Constată că, Judecătoria Sibiu a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, iar în baza art. 211 al. 1, 2 lit. b, c C.p. cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a C.p., art. 76 al. 1 lit. b C.p. a fost condamnat inculpatul D C D, deţinut în Penitenciarul Aiud, la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că nu se impune sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în temeiul art. 336 alin. 1 lit. b C.p.p. pentru efectuarea de cercetări sub aspectul tentativei la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 20 C.p. raportat la art. 197 alin. 1 C.p..În baza art. 350 alin. 1 C.p.p. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului (mandat de arestare preventivă nr. 29/2010), iar în baza art. 88 C.p. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului începând cu data de 20.03.2010 la zi.
În baza art. 14, art. 346 alin. 1 C.p.p., art. 998-999 C.civil a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă T C I,şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 lei daune morale. Au fost respinse celelalte pretenţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Sibiu a reţinut că în data de 20.03.2010, în jurul orei 5.45, când afară era întuneric, partea vătămată T C I, în vârstă de 24 de ani, se deplasa pe str. B din municipiul Sibiu, mergând spre locul ei de muncă. Când a ajuns la intersecţia cu str. Ş, inculpatul D C D, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a văzut-o, motiv pentru care a traversat strada în fugă spre ea Inculpatul a început să tragă de partea vătămată, propunându-i să întreţină relaţii intime. Deoarece aceasta a refuzat, inculpatul a tras de ea până spre str. H Acolo partea vătămată s-a luptat, încercând să scape, inculpatul prinzând-o de haină (în care partea vătămată avea cheile de la casă, fularul şi telefonul mobil marca Samsung). Inculpatul i-a smuls părţii vătămate haina, iar aceasta a fugit pe str. B unde ştia că se află un echipaj al Poliţiei Comunitare. Partea vătămată le-a relatat celor doi agenţi de poliţie, martorii B G şi C M, ce s-a petrecut, iar aceştia au pornit împreună cu partea vătămată în căutarea inculpatului, însă nu l-au mai găsit. Inculpatul s-a deplasat în cartierul V. A luând din haina părţii vătămate telefonul mobil şi abandonând apoi jacheta în curtea imobilului cu nr.10 (aflat în construcţie) de pe str. B.
Pe b-dul V. M inculpatul a fost depistat de un alt echipaj al poliţiei comunitare, format din martorii C N M şi L A V, care l-au recunoscut pe baza semnalmentelor comunicate pin dispecerat. Văzând echipajul de poliţie inculpatul a fugit pe str.L şi a continuat să fugă şi după ce agenţii au coborât din maşină şi au pornit în urmărirea sa. În cele din urmă inculpatul a fost prins şi introdus în maşina poliţiei, fiind dus pe str. B unde se afla partea vătămată. În timpul deplasării inculpatul a dezmembrat telefonul mobil al părţii vătămate, păstrând asupra sa cartela SIM şi aruncând telefonul pe podea.
Pe str. B partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat în prezenţa celor patru agenţi de poliţie, însă inculpatul a negat că ar cunoaşte-o pe partea vătămată şi nu a recunoscut comiterea faptei. Inculpatul a fost condus la sediul Poliţiei Comunitare şi apoi la sediul Poliţiei Municipiului Sibiu, unde, atunci când s-a dus la toaletă, a aruncat pe geam cartela SIM, aceasta fiind găsită de lucrătorii de poliţie.
Partea vătămată şi-a recuperat toate bunurile şi a suferit leziuni la nivelul braţelor, al mâinii stângi şi al genunchiului stâng, care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Starea de fapt reţinută mai sus s-a arătat că a rezultat din declaraţiile părţii vătămate, care se coroborează cu declaraţiile martorilor C N M , L A N , B G , C M– agenţii de poliţie -, propuşi prin rechizitoriu, cu procesul – verbal de conducere în teren a părţii vătămate, cu raportul de constatare medico-legală în care sunt menţionate leziunile suferite de partea vătămată şi localizarea acestora (echimoze pe cele două braţe, excoriaţii la nivelul mâinii stângi, excoriaţii la nivelul genunchiului stâng), mecanismul de producere (compresiune la nivelul braţelor, lovire de un plan dur şi, respectiv, posibil cădere pe un plan dur), precum şi durata zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare. S-au coroborat şi cu dovezile de ridicare şi restituire a bunurilor, cu planşa fotografică ce conţine imagini de la examinarea părţii vătămate, în care se pot observa leziunile părţii vătămate de la nivelul braţelor şi mâinii stângi, cu planşele fotografice ce conţin imagini ale telefonului părţii vătămate şi ale certificatului de garanţie al acestuia, cu procesul – verbal şi raportul întocmite cu ocazia descoperirii cartelei SIM aruncată pe geam de către inculpat, precum şi cu procesul – verbal încheiat cu ocazia găsirii hainei părţii vătămate în locul unde a fost aruncată de inculpat.
Atât cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, cât şi în faţa instanţei, inculpatul nu a dorit să dea declaraţii. În cuprinsul declaraţiei olografe inculpatul a susţinut că nu a agresat nicio persoană, că nu a luat niciun bun şi că nu o cunoaşte pe partea vătămată. Acelaşi lucruri le-a susţinut în declaraţia dată de formularul tipizat, în completarea acesteia arătând ulterior că pe o stradă (fără să mai reţină care), că s-a îmbrâncit cu cineva, s-a speriat şi a plecat, că a rămas cu haina părţii vătămate (cu care nu mai ştie ce a făcut), că în maşina de poliţie în care a fost introdus s-a găsit telefonul părţii vătămate şi că nu îşi aduce aminte cum a ajuns cartela telefonică a părţii vătămate la el, recunoscând însă că a aruncat-o pe geamul de la toaleta din sediul poliţiei. O declaraţie identică a dat inculpatul şi în faţa procurorului.
Susţinerile inculpatului s-au apreciat că sunt însă infirmate de toate celelalte probe administrate în cauză, aşa cum au fost menţionate mai sus. În plus faţă de declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor, în special trebuie menţionat actul medico-legal care atestă leziunile suferite de partea vătămată, astfel că afirmaţia inculpatului în sensul că a avut loc o simplă „îmbrânceală” cu o persoană de sex feminin nu poate fi reţinută. Mai mult, întreaga conduită a inculpatului ulterioară comiterii faptei (aruncarea hainei părţii vătămate în curtea unui imobil în construcţie, dezmembrarea telefonului, păstrarea cartelei SIM şi aruncarea acesteia de pe fereastra toaletei) atestă pe deplin faptul că inculpatul, deşi era sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost pe deplin conştient de fapta sa şi a încercat să ascundă săvârşirea acesteia.
La solicitarea inculpatului, instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, prin care s-a stabilit că inculpatul prezintă o tulburare de personalitate de tip antisocial şi un intelect la limită dar că acesta a acţionat cu discernământ .
În drept, prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului D C D de a sustrage prin violenţă, haina părţii vătămate care conţinea telefonul mobil al acesteia, fularul şi cheile, cu scopul însuşirii pe nedrept, cauzându-i leziuni ce au necesitat 1-2 zile e îngrijiri medicale pentru vindecare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.1, 2 lit. b, c C.p.
Apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice în tentativă la infracţiunea de viol, motivat de faptul că intenţia inculpatului a fost de a întreţine un act sexual cu partea vătămată, însă nu a reuşit. Această cerere a fost respinsă de instanţa, deoarece, aşa cum a rezultat din probele expuse pe larg, inculpatul şi-a însuşit prin violenţă haina părţii vătămate şi toate bunurile din ea. Chiar dacă iniţial inculpatul ar fi avut o astfel de intenţie, acesta a renunţat la ea şi şi-a însuşit apoi haina părţii vătămate după ce a folosit violenţa împotriva acesteia. Pentru acest motiv instanţa de fond a constatat că nu se impune nici sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în temeiul art. 336 alin.1 lit.b C.p.p. pentru efectuarea de cercetări sub aspectul tentativei la infracţiunea de viol prevăzută de art. 20 C.p. raportat la art. 197 alin.1 C.p.
La individualizarea judiciară a pedepsei a aplicat inculpatului pentru infracţiunea de tâlhărie instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.p., şi anume: dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsa fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pedeapsa pentru infracţiunea de tâlhărie este închisoarea de la 5 la 20 de ani, iar fapta prezintă un grad mediu de pericol social, fiind comisă în prezenţa a două împrejurări de agravare (pe timp de noapte şi într-un loc public), inculpatul îndreptându-se împotriva unei părţi vătămate de sex feminin, între ei existând o disproporţie fizică vădită, care a facilitat comiterea infracţiunii. Partea vătămată a suferit mai multe leziuni, ce au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale. Inculpatul nu a recunoscut comiterea infracţiunii, încercând prin toate mijloacele să se disculpe – a refuzat să dea declaraţii, apoi a dat declaraţii nesincere, a ascuns bunurile obţinute prin infracţiune – deşi erau probe evidente care îi infirmau susţinerile. Inculpatul nu are antecedente penale, a fost angajat până cu puţin timp înainte de comiterea infracţiunii, a absolvit şcoala profesională şi suferă de afecţiuni psihice, care însă nu îi afectează discernământul. Având în vedere aceste aspecte, precum şi declaraţia martorei H L, din care a rezultat că inculpatul a avut un comportament corespunzător la locul de muncă, instanţa a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin.1 lit. a C.p. şi a dat eficienţă prevederilor art. 76 alin. 1 lit. b C.p.
Ţinând cont de cele mai sus expuse, instanţa de fond a apreciat că prin aplicarea unei pedepse de 4 ani închisoare se realizează scopul educativ şi preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C.p.
În privinţa individualizării judiciare a pedepsei, instanţa a apreciat că numai prin executarea efectivă a acesteia se va realiza scopul educativ şi preventiv al pedepsei, neexistând absolut niciun motiv de a se crede că inculpatul, chiar şi fără executarea pedepsei nu va mai comite infracţiuni, având în vedere atât modul în care a acţionat inculpatul, cât şi întreaga sa conduită ulterioară.
În baza art. 350 alin. 1 C.p.p. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului (mandat de arestare preventivă nr.29/2010), deoarece temeiurile care au stat la baza măsurii arestării preventive subzistă (art.148 lit.f C.proc.pen.). Astfel, pedeapsa pentru infracţiunea de tâlhărie în formă calificată este închisoarea mai mare de 4 ani (respectiv de la 5 la 20 ani), iar natura faptei săvârşite, modalitatea şi împrejurările în care aceasta a fost comisă – pe timp de noapte, în loc public, inculpatul aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice -, atitudinea acestuia după comiterea faptei -, acesta încercând să ascundă fapta prin aruncarea bunurilor sustrase şi negând comiterea faptei, au creat convingerea instanţei că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, prin sentimentul acut de insecuritate pe care l-ar crea persoanelor care au luat cunoştinţă de fapta săvârşită de acesta. Măsura arestării preventive răspunde scopului măsurilor preventive, aşa cum este reglementat de art. 136 C.p.p., dat fiind gradul de pericol social al faptei săvârşite – apreciat de instanţă ca fiind extrem de ridicat -, starea de sănătate bună a inculpatului, vârsta sa, atitudinea nesinceră a acestuia, faptul că acesta nu este căsătorit, nu are persoane în întreţinere. Măsura arestării preventive s-a impus a fi menţinută şi pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, dat fiind faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, că a încercat să ascundă urmele infracţiunii – aruncând haina, apoi telefonul şi, în final, cartela telefonică -, iar din declaraţia părţii vătămate a rezultat şi că acesta iniţial ar fi încercat să o constrângă să întreţină relaţii sexuale, existând astfel pericolul ca, lăsat în libertate, inculpatul să încerce să o influenţeze pe aceasta şi să împiedice astfel aflarea adevărului în cauză. În cauză s-a apreciat că este evidentă necesitatea ca inculpatul sa fie scos din mediul în care trăieşte şi sa fie plasat intr-un regim de privare de libertate – prezentând un pericol real pentru ordinea publică -, pentru ca să nu fie impietată astfel buna desfăşurare a procesului penal, existând totodată pericolul ca acesta să îngreuneze aflarea adevărului, strângerea probelor şi efectuarea urmăririi penale.
În baza art. 88 alin. 1 C.p. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului începând cu data de 20.03.2010 la zi
Partea vătămată TC s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 20 lei reprezentând contravaloarea cheilor pierdute şi nerecuperate şi a sumei de 10.000 lei daune morale. În faţa instanţei partea vătămată a precizat că înţelege să solicite doar acordarea sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale (fila 27), precizând în cuprinsul declaraţiei că şi-a recuperat şi cheile.
Instanţa a constatat că părţii civile i-a fost produs un prejudiciu nepatrimonial, constând în suferinţă fizică, în urma leziunilor produse din cauza acţiunii agresive a inculpatului (şi care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare), dar, mai ales, un prejudiciu moral, constând în starea de temere profundă, provocată de acostarea şi agresarea acesteia, părţii civile fiindu-i şi în prezent teamă să mai iese pe stradă singură, aşa cum a rezultat din declaraţiile acesteia şi ale martorelor N E D si C A
Prin urmare, în baza art. 14, art. 346 alin.1 C.p.p., art. 998-999 C.civil instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă T C I şi a obligat inculpatul la plata sumei de 2500 lei daune morale. Se vor respinge celelalte pretenţii.
Împotriva sentinţei mai sus menţionate, inculpatul D C D a declarat în termenul legal, apel. Prin calea de atac exercitată, inculpatul a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, în conformitate cu art. 86 ind. 1 C.p. în raport de modalitatea de săvârşire a faptei, de lipsa unei violenţe directe îndreptată împotriva părţii vătămate, de lipsa intenţiei de a deposeda victima, de atitudine sa de recunoaştere, de starea sa psihică şi cea de ebrietate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului dar şi din oficiu sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, tribunalul a apreciat că apelul declarat nu este fondat şi a fost respins pentru considerentele expuse în continuare.
Din actele dosarului, tribunalul a constatat mai întâi, că judecătorul fondului a relevat o corectă stare de fapt care este în concordanţă cu materialul probator administrat în cauză.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, tribunalul a considerat că în sarcina inculpatului ar fi trebuit să se reţină şi tentativa la infracţiunea de viol, însă în absenţa unui apel al Parchetului de pe lângă Judecătorie ori al părţii civile, tribunalul nu s-a putut pronunţa sub acest aspect. Totodată, intenţia apelantului de a comite infracţiunea imputată rezultă din actele dosarului şi contrazic apărarea sa (actul medico-legal infirmă susţinerea inculpatului că doar a îmbrâncit victima, însuşirea telefonului şi a hainei părţii vătămate iar mai apoi aruncarea hainei într-o curte a unui imobil în construcţie, dezmembrarea telefonului, aruncarea ulterioară pe rând, a telefonului şi cartelei atestă că era conştient de actele sale precum şi încercarea acestuia de a nu fi acuzat).
Referitor la critica învederată de inculpatul-apelant, tribunalul a apreciat că instanţa de fond a realizat o corectă individualizare a pedepsei şi a executării acesteia, luând în considerare toate criteriile impuse de dispoziţiile art. 72, 52 C.p.
Pe această linie, tribunalul a împărtăşit opinia primei instanţe potrivit căreia doar prin executarea efectivă a pedepsei se poate asigura îndeplinirea scopurilor şi a funcţiilor acesteia având în vedere natura şi gravitatea faptei comise de inculpat (îndreptată împotriva persoanei şi a patrimoniului ei), modalitatea concretă de săvârşire (sub influenţa băuturilor alcoolice, în loc public, dimineaţa devreme), urmările cauzate victimei dar şi cele care s-ar fi putut produce, dar mai ales persoana apelantului – care deşi susţine că are probleme medicale se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, care deşi băut, s-a gândit să se debaraseze mai întâi de geacă pe care a aruncat-o într-o curte, iar mai apoi, a aruncat telefonul pe jos în maşina poliţiei iar în sediul poliţiei, a aruncat cartela SIM pe geam.
De asemenea, riscul, pericolul ca apelantul lăsat în libertate să comită alte fapte de aceeaşi natură rezultă faţă de atitudinea nesinceră pe care a manifestat-o în timpul procesului – şi care denotă o neconştientizare a consecinţelor şi a gravităţii actelor sale, neasumarea răspunderii pentru infracţiunea comisă; mai mult, deşi apelantul afirmă că are probleme de sănătate, totuşi consumă băuturi alcoolice, iar în această stare ar putea să săvârşească şi alte acte antisociale după care, formal să se scuze, întrucât se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Prin urmare în interesul său dar şi al societăţii, s-a impus ca apelantul să execute pedeapsa efectiv.
Drept consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p., tribunalul a respins ca nefondat apelul inculpatului şi a menţinut hotărârea atacată ca fiind legală şi temeinică.
