Divorţ. Casare cu trimitere spre rejudecare . Încălcarea principiului dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.
Audierea martorilor în condiţiile în care încuviinţarea lor s-a realizat fără o dezbatere contradictorie, datorită citării necorespunzătoare a pârâtului, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, care atrage sancţiunea nulităţii, conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Audierea martorilor în condiţiile în care încuviinţarea lor s-a realizat fără o dezbatere contradictorie, datorită citării necorespunzătoare a pârâtului, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, care atrage sancţiunea nulităţii, conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Faţă de încălcările enunţate care atrag nulitatea hotărârii instanţei de fond, în mod greşit tribunalul a apreciat că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 297 Cod procedură civilă.
Faţă de încălcările enunţate care atrag nulitatea hotărârii instanţei de fond, în mod greşit tribunalul a apreciat că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 297 Cod procedură civilă.
Secţia pentru cauzele cu minori şi de familie – Decizia civilă nr. 85/ 06 octombrie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 105/2008 pronunţată de Judecătoria Agnita în dosar civil nr. 47/2008 a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta L.L.C. împotriva pârâtului L.E., s-a desfăcut căsătoria încheiată de către părţi în anul 1997, din vina pârâtului, a fost încredinţat pentru creştere şi educare reclamantei minorul rezultat din căsătorie –L.D.E., născut la 29.09.1999 şi a fost obligat pârâtul să plătească pentru minor o pensie de întreţinere de 125 lei lunar începând cu data de 01.02.2008 şi până la majoratul minorului sau alte dispoziţii. Totodată s-a dispus ca reclamanta să-şi reia numele de „T.” avut anterior căsătoriei.
Pentru a hotărî în acest fel instanţa de fond a reţinut că raporturile dintre soţi sunt grav şi iremediabil vătămate din culpa exclusivă a pârâtului, care este plecat din ţară de 4 ani, nu-şi ajută financiar familia şi i-a mărturisit reclamantei că ar avea o relaţie extraconjugală.
În ceea ce priveşte minorul rezultat din căsătorie, acesta se află în grija reclamantei, care se ocupă în mod corespunzător de creşterea şi educarea lui, motiv pentru care se impune a-i fi încredinţat.
Împotriva sentinţei civile nr. 105/2008 a Judecătoriei Agnita a declarat apel pârâtul L.E., prin mandatar L.E.sr., solicitând, în principal, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea acesteia spre rejudecare, iar în subsidiar schimbarea ei în sensul desfacerii căsătoriei din vina ambilor soţi.
În motivare apelantul a arătat că nu a fost legal citat pentru proces deoarece reclamanta deşi cunoştea că domiciliul său nu este în Agnita str. S., a indicat această adresă, că ea cunoştea şi faptul că el este plecat de mai mulţi ani în Spania şi cunoştea adresa unde se află, dar nu a indicat instanţei adresa corectă, el aflând de proces întâmplător.
Arată de asemenea că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi la probe deoarece şi-a desemnat un mandatar iar acestuia nu i-a fost acordat termen pentru pregătirea apărării, că instanţa a insistat ca mandatarul să propună probe la primul termen când s-a prezentat deşi era în imposibilitate de a face acest lucru faţă de împrejurarea că nu cunoştea conţinutul dosarului.
Referitor la vina sa în legătură cu destrămarea relaţiilor de familie arată că a plecat în Spania împreună cu reclamanta, decizia de a pleca în străinătate la muncă fiind o decizie comună, că decizia reclamantei de a se reîntoarce în ţară a respectat-o întru-totul, că nu este real că a trimis bani din străinătate doar sporadic, ci a făcut acest lucru în mod constant, că nu este de acord cu declaraţia martorului T.V. în sensul că ar fi avut relaţii extraconjugale şi nici cu acuzaţiile ce i se aduc în sensul că ar fi consumat frecvent alcool sau ar fi avut un comportament violent. Mai arată că a fost preocupat permanent de soarta copilului său, chiar dacă acesta a rămas în îngrijirea reclamantei şi că acesta a fost crescut cu ajutorul său material constant şi consistent.
Prin decizia civilă nr. 184/2008 Tribunalul Sibiu – secţia civilă a respins ca nefondat apelul pârâtului, reţinând în considerente următoarele:
În raport de dispoziţiile art.297 Cod procedură civilă, desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei pentru rejudecare se poate obţine doar în situaţia în care judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată. Ipoteza respectivă nu este îndeplinită în speţă deoarece mandatarul apelantului a fost prezent la soluţionarea cauzei, la termenul din data de 18 martie 2008 fiind audiaţi şi martorii şi dezbătută cauza şi în fond. Este adevărat că mandatarul pârâtului nu a pus concluzii pe fond dar această situaţie a fost determinată de atitudinea sa concretizată în părăsirea sălii de judecată în timpul procesului.
La acel termen de judecată instanţa i-a acordat apelantului posibilitatea de a propune probe, însă după ce i s-a refuzat audierea unui martor care a stat în sală cu ocazia audierii martorilor reclamantei, mandatarul pârâtului a refuzat să mai propună alte probe şi a părăsit sala de judecată. Atitudinea sa este singura cauză a neadministrării probelor testimoniale dorite. Acestea nu pot fi administrate în faza de apel deoarece dacă s-ar proceda în acest fel, respectiv dacă martorii unei părţi s-ar asculta în primă instanţă, iar martorii celeilalte părţi ar fi audiaţi doar în faza de apel, s-ar încălca în mod flagrant principiul contradictorialităţii, principiu fundamental în procedura civilă, care presupune, printre altele, administrarea probelor ambelor părţi în aceeaşi fază procesuală. Altfel, s-ar da posibilitatea părţii de rea-credinţă să analizeze depoziţiile martorilor părţii adverse, importanţa care s-a acordat acestor probe în contextul probatoriu al cauzei şi să propună probe care să răstoarne probaţiunea efectuată de cealaltă parte, încălcându-se şi principiul egalităţii părţilor în faţa instanţei de judecată. Apelantul a avut posibilitatea să propună probele necesare dar a refuzat să facă acest lucru fără o justificare acceptabilă câtă vreme celelalte probe au fost administrate în prezenţa sa şi nu existau motive temeinice pentru amânarea cauzei.
În ceea ce priveşte culpa în destrămarea căsătoriei, în raport de probele existente în dosar, ea apare corect reţinută în sarcina pârâtului. Martorii audiaţi au relatat mai multe împrejurări ce pot fi reţinute ca motive de destrămare a relaţiilor de familie şi care au fost contestate prin apelul formulat de către pârât, însă în mod evident un rol important între acestea în planul imposibilităţii continuării căsătoriei, l-a constituit atitudinea apelantului pârât care a ales să rămână în străinătate întrerupând practic relaţiile cu intimata reclamantă, ca şi faptul că acesta a întreţinut acolo relaţii extraconjugale după cum rezultă din depoziţia martorului T.V. În aceste condiţii chiar dacă împrejurarea că apelantul nu ar fi contribuit decât în mod sporadic la cheltuielile familiei nu este reală, nu se poate schimba nimic sub aspectul vinovăţiei în desfacerea căsătoriei, motivul determinat fiind cel referitor la întreruperea relaţiilor de familie, combinat cu relaţiile extraconjugale ale apelantului, împrejurări dovedite cu cei doi martori audiaţi în cauză.
Apoi, în baza art. 274 Cod procedură civilă, urmare a respingerii apelului, apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Împotriva deciziei civile nr. 184/2008 a Tribunalului Sibiu a declarat recurs în termen şi legal timbrat pârâtul L.E. prin mandatar, solicitând în principal casarea deciziei atacate precum şi a sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, ca urmare a rejudecării cauzei, să se modifice în parte decizia recurată precum şi sentinţa de fond în sensul de a se dispune desfacerea căsătoriei din culpa comună a ambelor părţi, cu menţinerea în rest a dispoziţiilor hotărârii atacate.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că citarea recurentului în faţa instanţei de fond s-a făcut cu rea credinţă la domiciliul reclamantei, iar pe de altă parte, dreptul la apărare al recurentului a fost încălcat prin neacordarea unei amânări în vederea corectei citări, comunicării acţiunii şi pregătirii apărării.
Aceste aspecte invocate şi în apel au fost nesocotite de către tribunal, care în mod greşit a apreciat că recurentul, prin mandatar, putea să propună probe şi să-şi facă apărarea în mod eficient.
Separat de acestea, decizia instanţei de apel este criticată pentru netemeinicie, odată ce prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada lipsei de fundament a împrejurărilor reţinute de instanţa de fond drept temei al desfacerii căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 35, 96, 303 şi următoarele Cod procedură civilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerentele :
Procesul civil este guvernat de numeroase principii fundamentale pe baza cărora se stabilesc raporturile dintre instanţa de judecată, părţile litigante şi ceilalţi participanţi la proces legat de activitatea lor procesuală.
Nerespectarea acestor principii este sancţionată cu nulitatea actelor de procedură şi atrage casarea hotărârii judecătoreşti. Nulităţile decurgând din nesocotirea acestor principii sunt nulităţi virtuale şi operează fără ca partea care le invocă să fie obligată a face dovada vătămării.
Unul dintre cele mai importante principii este principiul dreptului la apărare, consacrat cu valoare constituţională.
În sens formal prin drept la apărare se desemnează posibilitatea recunoscută de lege părţilor litigante de a-şi angaja un apărător care să le asigure o apărare calificată. Distinct de aceasta, sub aspectul material dreptul la apărare include în conţinutul său posibilitatea părţilor de a lua cunoştinţă de toate actele de la dosar, de a formula cereri, de a solicita probe, de a invoca excepţii de procedură, de a exercita căile legale de atac, de a recuza judecătorii, precum şi alte prerogative recunoscute de lege părţilor în scopul susţinerii intereselor lor.
Sub aspect material dreptul la apărare include în conţinutul său posibilitatea părţilor de a lua cunoştinţă de toate actele de la dosar, de a formula cereri, de a solicita probe, de a invoca excepţii de procedură, de a exercita căile legale de atac, de a afla în timp util de recuza judecători, precum şi alte prerogative recunoscute părţilor în scopul susţinerii intereselor lor.
Între dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii există o legătură indisolubilă, instanţa trebuind să asigure părţilor posibilitatea de a-şi susţine şi argumenta cererile, de a invoca probe, de a combate dovezile solicitate de adversar. Evident că pentru ca părţile să aibă posibilitatea efectivă de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei, ele trebuie încunoştinţate în timp util despre existenţa şi obiectul litigiului.
În speţă, Curtea constată că dreptul la apărare al recurentului, dar şi principiul contradictorialităţii au fost încălcate de către instanţa de fond, fapt care atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Sub un prim aspect se reţine că la primul termen de judecată deşi instanţa de fond a constatat că pârâtul a fost greşit citat la domiciliul reclamantei, întrucât avea reşedinţa în străinătate, a încuviinţat probaţiunea testimonială solicitată, încălcând astfel atât dispoziţiile art. 85 Cod procedură civilă, cât şi dispoziţiile art. 6161 Cod procedură civilă.
Dacă neregularitatea citării pârâtului a fost acoperită la cel de-al doilea termen de judecată prin prezentarea mandatarului său, instanţa ar fi trebuit să acorde acestuia amânarea solicitată în vederea comunicării acţiunii conform art. 86 alin. 1 Cod procedură civilă şi pentru pregătirea apărării.
Soluţia desfiinţării hotărârii primei instanţe cu trimiterea cauzei spre rejudecare, se impunea pentru salvgardarea principiului dublului grad de jurisdicţie, neputându-se aprecia că s-a realizat o temeinică cercetare a fondului de către judecătorie, atâta timp cât dreptul la apărare al uneia dintre părţi a fost încălcat.
Constatându-se aşadar incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 Cod procedură civilă, Curtea a casat decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 105/2008 a Judecătoriei Agnita, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Cât priveşte excepţia necompetenţei materiale, ce a fost ridicată, se constată că instanţele române sunt prin prisma art. 3 al Regulamentului nr. 2201/2003 competente material să judece prezentul litigiu, motiv pentru care excepţia a fost respinsă.
