Societatea de Reasigurare ARDAF, a formulat contestatie împotriva
deciziei nr. 1328/24.12.2008 emisa de intimata, solicitând anularea acesteia,
cu cheltuieli de judecata.
În motivare, contestatorul a aratat ca prin decizia de mai sus a fost sanctionat
cu reducerea salariului de baza pe o perioada de 3 luni cu 5%, retinându-se ca
nu si-a respectat obligatia de a organiza activitatea serviciilor si
compartimentelor componente ale Sucursalei Ardaf Muntenia Pitesti. Decizia
este nelegala pentru ca a fost emisa la 24.12.2008, dar comunicata pe adresa
de email la data de 16.01.2009, încalcându-se astfel disp.art.268 alin.3 Codul
Muncii, în cuprinsul ei nu au fost mentionate motivele pentru care i-au fost
înlaturate apararile formulate în scris în timpul cercetarii prealabile disciplinare ,
contravenind astfel disp.art. 268 alin.2 Codul Muncii si sanctiunea a fost
stabilita cu încalcarea vadita a disp.art.266 Codul Muncii.
Decizia este si netemeinica pentru ca sanctiunea s-a aplicat apreciindu-se ca
a adus prejudicii unitatii pârâte prin modul sau defectuos de lucru, ceea ce
contravine rezultatelor obtinute de sucursala pe perioada activitatii sale,
aceasta situându-se în permanenta în topul primelor 5 sucursale din cadrul
societatii, atât sub aspectul volumului primelor încasate, cât si al indicatorilor
de performanta.
La data de 29.04.2009, contestatorul si-a completat contestatia, solicitând
obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 25000 lei,
reprezentând prejudiciul de imagine creat prin aplicarea sanctiunii. Prin
aceeasi cerere, contestatorul si-a precizat si obiectul cererii de chemare în
judecata, sustinând ca îsi mentine motivele indicate în cuprinsul celei initiale si
ca invoca exceptia nulitatii absolute a deciziei nr.1328/2008.
S-a aratat ca intimata a încalcat dispozitiile art.267 alin.1 Codul muncii întrucât
procedura cercetarii disciplinare prealabile s-a desfasurat cu nerespectarea
prevederilor legale în materie.
În cuprinsul deciziei de sanctionare nu este descrisa complet fapta socotita
drept abatere disciplinara, nu sunt mentionate textele de lege ori dispozitiile
din contractul colectiv sau individual de munca, regulamentul intern, dispozitia
din contractul colectiv sau individual de munca, regulamentul intern, dispozitia
sau ordinul unui conducator ierarhic ce au fost încalcate de contestator
,precum si motivele pentru care au fost înlaturate apararile sale formulate în
timpul cercetarii disciplinare prealabile. S-a mai sustinut ca trimiterea din
cuprinsul deciziei la referatul nr.770/19.12.2008 al Comisiei de Cercetare
Disciplinara nu poate acoperi cerinta prev.de art.268 alin.2 Codul muncii .
A concluzionat contestatorul ca lipsa oricareia din mentiunile de mai sus
atrage nulitatea absoluta a deciziei .
A mai aratat contestatorul ca nu a savârsit nicio abatere disciplinara întrucât
rezultatele activitatii sale au fost de exceptie, aducând câstiguri substantiale
pentru societatea intimata si pozitia a doua la nivel national pentru sucursala
pe care o conduce în calitate de director.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestatiei ca neîntemeiata
aratând ca a fost aplicata corect contestatorului sanctiunea întrucât în
activitatea acestuia au fost constatate o serie de deficiente, cauzând în mod
implicit desfasurarea în mod deficitar a atributiilor de serviciu si de catre ceilalti
angajati din subordinea acestuia si producerea unui prejudiciu unitatii .
S-a mai sustinut ca intimata a respectat procedura cercetarii disciplinare
prealabile, aceasta s-a efectuat în prezenta salariatului, obiectul cercetarii,
data si locul întrevederii au fost stabilite, au fost indicate si motivele pentru
care au fost înlaturate apararile formulate de contestator în timpul cercetarii
disciplinare prealabile. De asemenea, intimata a precizat ca a raspuns
obiectiunilor contestatorului formulate cu ocazia cercetarii disciplinare, acestea
fiind consemnate în cuprinsul referatului din data de 19.12.2008 si ca
sanctiunea nu a fost aplicata în fapt.
La data de 20.05.2009 intimata a invocat exceptia lipsei de interes având în
vedere ca sanctiunea nu a fost aplicata, exceptie pe care instanta a respins-o
la data de 03.06.2009 pentru motivele indicate în cuprinsul încheierii din acea
data.
În urma probelor administrate în cauza, Tribunalul Arges prin sentinta civila
nr.1103/CM/17.07.2009 a admis în parte contestatia formulata, a constatat
nulitatea absoluta a deciziei nr.1328 din 24 decembrie 2008 emisa de intimata
si a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecata.
S-a retinut de instanta de fond la pronuntarea acestei sentinte ca în decizia de
sanctionare emisa de intimata fapta pretins a fi abatere disciplinara nu a fost
descrisa concret, nu au fost mentionate aspectele ce o individualizeaza (data
savârsirii, modalitatea în care s-a comis). Intimata a mentionat în cuprinsul
deciziei ca salariatul a încalcat anumite atributii de serviciu pe care le
enumera însa, abstract, neindicând, de exemplu, care au fost sarcinile trasate
de conducerea unitatii neglijate de contestator si în ce mod au fost încalcate;
numarul dosarelor de dauna si datele care nu au fost înregistrate sau nu
corect, etc., pentru ca instanta sa poata exercita controlul asupra temeiniciei
deciziei. Lipsa acestor mentiuni nu poate fi suplinita de existenta lor în
cuprinsul referatului de cercetare prealabila, mai ales ca nu exista dovada ca
acesta a fost comunicat salariatului odata cu decizia de sanctionare. Lipsa
motivarii în fapt a deciziei de sanctionare, potrivit art. 268 alin.2 lit.a Codul
Muncii atrage nulitatea absoluta a acesteia .
Din cuprinsul deciziei lipsesc, de asemenea si motivele pentru care au fost
înlaturate apararile salariatului formulate cu ocazia cercetarii disciplinare
instanta neputând verifica daca a avut loc o cercetare disciplinara efectiva în
cadrul careia contestatorul si-a putut exercita dreptul la aparare. Acest viciu de
forma al deciziei, potrivit art. 268 alin.2 lit.c Codul Muncii se sanctioneaza tot
cu nulitatea absoluta a deciziei. De asemenea, lipsa cercetarii prealabile
disciplinare constituie, la rândul ei o alta cauza de nulitate a deciziei potrivit
disp. art.267 alin.1 Codul muncii .
Intimata nu a motivat în drept decizia, neindicând prevederile din dispozitiile
sau ordinul conducatorului ierarhic ce au fost încalcate de contestator, ceea
ce constituie potrivit art. 268 alin.2 lit.b Codul muncii un alt motiv de nulitate
absoluta a deciziei .
În privinta daunelor morale instanta a apreciat ca acestea nu pot fi acordate
contestatorului atâta timp cât nu au fost prevazute în contractul colectiv de
munca, contractul individual de sau de lege.
Împotriva acestei sentinte au declarat recurs, în termen legal, atât contestatorul
si intimata.
S-a aratat în recursul declarat de contestator, ca sentinta instantei de fond este
nelegala si netemeinica, urmând a fi reanalizata cauza sub aspectul
prevederilor art.3041 Codul muncii, întrucât în mod gresit s-a respins capatul
de cerere privind plata daunelor morale.
Instanta nu a avut în vedere ca prevederile art.295 alin.1 din Codul muncii se
întregesc cu celelalte dispozitii cuprinse în legislatia muncii, iar art.269 alin.1
din Codul muncii prevede ca angajatorul este obligat în temeiul normelor si
principiilor raspunderii civile contractuale sa-l despagubeasca pe salariat în
situatia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa
angajatorului, în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu
serviciul.
Interpretarea corecta a acestui text de lege este aceea ca, daca nu exista o
clauza expresa în Contractul individual de munca sau în Contractul colectiv cu
privire la acordarea acestor daune se poate apela la calea dreptului comun,
adica la raspunderea civila delictuala instituita prin art.998-999 Cod civil.
Nu s-a avut în vedere prejudiciul grav de imagine ce i-a fost adus
contestatorului în cadrul firmei prin aplicarea sanctiunii, imaginea sa fiind grav
deteriorata. Aceasta sanctiune îi afecteaza imaginea si reputatia nestirbita în
cadrul societatii si în acest fel se aduc prejudicii majore sanselor sale de
promovare în cadrul firmei.
Fata de motivul aratat s-a solicitat admiterea recursului si modificarea în parte
a sentintei civile atacate, în sensul admiterii în totalitate a contestatiei
formulate.
În recursul declarat de intimata s-a criticat sentinta instantei de fond ca
nelegala si netemeinica fata de motivul de casare prevazut de art.304 pct.9
Cod pr.civila, solicitându-se reanalizarea cauzei si sub aspectul prev.de
art.3041 Cod pr.civila.
1. În mod gresit instanta de fond a retinut ca fapta pretins a fi abatere
disciplinara nu a fost descrisa concret si nu au fost mentionate aspectele care
o individualizeaza, desi, din analiza deciziei de sanctionare se observa ca în
cuprinsul acesteia se face trimitere la referatul nr.570/19.12.2008 întocmit de
Comisia de cercetare si disciplina si la rezolutia conducerii societatii, acte care
au stat la baza emiterii deciziei de concediere nr.1328 din 24 decembrie 2008.
Prin acest referat s-a stabilit în mod concret si detaliat care au fost deficientele
constatate, care au fost obiectiunile si motivatiile contestatorului, precum si
propunerile facute de conducerea societatii.
În mod gresit instanta de fond a apreciat ca din cuprinsul sentintei lipsesc
motivele pentru care au fost înlaturate apararile contestatorului formulate cu
ocazia cercetarii disciplinare.
Din actele dosarului rezulta în mod cert ca a fost numita o comisie de cercetare
disciplinare care a efectuat cercetarea prealabila, ocazie cu care contestatorul
si-a formulat apararile, iar motivele pentru care au fost înlaturate fiind cele
prevazute în referatul nr.770/19.12.2009.
De asemenea, în mod gresit instanta a retinut ca intimata nu a motivat în drept
decizia, desi se arata în decizie ca a fost sanctionat în baza art.264 alin.1 lit.d
si art.266 si 267 alin.1 din Codul muncii pentru faptele prevazute de referatul
nr.670/19.12.2008.
Ca urmare, în mod eronat instanta de fond a apreciat ca nu au fost îndeplinite
conditiile prevazute de art.268 alin.2 din Codul muncii la emiterea deciziei de
sanctionare.
2. În mod gresit instanta de fond a respins exceptia lipsei de interes ridicata de
intimata în promovarea contestatiei. Aceasta, întrucât, desi a fost comunicata
decizia de sanctionare contestatorului aceasta nu a fost niciodata pusa în
aplicare, pâna în prezent acestuia neretinându-i-se vreo suma de bani din
salariu.
Cum îndeplinirea conditiei interesului este necesara nu numai la momentul
formularii cererii de chemare în judecata, ci si la data pronuntarii sentintei,
instanta trebuia sa respinga contestatia ca ramasa fara obiect.
Fata de motivele aratate s-a solicitat admiterea recursului si modificarea
sentintei instantei de fond, în sensul respingerii contestatiei formulate.
Recursul declarat de contestator a fost admis, cu consecinta casarii în parte a
sentintei si trimiterii spre rejudecare la aceeasi instanta a capatului de cerere
privind plata daunelor morale. A fost mentinuta în rest sentinta atacata si a fost
respins recursul formulat de intimata.
În considerentele acestei decizii, instanta de recurs a retinut urmatoarele:
Obiectul contestatiei de fata îl formeaza obligarea intimatei la anularea deciziei
de sanctionare.
Ulterior, contestatorul si-a completat contestatia solicitând obligarea intimatei la
plata de daune morale în cuantum de 25.000 lei, reprezentând prejudiciul de
imagine creat prin aplicarea sanctiunii.
Instanta de fond a admis în parte contestatia formulata si a constatat nulitatea
absoluta a deciziei nr.1328 din 24 decembrie 2008.
S-a mentionat în considerentele sentintei ca în privinta daunelor morale se
apreciaza ca nu pot fi acordate contestatorului, nefiind prevazute în contractul
de munca.
Instanta de fond nu s-a pronuntat în nici un fel în dispozitivul sentintei asupra
acestui capat de cerere, nu a analizat în fond cererea privind plata daunelor
morale, în ce constau acestea, temeiul legal al solicitarii daunelor morale si
daca se acorda sau nu.
Procedând în acest mod, instanta de fond nu a clarificat obiectul actiunii si, mai
mult, nu s-a pronuntat asupra unui capat de cerere, motiv de casare prevazut
de art.304 pct.6 Cod procedura civila.
Fata de acest motiv a fost admis recursul declarat de contestator, cu
consecinta casarii în parte a sentintei atacate si trimiterii cauzei spre
rejudecare la aceeasi instanta privind cererea de plata a daunelor morale, fiind
mentinute în rest prevederile sentintei atacate.
Recursul declarat de intimata a fost respins ca nefondat, pentru urmatoarele
considerente:
Prin decizia nr.1328 din 24 decembrie 2008, intimata-recurenta a dispus
sanctionarea contestatorului S.G. cu reducerea salariului de baza pe o durata
de 3 luni cu 5%.
S-a precizat în motivarea contestatiei ca masura sanctiunii disciplinare s-a luat
având în vedere faptul ca, datorita modului defectuos de lucru se creeaza
posibilitatea prejudicierii patrimoniale a societatii si ca este sanctionat pentru
nerespectarea obligatiilor ce-i revin din contractul de munca.
Potrivit art.268 alin.2 lit.a, c, d din Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii
absolute, decizia de sanctionare disciplinara trebuie sa contina: descrierea
faptei care constituie abatere disciplinara, motivele pentru care au fost
înlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare
prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuata cercetarea, temeiul de
drept în baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica.
Rezulta astfel ca, pentru a fi legala o decizie de sanctionare trebuie sa
cuprinda toate elementele enumerate în textul citat. Lipsa uneia dintre ele
atrage nulitatea absoluta a masurii dispuse de angajator.
Referitor la mentiunea de la lit.a, în decizie trebuie descrisa în concret fapta
pentru care a fost sanctionat cel în cauza.
Simpla mentiune ca, datorita modului defectuos de lucru se creeaza
posibilitatea prejudicierii patrimoniale a societatii, cât si nerespectarea obligatia
de a organiza activitatea de asigurari si daune, de a organiza si raspunde de
îndeplinirea sarcinilor trasate de aplicarea normelor si regulamentelor
societatii, nu este de natura a preciza în ce a constat atitudinea contestatorului
si prin ce a contravenit deontologiei profesionale.
De asemenea, art.268 alin.2 din Codul muncii face distinctie între descrierea
faptei, adica indicarea situatiei de fapt în materialitatea ei, prevazuta la lit.a si
motivarea în fapt si în drept prevazuta la lit.d, adica indicarea dispozitiilor în
baza carora se aplica sanctiunea, adica precizarea articolului, alineatului,
literei. dispozitiilor legale regulamentare din contractul colectiv de munca
nesocotit de acesta.
Precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine interioara,
contractului colectiv de munca încalcate, are relevanta pentru ca instanta sa
poata stabili si verifica daca, într-adevar, fapta salariatului constituie abatere
disciplinara si daca se încadreaza printre obligatiile impuse acestuia.
Numai prin indicarea în decizia de sanctionare a motivelor pentru care
s-au înlaturat apararile formulate de salariatul învinuit se asigura în mod real si
efectiv dreptul lui la aparare.
Fata de prevederile art.268 alin.2 se retine în mod clar ca acest text, prin
fiecare componenta a sa, deci si în ceea ce priveste prevederile de la lit.a, c si
d, statorniceste o nulitate absoluta pentru nerespectarea unei cerinte de forma
ad validitatem, nulitate care, în lipsa unui text în sens contrar, nu se poate
acoperi prin confirmare.
Întrucât, asa cum s-a retinut în mod corect de instanta de fond, în decizie nu s-
a mentionat descrierea faptei, motivele pentru care au fost înlaturate apararile
contestatorului si temeiul de drept al aplicarii sanctiunii, asa cum prevad
disp.art.268 alin.2 Codul muncii, în mod corect s-a constatat nulitatea deciziei
emise.
Si cel de-al doilea motiv de recurs s-a retinut a fi neîntemeiat, întrucât, atâta
vreme cât s-a formulat o contestatie împotriva deciziei de sanctionare, instanta
a solutionat-o în fond si a constatat ca este nula, neputând aprecia lipsa de
interes. Intimata avea posibilitatea sa anuleze decizia în masura în care nu
trecea la executarea acesteia.
Fata de cele aratate, recursul declarat de intimata a fost respins ca nefondat în
baza art.312 alin.1 Cod procedura civila.
13. Competenta de solutionare a cauzei pentru directorii executivi ai
societatilor comerciale
Art. 152 din Legea nr. 31/1990
Art. 2 alin. 1 lit. a) Cod procedura civila
Art. 37 alin. (3) din Legea nr.304/2004
Înca din perioada în care se pretinde ca au fost îndeplinite operatiunile
cauzatoare de prejudicii, Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale,
modificata, prevedea la art.147 pentru directorii executivi, o raspundere fata de
societate pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor, care opereaza în aceleasi
conditii cu raspunderea administratorilor, chiar daca ar exista o conventie
contrara.
Aceste prevederi au fost pastrate neschimbate în formele ulterioare ale legii,
însa în cuprinsul art. 152.
Ceea ce prevede expres Legea nr. 31/1990 în formele recent intrate în vigoare
este faptul ca directorii societatii comerciale pe actiuni, cum este reclamanta,
nu pot încheia cu aceasta contracte de munca.
Din interpretarea sistematica a prevederilor legale mai sus mentionate rezulta
ca directorii executivi ai societatilor comerciale raspund fata de acestea ca si
administratorii societatii pentru neîndeplinirea atributiilor potrivit dispozitiilor
referitoare la mandat si celor speciale din lege, chiar si atunci când sunt
salariati ai acesteia.
Fiind asimilati cu administratorii chiar si în situatia în care sunt salariati ai
societatii, directorii executivi poarta fata de societate o raspundere întemeiata
pe mandatul comercial, nu o raspundere patrimoniala în întelesul Codului
muncii – cu privire la daunele produse societatii comerciale din vina si în
legatura cu munca lor.
Data fiind cauza pretentiilor formulate prin cererea de chemare în judecata,
natura litigiului este comerciala, competenta de solutionare a acestuia fiind cea
reglementata de art. 2 alin. 1 lit. a) Cod procedura civila, fata de valoarea
obiectului.
Cum însa prin norme de organizare judecatoreasca – art. 37 alin. (3) din Legea
nr.304/2004 privind organizarea judiciara, republicata – s-a prevazut preluarea
de catre tribunalele specializate a cauzelor de competenta tribunalului în
domeniile în care se înfiinteaza, curtea constata ca prin încalcarea normelor
mentionate privitoare la compunerea instantei, litigiul a fost solutionat de Sectia
Civila a Tribunalului Arges, si nu de tribunalul specializat – Tribunalul
Comercial Arges.
(Decizia civila nr.1381/R-CM din 13 octombrie 2009)
