Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 2653 din data de 10.06.2013
SECȚIA A II – A CIVILĂ, DE ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE HOTĂRÂRE CONSILIU LOCAL. OBLIGAREA AUTORITĂȚII ADMINISTRATIVE LA ÎNCHEIEREA UNOR CONTRACTE DE VÂNZARE – CUMPĂRARE A UNOR LOCUINȚE.
-art.1 alin.1 și art.7 din Legea nr.85/1992.
Decizia nr.2653/CA/10.06.2013 a Curții de Apel Oradea – Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din Legea 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu alte destinații construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat : “Locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație și ale prezentei legi.”;
În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din Legea 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu alte destinații construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat : “Locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație și ale prezentei legi.”;
Potrivit prevederilor art.7 alin.1 din aceeași lege: “Locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi. “;
Potrivit prevederilor art.7 alin.1 din aceeași lege: “Locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi. “;
Instanța de fond a apreciat corect, din examinarea conținutului HCL Oradea nr.553/28.11.2001, precum și a Protocolului de predare-primire încheiat la data de 25.03.2003, că imobilele ocupate cu titlu de chirie de către reclamanți nu au avut niciodată regimul juridic al unor locuințe de serviciu, nefiind astfel incidente în cauză dispozițiile Legii 85/1992, enunțate mai sus, care ofereau posibilitatea chiriașilor de a achiziționa locuințele respective.
Instanța de fond a apreciat corect, din examinarea conținutului HCL Oradea nr.553/28.11.2001, precum și a Protocolului de predare-primire încheiat la data de 25.03.2003, că imobilele ocupate cu titlu de chirie de către reclamanți nu au avut niciodată regimul juridic al unor locuințe de serviciu, nefiind astfel incidente în cauză dispozițiile Legii 85/1992, enunțate mai sus, care ofereau posibilitatea chiriașilor de a achiziționa locuințele respective.
Contractele de închiriere care au avut ca obiect locuințele situate în str.A. nr.13, bloc tip cămin, au fost încheiate între C. L. O. – A. I. O. și reclamanții recurenți, cu termen cert de 2 ani de la data încheierii acestora, începând cu data de 1.11.2009 până la data de 1.11.2011.
Contractele de închiriere care au avut ca obiect locuințele situate în str.A. nr.13, bloc tip cămin, au fost încheiate între C. L. O. – A. I. O. și reclamanții recurenți, cu termen cert de 2 ani de la data încheierii acestora, începând cu data de 1.11.2009 până la data de 1.11.2011.
HCL Oradea nr.553/28.11.2002 a stabilit prin conținutul său, măsurile pentru efectuarea transferului căminului de nefamiliști din patrimoniul RA A. (succesoarea IJGCL O. ) în patrimoniul M. O.
HCL Oradea nr.553/28.11.2002 a stabilit prin conținutul său, măsurile pentru efectuarea transferului căminului de nefamiliști din patrimoniul RA A. (succesoarea IJGCL O. ) în patrimoniul M. O.
Protocolul de predare-primire încheiat la data de 25.03.2003 între RA A. O. și C. L. O. prin A.I.O. a făcut predarea către C. L. O. prin A.P.I. a proprietății imobiliare situate în O. str.A. nr.13, având destinația, la momentul închirierii acestuia, de cămin de nefamiliști.
Protocolul de predare-primire încheiat la data de 25.03.2003 între RA A. O. și C. L. O. prin A.I.O. a făcut predarea către C. L. O. prin A.P.I. a proprietății imobiliare situate în O. str.A. nr.13, având destinația, la momentul închirierii acestuia, de cămin de nefamiliști.
Prin HCL Oradea nr.512/29.06.2009 s-au aprobat măsurile administrative de modificare și completare a regulamentului cadru de organizare și funcționare a blocului de tip cămin din O. str.A. nr.13, aflat în proprietate și administrat de C. L. O. prin A.I.O.
Prin HCL Oradea nr.512/29.06.2009 s-au aprobat măsurile administrative de modificare și completare a regulamentului cadru de organizare și funcționare a blocului de tip cămin din O. str.A. nr.13, aflat în proprietate și administrat de C. L. O. prin A.I.O.
Instanța de recurs a considerat, astfel , nejustificată susținerea recurenților cum că prin HCL Oradea nr.553/28.11.2002 s-a schimbat regimul juridic al imobilelor situate în O. str.A. nr.13, aceștia neputând face dovada faptului că locuințele respective au avut natura de locuințe de serviciu la momentul la care au ocupat cu titlu de chirie aceste imobile.
Instanța de recurs a considerat, astfel , nejustificată susținerea recurenților cum că prin HCL Oradea nr.553/28.11.2002 s-a schimbat regimul juridic al imobilelor situate în O. str.A. nr.13, aceștia neputând face dovada faptului că locuințele respective au avut natura de locuințe de serviciu la momentul la care au ocupat cu titlu de chirie aceste imobile.
În accepțiunea legii, prin bloc tip cămin se înțelege așezământul pentru cazare temporară a persoanelor din M. O. care se află în situații locative grave, lipsite temporar de adăpost sau care se găsesc în situația de a fi evacuate din locuință de către foștii care și-au redobândit proprietatea în condițiile legilor speciale de reparație.
Drept urmare, contrar poziției exprimate de recurenți în sensul că noțiunea de “cămin muncitoresc”; sau “cămin de nefamiliști”; intră sub aria de incidență a art.7 din Legea 85/1992, instanța de recurs a considerat că aceste locuințe, în bloc tip comun, au statut de locuințe pentru cazare temporară și sunt destinate doar anumitor categorii de persoane, contractele de închiriere fiind încheiate pentru o perioadă de maxim 2 ani cu posibilitatea prelungirii în condițiile Regulamentului cadru de organizare și funcționare a blocului de tip cămin din O. str.A. nr.13, aprobat prin HCL Oradea nr.512/29.06.2009.
Drept urmare, contrar poziției exprimate de recurenți în sensul că noțiunea de “cămin muncitoresc”; sau “cămin de nefamiliști”; intră sub aria de incidență a art.7 din Legea 85/1992, instanța de recurs a considerat că aceste locuințe, în bloc tip comun, au statut de locuințe pentru cazare temporară și sunt destinate doar anumitor categorii de persoane, contractele de închiriere fiind încheiate pentru o perioadă de maxim 2 ani cu posibilitatea prelungirii în condițiile Regulamentului cadru de organizare și funcționare a blocului de tip cămin din O. str.A. nr.13, aprobat prin HCL Oradea nr.512/29.06.2009.
După cum s-a menționat și mai sus, chiar dacă apartamentele au fost repartizate recurenților cu titlu de închiriere, având în vedere calitatea lor de angajați ai intimatei 2, locuințele respective nu reprezintă veritabile “locuințe de serviciu”;, cum susțin recurenții, dar nici ” locuințe sociale”;, ci, după cum s-a reținut și prin considerentele sentinței 3351/29.02.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr.19563/271/2011, “locuințe pentru cazare temporară”;, destinate doar anumitor categorii de persoane.
După cum s-a menționat și mai sus, chiar dacă apartamentele au fost repartizate recurenților cu titlu de închiriere, având în vedere calitatea lor de angajați ai intimatei 2, locuințele respective nu reprezintă veritabile “locuințe de serviciu”;, cum susțin recurenții, dar nici ” locuințe sociale”;, ci, după cum s-a reținut și prin considerentele sentinței 3351/29.02.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr.19563/271/2011, “locuințe pentru cazare temporară”;, destinate doar anumitor categorii de persoane.
Drept urmare, sentința instanței de fond a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, atât sub aspectul ajungerii la termen a contractelor de închiriere cât și cu privire la obiectul lucrărilor de reabilitare a centrului care constă în principal în crearea unor condiții cu mult superioare celor actuale.
Drept urmare, sentința instanței de fond a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, atât sub aspectul ajungerii la termen a contractelor de închiriere cât și cu privire la obiectul lucrărilor de reabilitare a centrului care constă în principal în crearea unor condiții cu mult superioare celor actuale.
Mai mult, HCL Oradea nr.553/28.11.2002 este în vigoare din anul 2002, respectiv de 10 ani, raportat la momentul încheierii contractelor de închiriere, astfel că reclamanții nu se pot prevala de necunoașterea regimului juridic al acestora, respectiv de locuințe temporare.
Mai mult, HCL Oradea nr.553/28.11.2002 este în vigoare din anul 2002, respectiv de 10 ani, raportat la momentul încheierii contractelor de închiriere, astfel că reclamanții nu se pot prevala de necunoașterea regimului juridic al acestora, respectiv de locuințe temporare.
De asemenea, în opinia instanței de recurs, nu se justifică nici solicitarea recurenților de extindere a aplicabilității dispozițiilor Legii nr.85/1992 și ale Legii 61/1990, avându-se în vedere regimul juridic al imobilelor, respectiv acela de locuințe pentru cazare temporară. Sub acest aspect, instanța nu va lua în considerare punctul de vedere al Procurorului General al României depus în dosar nr.663/C3/771/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care se face referire, în motivarea recursului și care, după cum corect a reținut și instanța de fond, nu reprezintă o deciziei a Înaltei Curți de Casație și Justiție emisă cu ocazia soluționării unui Recurs în interesul legii.
De asemenea, în opinia instanței de recurs, nu se justifică nici solicitarea recurenților de extindere a aplicabilității dispozițiilor Legii nr.85/1992 și ale Legii 61/1990, avându-se în vedere regimul juridic al imobilelor, respectiv acela de locuințe pentru cazare temporară. Sub acest aspect, instanța nu va lua în considerare punctul de vedere al Procurorului General al României depus în dosar nr.663/C3/771/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care se face referire, în motivarea recursului și care, după cum corect a reținut și instanța de fond, nu reprezintă o deciziei a Înaltei Curți de Casație și Justiție emisă cu ocazia soluționării unui Recurs în interesul legii.
În ceea ce privește măsura evacuării recurenților pe cale administrativă, dispusă prin HCL Oradea nr.138/16.03.2012, instanța de fond a reținut, temeinic și legal, că, la data emiterii acestui act administrativ recurenții nu mai dețineau nici un titlu în baza căruia să ocupe imobilele respective, termenul de 2 ani menționat în contractele de închiriere fiind expirat..
În ceea ce privește măsura evacuării recurenților pe cale administrativă, dispusă prin HCL Oradea nr.138/16.03.2012, instanța de fond a reținut, temeinic și legal, că, la data emiterii acestui act administrativ recurenții nu mai dețineau nici un titlu în baza căruia să ocupe imobilele respective, termenul de 2 ani menționat în contractele de închiriere fiind expirat..
Aceste măsuri au fost în acord cu necesitatea aplicării Planului Operațional Regional 2007 – 2013 de către municipalitate, care avea ca obiect modernizarea și extinderea pe verticală a acestui centru temporar, pentru care reclamanții recurenți solicită obligarea pârâtei 2 – SC C. A. O. SA să încheie contracte de vânzare cumpărare.
Aceste măsuri au fost în acord cu necesitatea aplicării Planului Operațional Regional 2007 – 2013 de către municipalitate, care avea ca obiect modernizarea și extinderea pe verticală a acestui centru temporar, pentru care reclamanții recurenți solicită obligarea pârâtei 2 – SC C. A. O. SA să încheie contracte de vânzare cumpărare.
Instanța de recurs a constatat și că SC C. A. O. SA nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra imobilului în cauză (având doar un drept de administrare), care se afla în proprietatea Statului Român.
Instanța de recurs a constatat și că SC C. A. O. SA nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra imobilului în cauză (având doar un drept de administrare), care se afla în proprietatea Statului Român.
Pe de altă parte, nu se justifică invocarea de către recurenți a prevederilor art.24 din contractele de închiriere încheiate cu A.I.O. din moment ce la emiterea HCL Oradea nr.138 din 16.03.2012, după cum s-a menționat și mai sus, reclamanții recurenți nu mai dețineau nici un titlu în baza căruia să ocupe locuințele respective, acestora oferindu-li-se alternative pentru mutare conform OUG 40/1999 din partea A.I.O., pe care însă le-au refuzat.
Pe de altă parte, nu se justifică invocarea de către recurenți a prevederilor art.24 din contractele de închiriere încheiate cu A.I.O. din moment ce la emiterea HCL Oradea nr.138 din 16.03.2012, după cum s-a menționat și mai sus, reclamanții recurenți nu mai dețineau nici un titlu în baza căruia să ocupe locuințele respective, acestora oferindu-li-se alternative pentru mutare conform OUG 40/1999 din partea A.I.O., pe care însă le-au refuzat.
Prin sentința nr.1642/CA/26.02.2013 Tribunalul Bihor a respins ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamanții T. M. , M. D. , M. M. , K. I. , R. I. , R. M. , C. G., C. M. R. , B. S. , B. E. C. , L. M., B. F. A., F. L. I. , S. S., S. D. E. , C. F. , C. V. , A. F. C. , A. M. , U. M. , U. F. și N. I. , toți cu domiciliul ales în O. , str. P. T. nr.2, et.1, ap.3, jud.B. , în contradictoriu cu pârâții C. L. M. O. – A. I. O. , cu sediul în O. , str. P. U. nr.1, jud. B. , și SC C. A. O. SA, cu sediul în O. , str. D. Z. nr.3, jud.B. pentru anularea HCL Oradea nr.553/28.11.2002 și HCL Oradea nr.138/16.03.2012 și pentru obligativitatea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.
Fără cheltuieli de judecată.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele :
Reclamanții au fost angajații I.J.G.C.L. Oradea, antecesoarea pârâtei SC C. A. O. SA, așa cum rezultă din copia cărților de muncă și răspunsul la interogatoriu, ocupând cu titlu de chirie garsoniere din blocul situat în O. , str. A. nr.13, aflat în administrarea angajatorului lor.
Prin HCL Oradea nr.553/28.11.2002, pârâtul C. l. M. O. a aprobat transferul Căminului de nefamiliști situat în O., str. A. nr.13, format dintr-un număr de 80 de garsoniere din patrimoniul R. A. A. Oradea în patrimoniul M. Oradea și administrarea C. L. O. – A. P. I. (fila 4 dosar), iar transferul căminului s-a realizat în baza Protocolului de predare-primire încheiat la data de 25.03.2003 (fila 53 dosar). Ulterior preluării în administrare a apartamentelor în discuție, pârâtul C. L. O. – A.I. O. a încheiat cu reclamanții contracte de închiriere pe o perioadă de 2 ani, perioadă care la data introducerii acțiunii era expirată.
Considerându-se nedreptățiți ca urmare a transferului dreptului de administrare asupra locuințelor pe care le ocupau cu chirie și a schimbării regimului juridic al acestora, prin aceea că nu mai au posibilitatea oferită de dispozițiile Legii nr.85/1992, de a cumpăra locuințele pe care le ocupau cu titlu de chirie, reclamanții au solicitat anularea hotărârii de consiliu local și obligarea pârâtului la încheierea acelor contracte de vânzare-cumpărare.
Din examinarea conținutului HCL Oradea nr.553/28.11.2001, precum și a Protocolului de predare-primire a locuințelor în discuție, a rezultat că imobilele ocupate cu titlu de chirie de către reclamanți nu au avut niciodată regimul juridic al unor locuințe de serviciu, nefiind astfel incidente în cauză dispozițiile Legii nr.85/1992, care ofereau posibilitatea chiriașilor de a achiziționa acele locuințe. Imobilele în discuție au avut întotdeauna regimul juridic de cămin de nefamiliști, indiferent de titularul dreptului de proprietate și respectiv de administrare asupra acestora, iar prin hotărârea atacată nu s-a schimbat în nici un fel regimul juridic al imobilului, acesta rămânând cămin de nefamiliști. Prin urmare, susținerile reclamanților, potrivit cărora prin hotărârea atacată s-a schimbat regimul juridic al imobilelor în discuție, sunt nefondate, reclamanții neputând face dovada prin nici un mijloc de probă a faptului că aceste locuințe au avut natura de locuințe de serviciu la momentul în care au ocupat cu titlu de chirie aceste imobile. Prin imobil de tip cămin de nefamiliști se înțelege un așezământ pentru cazare temporară a persoanelor care se află în situații locative deosebit de grave, fiind lipsite temporar de adăpost, natură juridică care nu se confundă cu noțiunea de locuință de serviciu, iar punctul de vedere depus de către reclamanți pentru determinarea instanței la extinderea aplicabilității dispozițiilor Legii nr.85/1992 și a Legii nr.61/1990 reprezintă punctul de vedere al Procurorului General al României, și nicidecum o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii.
Referitor la capătul de cerere privind anularea HCL Oradea nr.138/16.03.2012, prin care s-a dispus evacuarea pe cale administrativă a reclamanților din imobilul în discuție, instanța a constatat că reclamanții, la data emiterii hotărârii atacate, nu mai dețineau nici un titlu în baza căruia să ocupe aceste locuințe, întrucât contractele de închiriere încheiate cu noul administrator a imobilului au fost încheiate pe o durată de 2 ani, perioadă care era expirată la data adoptării hotărârii. De asemenea, instanța a reținut faptul că hotărârea de evacuare a reclamanților a reprezentat o necesitate pentru pârâtul C. L. O., care este implicat în Programul Operațional Regional 2007-2013, având ca obiectiv reabilitarea, modernizarea și extinderea pe verticală a centrului de cazare temporară ce face obiectul prezentului dosar, ceea ce presupune eliberarea și punerea la dispoziția constructorului a acestui imobil.
Ca o consecință a respingerii capetelor de cerere privind anularea hotărârilor de consiliu local atacate, obligativitatea pârâtului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu reclamanții apare ca fiind neîntemeiată.
Față de aceste considerente și văzând în drept și dispozițiile Legii nt.554/2004 și ale Legii nr.85/1992, instanța a respins ca nefondată acțiunea formulată, pentru anularea HCL Oradea nr.553/28.11.2002 și HCL Oradea nr.138/16.03.2012 și pentru obligativitatea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurenții reclamanți T. M. , M. D. , M. M. , K. I. , R. I., R. M., C. G. , C. M. R. , L. M. , B. F. A. , S. S. , S. D. E. , C. F. , C. V. , N. I. , solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii completate.
A arătat că hotărârea atacata este nelegala, fiind pronunțată cu interpretarea si aplicarea greșita a legii.
Aceste apartamente au fost repartizate cu titlu de închiriere de către fostul RAGCL încă înainte de anul 1989, având în vedere calitatea de angajați ai acestei întreprinderi. Contractele de închiriere reprezentau un accesoriu al contractului individual de munca, nefiind încheiate în forma scrisa, insa existenta lor rezulta neîndoielnic din chitanțele de plata a chiriei (filele 68, 86, 92-95). Pe vremea aceea imobilul de pe strada Atelierelor nr. 13 purta denumirea de “cămin muncitoresc” sau “cămin de nefamilisti”, asa cum reiese din aceleași chitanțe de plata a chiriei.
Ulterior, administrarea imobilului în discuție a revenit succesoarei în drepturi RA A. (in prezent SC C. A. SA).
Potrivit art. 1 din Legea nr. 85/1992 “Locuințele construite din fondurile statutului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrala sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație si ale prezentei legi”.
Art. 7 al aceluiași act normativ prevede ca “locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, pana la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora”.
În baza textelor de lege arătate mai sus, intimata de rândul 2 era obligata sa vândă la cerere apartamentele ocupate de cu titlu de chirie. Acest lucru s-a întâmplat în cazul majorității întreprinderilor de stat ce au permis cumpărarea locuințelor-apartamente de serviciu, în care aceștia locuiau cu contracte de închiriere valabile .
În cazul recurenților aceasta posibilitate a fost anulata, deoarece prin HCL nr. 553/2002, imobilul în litigiu a trecut în patrimoniul M. O. si administrarea C. L. – AIO. în aceasta situație, aceștia nu mai aveau posibilitatea legala de a achiziționa imobilele de la angajator sau succesorul acesteia, având în vedere ca intre noi si intimata 1 nu exista nici un raport juridic.
În ceea ce privește temeinicia cererii, consideră că cererea se circumscrie în totalitate sferei de reglementare a Legii nr. 85/1992. În acest sens, apartamentele în litigiu reprezintă veritabile “locuințe de serviciu” în accepțiunea acestui act normativ, si nicidecum locuințe sociale așa cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.
În ceea ce privește cererea de anulare a HCL 138/2012, apreciază ca măsura evacuării dispusa prin acest act administrativ este nelegala din doua considerente:
1.La data adoptării acestei hotărâri promovase deja prezentul litigiu, prin care au solicitat anularea actului care a stat la baza transferului imobilului în favoarea intimatei 1, precum si încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare asupra locuințelor cu intimata 2.
2.Potrivit art. 24 din contractele de închiriere încheiate cu intimata 1 (ex. fila 5), evacuarea nu se putea dispune decât în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile. Ori în speța intimata 1 nu a deținut un astfel de titlu executoriu, astfel încât masurile întreprinse de către aceasta sunt abuzive.
În drept au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimații legal citați nu au formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art.3041 Cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul declarat de recurenții T. M. și alții ca fiind nefondat pentru următoarele considerente :
În accepțiunea legii, prin bloc tip cămin se înțelege așezământul pentru cazare temporară a persoanelor din M. O. care se află în situații locative grave, lipsite temporar de adăpost sau care se găsesc în situația de a fi evacuate din locuință de către foștii proprietari care și-au redobândit proprietatea în condițiile legilor speciale de reparație.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă raportat la prevederile legale menționate în cuprinsul prezentei decizii, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți T. M. , M. D. , M. M. , K. I. , R. I. , R. M. , C. G. , C. M. R. , L. M. , B. F. A. , S. S. , S. D. E., C. F., C. V., N. I.
