. Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activități independente, determinat pe baza contabilității în partidă simplă.

(1) Venitul net din activități independente se determină ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente realizării venitului, deductibile, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, cu excepția prevederilor art. 49 și 50. […]

(4) Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sunt:

a)să fie efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente;

a)să fie efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente;

b)să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;

b)să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;

c)să respecte regulile privind amortizarea, prevăzute în titlul II, după caz

c)să respecte regulile privind amortizarea, prevăzute în titlul II, după caz

(7) Nu sunt cheltuieli deductibile: […]

i) cheltuielile de achiziționare sau de fabricare a bunurilor și a drepturilor amortizabile din Registrul-inventar”, coroborate cu dispozițiile pct. 37 și 38 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, unde se prevede:

“37. Din venitul brut realizat se admit la deducere numai cheltuielile care sunt aferente realizării venitului, astfel cum rezultă din evidențele-contabile conduse de contribuabili, cu respectarea prevederilor art. 48 alin.(4) – (7) din Codul fiscal.

Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor pentru a putea fi deduse sunt:

a) să fie efectuate în interesul direct al activității;

b)să corespundă unor cheltuieli efective și să fie justificate cu documente;

c)să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite.

38. Sunt cheltuieli deductibile, de exemplu:

– cheltuielile cu amortizarea, în conformitate cu reglementările titlului II din Codul fiscal, după caz;”

Așadar, contribuabilul are posibilitatea de a recupera cheltuiala efectuată cu achiziționarea imobilului pentru cabinet medical prin deducerea amortizării începând cu luna octombrie 2009, întrucât acesta a fost achiziționat în luna septembrie 2009 conform facturii fiscale nr. 051/ 08.09.2009 și nu prin deducerea integrală a cheltuielii de achiziție în momentul cumpărării.

Totodată, a arătat că unitățile furnizoare de servicii medicale în care medicii exercită profesia de medic, ca profesie liberă, respectiv cabinetele medicale nu beneficiază de prevederile alin. 16 al art. 24 din Legea nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, fiind unități fără personalitate juridică, fapt precizat și prin adresa nr. 261.364/ 2007 a D. G. L. I. D. din cadrul M. F.

Prin urmare, cheltuielile în sumă de 26.977 lei cu valoarea imobilului achiziționat pentru cabinetul medical pot fi scăzute din veniturile realizate prin deducerea lunară a amortizării așa cum a stabilit organul de control, rezultând cheltuieli nedeductibile în sumă de 26.809 lei.

Pe cale de consecință, rezultă că în mod legal organul de inspecție fiscală a emis Decizia de impunere nr. 4.195/ 27.04.2011 și a stabilit în sarcina Cabinetului medical individual Dr. G. C. S. diferențele de impozit pe venit în sumă de 836 lei pentru anul 2008 și în sumă de 4.268 lei pentru anul 2009.

Referitor la majorările de întârziere în sumă de 356 lei aferente impozitului pe venit stabilit suplimentar de plată, precizează că acestea sunt datorate potrivit principiului de drept “accesorium sequitur principale” – secundarul urmează principalul fiind calculate în baza prevederilor art. 119(1) și 120(1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/ 2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 210/ 2005 și Ordonanțelor de urgență ale Guvernului nr. 39 și 88/ 2010 cu privire la stabilirea cotei majorărilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, care arată că:

“Art. 119. – (1) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere.

Art. 120. – (1) Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.”

Iar, penalitățile de întârziere în sumă de 699 lei sunt datorate în conformitate cu prevederile art. 120/1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/ 2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

In concluzie, solicită admiterea recursului, desființarea în parte a sentinței și, pe cale de consecința, respingerea acțiunii în totalitate si menținerea ca temeinice si legale a actelor administrative emise.

Intimatul, prin reprezentantul său legal, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, a reținut că este nefondat, pentru următoarele considerente:

c)este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terților sau în scopuri administrative;

d)are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului;

Pentru aceste motive, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă D. G. F. P. B. în contradictoriu cu intimatul-reclamant C.M.I. Dr. G. C. S. împotriva Sentinței nr. 7223/CA din 19.12.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o va menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.