Acţiune în stabilirea paternităţii. Nepronunţarea instanţei de apel pe toate motivele de apel invocate şi pe probele solicitate legal prin motivele scrise de apel. Nelegalitate.
Este adevărat că obligaţia de a-şi motiva deciziile pe care art. 6 alin. 1 din Convenţia ( europeană ) pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale o impune instanţelor de judecată nu poate fi înţeleasă ca cerând un răspuns detaliat la fiecare argument, însă în contextul în care prin motivele scrise de apel şi susţinute oral prin apărătorul ales se invocă nelegala citare a pârâtului de către instanţa de fond, acesta este un motiv ce trebuie supus analizei instanţei de apel şi asupra căruia judecătorii de control judiciar trebuie să se pronunţe prin prezentarea argumentelor care fundamentează soluţia.
Mai mult decât atât, dacă prin motivele scrise de apel, deci în condiţii de legalitate, se solicită administrarea probei testimoniale şi a probei cu expertiza, instanţa de apel este obligată să pună în discuţia părţilor, prealabil acordării cuvântului pe fond, această cerere de probaţiune, în caz contrar se încalcă art. 6 alin.1 din Convenţie care implică în sarcina instanţei obligaţia de a examina probele propuse de părţi, fără a le aprecia pertinenţa şi de a se pronunţa asupra oportunităţii lor numai după punerea în discuţia contradictorie a părţilor.
Codul familiei, art. 59-60
Convenţia(europeană) pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 6
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia civilă nr. 52 / 26 mai 2008
Constată că prin sentinţa civilă nr. 4737 din 9.10.2007 pronunţată de Judecătoria Sibiu s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta C.N., în calitate de reprezentantă legală a minorei A.A.C. în contradictoriu cu pârâtul N.D. şi cu citarea Autorităţii tutelare, s-a stabilit că pârâtul este tatăl minorei C.A.A. născută la 20.10.2006, s-a încuviinţat ca minora să poarte pe viitor numele tatălui, acela de „N.”, cu efectuarea cuvenitelor modificări şi menţiuni în actele de stare civilă .
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut, în esenţă, de către instanţa de fond că părţile au avut o relaţie stabilă de mai multe luni , notorie în perioada de concepţie a copilului iar reclamanta nu a întreţinut relaţii intime cu alţi bărbaţi.
S-a mai reţinut că pârâtul nu s-a prezentata la interogatoriu motiv pentru care judecătorul de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 225 din Codul de procedură civilă.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel în termen pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, susţinând că instanţa de fond nu avea competenţa teritorială de a soluţiona prezenta cauză, că nu a avut cunoştinţă de prezentul litigiu el locuind împreună cu părinţii săi iar pe fondul cauzei a arătat că greşit s-a constatat că pârâtul este tatăl minorei , el nu a întreţinut relaţii intime cu reclamanta.
Prin cererea de apel s-a solicitat administrarea probei testimoniale şi a expertizei medico-legale de specialitate.
Prin decizia civilă nr. 7 din 9.01.2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia civilă s-a respins ca nefondat apelul pârâtului.
În considerentele deciziei s-a reţinut că raportat la domiciliul părţilor şi la dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 337/1993 competenţa de soluţionare sub aspect teritorial aparţine Judecătoriei Sibiu iar pe fondul cauzei s-a reţinut că probele dosarului relevă existenţa relaţiilor intime dintre părţi şi pârâtul nu a produs probe concludente care să-l excludă de la paternitate.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs în termen, legal timbrat şi motivat pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie , solicitând casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, întrucât instanţa de fond nu avea competenţa teritorială de a soluţiona prezenta cauză, că nu a avut cunoştinţă de prezentul litigiu el locuind împreună cu părinţii săi iar pe fondul cauzei a arătat că greşit s-a constatat că pârâtul este tatăl minorei, că instanţa de apel nu a administrat probele solicitate prin motivele de apel.
În drept, se invocă dis. art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă şi art. 274 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanta a solicitat respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat, susţinându-se că decizia atacată este legală şi temeinică, fiind respectate dispoziţiile privind competenţa teritorială raportat la domiciliul pârâtului – com. Păuca iar pe fondul cauzei s-a arătat că nu se poate reţine nicio culpă a instanţelor anterioare în judecarea cauzei pârâtul neprezentându-se la proces.
Prin decizia civilă nr. 52 din 26 mai 2008 , Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a admis recursul pârâtul N. D. şi a casat decizia civilă atacată, cu trimiterea cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, respectiv Tribunalul Sibiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut în considerentele următoarele:
În ce priveşte critica referitoare la necompetenţa teritorială a Judecătoriei Sibiu de a soluţiona cauza dedusă prezentei judecăţi, Curtea a constatat că aceasta nu este întemeiată.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 Cod proc. civ. judecarea acţiunilor în cercetarea paternităţii , introduse potrivit art. 59 C. fam. sunt de competenţa instanţei de la domiciliul pârâtului.
În speţă, domiciliul pârâtului este în comuna Păuca, jud. Sibiu, comună care întră în circumscripţia Judecătoriei Sibiu, conform Hotărârii Guvernului nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi a parchetelor de pe lângă aceste judecătorii.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat că procedura derulată în faţa instanţei de apel nu a fost faţă de pârât drept echitabilă, astfel cum cer exigenţele art. 6 alin. 1 din Convenţia ( europeană ) pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale( denumită în continuare Convenţie).
Într-o decizie de speţă ( Cazul Boldea contra României ) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la un proces echitabil , garantat de art. 6 alin. 1 din Convenţie înglobează , între altele, dreptul părţilor în cauză de a prezenta observaţiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor. Convenţia nedorind să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete şi efective , acest drept nu poate trece drept efectiv decât dacă observaţiile sale sunt într-adevăr „ascultate”, adică examinate cum trebuie de instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică în special în sarcina instanţei obligaţia de a examina efectiv mijloacele , argumentele şi ofertele de probă ale părţilor , fără a le aprecia pertinenţa( Perez împotriva Franţei, Van de Hurk împotriva Olandei).
S-a mai reţinut de către Curte că art. 6 alin. 1 obligă instanţele să-şi motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument iar probleme de a şti dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de a motiva ce decurge din art.6 din Convenţie nu se poate analiza decât în lumina circumstanţelor speţei
( Ruiz Torija contra Spaniei).
În cauza dedusă prezentei judecăţi, Curtea de Apel a constatat că Tribunalul Sibiu a respins apelul declarat de pârât fără a se pronunţa pe toate motivele de apel invocate prin cererea de apel şi fără a pune în discuţia părţilor mijloacele de probă solicitate de pârât prin motivele scrise de apel, încălcându-se art. 6 alin. 1 din Convenţie.
În concret, prin motivele scrise de apel şi susţinute oral prin apărătorul ales, pârâtul a invocat, printre altele, şi nelegala citare de către instanţa de fond. Cu toate acestea, Tribunalul nu a făcut nicio referinţă la acest motiv de apel ci s-a limitat a analiza excepţia de necompetenţă teritorială şi motivele ce priveau fondul litigiului.
Este adevărat că obligaţia de a-şi motiva deciziile pe care art. 6 alin. 1 din Convenţia o impune instanţelor de judecată nu poate fi înţeleasă ca cerând un răspuns detaliat la fiecare argument, însă trebuie să se constate în speţă că motivul de apel referitor la nelegala citare a pârâtului de către instanţa de fond era un motiv ce trebuia supus analizei instanţei de apel şi asupra cărora aceasta trebuia să se pronunţe prin prezentarea argumentelor care fundamentau soluţia .
Mai mult decât atât, pârâtul în calitate de apelant a solicita prin motivele scrise de apel, deci în condiţii de legalitate, administrarea probei testimoniale şi a probei cu expertiza. Cu toate acestea, Tribunalul nu a pus în discuţia părţilor prealabil acordării cuvântului pe fond această cerere de probaţiune. S-a încălcat astfel art. 6 alin.1 din Convenţie care implică în sarcina instanţei obligaţia de a examina probele propuse de părţi, fără a le aprecia pertinenţa şi de a se pronunţa asupra oportunităţii lor numai după punerea în discuţia contradictorie a părţilor.
Faţă de aceste considerente, Curtea constată că decizia Tribunalului nu este suficient motivată şi că nu a fost judecată echitabil cauza privind respingerea apelului formulat de pârât.
În concluzie, s-a încălcat art. 6 alin. 1 din Convenţie , ceea ce atrage casarea decizie atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, conf. art. 312 alin. 1 ,2 şi 5 Cod procedură civilă.
În rejudecare, s-a recomandat instanţei de trimitere să analizeze toate motivele de apel ale pârâtului ( mai puţin motivul referitor la necompetenţa teritorială) şi să examineze probele propuse în mod legal de părţi în apărare .
Totodată , s-a recomandat instanţei de trimitere să aibă în vedere şi celelalte motive de recurs invocate de recurentul pârât prin motivele de recurs astfel cum prevede art. 315 alin. 3 Cod procedură civilă.
