Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 2790 din data de 19.06.2013
SECȚIA A II – A CIVILĂ, DE ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE AUTORIZAȚIE DE MEDIU.
-art.8 alin.1 și 3 din Ordinul Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile nr.1798/2007.
Decizia nr.2790/CA/19.06.2013 a Curții de Apel Oradea – Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Instanța de fond, făcând o interpretare corectă a dispozițiilor legale aplicabile, a reținut că recurenta pârâtă a depus documentele prevăzute la alin. 1 al art. 8 din Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1798/2007, dar aceste documente nu au mai fost analizate conform art. 8 alin. 3 de către Comisia internă de analiză tehnică, cererea pârâtei împreună cu documentele anexate nefiind puse pe ordinea de zi și nefiind supuse dezbaterii comisiei interne de către funcționarul public care s-a ocupat de dosarul pârâtei în vederea reglementării.
Instanța de fond, făcând o interpretare corectă a dispozițiilor legale aplicabile, a reținut că recurenta pârâtă a depus documentele prevăzute la alin. 1 al art. 8 din Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1798/2007, dar aceste documente nu au mai fost analizate conform art. 8 alin. 3 de către Comisia internă de analiză tehnică, cererea pârâtei împreună cu documentele anexate nefiind puse pe ordinea de zi și nefiind supuse dezbaterii comisiei interne de către funcționarul public care s-a ocupat de dosarul pârâtei în vederea reglementării.
Procesele-verbale întocmite nu cuprind consemnări cu privire la dezbaterile și opinia membrilor comisiei de analiza tehnică cu privire la solicitarea recurentei pârâte înregistrate sub nr. 375/15.01.2009.
Procesele-verbale întocmite nu cuprind consemnări cu privire la dezbaterile și opinia membrilor comisiei de analiza tehnică cu privire la solicitarea recurentei pârâte înregistrate sub nr. 375/15.01.2009.
Autorizația de mediu nr. 54 din 30.07.2010 emisă în favoarea recurentei nu este înregistrată în registrul special de înregistrare a autorizațiilor, la poziția respectivă figurând înregistrată o altă autorizație emisă în favoarea altei societăți pentru un alt cod CAEN.
Autorizația de mediu nr. 54 din 30.07.2010 emisă în favoarea recurentei nu este înregistrată în registrul special de înregistrare a autorizațiilor, la poziția respectivă figurând înregistrată o altă autorizație emisă în favoarea altei societăți pentru un alt cod CAEN.
Nu poate fi reținută critica adusă hotărârii prin prisma faptului că autorizația poartă semnătura tuturor persoanelor abilitate și acest lucru presupune că acestea aveau obligația de a verifica înscrisurile ce emană de la autoritatea pe care o reprezintă, de vreme ce, ulterior emiterii autorizației s-a constatat că procedurile interne nu au fost respectate și că aceasta a fost emisă în mod nelegal.
Nu poate fi reținută critica adusă hotărârii prin prisma faptului că autorizația poartă semnătura tuturor persoanelor abilitate și acest lucru presupune că acestea aveau obligația de a verifica înscrisurile ce emană de la autoritatea pe care o reprezintă, de vreme ce, ulterior emiterii autorizației s-a constatat că procedurile interne nu au fost respectate și că aceasta a fost emisă în mod nelegal.
Tocmai în acest scop legiuitorul a permis autorității ca, în măsura în care constată că actul pe care l-a emis este nelegal să poată cere anularea lui în instanță dacă nu mai poate dispune revocarea acestuia, dând relevanță principiului legalității ce guvernează activitatea administrației și ocrotirii interesului public prin remedierea deficiențelor constatate.
Tocmai în acest scop legiuitorul a permis autorității ca, în măsura în care constată că actul pe care l-a emis este nelegal să poată cere anularea lui în instanță dacă nu mai poate dispune revocarea acestuia, dând relevanță principiului legalității ce guvernează activitatea administrației și ocrotirii interesului public prin remedierea deficiențelor constatate.
Nu poate fi primită nici critica recurentei constând în nemotivarea hotărârii, motivarea primei instanțe fiind concisă și convingătoare, decurgând din înscrisurile emise, respectiv procesul verbal de constatare/verificare în vederea autorizării nr. 375 din 08.03.2011 întocmit de funcționarul P. Z. , care nu cuprinde nici o constatare pe factorii de mediu.
Nu poate fi primită nici critica recurentei constând în nemotivarea hotărârii, motivarea primei instanțe fiind concisă și convingătoare, decurgând din înscrisurile emise, respectiv procesul verbal de constatare/verificare în vederea autorizării nr. 375 din 08.03.2011 întocmit de funcționarul P. Z. , care nu cuprinde nici o constatare pe factorii de mediu.
Pe de altă parte, s-a constatat că intimata reclamantă a făcut proba celor invocate sub aspectul neconformității procedurii de obținere a autorizației de mediu prin depunerea procesului verbal menționat cât și a extrasului din registrul special de înregistrare a autorizațiilor din cadrul Serviciului Reglementări, în care la poziția 54 este înregistrată autorizația emisă la data de 19.07.2010 în favoarea SC P. S.R.L. pentru cod CAEN – 9610, Spălarea si curățarea articolelor textile si a produselor din blana.
Pe de altă parte, s-a constatat că intimata reclamantă a făcut proba celor invocate sub aspectul neconformității procedurii de obținere a autorizației de mediu prin depunerea procesului verbal menționat cât și a extrasului din registrul special de înregistrare a autorizațiilor din cadrul Serviciului Reglementări, în care la poziția 54 este înregistrată autorizația emisă la data de 19.07.2010 în favoarea SC P. S.R.L. pentru cod CAEN – 9610, Spălarea si curățarea articolelor textile si a produselor din blana.
Prin Sentința nr. 1983/CA din 10.05.2012 Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta A. P. M. S. M. împotriva pârâtei SC O. P. S.A.- G. Z. S. și, în consecință, a constatat că Autorizația de mediu nr. 54/30.07.2010 emisă pentru SC O. P. S.A.- G. Z. S. – punctul de lucru PARC 2 P. , loc. P. , pentru desfășurarea activității cod CAEN -0610- extracția petrolului brut, a fost obținută cu încălcarea normelor legale, a anulat Autorizația de mediu nr. 54/30.07.2010 emisă pentru activitatea cod CAEN -0610- extracția petrolului brut, obținută ca urmare a cererii SC P. S.A. – G. Z. S. înregistrată la APM S. M. sub nr. 370-375/15.01.2009 privind obținerea autorizației de mediu pentru punctul de lucru PARC 2 P. , loc P. , fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a emis în favoarea pârâtei Autorizația de Mediu nr. 54/30.07.2010 emisă pentru desfășurarea activității cod CAEN – 0610 – extracția petrolului brut (exploatarea Zăcămintelor de si naturale) pentru punctul de lucru PARC 2 P. , act administrativ cu caracter individual în contextul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
După emiterea actului administrativ mai sus arătat și după intrarea în circuitul civil a acestui act, reclamanta – autoritate publică emitentă – a constatat nereguli în procedura internă de emitere a actului, motiv pentru care a sesizat prezenta instanță pentru verificarea legalității actului administrativ. Revocabilitatea este unul din caracteristicile esențiale ale actelor administrative, iar o autoritate publică, în cazul în care constată că a emis un act administrativ nelegal, are posibilitatea legală de a-și revoca propriul act administrativ însă doar cu condiția ca acel act juridic să nu fi intrat în circuitul civil și să nu fi produs consecințe juridice.
În situația în care autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nu mai are posibilitatea de a-și revoca actul nelegal deoarece acesta a intrat în circuitul civil, potrivit art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică are posibilitatea ca în termenul legal, să solicite instanței de contencios administrativ anularea acestuia.
În speța de față, Autorizația de Mediu nr. 54/30.07.2010 emisă în favoarea pârâtei a intrat în circuitul civil.
În contextul celor de mai sus, instanța de contencios administrativ apreciază că este competentă să soluționeze litigiul intervenit între reclamantă și pârâtă privind legalitatea actului administrativ emis de către reclamantă, în condițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Verificând legalitatea actului administrativ contestat, respectiv a Autorizației de mediu, tribunalul a constatat că autoritatea publică reclamantă a emis acest act cu încălcarea esențială a legii, culpa aparținându-i în exclusivitate.
Autorizația de Mediu nr. 54/30.07.2010 a fost emisă în favoarea pârâtei ca urmare a cererii formulate de pârâtă prin care a solicitat emiterea autorizației de mediu pentru funcționarea punctului de lucru PARC 2 P. , pentru activitatea cod CAEN – 0610 – extracția petrolului brut (exploatarea zăcămintelor de petrol si gaze naturale), cerere înregistrată la reclamantă sub nr. 370-375/15.01.2009. Odată cu depunerea cererii, pârâta și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 8 alin. (1) din Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1798/2007, depunând împreună cu solicitarea, întreaga documentație prevăzută de textul normativ precitat, aspect menționat chiar de către reclamantă în cuprinsul prezentei acțiuni de contencios administrativ. Cu toate acestea, nelegalitatea Autorizației de mediu nr. 52/30.07.2010 este dată de nerespectarea de către reclamantă a procedurii de emitere a unei autorizații de mediu.
Astfel, potrivit art.8 alin. 3 din Ordin “(3) ACPM verifică amplasamentul, analizează documentele prezentate la alin. (1), stabilește dacă sunt necesare informații, acte sau documente suplimentare și le solicită în scris titularului activității.”;
În speță, așa cum învederează însăși reclamanta prin acțiunea introductivă, pârâta a depus documentele prevăzute la alin. 1 al art. 8, dar aceste documente nu au mai fost analizate conform art. 8 alin. 3 de către Comisia internă de analiză tehnică, cererea pârâtei împreună cu documentele anexate nefiind puse pe ordinea de zi și nefiind supuse dezbaterii comisiei interne de către funcționarul public care s-a ocupat de dosarul pârâtei în vederea reglementării, așa cum rezulta din procesul-verbal al comisiei din 28.01.2010, data la care, conform anunțului deciziei de eliberare a autorizației de mediu – fila 11, ar fi trebuit sa se ia si s-ar fi luat de către aceasta comisie decizia de eliberare a autorizației.
Un alt motiv de nelegalitate a Autorizației de mediu nr. 54/30.07.2010 este nerespectarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 13 din Ordin, text potrivit căruia:
“(1) ACPM face publică decizia de emitere a autorizației de mediu, precum și programul de consultare a documentelor care au stat la baza acesteia, prin afișare la sediul propriu și postare pe pagina proprie de internet.
(2) Decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile lucrătoare de la data afișării. La expirarea acestui termen, ACPM eliberează autorizația de mediu.
(3) Modelul și conținutul minim al autorizației de mediu sunt prezentate în anexa nr. 4.
(4) Autorizația de mediu se emite în 3 exemplare.”;
Referitor la acest aspect, se observa ca în anunțul original nr. 808/28.01.2010, care se afla in dosarul de reglementare al S.C. A. SRL, nu se regăsește S.C. P. S.A – G. Z. S. , fiind completata o singura poziție, decizia de eliberare a autorizației de mediu fiind luata în ședința C. I. A. T. din 28.01.2010 doar pentru S.C. A. SRL (fila 10).
În fine, Autorizația nr. 54/30.07.2010 este nelegală și ca urmare a faptului că nu este înregistrată această autorizație, emisă pârâtei, în registrul special de înregistrare a autorizațiilor din cadrul Serviciului Reglementări. La poziția 54 din registrul special de înregistrare a autorizațiilor este înregistrată autorizația emisă la data de 19.07.2010 în favoarea SC P. S.R.L. pentru cod CAEN – 9610, Spălarea si curățarea articolelor textile si a produselor din blana.
Tribunalul nu a reținut, însă, ca motiv de nelegalitate nesemnarea autorizației de către persoanele împuternicite. Conform mențiunilor cuprinse în partea finală a autorizației contestate, acest act administrativ poartă, aparent, semnăturile persoanelor împuternicite.
Față de cele de mai sus, instanța de contencios administrativ a apreciat că, în cauză, sunt evidențiate motive de nelegalitate a actului administrativ contestat.
În consecință, în temeiul art. 1 alin. 6, art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004, art. 2 pct. 1 lit. d) Cod de procedură civilă și a textelor de lege amintite, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, fără a acorda cheltuieli de judecată în cauză potrivit art. 274 Cod de procedură civilă și a principiului disponibilității părții, acestea nefiind solicitate.
Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat, a declarat recurs recurenta-pârâtă SC O. P. SA, solicitând admiterea recursului, si modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că motivarea hotărârii atacate este sumară și nu răspunde solicitărilor formulate de parte, fiind încălcate prevederile art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă.
Sentința instanței de fond nu cuprinde toate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod de procedură civilă.
Pe de altă parte, reclamanta-intimată nu face dovada nelegalității actului atacat și nici nu precizează în ce sens consemnările din autorizația emisă sunt nelegale. Faptul că nu s-au respectat procedurile interne de notare, postare și înscriere pentru dezbatere publică nu a fost probat.
În drept, au fost invocate prevederile art. 312 alin. 2 și 3 raportat la art. 304 pct. 7 și 9 Cod de procedură civilă, art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.
În apărare s-a arătat că în mod corect instanța de fond a constatat, în urma verificării legalității actului administrativ contestat, faptul că APM S. M. a emis acest act cu încălcarea esențială a legii. În urma depunerii de către recurenta-parat a documentației de solicitare a autorizației de mediu și a repartizării acesteia consilierului din cadrul APM S. M. , respectiv domnului P. Z., acesta din urmă s-a deplasat pe amplasament unde a completat doar parțial Procesul-verbal de constatare/verificare în vederea autorizării, în sensul ca nu a completat decât prima parte care se referă la considerații de ordin general, făcând referire doar la datele de identificare si localizare precum si la descrierea activității, fără a consemna nimic la constatarea pe factori de mediu, alte date specifice activității etc.
Un alt motiv de nelegalitate îl constituie faptul că în vederea emiterii acestei autorizații nu a fost parcursa procedura legală de reglementare Această solicitare depusă de intimată nu a fost analizată de către Comisia interna de analiză din cadrul APM S. M. , care reprezintă cadrul instituțional în care se ia decizia finală, ce constituie responsabilitatea autorității publice teritoriale pentru protecția mediului. Decizia finala se refera la fiecare etapa procedurala in parte, care poate sa însemne continuarea procedurii, respingerea motivata a solicitării, sau decizia de eliberarea a actelor de autorizare,
In nici unul dintre procesele verbale înregistrate si păstrate în vederea justificării modului de adoptare a deciziei finale, nu exista consemnări cu privire la conținutul dezbaterilor si opinia membrilor Comisiei de analiza tehnica cu privire la solicitarea intimatei.
De asemenea, autorizația de mediu emisa pentru recurentă-pârâtă, nu se regăsește in registrul special de înregistrare a autorizațiilor din cadrul Serviciului Reglementari, la aceasta poziție figurând autorizația emisa in condițiile legii, cu respectarea procedurilor legale in vigoare pentru altă societate și alt cod CAEN.
Potrivit art. 13 alin 1 din Ordinului Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1798 /2007 privind aprobarea procedurii de emitere a autorizației de mediu, ACPM face publica decizia de emitere a autorizației de mediu, precum si programul de consultare a documentelor care au stat la baza acesteia, prin afișare la sediul propriu si postare pe pagina proprie de internet, iar potrivit alin.(2) al art. 13 – Decizia poate fi contestata in termen de 30 de zile lucrătoare de la data afișării. La expirarea acestui termen, ACPM eliberează autorizația de mediu.
Numitul P. Z. a trecut în mod premeditat sau neglijent în Anunțul deciziei de eliberare autorizație de mediu nr. 808 din 28.01.2010 decizia de eliberare a autorizației de mediu pentru SC P. SA G. Z. S. , luata în ședința CIA din data de 28.01.2010. In anunțul original nr. 808 din 28.01.2010 care se afla în dosarul de reglementare al SC A. SRL S. M. nu se regăsește SC P. SA – G. Z. S. , fiind completată o singura poziție, respectiv decizia de eliberare a autorizației de mediu luata în ședința CIA din data de 28.01.2010 doar pentru S.C. A. SRL S. M.
Având în vedere cele de mai sus, arată că Autorizația de mediu nr. 52/30.07.2010 este emisa cu încălcarea prevederilor legale, aceasta nu figurează în registrul special de înregistrare a autorizațiilor din cadrul Serviciului Reglementari, practic nu a fost emisa de către A. P. M. S. M. , motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.
În drept, a invocat prevederile art. 115-118 Cod procedura civila, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1798/2007 privind aprobarea procedurii de emitere a autorizației de mediu.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, a reținut că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile aduse hotărârii sunt neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, reținând că sentința pronunțată este legală și temeinică, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.