Arestarea preventivă – interpretarea disp. art. 228 C.p.p., art.238 C.p.p. (începerea urmăririi penale – rezoluţia de începere a urmăririi penale – extinderea urmăririi penale ) Arest preventiv


Prin încheierea nr.43 din 06.06.2011, Tribunalul Dâmbovita a admis recursul Parchetului de pe lânga Judecatoria Racari, a casat încheierea recurata si rejudecând cauza, a admis propunerea de arestare preventiva si a dispus arestarea preventiva a celor doi inculpati.

Instanta de control judiciar a apreciat ca atunci când deja s-a dispus începerea urmaririi penale, iar procurorul constata unele dintre situatiile enumerate limitativ în art. 238 C.p.p., dispune extinderea cercetarilor penale, act care echivaleaza din punct de vedere procesual cu începerea urmaririi penale. În fapt si în drept, aceasta extindere a urmaririi penale reprezinta o noua începere a acestei faze procesuale, descoperirea unor date cu privire la participarea si a unei alte persoane determina extinderea cercetarilor penale si cu privire la aceasta, astfel încât legiuitorul a instituit procedura din cuprinsul art. 238 C.p.p.

În speta, procurorul a procedat în aceasta maniera, ordonanta de schimbare a încadrarii juridice si de extindere a cercetarilor penale din 31.05.2011 data în dosarul penal nr. 959/P/2011 este legala întrucât a fost data în baza existentei rezolutiei de neîncepere a urmaririi penale din 21.05.2011 fata de inculpatul BFB, ordonanta ce nu ar fi fost posibila fara existenta unei prealabile începeri a urmaririi penale.

Trebuie avuta în vedere si procedura prevazuta de art. 337 C.p.p. dispozitii ce fac trimitere la art. 336 C.p.p.

Astfel, asa cum rezulta din interpretarea acestor dispozitii legale, în cazul în care în cursul judecatii se descopera date cu privire la participarea si a altor persoane la savârsirea faptei si procurorul cere extinderea procesului penal, instanta procedeaza fie direct la extinderea procesului penal, fie la sesizarea organului de urmarire penala.

Asadar, în astfel de cazuri, ceea ce este esential este punerea în miscare a actiunii penale, numai lipsa acesteia atrage nulitatea în sensul art. 197 C.p.p.