În fapt a arătat că a fost salariata intimatei cu contract individual de muncă, în funcţia de ospătar la Clubul Helin”s şi că prin decizia nr.41/19.01.2006 emisă de intimata i s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art.61 lit.a din Codul Muncii, reţinându-se că se face vinovată de săvârşirea unor abateri disciplinare constând în aceea că a desfăşurat activitate în favoarea unor societăţi concurente sprijinind deschiderea unui local concurent în imediata vecinătate a clubului HELIN S şi că nu s-a mai prezentat la locul de muncă, încălcând prevederile regulamentului de ordine interioară.
Contestatoarea a considerat că decizia încalcă prevederile art.268 alin.2 lit.c deoarece nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de ea în timpul cercetării disciplinare, menţiunea că „apărările formulate în nota de explicaţii nu sunt susţinute cu dovezi obiective” fiind prea sumară, laconică. De asemenea încalcă prevederile art.268 alin.2 litc.c deoarece nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de ea în timpul cercetării disciplinare, menţiunea că „apărările formulate în nota de explicaţii nu sunt susţinute cu dovezi obiective” fiind prea sumară, laconică. De asemenea, s-au încălcat prevederile art.268 alin.2 lit.d deoarece nu este în totalitate întemeiată în drept, art.61 lit.d Codul muncii nefiind coroborat cu dispoziţiile art.264 Codul muncii care prevede sancţiunile pe care angajatorul le poate aplica.
În plus s-au încălcat prevederile art.265 alin.2 Codul muncii potrivit cărora pentru aceiaşi abatere nu se pot aplica două sancţiuni. Astfel din corespondenţa purtată cu intimata, a reieşit că pentru aceeaşi abatere i s-au aplicat două sancţiuni : suspendarea contractului individual de muncă conform art.264 alin.1 lit.b şi desfacerea contractului individual de muncă conform art.264 alin.1 lit.f.
Pe fondul cauzei contestatoarea a considerat că nu se poate reţine existenţa abaterii disciplinare în forma concurenţei neloiale deoarece nu a existat clauză de neconcurenţă negociată de părţi şi consemnată în contractul individual de muncă: o astfel de clauză îşi produce efecte doar dacă e stipulată expres în contractul individual de muncă conform art.21 alin.2 Codul muncii. Nu a prestat activitate în favoarea unei societăţi concurente, nu a lipsit de la serviciu, unitatea nu a mai primit-o la muncă.
A solicitat anularea deciziei nr.41/19.01.2006 emisă de intimata, obligarea acesteia la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate conform art.78 Codul muncii şi plata drepturilor salariale restante 310 lei-salariu pentru luna octombrie 2005, 160 lei salariu pentru perioada 01-19.11.2005, 20 de bonuri de masă sau contravaloarea lor pentru lunile octombrie 2005 şi 10 bonuri de masă sau contravaloarea lor pentru luna noiembrie.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoz.art.268 alin.5 Codul muncii.
În scop probator a depus la dosar decizia contestată, notificarea societăţii, notificarea către societate şi copia carnetului de muncă.
La data de 29.03.2006 intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiată deoarece contestatoarea în calitate de salariată a încălcat obligaţia de a nu presta activităţi salarizate sau nu în favoarea unei societăţi concurente prevăzut în regulamentul de ordine interioară cu abatere deosebit de gravă, supusă sancţiunilor disciplinare prevăzute în acelaşi regulament de ordine interioară, despre care salariata luase cunoştinţă odată cu semnarea contractului individual de muncă.
Tribunalul Dolj-Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, prin sentinţa nr.1546 din 6 septembrie 2006, pronunţată în dosarul nr.380/CM/2006, a admis contestaţia formulată de M.D.A., împotriva deciziei nr.41/19.01.2006 emisă de intimata SC HELIN S TRADING SRL Craiova, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.41/19.01.2006 emisă de intimată, a obligat intimata să plătească contestatoarei drepturile salariale cuvenite pentru prestată în perioada 01.10.2005-19.11.2005 şi contravaloarea tichetelor de masă neacordate pentru perioada 01.10.2005-19.11.2005.
În baza art.78 alin.1 Codul muncii a obligat intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă până la data pronunţării prezentei hotărâri 06.09.2006.
S-a luat act de renunţarea intimatei la soluţionarea cererii reconvenţionale.
Pentru a hotărî astfel s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.41 din 19.01.2006 care a fost emisă cu încălcarea prev. art.268 alin.2 lit.c din Codul muncii deoarece nu conţine motivul pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei formulate în timpul cercetării disciplinare.
Potrivit art.268 alin.2 lit.c din Codul muncii, decizia trebuia să cuprindă în mod obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute, aceste menţiuni iar trimiterea sumară că apărările formulate în nota de explicaţii nu sunt susţinute de dovezi obiective, nu a fost suficientă în opinia instanţei.
Împotriva sentinţei a declarat recurs intimata, criticând-o ca nelegală şi netemeinică arătând că în mod greşit s-a reţinut că decizia atacată nu cuprinde motivele pentru care apărarea formulată de către salariată au fost înlăturate argumentându-se că : apărările formulate în nota de explicaţii nu sunt susţinute de dovezi obiective deoarece s-a reţinut cu ocazia cercetării disciplinare, după analiza susţinerilor salariatei, că aceasta nu-şi probează în nici un fel afirmaţiile precum şi faptul că prin nota de relaţii salariata a făcut doar afirmaţii generale şi nu a indicat nici un martor, nici o probă care să permită o cercetare a susţinerilor sau vreo cauză exoneratoare de răspundere.
Art.268 alin.2 Codul muncii instituie în sarcina angajatorului doar obligativitatea menţionării şi nu distinge în privinţa amplitudinii pe care trebuie să o aibă această menţiune.
Sunt criticate şi admiterea celorlalte capete de cerere în sensul că nu s-a reţinut că salariata are încheiat cu societatea contract individual de muncă pe o durată determinată până în data de 10.12.2005, astfel că, drepturile salariale cuvenite muncii prestate trebuiau acordate până în data de 10.12.2005 şi nu până la 06.09.2006.
Potrivit art.1 prin Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, nu este o obligaţie a angajatorului de a acorda aceste tichete ci este o opţiune.
Acordarea devine obligatorie numai în măsura în care se obligă expres la aceasta prin prevederi ale contractului individual sau colectiv de muncă, ceea ce în speţă, nu s-a dovedit.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :
Orice sancţiune disciplinară trebuie concretizată, materializată într-un înscris, act unilateral al angajatorului.
În conformitate cu art.268 alin.2 din Codul muncii sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia trebuie să cuprindă printre altele la litera c, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
În cuprinsul deciziei de sancţionare au fost indicate motivele pentru care s-au înlăturat aprecierile formulate de salariata învinuită, astfel că a fost asigurat în mod real şi efectiv dreptul ei la apărare, în sensul că apărările formulate în nota de explicaţii nu sunt susţinute cu dovezi obiective.
Nu poate fi reţinut faptul că această formulare ar trimite la nota de relaţii ci s-a constatat că aceasta nu şi-a probat în nici un fel afirmaţiile.
Sancţiunea nulităţii absolute impuse de art.268 alin.2 pentru încălcarea dispoziţiilor cuprinse la lit.c s-a prevăzut în situaţia în care nu i s-a asigurat în mod real şi efectiv dreptul la apărare al salariatului, ceea ce în speţa de faţă s-a realizat, contestatoarea având posibilitatea să-şi formuleze apărarea, iar faptul că nu a adus dovezi obiective nu impune nulitatea absolută a deciziei din acest punct de vedere.
Având în vedere aceste considerente în mod nelegal s-a constatat nulitatea absolută a deciziei urmând ca în temeiul art.312 alin.5 C.pr.civ., să se admită recursul, să se caseze sentinţa şi să se trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, se va analiza cauza pe fond şi se vor avea în vedere şi celelalte motive de recurs care constituie apărări ale recurentei.
??
??
??
??
