Arestarea preventivă a învinuitului. încetarea de drept a acesteia


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani din 9 iulie 2002, inculpatul B.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 14 din Decretul nr. 466/1979 raportat la art. 312 alin. 1 C. pen.

în actul de sesizare s-a reţinut că, în perioada 1999-2002, învinuitul a deţinut în mod ilegal, la domiciliul său, cantitatea de 856,57 grame mercur, iar în ziua de 5 iulie 2002 a încercat să-1 vândă unei persoane necunoscute, fiind surprins de organele de poliţie.

în cursul urmăririi penale, faţă de acuzat s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore (ordonanţa de reţinere din 22.07.2002), începând cu data de 5.07.2002, precum şi măsura arestării preventive pe o perioadă de 5 zile, luată conform mandatului de arestare preventivă nr. 92 din 6.07.2002, cu începere de la 6.07.2002, până la data de 11.07.2002.

învestit cu soluţionarea cauzei, la primul termen de judecată, Tribunalul Botoşani, prin încheierea de şedinţă din 11.07.2002, printre altele, menţine măsura preventivă, în condiţiile în care, chiar şi reprezentantul parchetului arată că nu mai subzistă motivele ce au justificat luarea măsurii preventive.

Prin decizia penală nr. 572 din 24.07.2002, Curtea de Apel Suceava a admis recursul inculpatului, a casat parţial încheierea, în sensul că s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 92 din 06.07.2002, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, dacă nu este arestat în altă cauză.

Conform art. 188 C. proc. pen., în calcularea termenelor privind luarea, menţinerea şi revocarea măsurilor preventive, ora sau ziua de la care începe şi la care se sfârşeşte termenul intră în durata acestuia.

Art. 140 alin. 1 lit. a C. proc. pen. arată că măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege.

Or, în cauza de faţă, mandatul de arestare preventivă a învinuitului pentru o perioadă de 5 zile a fost emis începând cu data de 6 iunie 2002 şi, procedând la calcularea termenului conform prevederilor art. 188 C. proc. pen., s-a constatat că acesta expira pe data de 10 iulie 2002, situaţie în care instanţa nu putea decât să constatate încetată de drept măsura preventivă şi să dispună punerea în libertate a inculpatului.

C.A. Suceava, decizia penală nr. 572 din 24.07.2002

Notă: Arestarea preventivă a învinuitului a cunoscut o nouă reglementare în Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, publicată în M. Of. nr. 468/1.07.2003.