Prin încheierea nr. 48/25 octombrie 2006, pronunţată în dosarul penal nr.3121/62/2006, judecătorul din cadrul Tribunalului Braşov a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului P.M.G. formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul a reţinut că propunerea de arestare s-a făcut fără respectarea de către procuror a obligaţiei de ascultare a inculpatului, prevăzută în art.150 alin.1 Cod procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs procurorul, motivarea fiind făcută oral de procurorul de şedinţă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov. S-a arătat că, în realitate, după punerea în mişcare a acţiunii penale, procurorul l-a ascultat pe inculpat la data de 25 octombrie 2006, deşi antetul de pe declaraţia respectivă se referă la calitatea de „învinuit”. S-a susţinut că, şi în situaţia în care s-ar reţine că inculpatul nu a fost ascultat mai înainte de formularea propunerii de arestare preventivă, această obligaţie a fost îndeplinită ulterior, în ziua de 26 octombrie 2006, astfel cum rezultă din declaraţia depusă la dosar. În subsidiar, s-a solicitat analizarea propunerii de arestare preventivă ca vizându-l pe învinuitul Popa Marius Gelu, pentru care sunt îndeplinite toate condiţiile cerute de lege, atât cu privire la săvârşirea infracţiunii, cât şi cu privire la cazul de arestare prevăzut în art.148 lit.f Cod procedură penală.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art.149/1 alin.1 Cod procedură penală, ca o garanţie a dreptului la apărare şi a libertăţii persoanei, propunerea de arestare preventivă a inculpatului poate fi făcută de procuror numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului. Aceeaşi obligaţie este prevăzută şi în art.150 alin.1 Cod procedură penală, care adaugă că măsura arestării poate fi luată fără ascultarea inculpatului numai în cazurile în care acesta este dispărut, se află în străinătate, se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în una din situaţiile prevăzute în art.149/1 alin.6 Cod procedură penală, respectiv inculpatul se află în stare de reţinere sau de arestare ca învinuit şi din cauza stării sănătăţii ori din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în faţa judecătorului.
Împrejurarea că persoana a fost ascultată ca învinuit în aceeaşi zi în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală nu echivalează cu îndeplinirea de către procuror a obligaţiei instituite în sarcina sa de textele de lege citate întrucât, în funcţie de poziţia adoptată de inculpat, de a da sau nu declaraţie, ori de informaţiile furnizate de acesta, procurorul întocmeşte sau nu propunerea de arestare preventivă. Rezultă astfel că inculpatul trebuie informat că ascultarea sa este făcută în scopul întocmirii propunerii de arestare preventivă, indicându-se şi temeiurile de drept prevăzute în art.148 Cod procedură penală, pentru ca acesta să fie în măsură a se apăra în concret şi a combate lipsa de temeinicie a acestora.
Or, în speţă, după punerea în mişcare a acţiunii penale, procurorul nu şi-a îndeplinit obligaţia impusă de art.149/1 alin.1 Cod procedură penală.
Faptul că, după pronunţarea încheierii atacate, procurorul i-a luat declaraţie inculpatului, nu este de natură a asana nulitatea propunerii respinse de judecător pe acest motiv ci, eventual, se poate formula o nouă propunere de arestare preventivă.
În ce priveşte cererea subsidiară, de arestare preventivă ca învinuit a unei persoane care are calitatea de inculpat, curtea constată că, aceasta nu are nici un fundament în dispoziţiile legale privind arestarea preventivă, nefiind posibilă luarea măsurii arestării învinuitului faţă de inculpat.
(Încheierea nr. 85 din 27 octombrie 2006)
