Legea nr. 554/2004, art. 1
Este îndeplinită cerinţa art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ipoteza în care actul administrativ nu este motivat în fapt şi în drept, ceea ce constituie o încălcare şi a dreptului persoanei la apărare.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia administrativ şi fiscal,
Decizia civilă nr. 71 din 18 ianuarie 2011, R.O.
Prin sentinţa civilă nr. 33/11.01.2010 pronunţată în dosarul nr. 1551/30/2009 Tribunalul Timiş a respins ca nefondată acţiunea reclamantei G.S.S. împotriva pârâtelor C.N.A.S. Bucureşti şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş având ca obiect cererea de anulare în parte deciziei de impunere nr. 36/33/08.10.2008 emise de pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş respectiv a sumelor prevăzute la punctul C litera c) sume restante, litera d) – majorări de întârziere şi litera e) – total contribuţii, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta şi prin decizia civilă nr. 71 din 18 ianuarie 2011 pronunţată în dosarul nr. 1551/30/2009, Curtea de Apel Timişoara l-a admis şi a modificat sentinţa în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş.
Anulează în parte decizia de impunere nr. 36/33/8.X.2008 emisă de pârâtă cu privire la impunerile calculate pe seama reclamantei pentru anii anteriori anului 2008, cu consecinţa menţinerii sumei de 6.680 lei cu titlu de contribuţie la F.N.U.A.S.S.
Menţine în rest sentinţa.
Curtea a reţinut că obiectul acţiunii l-a constituit cererea de anulare a deciziei de impunere fiscală nr. 36/33/8.X.2008 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş, prin care reclamanta a fost impusă la plata sumei de 47.758 lei cu titlu de contribuţie datorată F.N.U.A.S.S. în temeiul Legii nr. 95/2006 privind sistemul de sănătate.
Impunerea totală de 47.758 lei este aferentă activităţii de avocat desfăşurată de reclamantă.
Potrivit deciziei nr. 36/33/8.X.2008 emisă de pârâtă, impunerea este datorată pentru activitatea profesională a reclamantei din anul 2008.
Din analiza deciziei de impunere atacată rezultă că suma totală de 47.758 lei este compusă din contribuţia aferentă anului 2008 în cuantum de 6.680 lei pentru o bază de calcul, respectiv un declarat de 112.514 lei, din sume restante în valoare de 25.192 lei [lit. c) –d)] şi majorări de întârziere în sumă de 15.886 lei [lit. c) –d)].
Din conţinutul deciziei de impunere nu rezultă perioada pentru care s-a calculat contribuţia restantă în sumă de 25.192 lei, majorările aferente în sumă de 15.886 lei, nici temeiul de drept pentru care acestea s-au calculat şi nici baza de impunere care a generat contribuţia, respectiv venitul la care pârâta a stabilit aceste debite cu caracter fiscal.
Cum decizia de impunere contestată constituie un titlu de creanţă fiscală emis în condiţiile Codului de procedură fiscală aşa cum se menţionează în finalul deciziei, devin incidente dispoziţiile art. 87 aliniatul 1 din Codul de procedură fiscală care dispun că decizia de impunere trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 43 din cod şi trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 aliniatul 2 şi categoria de impozit, taxă, contribuţie sau altă sumă datorată, baza de impunere, precum şi cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă.
Art. 43 aliniatul 1 din acelaşi cod, privind conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal, prevede că pe lângă alte elemente, acest act trebuie să conţină motivele de fapt şi temeiul de drept pentru care acesta s-a emis.
Aşa cum a rezultat din analiza deciziei de impunere atacată, aceasta nu cuprinde baza de impunere pentru care s-a calculat debitul restant, în sumă de 25.192 lei, şi majorările de întârziere în sumă de 15.886 lei, motivele de fapt şi temeiurile de drept în baza cărora s-au calculat acestea, pentru fiecare perioadă impozabilă, ceea ce echivalează cu nemotivarea actului fiscal.
Aşa fiind, cum este de esenţa dreptului administrativ cerinţa motivării actului administrativ, pentru că acestea reprezintă o punere în executarea legii, Curtea constată că decizia de impunere atacată este nelegală şi creează un prejudiciu reclamantei, pentru că în lipsa motivării este împiedicată să-şi exercite dreptul la apărare recunoscut de Constituţie şi de CEDO, în ceea ce priveşte impunerea restantă şi majorările aferente susmenţionate, astfel că se admite recursul reclamantei, modificându-se sentinţa recurată conform art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, cu consecinţa admiterii în parte a acţiunii şi a anulării debitului calculat pentru perioada anterioară anului fiscal 2008 în sumă de 25.192 lei şi a majorărilor în sumă de 47.758 lei, menţinându-se decizia de impunere numai pentru suma de 6.680 lei corespunzătoare anului 2008.
