Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 2453 din data de 18.04.2013
DREPTUL MUNCII.
Reorganizarea structurii organizatorice a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală. Reducerea funcțiilor de conducere.
Art. 10 alin. 2 din OUG nr. 13/2006 aprobată prin Legea nr. 198/2006
Art. 56 alin. 1 lit. e din Codul muncii
Art. 62 alin. 3 din Codul muncii
Art. 278 și art. 289 din Codul muncii
Câtă vreme decizia prin care intimatului intervenient i-a încetat contractul individual de muncă a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, aceasta se impunea a fi pusă în în baza art. 278, 289 Codul muncii, în speță, odată cu reintegrarea intimatului, angajatorul procedând legal la emiterea deciziei contestate, de constatare a încetării de drept a contractului individual de muncă al recurentului reclamant în baza art. 156 alin.1 lit. e din Codul muncii.
Urmare a reintegrării intimatului intervenient, s-a impus, în lipsa unui alt post similar, încetarea contractului individual de muncă al recurentului reclamant. Aspectele legate de neparticiparea intimatului la concursul organizat în vederea ocupării postului rezultat urmare a reorganizării, de faptul că este vorba de o funcție diferită, că ar avea atribuții complexe, că fișele postului ar fi diferite, că nu s-a anulat ordinul de reorganizare, nu sunt de natură a schimba cele expuse, ceea ce este cert fiind faptul că s-a făcut o aplicare corectă a art. 56 alin. 1 lit. e din Codul muncii, ce a impus încetarea contractului individual de muncă al recurentului reclamant, neexistând motive de anulare a deciziei emise din acest punct de vedere, chiar dacă concursul la care a participat și în urma căruia a ocupat postul, nu a fost anulat, revocat.
DECIZIA CIVILĂ NR. 2453/2013-R din 18.04.2013
dosar nr. 10666/83/2011
Prin sentința civilă nr. 416/LMA din data de 14.03.2012, pronunțată de Tribunalul S M în dosar nr. 10666/83/2011, s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de reclamantul S M, domiciliat în S M, str. C nr. 3 Corp B ap. 13, în contradictoriu cu pârâta A D P P D R Ș P, B, sector 1, str. Ș V nr. 43.
S-a constatat nulitatea măsurii dispuse prin Decizia nr. 2218/22 nov. 2011, emisă de pârâtă și dispune anularea urmată de refacerea procedurii prin respectarea art. 64 Codul muncii prealabil emiterii deciziei.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect reintegrarea în funcția deținută anterior.
S-a respins capătul de cerere privind constatarea nulității în temeiul art. 62 Codul muncii, pentru greșita aplicare a art. 56 lit. “e”; Codul muncii și pentru acordarea daunelor morale.
A fost obligată pârâta să plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data de 28.11.2011 până la finalizarea procedurii în condițiile legii și a considerentelor prezentei sentințe.
S-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de S I R, domiciliat în C N, B C B nr. 202 ap. 80, în interesul pârâtei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului 4.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Decizia nr.2218/22.11.2011 a fost emisă în temeiul art.56 alin.1 lit.e) Codul muncii, ca urmare a pronunțării Sentinței civile nr.2071/2011 a Tribunalului C, hotărâre prin care se dispune reîncadrarea, în funcția deținută de reclamant, a dl. S I R, intervenient în prezenta cauză.
Situația creată prin hotărârea judecătorească constituie tocmai rațiunea reglementării de către legiuitor a cazului de încetare a contractului individual de muncă prin art.56 lit.e) Codul muncii.
Susținerea reclamantului în sensul că funcția pe care s-a dispus reintegrarea este diferită de cea pe care a fost încadrat reclamantul prin concurs este nefondată, din perspectiva respectării hotărârii judecătorești de reintegrare neavând relevanță dacă între timp s-au modificat atribuțiile postului sau organigrama.
În consecință, nulitatea deciziei nu poate fi atrasă prin prisma aplicării greșite a art.56 lit.e) Codul muncii.
Cererea de nulitate a deciziei din perspectiva art.62 alin.3 Codul muncii va fi de asemenea respinsă, întrucât acest text se aplică strict în ipoteza reglementată prin primul aliniat, respectiv în cazul concedierii pentru motivele prevăzute de art.61 lit.b) – d) Codul muncii.
În schimb, procedura de încetare a contractului de muncă pe temeiul indicat este condiționată de respectarea art.64 alin.1 Codul muncii, respectiv de oferirea unui loc de muncă vacant în unitate, compatibil cu pregătirea profesională a salariatului.
Apărarea pârâtei a fost astfel înlăturată, deoarece norma legală nu impune propunerea unui post de conducere, respectiv a unei funcții similare, ci are în vedere un post corespunzător pregătirii profesionale.
În consecință, nerespectarea obligației instituite prin art.64 Codul muncii, prealabilă încetării contractului de muncă, atrage nulitatea deciziei întrucât reprezintă o încălcare a dreptului salariatului ce nu poate fi înlăturată altfel, decât prin anularea actului și refacerea procedurii în sensul propunerii unui loc de muncă vacant sau, după caz, solicitării sprijinului agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă. Deși este un caz de încetare de drept a contractului și nu de concediere, în doctrină se apreciază că prevederile art.76 și 78 din Codul muncii trebuie coroborate cu art.56 lit.e) în ceea ce privește controlul legalității concedierii.
Cu toate acestea, refacerea procedurii nu atrage în cazul în speță și reintegrarea efectivă a reclamantului, având în vedere că postul său se cuvine intervenientului, conform hotărârii judecătorești definitive, ce nu poate fi pusă în discuție și cu atât mai puțin încălcată.
Refacerea procedurii va repune în situația anterioară părțile contractului în ceea ce privește însă drepturile salariale, care se cuvin de la 28 noiembrie 2011 până la finalizarea procedurii în condițiile legii.
Instanța a respinge cererea de acordare a daunelor morale întrucât prin măsura dispusă de pârâtă, chiar dacă parțial nelegală, nu s-a adus atingere reputației profesionale a reclamantului, încetarea contractului operând de drept și nu din vina sa sau din inițiativa unității.
Pe temeiul art.51 C.proc.civ., instanța a admis cererea de intervenție în interesul pârâtei, cerere formulată de intervenientul S I R, având în vedere capetele de cerere respinse din acțiunea introductivă.
Asistenți judiciari, participând la deliberare cu vot consultativ, au exprimat aceeași opinie profesională în cauză.
Împotriva acestei sentin?e, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, au declarat recurs reclamantul S M, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentin?ei în sensul admiterii în întregime a ac?unilor conexate, a capetelor de cerere privind constatarea nulită?ii deciziei nr. 2218/22.11.2011 a reintegrării în func?ia de?inută anterior, a respingerii cererii de interven?ie accesorie formulată de S I R pârâta A P D R P B, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentin?ei în sensul respingerii capetelor de cerere privind anularea deciziei de încetare a contractului de muncă al reclamantului, a refacerii procedurii de încetare a contractului ?i obligare la despăgubiri.
Prin motivele de recurs, recurentul reclamant S M a arătat că, potrivit art. 1 din OUG nr. 13/2006 APDRP func?ionează în subordinea M A D R, având în subordine 8 centre Regionale, în anul 2010 raportat la criza economică s-a impus reorganizarea pentru toate structurile, urmărindu-se păstrarea resurselor umane, reducerea cheltuielilor de personal, a posturilor vacante, iar în vederea eficientizării activită?ii s-a înfiin?at o nouă func?ie de director după contopirea atribu?iilor a două func?ii de conducere.
La nivelul tuturor centrelor regionale au fost dispuse măsuri de concediere individuală, s-au redus func?iile de conducere, printre cei afecta?i fiind ?i intervenientul S I R – director al C R P D R Pescuit 6 N V S M prin decizia nr. 494/09.09.2010 fiindu-i acordat preaviz de 15 zile, cu posibilitatea optării pentru unul din posturile vacante, însă nu ?i-a exprimat o op?iune în acest sens.
În vederea ocupării noilor posturi create s-a organizat un concurs, noul post de director fiind ocupat de el, iar intervenientul nu a participat ci a introdus o ac?iune la Tribunalul C pentru anularea deciziei de concediere, de reintegrare pe postul anterior de?inut, ac?iune admisă prin sentin?a civilă nr. 2071/21.04.2011, recursurile în care el a fost intervenient fiind respinse.
Concomitent, S I R a solicitat ?i anularea Ordinului nr. 2202/30.08.2010 prin care s-a dispus reorganizarea, iar prin sentin?a civilă nr. 173/15.03.2011 a Cur?ii de Apel C s-a dispus anularea par?ială, însă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie prin decizia civilă nr. 755/14.02.2012 a admis recursul ?i a respins cererea, astfel că el a formulat cerere de revizuire a sentin?ei civile nr. 2071/2011 a Tribunaluui C cu termen la 23.07.2012, însă, prin decizia nr. 2218/22.11.2011 s-a dispus din 28.11.2011 încetarea contractului său de muncă pe noul post înfiin?at ce face obiectul acestui litigiu.
Nelegal, instan?a a re?inut inaplicarea art. 62 alin. 3 Codul muncii câtă vreme această decizie este lovită de nulitate absolută, necuprinzând toate elementele obligatorii impuse de lege, termenul în care poate fi atacată ?i instan?a la care se poate judeca. De altfel, art. 252 Codul muncii prevede elementele ce trebuie să le cuprindă decizia sub sanc?iunea nulită?ii absolute, concluzia instan?ei că elementele lipsă arătate mai sus nu ar fi obligatorii, este neîntemeiată.
Dispozi?iile art. 56 lit. e Codul muncii nu erau aplicabile, nu era vorba de aceia?i func?ie ci de două funcții diferite, cea nou înfiin?ată fiind alta, ceea ce conferă utilitate ?i caracter efectiv desfiin?ării postului de director în cadrul procesului de reorganizare ce a avut un caracter real, efectiv, prioritatea interesului public. Urmare a contopirii celor două func?ii de conducere, acestea sunt complexe ?i nimic nu l-a împiedicat pe intervenient să se înscrie la concurs, demersul său judiciar fiind doar ?icanator, iar Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie a respins cererea de anulare a Ordinului nr. 2203/2010.
Reorganizarea s-a făcut în baza prevederilor legale prin comasarea atribu?iilor directorilor, ale celor adjunc?i, ?i s-a înfiin?at un nou post de director ale cărui atribu?ii erau speciale, neexistând anterior. Sfera de responsabilitate a noii func?ii a fost îmbogă?ită cu peste 80% fa?ă de vechea func?ie, cu atribu?ii noi de control, urmărire a neregulilor în implementarea programelor.
Prin fi?a postului noului director s-a descris acest post, prin contopirea a două func?ii de conducere ?i chiar APDPR a men?ionat în litigiile anterioare că nu este vorba de aceea?i func?ie, art. 56 lit. e Codul muncii nefiind aplicabil ?i nici nu avea cum să fie posibil acest lucru câtă vreme el a ocupat noul post înfiin?at prin concurs neanulat, doar în condi?iile anulării putea înceta contractul său de muncă.
Instan?a, întrucât a anulat decizia sa de concediere, chiar pentru alt criteriu, trebuia să-l reintegreze câtă vreme a solicitat acest aspect, conform art. 80 alin. 2 Codul muncii, ori, astfel cum a procedat, a pronun?at o solu?ie contradictorie. Solu?ia este nelegală ?i raportat la admiterea cererii de interven?ie ce era principală nu accesorie, fiind invocat un drept propriu, trebuia de altfel respinsă câtă vreme nu era aplicabil art. 56 lit. e Codul muncii, fiind irelevant că o instan?ă a dispus reintegrarea pe func?ia de?inută anterior, func?iile fiind diferite. De altfel, au mai fost situa?ii similare – sentin?a civilă nr. 665/2011 a Tribunalului S M -.
Se impunea plata daunelor morale câtă vreme a fost defăimat, calomniat, i s-a adus atingere onoarei, demnită?ii, prin mass-media, iar pârâta nu a adus dezmin?iri, dispozi?iile art. 253 Codul muncii fiind incidente.
În drept s-a invocat art. 304 Cod procedură civilă.
Recurenta A.P.D.R.P. B, prin motivele de recurs a invocat că este o institu?ie publică cu personalitate juridică în subordinea M A D R, având în subordine 8 centre regionale, fun?ionând în baza OUG nr. 3/2008 aprobată prin Legea nr. 198/2006.
Structura organizatorică a fost aprobată prin ordinul nr. 2202/30.08.2010 dat de M A D R, anterior acesta având nr. 123/07.04.2010, emis în baza HG nr. 25/2010 conform căruia numărul de posturi era de 1613, diminuat la 168 potrivit HG nr. 725/2010 în baza căreia s-a emis ordinul sus men?ionat 2202/30.08.2010, ceea ce a impus reorganizarea cu măsura de concediere, reducere posturi de conducere de director, director adjunct.
Ca urmare, s-a emis decizia nr. 494/09.09.2010, prin care s-a acordat intevenientului R I S – director al C R P D R P 6 N V S M – un preaviz de 15 zile după care urma să-i înceteze contractul de muncă. Ulterior, postul de director a fost scos la concurs ce a avut loc la 06.12.2010, după care func?ia s-a ocupat de reclamant, cu care s-a încheiat contract de muncă din 15.12.2010.
Pe rolul Tribunalului C însă, s-a înregistrat sub nr. 7723/117/2010 ac?iunea formulată de S I R ce a solicitat anularea deciziei nr. 494/09.09.2010 privind acordarea preavizului ?i încetarea contractului individual de muncă, decizie anulată prin sentin?a civilă nr. 2071/21.04.2011 ?i dispusă reintegrarea pe postul de?inut anterior, cu acordarea drepturilor de care a fost lipsit, a daunelor morale, recursul declarat fiind respins. Urmare a soma?iei din dosarul de executare nr. 1843/201 a emis decizia nr. 2217/22.11.2011 prin care l-a reîncadrat, iar prin decizia nr. 2218/22.11.201 a dispus încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului în baza art. 56 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
Actul ce se solicită a fi anulat nu este o decizie de concediere ci de încetare a contractului de muncă, nefiind incidente dispozi?iile art. 58 Codul muncii, ci art. 56 alin. 1 lit. e Codul muncii. Potrivit situa?iei sale, la data de 22.11.2011 nu existau posturi vacante de conducere de aceea?i natură ca cel ocupat de S M, procedura prevăzută de art. 64 alin. 1 Codul muncii nu a fost posibilă.
A fost nevoită a repune în situa?ia anterioară pe salariatul a cărui decizie de concediere s-a anulat, conform art. 78 alin. 2 Codul muncii.
În drept s-a invocat art. 299 alin. 1 ?i urm. Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, A P D R P a solicitat respingerea recursului declarat de S M, câtă vreme numărul de posturi a fost redus la 1613 prin Ordinul nr. 123/07.04.2010, o diminuare cu 168 posturi, apoi conform HG nr. 725/2010 cu 160 posturi, prin decizia nr. 494/2010 a acordat lui R I S un preaviz de 15 zile, urmând ca la expirare să-i înceteze contractul individual de muncă.
Ulterior, reorganizării, postul de director s-a scos la concurs, fiind ocupat de reclamant însă prin sentin?a civilă nr. 2071/2011 a Tribunalului C s-a dispus anularea deciziei de concediere ?i repunerea în situa?ia anterioară, fiind obligată conform art. 56 alin. 1 lit. a Codul muncii să-l repună pe R I S în postul de?inut anterior.
Decizia contestată de recurent nu este una de concediere ci de încetare a contractului individual de muncă urmare a reintegrării persoanei pe postul de?inut anterior, conform unei hotărâri judecătore?ti. Nu putea să-i ofere recurentului reclamant un post vacant confom pregătirii profesionale, la acea dată nu existau posturi vacante de conducere, nu i se cuvin daune morale.
S M, prin întâmpinarea depusă la doar, a solicitat respingerea recursului declarat de A P D R P, este vorba de inciden?a art. 64 alin. 1 Codul muncii ?i astfel trebuia să i se ofere alt post cu parcurgerea procedurii prevăzute de art. 6 lit. c ?i d Codul muncii, nefiind respectate dispozi?iile art. 64 alin. 1, 2 Codul muncii.
Recurenta pârâtă a dovedit o conduită discriminatorie câtă vreme în situa?ii similare a propus salaria?ilor concedia?i pentru motive neimputabile, posturi de conducere similare celor ocupate anterior.
S I R, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului declarat de S M ?i admiterea recursului declarat de A P D R P. Încetarea contractului de muncă a lui S M a avut loc în baza legii nu a deciziei de concediere, acesta nefiind îndreptă?it nici la daune morale.
I s-a oferit recurentului reclamant postul de consilier gr. IA clasa de salarizare 86, la serviciul verificare cereri de finan?are din cadrul O J D R P A cu începere din 22.11.2011, potrivit deciziei nr. 2203/16.12.2011, anterioară celei contestate cu nr. 2218/22.11.2011 ce poartă men?iunea acestuia că a luat la cuno?tin?ă ?i este de acord, astfel că, obliga?ia impusă de art. 64 Codul muncii a fost respectată.
Examinând sentin?a recurată, prin prisma motivelor invocate cât ?i din oficiu, instan?a de recurs a constatat următoarele:
A P D Rurală P B a fost înfiin?ată ?i func?ionează prin reorganizarea SAPARD, potrivit OUG nr. 13/2006 aprobată cu modificări ?i completări prin Legea nr. 198/2006, ca institu?ie publică cu personalitate juridică, în subordinea M A D R, având în subordine 8 centre regionale de plă?i de dezvoltare rurală ?i pescuit, fără personalitate juridică, iar conform art. 10 alin. 2 structura organizatorică, regulamentul de organizare ?i func?ionare ale Agen?iei, atribu?iile directorului general…… se stabilesc prin ordin al Ministerului Agriculturii ?i Dezvoltării Rurale.
Potrivit art. 6 alin. 2 din HG nr. 725/2010 privind reorganizarea ?i func?ionarea Ministerului A D R, a unor infrastructuri din subordinea sa, institu?ia de resort, a emis ordinul nr. 2202/30.08.2010 privind aprobarea structurii organizatorice ?i a regulamentului de organizare ?i func?ionare pentru A P D R, iar anterior fusese emis ordinul nr. 12/07.04.2010 în baza HG nr. 25/2010 conform căruia numărul de posturi maxim a fost de 1613, redus în baza HG nr. 725/2010 la 160 de posturi, ceea ce a impus reorganizarea acestei structuri.
Ca urmare, s-au impus măsuri de concediere individuală, au fost reduse func?iile de conducere de director ?i director adjunct, sens în care s-a emis decizia nr. 494/09.09.2010, prin care intimatului intrvenient R I S ce ocupa postul de director al C R P D R P 6 N V S M, i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, urmând ca la expirare să-i înceteze contractul individual de muncă, după care postul de director a fost scos la concurs ce a avut loc la 06.12.2010, la care acesta nu s-a prezentat, postul fiind ocupat de recurentul reclamant cu care s-a încheiat contract individual de muncă în 15.11.2010.
Decizia nr. 494/09.09.2010 arătată mai sus, a fost contestată de intimatul intervenient S I R în instan?ă, iar Tribunalul C prin sentin?a civilă nr. 2071/21.04.2011 a admis în parte contesta?ia, a dispus anularea par?ială a acesteia, a reintegrat intervenientul pe postul de?inut anterior ?i a fost obligată APDRP la plata drepturilor salariale indexate, majorate, reactualizate, a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat în perioada ulterioară emiterii deciziei până la data reintegrării efective, a orelor suplimentare, fiind respinsă cererea de acordare a daunelor morale, recursul declarat fiind respins de Curtea de Apel C prin decizia civilă nr. 4630/09.11.2011 – filele 26 – 36 dosar fond ?i cererea de interven?ie accesorie formulată de intervenientul S M – recurent reclamant în prezentul dosar -.
Ca urmare, în baza acestei hotărâri irevocabile, a dispus reintegrarea intimatului intervenient în func?ia de director al C R P D R P 6 N V S M, în baza art. 289 Codul muncii, emi?ând decizia nr.2 217/22.1.2011.
Art. 56 alin. 1 lit. e din Codul muncii prevede faptul că, contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a admiterii cererii de reintegrare a unei persoane concediate nelegal ori pentru motive netemeinice, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătore?ti de reintegrare.
Ca urmare, câtă vreme decizia prin care intimatului intervenient i-a încetat contractul de muncă a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, aceasta se impunea a fi pusă în executare în baza ar. 278, 289 Codul muncii, altfel, neexecutarea era imputabilă angajatorului ?i ar fi determinat implicit o încălcare a acestor dispozi?ii legale în materie, fiind pasibil de sanc?iuni penale, astfel că, prin decizia nr. 2218/22.11.2011 – fila 3 dosar fond – ce face obiectul prezentului litigiu, începând cu data de 26.11.2011 angajatorul a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă al recurentului reclamant, în baza art. 56 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
Ordinul nr. 2202/30.08.2010 emis de M A D R, arătat mai sus, a făcut obiectul unei ac?iuni în administrativ, prin sentin?a civilă nr. 173/15.03.2011 a Cur?ii de Apel C pronun?ată în dosar nr. 1936/33/2010 al Cur?ii de Apel C fiind anulat par?ial, însă, sentin?a a fost modificată în sensul respingerii cererilor de Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie prin decizia civilă nr. 755/14.02.2012.
Raportat la considerentele expuse, câtă vreme în spe?ă s-a emis o decizie de încetare a contractului individual de muncă în baza art. 56 alin. 1 lit. e, nu erau incidente dispozi?iile art. 62 alin. 3 Codul muncii ce impunea, sub sanc?iunea nulită?ii absolute, motivarea în fapt ?i în drept a deciziei, termenul în care să poată fi contesată ?i instan?a la care se contestă, acest text referindu-se doar la concedierile dispuse în baza art. 61 lit. b – d ?i lit. a, criticile nefiind fondate.
De altfel, ca o precizare suplimentară, se re?ine faptul că, atâta timp cât recurentul reclamant a promovat în termen contesta?ia, a înregistrat-o la instan?a competentă, nu a suferit nici un prejudiciu ce să impună repararea acestuia, urmare a unor omisiuni.
Dispozi?iile art. 252 Codul muncii se referă strict doar la deciziile ce se emit în aplicarea unor sanc?iuni disciplinare, ceea ce nu este incident în cauză, nefiind vorba de o sanc?iune disciplinară, ci de o încetare a contractului de muncă în baza art. 56 alin. 1 lit. e Codul muncii.
Urmare a reintegrării intimatului intervenient, s-a impus, în lipsa unui alt post similar, încetarea contractului de muncă al recurentului reclamant, aspectele legate de neparticiparea lui S I R la concursul organizat în vederea ocupării postului rezultat urmare a reorganizării, de faptul că este vorba de o func?ie diferită, că ar avea atribu?ii complexe, că fi?ele postului ar fi diferite, că nu s-a anulat ordinul de reorganizare, nu sunt de natură a schimba cele expuse.
Ceea ce este cert este faptul că s-a aplicat corect art. 56 alin. 1 lit. e din Codul muncii, ce a impus încetarea contractului individual de muncă al recurentului reclamant, neexistând motive de anulare a deciziei emise din acest punct de vedere chiar dacă concursul la care a participat ?i în urma căruia a ocupat postul, nu a fost anulat, revocat, etc.
Ceea ce însă a omis angajatorul cu ocazia emiterii deciziei contestate, corect sesizat de instan?a de fond, a fost faptul că, potrivit art. 69 alin. 1 din Codul muncii, în situa?ia concedierii în baza art. 56 alin. 1 lit. e Codul muncii, avea obliga?ia de a-i oferi recurentului reclamant – cum de altfel a făcut în cazul intervenientului – alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii. Concedierea potrivit ar. 58 alin. 1 Codul muncii, reprezintă o încetare a contractului de muncă din ini?iativa angajatorului, nefiind deci vorba de o neinciden?ă a dispozi?iilor art. 64 alin. 1 Codul muncii, care de altfel face referire expresă la situa?ia de fa?ă. Actele depuse în recurs în copie, în lipsa originalului, nu pot fi avute în vedere la solu?ionarea cauzei raportat la art. 139 alin. 1 Cod procedură civilă.
Postul ce se impunea a-i fi oferit, nu era obligatoriu a fi de conducere, ci, conform celor expuse, compatibil cu pregătirea profesională, cu capacitatea de muncă, apărările intimatului pârât în acest sens nefiind fondate, astfel că, în mod corect instan?a de fond a dispus anularea deciziei contestate, pentru aceste motive, dispunând refacerea procedurii cu respectarea art. 64 Codul muncii ?i plata drepturilor salariale de care a fost lipsit în perioada 28.11.2011 până la finalizarea procedurii.
Câtă vreme însă postul recurentului reclamant a fost ocupat de intimatul intervenient, în baza unei hotărâri judecătore?ti irevocabile, nemodificate, nu se putea face aplicarea art. 80 alin. 2 din Codul muncii cum solicită acesta, altfel în acest moment ar exista o func?ie ocupată de două persoane, ceea ce ar fi cu neputin?ă ?i ar însemna, cum corect a re?inut instan?a de fond, o nesocotire a unei hotărâri judecătore?ti ce nu mai poate fi cenzurată.
Cât prive?te cererea de interven?ie formulată de S I R, conform art. 49 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, oricine are interes poate interveni într-o pricină ce urmează între alte persoane, ea este în interesul uneia dintre păr?i când sprijină doar apărarea acesteia, ori, câtă vreme acesta a sus?inut cele invocate de recurenta pârâtă, iar capetele de cerere formulate de recurentul reclamant în acest sens au fost respinse, în mod corect instan?a de fond a procedat la admiterea acesteia.
Ar. 253 alin. 1 Codul muncii prevede faptul că angajatorul este obligat în baza normelor, principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situa?ia în care acesta a suferit un prejudiciu material, moral, din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obliga?iilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Chiar dacă conform celor expuse, măsura de încetare a contractului individual de muncă s-a dispus conform dispozi?iilor legale – art. 56 alin. 1 lit. e Codul muncii – câtă vreme s-au constatat aspecte ce au impus refacerea procedurii, implicit recurentului reclamant i s-a cauzat un prejudiciu de ordin moral, acesta fiind astfel nevoit a a?tepta finalizarea unei proceduri gre?it aplicate, iar pe de altă parte, ulterior emiterii deciziei în 22.11.2011, numele său a apărut într-o publica?ie – fila 6 dosar fond – datorită încetării contractului de muncă fiindu-i aduse apelative ca – personaj controversat, că ar avea datorii, că ar fi fost angajat pe filiera PDL, etc. – aceste aspecte ce nu pot decât să conducă la concluzia că i-au fost aduse lezări demnită?ii, onoarei, ceea ce impune o repara?ie de ordin moral, gre?it instan?a de fond re?inând contrariul.
Referitor la suma cuvenită cu titlu de daune morale, instan?a a apreciat că suma de 200 lei este suficientă pentru a-i asigura o repara?ie a prejudiciului moral suferit raportat la considerentele expuse, suma fiind una echitabilă raportat ?i la celelalte măsuri de altă natură dispuse în favoarea sa.
Fa?ă de toate considerentele expuse, fiind incidente dispozi?iile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 253 alin. 1 Codul muncii, instan?a de recurs, în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, a admis ca fondat recursul declarat de recurentul S M, va modifica în parte sentin?a ?i va obliga pârâta să-i plătească 200 lei daune morale, men?inând celelalte dispozi?ii ca fiind legale ?i temeinice.
Nefiind incidente dispozi?iile art. 304 Cod procedură civilă, instan?a de recurs, pentru motivele arătate, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta A P D R P B.
