În motivare s-a retinut ca prin actiunea formulata, reclamantul a solicitat anularea deciziei de concediere, reintegrarea în postul detinut anterior desfacerii contractului de si plata unor despagubiri egale cu venitul de care a fost lipsit pe toata durata pâna la reîncadrarea efectiva; obligarea pârâtei la plata unor daune morale de 100.000 lei, aferente prejudiciului moral creat.
În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, potrivit dispozitiilor art. 263 alin. 1 Codul muncii, angajatorul are dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de câte ori acestia au savârsit o abatere disciplinara, alin. 2 al aceluiasi text definind, într-o maniera lipsita de orice echivoc, o atare abatere ca fiind acea fapta în legatura cu munca si care consta într-o actiune sau inactiune savârsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a încalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca, sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.
Altfel spus, pentru ca o fapta savârsita de catre un salariat sa poata fi calificata ca fiind abatere disciplinara trebuie sa întruneasca cumulativ cerintele de a fi în legatura cu munca, de a fi savârsita cu vinovatie si de a fi de natura sa încalce normele, regulamentele, etc. prevazute expres în textul mai sus amintit.
Dar în cauza de fata este dincolo de orice dubiu, ca la momentul înfiintarii la sfârsitul anului 2008 a unei societati în domeniul asigurarilor, cu obiect de activitate ale agentilor si brokerilor de asigurari, unde reclamantul a detinut un numar de parti sociale si o cota de participare la beneficii, acesta nu avea calitatea de angajat al societatii pârâte si prin urmare nu se pune problema ca acesta sa fi avut obligatia de a anunta si a solicita acordul conducerii acesteia asupra intentiei de a desfasura orice fel de activitate cu caracter profesional în afara societatii, iar ulterior, dupa reangajarea sa la sucursala Arad a societatii pârâte la 02.02.2009 a cesionat într-un interval de timp rezonabil, respectiv la data de 10.02.2009, partile sale sociale catre un alt asociat, iar pe de alta parte, sustinerile din actiune referitoare la faptul ca acesta nu a desfasurat propriu zis nici un fel de activitate cu caracter profesional în societatea mentionata nu au fost contestate de catre pârâta prin apararile sale în fond, aceasta limitându-se la a se apara, într-o maniera excesiv de formala, numai prin încalcarea de catre reclamant a dispozitiilor regulamentare la care a facut referire.
Pe de alta parte, chiar daca operatiunea de cesiune a partilor sociale la care s-a facut referire mai sus nu a fost mentionata în registrul comertului, cum rezulta din furnizarea de informatii depusa la dosar în anexa la întâmpinarea pârâtei, aceasta împrejurare, chiar daca s-ar aprecia ca fiind imputabila inclusiv reclamantului, nu poate fi calificata ca reprezentând o abatere grava, în sensul preconizat de catre pârâta atât prin decizia contestata, cât si prin apararile sale în fond, de natura sa justifice masura extrema a concedierii sale, în contextul în care, cum judicios s-a exprimat si în actiunea reclamantului, aceasta este aplicabila numai în situatia comiterii unor abateri repetate ori unei abateri suficient de grave, fata de care aplicarea oricarei alte sanctiuni ar fi fara efect, ori a comiterii unei abateri foarte grave.
În concret, în calitatea sa de director de sucursala, reclamantul nu a mai avut alte abateri si nu a mai fost sanctionat disciplinar anterior, astfel încât se impune cu necesitate concluzia ca masura concedierii este vadit disproportionata cu atingerea minima adusa disciplinei muncii si normelor de securitate a muncii.
Cu alte cuvinte, fapta savârsita de catre reclamant nu poate fi calificata ca fiind o abatere disciplinara grava, fiind incontestabil ca a fost în intentia legiuitorului, cu prilejul edictarii normelor juridice de la art. 263 Codul muncii, ca numai acele fapte sa poata fi catalogate ca abateri disciplinare, care întrunesc cumulativ, iar nu alternativ, toate cerintele impuse de acesta.
