Arestarea preventivă a inculpatului în cursul judecăţii


Arestarea preventivă se poate dispune doar în situaţia în care există probe certe din care rezultă incidenţa temeiurilor prevăzute de art. 148 C.proc.pen.
Pericolul pentru ordinea publică trebuie să fie cert, real, actual şi susţinut de probatoriile administrate în cauză, neputând fi prezumat pornind de la gravitatea abstractă a faptei reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege.
Gravitatea pedepsei pe care o poate risca inculpatul nu poate justifica necesitatea arestării preventive.

Secţia penală pentru cauze cu minori, Decizia nr. 1695 din 2 octombrie 2011

Prin încheierea de ședință din 17.10.2011, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 8167/121/2010, în conformitate cu dispozițiile art. 160 a C.proc.pen. coroborat cu art. 143 și art. 148 lit. a) și f) C.proc.pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei I. G., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.pen. cu aplicarea C.pen., art. 290 alin. (1) C.pen. cu aplicarea C.pen., art. 25 raportat la C. pen. cu aplicarea C.pen., art. 291 C.pen. cu aplicarea C.pen., art. 2151 alin. (1) C.pen. cu aplicarea C.pen. și art. 43 din Legea nr. 82/1991, pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 17.10.2011 și până la data de 14.11.2011 inclusiv.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatei I. G.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Instanța, din oficiu, a pus în discuția părților dispozițiile art. 160 aC.proc.pen. privind arestarea inculpatei I.G. în cursul judecății, cercetată în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.pen. cu aplicarea C.pen., delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (1) C.pen. cu aplicarea C.pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzut de art. 290 alin. (1) C.pen. cu aplicarea C.pen., fals intelectual prevăzut de art. 43 din Legea nr. 82/1991 republicată, instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la C. pen. cu aplicarea C.pen. și uz de fals prevăzut de art. 291 C.pen. cu aplicarea C.pen.

Inculpata I.G. a fost trimisă în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor menționându-se ca situație de fapt împrejurarea faptului că în calitate de administrator credite și responsabil punct de lucru al B.C. „B.” Galați în perioada 1997-oct. 2008 a întocmit în fals un număr de 88 contracte de credit și a ridicat din casieria unității suma de 327.590 lei. Cu ocazia întocmirii în fals a acestor contracte de credit inculpata a semnat în fals documentele de la dosarele de creditare, inclusiv dispozițiile de plată și foile de retragere numerar, dar și a utilizat adeverințe de agricol și adeverințe de salariu emise de Primăria comunei S. și care conțineau date nereale și pe care la rândul său a înscris numere fictive de înregistrare în evidența primăriei comunei S. Inculpata și-a mai însușit în întregime suma de 89429 lei reprezentând depozite prezentate de un număr de 25 de persoane pe care nu le-a înregistrat în evidența contabilă a unității.

Totodată prin utilizarea defectuoasă a programului informatic a șters foile de depunere și a mai scos la calculator foi de depunere cu valori mai mici însușindu-și diferența de 16.303 lei.

Faptele infracționale săvârșite în formă continuată și în concurs au fost comise împreună și cu complicitatea inculpatelor R.D., M.T., B.N.I. și O.V. care sunt trimise în judecată de parchet în aceeași cauză și au calitatea de secretar, contabile și casier la Primăria S. Toate inculpatele au fost cercetate și trimise în judecată în stare de libertate. Inculpata fiind audiată în cele 2 faze procesuale a recunoscut „în general” faptele infracționale reținute în sarcina sa manifestând un total dezinteres față de calitatea sa de inculpat într-o cauză penală cercetată pentru fapte deosebit de grave. Acest aspect concretizându-se în aceea că celelalte inculpate salariate la Primăria S. respectiv R.D., M.T., B.N.I. și O.V. au declarat că faptele infracționale reținute în sarcina lor au fost comise prin inducerea în eroare și intimidare de către inculpata I. G. Aceasta din urmă nu și-a realizat apărări pe acuzele celorlalte inculpate iar mai mult de atât inculpata nu s-a prezentat la judecată la termenele din data de 19.10.2010, 11.02.2011, 9.03.2011, 10.05.2011 și 13.10.2011, cercetarea judecătorească începând la data de 20.08.2011. Pentru a crea părții civile B.C. „B.” Galați un prejudiciu de 341.653 lei (3.416.530 lei vechi) inculpata I.G. s-a folosit de naivitatea, sinceritatea și buna credință a 112 martori, locuitori ai comunei S., jud. Galați, marea majoritate persoane în vârstă de peste 70 de ani cu probleme grave de sănătate și posibilități financiare minime, aflându-se în situația de a se deplasa de la S. la Galați și a rămâne în sala de judecată zeci de ore până la momentul la care să declare că inculpata I. G. care nu se prezintă la judecată nu numai că s-a folosit de acte dar pentru a obține bani în interesul său personal ci chiar le-a sustras economiile personale de la CEC (declarația martorului C.R. – fila 152 dosar instanță) – aspect ce nu a fost cunoscut de organul de urmărire penală. într-o atare situație martorul C.R. devine parte civilă în cauză prin constituirea sa cu suma de 10.000 lei.

în cauză au fost audiați mai puțin de 10-12 martori din totalul de 112, existând împrejurări ca mare parte dintre aceștia să-și transforme calitatea de martor în calitate de parte civilă, cu consecința ca inculpata să fie cercetată și pentru comiterea altor infracțiuni ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală. Acest aspect este susținut și de partea civilă B.C. „B.” Galați (fila 37 d.u.p. vol. A1) prin care precizează faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 341.653 lei conform anexei nr. 15, valoare care se va modifica în viitor în funcție de rezultatele cercetării penale și cercetării judecătorești.

Având în vedere faptul că latura civilă a cauzei nu a fost lămurită la urmărirea penală iar acest aspect presupune audierea a peste 112 persoane în condițiile în care inculpatele R.D., M.T., B.N.I. și O.V. au recunoscut în parte învinuirile reținute în sarcina lor acuzând inducerea lor în eroare cu privire la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către inculpata I.G., iar aceasta lipsește de la cercetarea judecătorească, Tribunalul a apreciat că la acest moment procesual inculpata se află în situația prevăzută de art. 143 C.proc.pen. coroborat cu art. 148 lit. a) și f) C.proc.pen. impunându-se emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatei I.G. pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 17.10.2011.

în cauză sunt indicii temeinice că inculpata se sustrage de la judecată (a lipsit 6 termene aproape consecutive), existând date certe că încearcă să zădărnicească aflarea adevărului în cauză. însăși prin inducerea în eroare a celorlalte inculpate și a 112 persoane a comis faptele infracționale dintre care una cu consecințe deosebit de grave (închisoare prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.pen. în formă continuată prevăzută de C.pen.).

Urmare a administrării de probe rezultă că inculpata a sustras și din economiile de la CEC a sătenilor din com. S., existând astfel probe certe că aceasta fiind liberă ar putea să-i influențeze pe ceilalți martori (mulți la număr, în vârstă și cu grad minim de instruire) să declare în fața instanței alte aspecte decât cele reale dar care să fie favorabile inculpatei. Pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești s-a considerat că se impune arestarea inculpatei I.G. în vederea lămuririi laturii civile a cauzei, oralitatea nemijlocirea și contradictorialitatea judecății potrivit dispozițiilor art. 289 din C.proc.pen. urmând a se desfășura cu aceasta în stare de arest preventiv.

Instanța de fond a mai arătat că, arestarea preventivă a inculpatei I.G. se impune și pentru faptul că aceasta a comis fapte infracționale în formă continuată și în concurs dintre care una cu consecințe deosebit de grave pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate la acest moment a inculpatei prezintă un real pericol social pentru ordinea publică. Aceasta se sustrage de la cercetarea judecătorească, nu mai locuiește la S. (din declarațiile martorilor) și celorlalte inculpate care au fost prezente la toate termenele de judecată și procesul verbal de căutare al Poliției S., existând și posibilitatea ca pe lângă faptul că ar putea influența buna desfășurare în continuare a judecății, ar putea părăsi țara sau chiar s-ar putea implica în comiterea altor fapte de aceeași natură sau alt gen infracțional.

Față de cele prezentate s-a apreciat că inculpata I.G. se află în situația prevăzută de dispozițiile art. 160 a C.proc.pen. coroborate cu dispozițiile art. 143 și art. 148 lit. a) și f) C.proc.pen. și s-a dispus arestarea preventivă a acesteia pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 17.10.2011 și până la data de 14.11.2011 inclusiv.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata I.G. criticând-o pe motive de nelegalitate.

în susținerea recursului, inculpata a arătat că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută, fiind pronunțată de magistrat aflat în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C.pen.

Inculpata a arătat că incompatibilitatea judecătorului rezultă din partea introductivă a încheierii recurate (fila 1 încheiere), respectiv din susținerile ce au stat la baza aducerii în discuție din oficiu a necesității arestării preventive.

Prin al doilea motiv de recurs, inculpata a arătat că măsura arestării preventive este nelegală, nefiind incidente temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a) și f) C.proc.pen.

Pentru cele arătate mai sus și față de aspectele detaliate în susținerea recursului, ce se regăsesc în partea introductivă a prezentei hotărâri, inculpata a solicitat revocarea măsurii arestării preventive.

Recursul este fondat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, constatăm următoarele:

Instanța de fond a dispus arestarea preventivă a inculpatei I.G. în cursul cercetării judecătorești, conform art. 160 a C.proc.pen. coroborat cu art. 143, art. 148 lit. a) și f) C.proc.pen. pe o durată de 29 zile.

Contrar opiniei instanței de fond (susținută de argumentele ce regăsesc în expunerea hotărârii recurate), considerăm că actele și lucrările dosarului nu confirmă incidența față de inculpata I.G. a temeiurilor prevăzute de art. 148 lit. a) și f) C.proc.pen., neimpunându-se arestarea preventivă a acesteia.

Inculpata I.G. a fost trimisă în judecată în stare de libertate prin rechizitoriul nr. 760/P/2008 din 07.12.2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C.pen. cu aplicarea C.pen.; art. 2151 alin. (1) C.pen. cu aplicarea C.pen.; art. 290 alin. (1) C.pen. cu aplicarea C.pen.; art. 25 C.pen. raportat la C. pen. cu aplicarea C.pen.; art. 291 C.pen. cu aplicarea C.pen.; art. 43 din Legea nr. 82/1991.

Din actul de sesizare a instanței rezultă că presupusa activitate infracțională reținută în sarcina inculpatei s-a desfășurat în perioada 1997-octombrie 2008.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 08.12.2009 sub nr. 8167/121/2010.

Inculpata I.G. a fost cercetată și respectiv, judecată până în prezent în stare de libertate.

Conform art. 160 a C.proc.pen., arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în cursul judecății, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C.proc.pen.

Prin raportare și la dispozițiile art. 136 C.proc.pen., măsura arestării preventive poate fi luată doar dacă această măsură este justificată de buna desfășurare a procesului penal.

în speță, nu există la dosarul cauzei nicio probă care să confirme că până în prezent buna desfășurare a procesului penal (fie faza de urmărire penală, fie faza cercetării judecătorești) ar fi fost afectată în vreun mod de comportamentul inculpatei.

Analizând dispozițiile legale în materia arestării preventive prin raportare la actele și lucrările dosarului, constatăm că în speță este imposibil a se reține față de inculpata I.G. incidența temeiului prevăzut de art. 148 lit. a) C.proc.pen.

Conform art. 148 lit. a) C.proc.pen., măsura arestării preventive poate fi luată în cazul în care inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

în art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se prevede că privarea de libertate este justificată când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica pe făptuitor să fugă după săvârșirea infracțiunii.

în interpretarea Curții Europene, pericolul de fugă nu trebuie prezumat, ci trebuie să existe „motive plauzibile” înțelese ca fapte sincere și autentice, de natură a convinge un observator independent de posibilitatea ca făptuitorul să fugă (Cauza Yaci și Sargin c. Turcia – hotărârea din 08.06.1995).

în doctrina de specialitate și în practica judiciară s-a statuat opinia că lipsa inculpatului de la unele termene de judecată, despre care avea cunoștință în condițiile prescrise de lege, nu constituie sustragere de la judecată în sensul art. 148 lit. a) C.proc.pen., dacă nu s-a dovedit cu date (probe) certe că acesta a fugit sau s-a ascuns în acest scop.

Este astfel necesar ca organele judiciare că perceapă în mod nemijlocit, pe bază de probe certe, că inculpatul, în condițiile lipsei de la unele termene de judecată, a încercat să se sustragă cercetării judecătorești.

în speță, împrejurarea că inculpata I.G. a lipsit la unele termene de judecată – din 19.10.2010, 11.02.2011, 09.03.2011, 10.05.2011, 13.10.2011 – nu echivalează în mod automat cu o sustragere de la judecată.

Mai mult, așa cum rezultă din încheierile de ședință din cadrul dosarului 8167/121/2010 al Tribunalului Galați, lipsa inculpatei de la unele termene de judecată – din 10.05.2011 și 13.10.2011 – a fost justificată și adusă la cunoștință instanței de judecată.

De asemenea, cercetarea judecătorească nu a fost îngreunată de comportamentul inculpatei, a cărei reprezentare a fost asigurată prin prezența avocatului ales la toate termenele de judecată.

împrejurarea că inculpata nu mai locuiește în comuna S., județul Galați, ci fără forme legale în municipiul Galați (aspect adus la cunoștință instanței de judecată, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, în special din încheierea de ședință din 08.04.2011) nu se circumscrie vreuneia din situațiile reglementate de art. 148 lit. a) C.proc.pen.

Libera circulație și libertatea de alegere a domiciliului reprezintă unele din drepturile fundamentale recunoscute oricărei persoane, reglementate atât de legislația națională, cât și în legislația comunitară.

Susținerile instanței, în sensul că inculpata „este vulnerabilă de a-și schimba domiciliul, existând posibilitatea de a părăsi localitatea sau țara” (întrucât aceasta locuiește în prezent la o altă adresă, cunoscută de instanță) așa cum sunt menționate în partea introductivă a hotărârii recurate, nu pot justifica în fapt și în drept luarea măsurii arestării preventive.

Considerăm că în speță nu este incident nici temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C.proc.pen., neexistând probe certe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

împrejurarea că unele din infracțiunile presupus a fi comise de inculpată prezintă o gravitate ridicată, analizată doar prin prisma limitelor mari de pedeapsă instituite de legiuitor nu conduce în mod automat la incidența dispozițiilor art. 148 lit. f) C.proc.pen.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpata a fost audiată în prezenta cauză, recunoscând comiterea faptelor aduse ca învinuire, adoptând astfel o poziție sinceră.

Inculpata se află la primul impact cu legea penală, realizează venituri licite, fiind angajată în baza unui contract de muncă.

Probatoriile administrate în cauză nu confirmă susținerile instanței de fond, în sensul că inculpata ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau că va încerca influențarea martorilor, de altfel, instanța nu argumentează și nu indică probatoriile în baza cărora a ajuns la această concluzie.

Simpla speculație că martorii din prezenta cauză sunt „în vârstă și cu un grad minim de instruire” nu poate sta la baza unei concluzii juridice că inculpata ar putea influența declarațiile acestora.

Mai mult, observăm că de la data începerii urmăririi penale și până la termenul de judecată din data de 13.10.2011, pe parcursul desfășurării procedurilor, nu s-a ridicat problema unui eventual comportament negativ al inculpatei ce ar fi putut tinde spre o zădărnicire a aflării adevărului.

Aspectele invocate de instanța de fond în argumentarea luării măsurii arestării preventive a inculpatei nu se circumscriu dispozițiilor art. 148 lit. f) C.proc.pen. și nici nu sunt susținute de dispoziții legale ce reglementează desfășurarea procesului penal.

Astfel, instanța precizează că „au fost audiați mai puțin de 10-12 martori din totalul de 112, existând împrejurări ca mare parte din aceștia să-și transforme calitatea de martor în calitatea de parte civilă cu consecința ca inculpata să fie cercetată și pentru comiterea altor infracțiuni ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală”.

De precizat că în faza cercetării judecătorești, până în prezent – așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului – instanța a procedat la audierea a 27 de martori (și nu doar 10-12 așa cum se precizează în încheierea recurată).

Conform art. 14 alin. (2) C.proc.pen., acțiunea civilă poate fi alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, iar conform art. 15 alin. (2) C.proc.pen., constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.

Conform art. 317 C.proc.pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței.

Astfel, împrejurarea că unele persoane audiate în calitate de martori ar putea pretinde eventuale prejudicii ce le-au fost cauzate de inculpată, fără a exista o legătură directă cu aspectele reținute pe latură penală (reținerea infracțiunilor menționate în actul de sesizare) nu este în măsură să conducă la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol pentru ordinea publică.

Simplele supoziții în sensul că inculpata ar fi comis și alte infracțiuni ce nu au fost cunoscute de organele de urmărire penală nu echivalează cu acele probe în baza cărora să se constate incidența prevederilor art. 148 lit. f) C.proc.pen.

Argumentul instanței de fond, conform căruia se impune arestarea preventivă a inculpatei în vederea lămurii laturii civile a cauzei nu se circumscrie vreunui temei reglementat de art. 148 C.proc.pen.

Mai mult, prin încheierea de ședință din 12.11.2010, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de constituire ca părți civile a martorilor S.I., S.G., M.D., O.N., P.N., M.C., M.N., M.G., B.R., U.A., B.Z., D.M.C., P.P., S.A., C.E., N.G., B.I., C.C., C.G., B.N., B.V., P.S., A.Ș., N.G., M.N., R.G., R.N., C.R.

Instanța a reținut că în cadrul procesului penal, calitatea de parte civilă o poate avea persoana în al cărui patrimoniu s-a localizat în mod efectiv prejudiciul cauzat prin infracțiune. în cazul infracțiunilor de delapidare, prejudiciul este cauzat în patrimoniul unității bancare care are obligația legală să răspundă față de deponenți pentru sumele depuse la această unitate.

Critica instanței, în sensul că „latura civilă a cauzei nu a fost lămurită la urmărirea penală, iar acest aspect presupune audierea a peste 112 persoane” ține de modalitatea de desfășurare a cercetării judecătorești, de necesitatea audierii părților și a martorilor, de exercitarea rolului activ al judecătorului, în vederea aflării adevărului.

Arestarea preventivă a unui inculpat se poate dispune atunci când pericolul pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică este cert, real, actual și este susținut de probatoriile administrate în cauză. După trecerea unei perioade de timp de la data comiterii faptei, pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar putea prezenta inculpatul se diminuează.

în speță, de la data comiterii faptelor de către inculpată 1997-octombrie 2008, a trecut o perioadă de trei ani, perioadă în care nu s-a invocat niciodată necesitatea arestării preventive motivat de faptul că ar fi prezentat pericol pentru ordinea publică.

Or, cu atât mai mult, în prezent, fără a exista date legate de un comportament negativ al inculpatei, în sensul zădărnicirii aflării adevărului, influențarea martorilor, sustragerii de la judecată, nu putem aprecia că aceasta prezintă pericol pentru ordinea publică.

în practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat opinia conform căreia luarea măsurii arestării preventive nu trebuie guvernată de arbitrariul organelor judiciare, ci trebuie să fie necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, iar necesitatea acestei măsuri să fie demonstrată pe bază de probe aflate la dosarul cauzei și nu pe simple supoziții ori presupuneri.

Instanța europeană a precizat că existența unui pericol pentru ordinea publică, care să justifice menținerea unei persoane în stare de arest, nu trebuie să se refere la o ordine publică abstractă, instanțele trebuind să justifice în termeni concreți prin ce se manifestă acea atingere a ordinii publice.

în ceea ce privește primul motiv de recurs invocat de inculpată, referitor la incompatibilitatea judecătorului, considerăm că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C.proc.pen., prevederi care ar impune constatarea nulității absolute a încheierii recurate.

Este adevărat că unele aspecte invocate de instanță în partea introductivă a încheierii de ședință recurate (aspecte susținute în etapa dezbaterilor) se regăsesc și în motivarea soluției pronunțate.

Considerăm că instanța de fond a dorit să argumenteze opinia vizând necesitatea arestării preventive a inculpatei (adusă în discuție din oficiu) dezvoltând însă aspecte ce țin de fondul cauzei într-un mod ce excede rolului activ al instanței.

în speță, așa cum am arătat mai sus, nu sunt incidente prevederile art. 197 alin. (2) C.proc.pen., iar apărările formulate de inculpată pot fi avute în vedere în rejudecarea cauzei, de către instanța de control judiciar, cu consecința primirii drept favorabile a celorlalte motive de recurs.

Având în vedere cele mai sus arătate, constatăm că în speță sunt incidente dispozițiile art. 139 alin. (2) teza I C.proc.pen.

în concret, considerăm că măsura arestării preventive a inculpatei I.G. a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, nefiind incidente temeiurile avute în vedere de prima instanță, respectiv, cele prevăzute de art. 148 lit. a) și f) C.proc.pen.

Față de cele de mai sus, se va admite recursul declarat de inculpata I.G. și se va casa încheierea de ședință din 17.11.2011 pronunțată de Tribunalul Galați.

în rejudecare, se va dispune revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpata I.G. și punerea de îndată în libertate a acesteia, dacă nu este arestată în altă cauză.

(Judecător Mariana Cristache)