Prin cererea înregistrata la Judecatoria Iasi reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul B, a solicitat desfacerea casatoriei încheiate de parti. În motivare s-a aratat faptul ca au încheiat casatoria în Siria, localitatea Bennish. Neîntelegerile au aparut datorita stilurilor de viata, a mentalitatilor, culturilor diferite. Reclamanta a revenit în România în anul 2007 în vizita, dar ulterior a luat decizia de a ramâne în tara. Pârâtul nu a facut nici un demers pentru ca aceasta sa se întoarca. În drept au fost invocate dispozitiile art. 38 al.1 C.familiei si 613 si urm. C.pr.civ. Instanta a încuviintat proba cu un martor ce a fost administrata în dosar; fata de declaratia acestuia – din care reiese faptul ca ultimul domiciliu comun al partilor a fost în Siria – si fata de mentiunile cuprinse în chiar cuprinsul cererii, instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei instantelor române de a solutiona cauza.
Instanta a admis exceptia pentru urmatoarele motive:
Partile au locuit împreuna în Siria – locul încheierii casatoriei – , acesta fiind si ultimul domiciliu comun (mai precis singurul) asa cum a indicat, de altfel, reclamanta în actiune. Acest aspect a fost confirmat si de martorul audiat. Pentru determinarea instantei competente sa solutioneze cererea, instanta apreciaza aplicabil in speta Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotarârilor judecatoresti în materie matrimoniala si în materia raspunderii parintesti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000. Astfel, incidenta acestei reglementari este data de principiile care guverneaza dreptul comunitar. Regulamentul este un izvor secundar de drept comunitar ce se adreseaza tuturor statelor membre (atât statelor cât si persoanelor fizice si juridice identificate într-o maniera generala si abstracta), are aplicabilitate nefiind necesara transpunerea lui în sistemul de drept national, este obligatoriu în întregime (toate dispozitiile sale au forta juridica obligatorie din momentul intrarii în vigoare). Orice judecator are obligatia de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le confera particularilor prin neaplicarea oricaror dispozitii contrare din legea nationala indiferent daca aceasta este anterioara sau ulterioara normei comunitare. În aceste conditii Lg.105/1992 nu mai are aplicabilitate în cauza, fiind contrara Regulamentului CE.
Art. 249 alin 2 din Tratatul CE prevede caracterul obligatoriu al Regulamentului si cel al aplicabilitatii directe in statele membre, nemaifiind necesara adoptarea altor dispozitii pentru integrarea acestora in dreptul intern.
Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului stabileste la Capitolul I art.1 al.1 pct.a faptul ca are aplicabilitate în cazul actiunilor de divort, separare de corp si anularea casatoriei. Conform dispozitiilor acestui regulament asupra fondului judecatii actiunii de divort sunt competente sa solutioneze cauza instantele judecatoresti din statul membru pe teritoriul caruia se afla resedinta obisnuita a sotilor sau ultima resedinta obisnuita a sotilor în conditiile în care unul dintre ei înca locuieste acolo. Având în vedere faptul ca singurul domiciliu comun al partilor a fost în Siria precum si faptul ca pârâtul mai locuieste în Siria, instantele române nu sunt competente sa solutioneze cererea de divort.
