Condiţii de admisibilitate.
În speţă se porneşte de la noţiunea de act administrativ fiscal ce este prevăzută în art. 41 Cod pr. fiscală „actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţilor fiscale”.
Aparent, decizia de calcul a taxei de poluare ar putea fi interpretată ca un act administrativ fiscal, cu condiţia să fie adusă la cunoştinţă contribuabilului conform art. 44 Cod pr. fiscală. Însă, deciziile de calcul reprezintă în acelaşi timp ”titluri de creanţă şi înştiinţare conform legii, în acest sens fiind menţiunea din decizii.
Ori, în situaţia ipotetică, atunci când suma stabilită prin decizie nu se mai achită de către contribuabil ce renunţă la înmatricularea autovehiculului, aceasta presupune că titlul de creanţă devine titlu executoriu şi presupusa creanţă bugetară poate fi încasată silit, obligând la plata unui debit pentru o operaţiune de înmatriculare ce nu a avut loc niciodată.
Pe de altă parte, esenţial în această expunere este că art. 7 din OUG nr. 50/2008 trebuie să fie interpretat doar prin coroborare cu art. 10. Soluţionarea contestaţiilor privind taxa datorată, ce revine conform art. 7 în competenţa autorităţii fiscale conform art. 33 din OG nr. 92/2003, priveşte doar situaţia reglementată de art. 10 „suma reprezentând taxa poate fi contestată atunci când persoana care urmează să înmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada că acesta s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută la anexa 4”.
Este evident că legiuitorul a limitat contestaţia împotriva deciziei de calcul”ope legis” la modalitatea de calcul sub aspectul gradului de uzură al autovehiculului, orice contestaţie în afara art. 10 urmând a fi respinsă.
Un argument în plus în sensul că nu este obligat contribuabilul să urmeze procedura prevăzută de art. 207 şi urm. din OG nr. 92/2003 (contestaţie împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, ce trebuie soluţionată de direcţia generală a finanţelor publice judeţeană), este acela că în OUG nr. 50/2008 se prevede într-adevăr soluţionarea contestaţiilor în temeiul OG nr. 92/2003, fără a se stipula expres art. 209 şi urm., aceasta fiind doar o adăugare la lege şi o interpretare nelegală din partea pârâtei.
Chiar dacă s-ar accepta ideea că OUG nr. 50/2008 impunea promovarea contestaţiei împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, în speţa dedusă judecăţii cererea de restituire formulată de reclamant trebuia caracterizată de unitatea fiscală ca şi o contestaţie împotriva acesteia, neavând relevanţă denumirea dată de reclamant ci conţinutul cererii, urmând a fi îndreptată spre soluţionare organului ierarhic superior – direcţia generală a finanţelor publice. Cum însă nu s-a procedat aşa, este evident că pârâta nu poate invoca propria culpă pentru a solicita respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Cererea de restituire a taxei de poluare a fost adresată administraţiei finanţelor publice municipale, care a făcut cunoscut contribuabilului condiţiile în care se poate asigura restituirea sumei solicitate.
Administraţiile finanţelor publice municipale, ca unităţi fiscale teritoriale, sunt subordonate direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, ele au atribuţii, sarcini şi răspunderi diferite, delimitate prin regulamentele de organizare şi funcţionare, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1820/2003.
Conform acestui act normativ, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene au atributul de a realiza, în mod unitar strategia şi programul Guvernului în domeniul finanţelor publice şi de a aplica politica fiscală a statului; administraţiile finanţelor publice municipale sunt unităţile fiscale ce asigură în mod nemijlocit activitatea de constatare şi stabilire a tuturor categoriilor de impozite şi taxe datorate bugetului de stat de persoanele fizice şi juridice, organizând activitatea de trezorerie privind încasarea veniturilor şi efectuarea plăţilor din bugetul de stat.
Din nici un act normativ ce a reglementat sau reglementează în prezent organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice nu rezultă că direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sunt implicate în operaţiunile de calculare, evidenţă, vărsare a impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat de contribuabili persoane fizice sau juridice sau în operaţiuni de natura celor reglementate de art. 117 Cod pr. fiscală, raporturile fiscale de acest gen privind exclusiv unitatea fiscală teritorială de la nivel de municipiu şi pe contribuabilul plătitor al taxei de poluare.
Nefiind parte în raportul născut din faptul plăţii taxei de poluare, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene nu pot răspunde faţă de contribuabil, de modul în care administraţia finanţelor publice municipală a soluţionat cererea de restituire, fiecare unitate fiscală purtând o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de a soluţiona cererea care i-a fost adresată.
Conform art. 1 Cod pr. fiscală, acesta reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetelor locale şi bugetului de stat, fiind aplicabil şi pentru „administrarea drepturilor vamale, a creanţelor provenite din amenzi, contribuţii şi orice alte sume ce constituie al bugetului general consolidat, conform legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel”.
Prin administrarea impozitelor şi taxelor, a contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat înţelegem : înregistrarea fiscală, stabilirea, verificarea, colectarea acestora, soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrativ fiscale.
Stabilirea impozitelor, a taxelor şi contribuţiilor, a altor sume datorate bugetului general consolidat se face prin declaraţie fiscală conform art. 82 al. 2 şi 86 al. 4 Cod pr. fiscală, sau prin decizie emisă de organul fiscal în celelalte cazuri, decizia de impunere fiind prevăzută de disp. art. 86 şi se emite ca urmare a inspecţiei fiscale sau ori de câte ori se modifică baza de impunere.
Art. 88 prevede actele administrativ fiscale asimilate deciziilor de impunere: deciziile privind rambursări de TVA şi restituiri de impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat; deciziile referitoare la bazele de impunere; deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii; procesele verbale prevăzute de art. 142 al. 6 şi art. 168 al. 2; deciziile privind nemodificarea bazei de impunere .
Conform art. 117 Cod pr. fiscală, se restituie la cererea debitorului sumele prevăzute în alineatul 1: cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă, cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală, ca urmare a unei erori de calcul, cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, procedura de restituire a acestor sume, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzută de art. 124 aprobându-se prin Ordin al Ministrului Finanţelor Publice (în concret Ordinul nr. 1899/2004 şi neconfundându-se cu contestaţia formulată împotriva actului administrativ fiscal reglementată de dispoziţiile art. 207 şi urm. Cod pr. fiscală.
În Ordinul nr. 1899/2004 emis de Ministrul Finanţelor Publice se reglementează procedura de restituire a sumelor solicitate conform art. 117 Cod pr. fiscală, sumele ce fac obiectul prezentului act normativ fiind cele stipulate în OG nr. 92/2003, art. 117. Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în 45 zile de la depunerea şi înregistrarea la organul fiscal căruia îi revine competenţa de administrare a creanţelor bugetare, conform art. 33 din OG nr. 92/2003, denumit organ fiscal competent.
Cererea de restituire trebuie să fie depusă înăuntrul termenului de prescripţie de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire , să cuprindă codul de înregistrare fiscală al contribuabilului, suma şi natura creanţei solicitate a fi restituită, documentaţia necesară care să confirme că aceasta nu este datorată bugetului.
Cererea va fi însoţită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă, obligaţia organului fiscal competent fiind aceea de a se întocmi decizia de restituire în trei exemplare, pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 al. 1 şi 2 sau art. 117 din OG nr. 92/2003, calculându-se şi dobânda aferentă, cu ziua imediat următoare expirării termenului.
În anexa la acest ordin este publicată în forma tipizată decizia de restituire, unde se prevede „prezenta se poate contesta conform art. 174 din OUG nr. 92/2003, la organul de soluţionare competent, în termenul prevăzut de art. 176”, în prezent înţelegându-se prin aceasta în urma numeroaselor modificări ale Codului de pr. fiscală, contestaţia promovată în condiţiile art. 207 şi urm. Cod pr. fiscală.
Ori, nefiind emisă o asemenea decizie de restituire în condiţiile mai sus expuse, reclamanta nu avea obligaţia parcurgerii procedurii prevăzute de art. 207 şi urm. Cod pr. fiscală.
Nu are relevanţă pentru soluţionarea cauzei HG nr. 686 din 24.06.2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, în capitolul 6 reglementându-se „restituirea sumelor reprezentând diferenţe de taxe plătite”, la acel moment prin raportare la taxa datorată conform art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003, sub aspectul sumei ce ar putea fi restituită (întrucât reclamantul a achitat taxa de poluare şi nu de primă înmatriculare ), ci doar sub aspectul procedurii de restituire.
Astfel, şi în acest act normativ s-a prevăzut că sumele se restituie la cererea contribuabilului conform art. 117 Cod pr. fiscală, depusă la organul fiscal competent (organul fiscal la care persoana juridică este înregistrată ca plătitor de taxe şi impozite şi pentru persoana fizică, organul fiscal în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul fiscal) ataşându-se documentele de provenienţă pentru autoturism şi dovada de plată a taxei de poluare, cererea soluţionându-se în condiţiile art. 70 din OUG nr. 92/2003.
Având în vedere întreaga expunere, tribunalul concluzionează că reclamantul a investit organul fiscal competent, administraţia finanţelor publice locală în contul căreia a achitat taxa de poluare, cu o adresă de restituire căreia i s-a răspuns nefavorabil printr-o simplă corespondenţă , parcurgând procedura prealabilă.
Evident, dispoziţiile art. 207 Cod pr. fiscală nu sunt aplicabile speţei întrucât textul se referă la posibilitatea contestării titlului de creanţă sau al altor acte administrativ fiscale, însă reclamanta a solicitat să se cenzureze refuzul organului central de a-i restitui sumele plătite fără titlu. În acest caz, al refuzului emiterii unui act, nu se mai impune formularea unei noi cereri, având în vedere că autoritatea fiscală nu a emis un act pe care are ipotetic posibilitatea să îl revoce.
Legiuitorul a asimilat, conform art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004 R. actelor administrative unilaterale şi refuzul de a rezolva o cerere ce priveşte un drept sau un interes legitim. Refuzul emiterii actului, implicit de a soluţiona cererea, se circumscrie sferei controlului contenciosului administrativ, asimilarea având ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea actului, a dreptului la acces la justiţie. De altfel, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 procedura prealabilă sub forma recursului graţios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situaţia vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Prezenta cerere este formulată înăuntrul termenului de prescripţie de 5 ani aşa încât şi excepţia tardivităţii promovării acţiunii urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Fondul speţei are în vedere că cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispoziţiilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, art. 90, cu consecinţa nelegalităţii taxei de poluare, nefiind contestată modalitatea de calcul (formula) aplicată de pârâtă, raportat la caracteristicile autoturismului (rezultate din documentele ataşate).
Autoturismul a fost înmatriculat după intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2008 la 1 iulie 2008, care la art. 2 lit. a defineşte autovehiculul nou ca fiind „orice autovehicul care nu a mai fost niciodată vândut anterior într-un alt scop decât cel al revânzării sau livrării sale şi astfel nu a mai fost niciodată înmatriculat”.
Conform art. 4, taxa de poluare se plăteşte cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România , fără a se face distincţia între autoturismele produse în ţară şi cele din afara ei, între autoturismele noi şi cele second-hand. Însă, întrucât actul normativ a intrat în vigoare la 1 iulie 2008, rezultă că taxa este datorată numai pentru autoturismele ce se înmatriculează prima dată în România, nu şi pentru cele aflata deja aflate în circulaţie, înmatriculate în ţară.
Având în vedere scopul emiterii actului normativ(expunerea de motive ce însoţeşte proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008 depus la Parlament la 10.09.2008 cu număr PL – X 536), în sensul că neadoptarea de urgenţă a ordonanţei ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr mare de autoturisme second – hand cu o vechime de peste 10 ani, se concluzionează că s-a dorit ca taxa de poluare al cărui scop este în principiu corect (poluatorul plăteşte) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în ţară a autoturismelor second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Cu atât mai mult, după modificarea OUG nr. 50/2008 prin OUG nr. 208/2008, între 15 dec. 2008 şi 31 dec.2009 sunt exceptate de la plată autovehiculele cu o capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 2000 cm3, şi care se înmatriculează prima dată în România sau în alte state membre ale UE.
Conform legislaţiei din februarie 2009 (OUG nr. 50/2008 modificată de OUG nr. 7/2009), autoturismele M1 cu norma de poluare E4 şi o capacitate cilindrică de până la 2000 cm3. precum şi toate autovehiculele N1 cu E4, sunt scutite de plata taxei de poluare în România dacă se înmatriculează pentru prima dată în ţară sau în alt stat membru UE, între 15 dec. 2008 – 31 dec. 2009, legislaţia prezentă prevăzând dublarea taxelor aplicabile altor vehicule ce fac obiectul taxei (în raport de OUG nr. 50/2008 în vigoare la 1 iulie 2008).
La finele anului 2008 Comisia Europeană a transmis Guvernului României că noua taxă de poluare, triplată, în cazul maşinilor second-hand încalcă legislaţia comunitară şi trebuie modificată, nefiind prima dată când CE a atenţionat România asupra taxei auto ilegale. Aceasta întrucât în scrisoarea de notificare din martie 2008 se atrage atenţia asupra modificării taxei, cu menţiunea că reglementările sunt discriminatorii în privinţa autoturismelor second-hand importate din alte state europene. Pe de altă parte la 25.06.2009 CE a cerut României să modifice legislaţia privind taxa de poluare (fosta taxă de primă înmatriculare) care în forma existentă în februarie 2009 este discriminatorie şi menită să protejeze industria naţională a autovehiculelor noi din România.
În conformitate cu jurisprudenţa constată a Curţii de Justiţie Europene, statele membre pot să prevadă taxarea diferenţiată a unor produse similare, cu condiţia ca aceasta să se bazeze pe criterii diferite şi să nu aibă ca efect protejarea producţiei naţionale.
În opinia comisiei, criteriul „primei înmatriculări” ce figurează în OG nr. 50/2008 (în forma iniţială din iulie 2008, dar şi cea din prezent) nu este o cerinţă pe deplin obiectivă întrucât nu ţine seama de calitatea intrinsecă a maşinilor. În anumite cazuri, cerinţele ar putea duce la a maşinilor de ocazie ce provin din alte state membre.
În urma aplicării cerinţei de”primă înmatriculare”, conform OUG nr. 50/2008, toate maşinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislaţia românească, care intră direct pe piaţa maşinilor de ocazie din România, circulă fără să fie supuse acestei taxe. Pe de altă parte, maşinile de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeaşi perioadă, dar nu pentru prima dată şi care intră în concurenţă cu produsele naţionale, vor fi supuse unei taxe substanţiale.
Taxa nu este aplicată tuturor poluatorilor din România (autoturismelor), scade pe măsură ce autovehiculul este mai vechi, deci poluează mai mult, se aplică nu la prima înmatriculare pe teritoriul CE, ci la prima înmatriculare în România şi reprezintă o taxă similară cu impozitul anual calculat la capacitatea cilindrică.
Concluziile sunt mai evidente în condiţiile modificării OUG nr. 50/2008 prin OUG nr. 218/2008, în preambulul ultimei figurând „având în vedere concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare şi economice, ce relevă o scădere importantă a pieţelor auto a producţiei industriei furnizoare, precum şi măsurile de susţinere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internaţională, faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare „.
Concluzionând, se reţine de către tribunal că aşa cum este reglementată, taxa de poluare nu se percepe pentru un autoturism produs în România sau în alte state UE, dacă a fost anterior înmatriculat în România, fiind însă percepută la autoturismul produs în ţară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat prima dată în România.
OUG nr. 50/2008 contravine dispoziţiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel achiziţionat de reclamant pentru care s-a achitat în Germania taxa de poluare, favorizându-se astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România şi, mai recent, a autoturismelor noi produse în România.
Conform jurisprudenţei CJE (Comisia c. Grecia, cauza 375/1995 şi cea cu nr. 90/1994) dispoziţiile fiscale naţionale nu pot fi considerate compatibile cu dreptul comunitar decât în măsura în care exclud orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât cele aplicate produselor naţionale similare, fiind în mod evident discriminatorii.
După aderarea României la 1 ian. 2007 la U.E. acest lucru nu este admisibil întrucât produsele importate sunt din alte ţări membre ale U.E., norma fiscală(OUG nr.50/2008) diminuând sau fiind susceptibilă să diminueze chiar şi potenţial, consumul produselor importate şi astfel fiind influenţată alegerea consumatorilor.
În cauza dedusă judecăţii se remarcă existenţa discriminării şi între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor de ocazie, anterior datei de 1 iulie 2008 şi cele ce solicită înmatricularea autoturismelor de acelaşi gen, după 1 iulie 2008, doar ultima categorie plătind taxa de poluare, deşi este evident că şi autoturismele primei categorii poluează.
Conform principiului „poluatorul plăteşte” ar fi trebuit ca taxa să vizeze toate autoturismele ce circulă în România, nu doar produsele importate.
Acest tip de discriminare se discută în raport de art. 16 din Constituţie, art. 26 din Pactul Internaţional din 16 dec.1966 privitor la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, de art. 1 şi 2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Un alt exemplu de aplicare obligatorie a dispoziţiilor Tratatului CE este reprezentat de cauza C – 524/2007, Comisia c. Austria prin care s-a solicitat acestui stat constatarea neexecutării obligaţiilor prevăzute de art. 28 şi 30 din Tratat, argumentul principal fiind că autoturismele identice , înmatriculate pe teritoriul Austriei pot face obiectul transferului de proprietate fără a exista restricţia impusă autovehiculelor de ocazie importate, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE privitoare la satisfacerea unor condiţii de mediu şi de zgomot, Austria prevalându-se de anumite norme de drept comunitar derivat, argumentând că măsura are în vedere protejarea cetăţenilor ţării de poluarea pe care ar produce-o acest tip de autoturisme.
Devenind stat membru al CE, cu 1 ian.2007 România şi-a însuşit acquais-ul comunitar, deci implicit dispoziţiile art. 28, 30 şi 90 din Tratatul C.E., neputând impune taxe cu efect echivalent importului de ocazie din statele membre C.E. Făcând aplicarea mutatis mutandis a hotărârii C.J.E. mai sus invocată la dispoziţiile OUG nr. 50/2008 se concluzionează că sunt încălcate disp. art. 28, 30 şi 90 din Tratat, pentru judecătorul naţional fiind obligatoriu aplicarea normelor comunitare, în mod direct, fără a solicita sau a se aştepta eliminarea normelor interne ce contravin celor comunitare, aceasta şi prin raportare la art. 148 din Constituţie şi Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.
Pentru argumentele expuse se apreciază că cererile de restituire sunt întemeiate, reţinându-se că prin instituirea taxei de poluare sunt încălcate dispoziţiile art.28, 30 şi 90 din Tratatul C.E.
