Divorţ. Încălcarea principiului dreptului la apărare. Nelegalitate. Casare cu trimitere spre rejudecare.
Dreptul la apărare al recurentului a fost încălcat în apel prin neacordarea amânării judecăţii deşi întâmpinarea i-a fost comunicată în şedinţa de judecată , a solicitat termen în vederea angajării unui apărător iar cererea de recuzare depusă prin registratura instanţei nu a fost soluţionată anterior pronunţării hotărârii.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia civilă nr. 91/20 octombrie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 1386/2007 pronunţată de Judecătoria Aiud în dosar nr. 1086/175/2007 a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta B.C. împotriva pârâtului B.M. şi în consecinţă:
– A fost desfăcută din culpa exclusivă a pârâtului căsătoria încheiată de părţi în data de 07.09.1985
– S-a dispus ca reclamanta să revină la numele purtat anterior încheierii căsătoriei acela de S.
– A fost încredinţat spre creştere şi educare reclamantei minorul B.A. născut la 23.02.1997
– A fost obligat pârâtul la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorului în sumă de 150 RON, începând cu data de 29.03.2007 şi până la majoratul acestuia.
– A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional B.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Părţile sunt căsătorite din data de 7.09.1985 şi au avut ultimul domiciliu comun în Ocna Mureş, jud. Alba, în acelaşi apartament în care îşi desfăşoară activitatea SC „D.P.S.” SRL, respectiv R. D.
Reclamanta şi fiica majoră a părţilor, B.R., deranjate fiind permanent de prezenţa martorei P., angajată a postului de radio, au comunicat această împrejurare pârâtului reclamant-reconvenţional, această situaţie generând neînţelegeri şi certuri între părţi, totul culminând cu separarea în fapt a acestora, în cursul lunii martie 2007, când pârâtul i-a spus reclamantei să plece din acel spaţiu de locuit, respectiv din „locuinţa de serviciu”, motivând abateri grave repetate ale casierei B.C. de Regulamentul Intern iar aceasta şi-a stabilit domiciliul la tatăl său, martorul S.V.
S-a reţinut că susţinerile pârâtului reclamant-reconvenţional , în ce priveşte starea de sănătate a pârâtei şi comportamentul acesteia nu au fost probate.
Instanţa de fond a constatat că raporturile dintre soţi sunt foarte grav vătămate şi relaţia de căsătorie a soţilor B. nu mai poate continua, din culpa exclusivă a pârâtului.
În ceea ce priveşte încredinţarea minorului B.A. n. la 23.02.1997, s-a reţinut că până la separarea în fapt a soţilor, părinţii s-au ocupat împreună de îngrijirea şi educaţia acestuia, iar după separarea în fapt a soţilor, minorul a locuit alternativ cu fiecare părinte.
S-a reţinut, însă, că audiat fiind de instanţă, iniţial şi în mod constant, minorul a declarat că doreşte să fie încredinţat mamei spre creştere şi educare. Ulterior minorul şi-a schimbat radical şi nemotivat poziţia, declarând că doreşte să fie încredinţat tatălui spre creştere şi educare. Raportat la această schimbare de opţiune, prima instanţă a reţinut ca relevante două împrejurări pe care le-a şi avut în vedere pentru încredinţarea minorului .
Factorii obiectivi şi subiectivi (vârsta, sexul, posibilităţile materiale ale fiecărui părinte, posibilităţile de dezvoltare psihică oferite de fiecare dintre părinţi, comportarea fiecărui părinte înainte şi după separarea în fapt, starea sănătăţii minorului, relaţia afectivă stabilită între minor şi fiecare dintre părinţi, precum şi între minor şi ceilalţi membrii ai familiei, moralitatea părinţilor) au fost cântăriţi de către instanţa de fond la determinarea interesului minorului, constituind criteriile încredinţării minorului spre creştere şi educare, mamei sale.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere datorate de pârât minorului s-au avut în vedere veniturile lunare ale pârâtului şi anume 600 lei şi disp. art. 94 alin.3 Cod fam.
În drept s-a reţinut incidenţa şi a prev. art. 40 alin.3 Cod fam. , ale art. 42 alin. 1 Cod fam.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul B.M., criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
În motivarea apelului s-au formulat următoarele critici:
Au fost încălcate criteriile de bază ale codului familiei, criterii după care minorul se încredinţează spre creştere şi educare şi anume ancheta socială şi dorinţa minorului care a împlinit 10 ani. Astfel minorul în ultima declaraţie dată arată că doreşte să fie crescut de tatăl său
În ceea ce priveşte ancheta socială, aceasta a fost contestată în instanţa de fond şi atacată într-o instanţă superioară deoarece instanţa de fond s-a eschivat a se pronunţa asupra acesteia la cererea expresă a apelantului. De asemenea instanţa de fond, la cererea expresă a apelantului cu privire la efectuarea unei alte anchete sociale, s-a pronunţat că nu are dreptul să ceară o nouă anchetă.
Instanţa de fond a refuzat să se pronunţe asupra cererii exprese de suspendare a cauzei până la judecarea la Tribunalul Alba a cererii de anulare a anchetei sociale cu toate că avea depusă acţiunea în anulare la dosar.
Instanţa nu s-a pronunţat pe baza dovezilor existente, martori, probe.
Instanţa de fond a hotărât în mod nelegal, încredinţarea minorului spre creştere reclamantei, fără a avea la dosarul cauzei adeverinţa de salarizare din partea reclamantei şi fără ca aceasta să aibă vreun loc de muncă la acea dată.
Instanţa de fond a cerut un examen medical complet, inclusiv psihiatric, ambelor părţi şi a acceptat judecarea cauzei doar cu adeverinţa de la specialist adusă de apelant, făcându-se că nu a observat aceasta, cu toate că cererea expresă pentru această expertiză a fost solicitată de apelant prin cererea reconvenţională.
Instanţa de fond a acceptat acţiunea de divorţ sub această formă, cu toate că motivele de divorţ erau de fapt în afara cadrului prevăzut de codul familiei, motivarea divorţului este în cadrul relaţiilor de serviciu, instanţa încălcând cadrul legal după care apelantul a cerut instanţei să se impună reclamantei o precizare de acţiune, instanţa refuzând cererea şi a constatat că aceasta este motivată legal.
Prin decizia civilă nr. 104/A/2008 pronunţată de Tribunalul Alba – Secţia Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul B.M. împotriva sentinţei civile nr. 1386/2007 a Judecătoriei Aiud.
Pentru a hotărî în acest mod Tribunalul a reţinut următoarele:
Criteriile de bază ale Codului familiei care trebuie avute în vedere la încredinţarea minorului spre creştere şi educare, respectiv ancheta socială şi dorinţa minorului, au fost respectate de către prima instanţă, însă, acestea au fost apreciate raportat la întreg materialul probator şi întreg contextul cauzei. Or, din acest materiale probator nu rezultă cu certitudine vreo culpă a reclamantei în relaţia de căsătorie ori în aceea cu minorul. Susţinerile pârâtului – apelant relative la persoana soţiei sale şi mamă a copilului, nu au fost probate. De altfel, apelantul reclamant reconvenţional a insistat mai mult asupra unei culpe a intimatei reclamante principală, în ceea ce priveşte raporturile de serviciu, cercetarea unei asemenea culpe neputând face însă obiectul unei acţiuni de divorţ.
Aşa fiind a fost apreciată ca nefondată şi critica privind nepronunţarea primei instanţe pe baza dovezilor existente.
În ceea ce priveşte ancheta socială s-a constatat că prin aceasta nu s-a adus nici o atingere intereselor minorului; autoritatea tutelară nu şi-a exprimat în mod clar opinia, ci a lăsat la aprecierea instanţei încredinţarea minorului spre creştere şi educare. Aspectele din ancheta socială contestată de pârâtul apelant puteau fi dovedite şi cu alte mijloace de probă, însă , o astfel de contraprobă nu s-a solicitat. O nouă anchetă socială nu se impunea a se dispune întrucât nu a apărut nici un element nou raportat la obiectul acţiunii, element de natură a face necesară efectuarea unei noi anchete sociale. Acestea au fost motivele pentru care nici instanţa de apel nu putea dispune efectuarea unei noi anchete sociale.
Acestea sunt motivele pentru care nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au căderea de a se pronunţa asupra anulării anchetei sociale, iar pentru anularea acesteia nu se poate formula direct calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, astfel cum a cerut pârâtul apelant la Judecătoria Aiud.
De asemenea, aşa cum s-a reţinut şi mai sus, ancheta socială, în speţa de faţă nu constituie proba cea mai concludentă care să ducă la pronunţare a unei anume soluţii.
Pentru toate aceste considerente, nici instanţa de fond, nici cea de apel nu au procedat la suspendarea cauzei, astfel cum a solicitat pârâtul apelant.
În ceea ce priveşte declaraţia minorului, s-a reţinut că aceasta nu constituie o regină a probelor la încredinţarea minorului, ci trebuie şi a fost apreciată în raport de ansamblul probator şi contextul cauzei. Aprecierea acestei probe s-a făcut în mod corect de către prima instanţă pentru motivele reţinute de aceasta. Nu există nici o certitudine în privinţa adevăratei dorinţe a minorului de a fi încredinţat tatălui, ci mai degrabă o influenţare a voinţei acestuia de către tată, sau chiar o temere a minorului dacă se are în vedere atitudinea ameninţătoare şi agresivă a tatălui faţă de fiica majoră, ceea ce denotă un mod total inadecvat de educare şi comportare a unui tată faţă de fiica sau fiul său.
În ceea ce priveşte cererea de a se efectua un examen medical complet psihiatric ambelor părţi în proces, în mod corect prima instanţă a respins această cerere întrucât nu există nici un indiciu referitor la o posibilă boală psihică a părţilor, adeverinţele medicale eliberate de medicul de familie al părţilor arată fără echivoc că acestea nu au nici o afecţiune psihică în prezent.
Referirile apelantului la atitudinea intimatei ori chiar acţiunile intimatei de a angaja ori concedia personal la societatea unde părţile au lucrat , nu au făcut şi nu fac obiectul cercetării judecătoreşti în cauza de faţă.
Aşa fiind, pe de o parte, nu se poate reţine că intimatei reclamante nu i-ar putea fi încredinţat minorul spre creştere şi educare, datorită lipsei de venituri, iar pe de altă parte, lipsa de venituri, mai ales dacă este doar temporară nu este de natură a împiedica încredinţarea minorului părintelui fără venituri dacă există alte considerente care arată că această încredinţare este în interesul minorului.
Faţă de cele mai sus reţinute, se constată că instanţa de fond a respectat dispoziţiile legale referitoare la divorţ şi încredinţarea minorului, motiv pentru care apelul pârâtului a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr. 104/A/2008 a Tribunalului Alba a declarat recurs în termen şi legal timbrat pârâtul B.M. solicitând casarea deciziei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esenţă de către recurent că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii de amânare a judecăţii în vederea angajării unui apărător, în condiţiile în care întâmpinarea i-a fost comunicată doar la termen iar cererile în probaţiune au fost toate respinse.
Se susţine totodată de către recurent că mersul dezbaterilor nu a fost corect consemnat în încheierea de şedinţă iar atitudinea instanţei de apel a fost părtinitoare, fapt pentru care a depus o cerere de recuzare.
Distinct de acestea hotărârile instanţelor de fond şi de apel sunt criticate sub aspectul temeiniciei lor atât în ceea ce priveşte reţinerea culpei exclusive a pârâtului în destrămarea căsătoriei cât şi cu privire la soluţia de încredinţare a minorului reclamantei, fiind învederată necesitatea completării probaţiunii pentru lămurirea unor aspecte de fapt esenţiale pentru justa soluţionare a cauzei.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7,8,9,10 Cod procedură civilă , dispoziţiile Codului Familiei şi ale Legii nr. 95/2000.
Prin întâmpinare reclamanta a solicitat respingerea recursului arătând că pârâtul a beneficiat de un proces echitabil fiindu-i asigurate toate garanţiile procesuale atât la fond cât şi în apel.
Respingerea cererilor în probaţiune de către instanţa de apel a fost temeinic motivată iar recurentul a fost cel care în instanţa de apel a tulburat mersul dezbaterilor şi a afectat solemnitatea şedinţei de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art. 306 al.2 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul ca fondat pentru următoarele considerentele :
Procesul civil este guvernat de numeroase principii fundamentale pe baza cărora se stabilesc raporturile dintre instanţa de judecată, părţile litigante şi ceilalţi participanţi la proces legat de activitatea lor procesuală.
Nerespectarea acestor principii este sancţionată cu nulitatea actelor de procedură şi atrage casarea hotărârii judecătoreşti. Nulităţile decurgând din nesocotirea acestor principii sunt nulităţi virtuale şi operează fără ca partea care le invocă să fie obligată a face dovada vătămării.
Unul dintre cele mai importante principii este principiul dreptului la apărare, consacrat cu valoare constituţională.
În sens formal prin drept la apărare se desemnează posibilitatea recunoscută de lege părţilor litigante de a-şi angaja un apărător care să le asigure o apărare calificată. Distinct de aceasta, sub aspectul material dreptul la apărare include în conţinutul său posibilitatea părţilor de a lua cunoştinţă de toate actele de la dosar, de a formula cereri, de a solicita probe, de a invoca excepţii de procedură, de a exercita căile legale de atac, de a recuza judecătorii, precum şi alte prerogative recunoscute de lege părţilor în scopul susţinerii intereselor lor.
În speţă, Curtea constată că dreptul la apărare al recurentului a fost încălcat de către instanţa de apel sub mai multe aspecte, fapt care atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Sub un prim aspect se reţine că apelantul era îndreptăţit să solicite amânarea judecăţii apelului la termenul din 20.05.2008, odată ce întâmpinarea i-a fost comunicată doar în şedinţa de judecată, ea nefiind depusă la dosar cu cel puţin 5 zile înainte, aşa cum dispoziţiile art. 289 alin. 2 Cod procedură civilă o impun.
Amânarea acordată în aceste condiţii ar fi satisfăcut şi cererea de acordare a unui termen în vederea angajării unui apărător, cerere ce poate fi formulată oricând conform art. 156 Cod procedură civilă sub condiţia de a fi temeinic motivată.
Sub un ultim aspect Curtea constată că la dosarul Tribunalului pârâtul a înregistrat după dezbaterile din 20.05.2008, o cerere de recuzare a judecătorului din completul de apel, cerere care nu a fost soluţionată deşi nu se atestă în vreun fel că ar fi fost depusă după pronunţarea hotărârii.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 al. 2 Cod procedură civilă dacă motivele de recuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor, partea interesată va trebui să propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.
Urmează că instanţa nu va putea păşi la deliberare şi pronunţarea hotărârii până la soluţionarea cererii de recuzare, conform dispoziţiilor art. 31 Cod procedură civilă.
Pronunţarea hotărârii în aceste condiţii, atrage nulitatea ei conform art. 105 al. 2 Cod procedură civilă
Constatându-se aşadar că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea a casat total decizia atacată conform art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Alba.
Soluţia casării cu trimitere se impune în condiţiile în care încălcarea dreptului la apărare al petentului necesita o reanalizare a cererilor în probaţiune formulate de către acesta pentru lămurirea corespunzătoare a tuturor împrejurărilor invocate mai ales în ceea ce priveşte măsura încredinţării minorului.
Cum, pe de o parte probele solicitate nu pot fi administrate în recurs şi pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie, casarea cu trimitere spre rejudecare în apel apare ca fiind necesară, neputându-se aprecia că s-a realizat o temeinică cercetare a fondului de către instanţa de apel în condiţiile în care dreptul la apărare al uneia dintre părţi a fost încălcat.
Cum încălcările normelor de procedură au survenit în apel cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Alba iar nu Judecătoriei Aiud.
