Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi sub nr. 8881/233/2007, reclamantul S.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii D.D. şi R.A.R – Reprezentanţa Galaţi, obligarea acestora să omologheze autoturismului marca JEEP tip Grand CHEROKEE având număr de identificare 1J4GW58SOXC504776.
In fapt, în motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în data de 10.01.2002 a cumpărat autoturismul marca Jeep tip Grand Cherokee de la SC TIM INC AUTO SRL Satu Mare contra sumei de 22.000USD, în baza unui contract de leasing pe durata de 5 ani.
La data de 05.12.2001, autoturismul a fost omologat la Reprezentanţa Satu Mare a Registrului Auto Roman şi înmatriculat sub nr.SM-1131/06.09.
La data de 30.09.2006 contractul de leasing a expirat, reclamanta devenind proprietarul autoturismului. A radiat autoturismul la Satu Mare, urmând ca acesta să fie omologat şi înscris în circulaţie la Galaţi.
La data de 09.10.2006 reclamantul s-a prezentat la RAR Galaţi la şeful instituţiei – pârâtul D.D. în scopul omologării, formulând cererea nr.353814.
In urma verificării tehnice pentru omologare, pârâtul a constatat, nelegal în opinia reclamantului, că seria de identificare a autoturismului înscrisă în documente cât şi pe plăcuţa originală montată în torpedoul autoturismului nu ar aparţine acestuia şi în consecinţă a înscris rezoluţia sa pe nota de constatare nr.353814/2006, blocarea în baza de date RAR cu indicaţia ca reclamantul să se prezinte la I.P.J. Galaţi în vederea identificării autoturismului.
Organele de poliţie în urma verificărilor au identificat în portbagaj trei cifre uşor şterse deducând în mod eronat că aceste cifre ar face parte dintr-o serie mai veche a autoturismului, concluzionând că acesta nu poate fi identificat şi că nu se poate stabili provenienţa acestuia.
In această situaţie reclamantul a solicitat explicaţii de la firma exportatoare din SUA care i-a comunicat că autoturismul a suferit un accident major soldat cu moartea fostului proprietar şi că după reparaţii, familia fostului proprietar a vândut în mod legal autoturismul. De asemenea, reclamantul a primit confirmarea de la organele de poliţie din SUA că autoturismul nu figurează ca furat pe teritoriul SUA.
In urma acestor demersuri, IPJ Galaţi cercetând cauza avizează favorabil repoansonarea numărului de identificare a autoturismului şi propune RAR Galaţi omologarea.
Totuşi, pârâţii au refuzat în mod nejustificat omologarea autoturismului, fără însă ca refuzul să fie formulat în scris.
In drept, şi-a întemeiat acţiunea pe disp.art.21 al.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, aprobat prin HG nr.1391/2006.
Ulterior, reclamantul a chemat în judecată şi pe pârâta SC T&M INC AUTO SRL Satu Mare, fostul proprietar al autoturismului, pentru opozabilitatea hotărârii.
In data de 18.10.2007 reclamantul a precizat cadrul procesual al acţiunii arătând că solicită ca în cazul respingerii cererii principale, pârâţii să fie obligaţi la plata sumei de 22.000 USD reprezentând contravaloarea autoturismului, să se constate că este cumpărător de bună credinţă, precizând că înţelege să se îndrepte şi împotriva R.A.R.-La termenul din data de 15.11.2007 reclamantul prin apărător şi-a modificat acţiunea în sensul că a renunţat la pretenţiile civile şi a precizat că înţelege să se judece doar cu pârâta R.A. RAR Bucureşti, urmând ca instanţa să constate că este cumpărător de bună credinţă a autoturismului în cauză şi să dispună omologarea acestuia.
Legal citată pârâta RA-RAR Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătând că autoturismul în cauză nu a putut fi identificat ca urmare a faptului ca numărul de identificare poansonat în portbagaj este şters prin polizare, fiind vizibile doar ultimele 3 cifre care nu sunt identice cu cele din acte, iar seria motorului nu corespunde cu cea din acte.
In urma verificărilor IPJ Galaţi s-a stabilit că autoturismul nu poate fi identificat din aceleaşi motive.
Arată pârâta că ulterior pe baza unor documente noi, reclamantul s-a prezentat la IPJ Galaţi şi a obţinut în data de 29.05.2007 o noua menţiune pe raportul de verificare RAR, fără număr de înregistrare, în care se menţionează că autovehiculul ar fi suferit un accident în SUA, ocazie cu care s-au schimbat componente esenţiale şi a propus repoansonarea seriei de saşiu, dar nu rezultă că IPJ Galaţi ar fi procedat la reexpertizarea vehiculului şi completarea raportului iniţial.
Pârâta arată că urmare a verificărilor nu a rezultat că ar fi fost efectuate reparaţii la saşiu, toate elementele fiind cele originale. Din verificările ulterioare s-a stabilit că la autoturism au fost înlocuite calculatorul şi motorul.
Cu adresa nr.6689/12.07.2007 pârâta s-a adresat Ministerului Internelor şi Reformei Administrative IPJ Galaţi S.I.C.- Compartimentul Trafic şi Furturi Auto, solicitând pentru finalizarea activităţii de omologare să i se comunice o adresă de confirmare a ultimei rezoluţii dată de inspector principal H.F. privind stabilirea provenienţei legale a autoturismului, adresă la care pârâta nu primise răspuns până la formularea întâmpinării, astfel încât pârâta nu poate efectua nici o prestaţie cu privire la autoturismul respectiv.
Prin sentinţa civilă 1744/04.03.2008 Judecătoria Galaţi a admis acţiunea în pretenţii, a dispus omologarea autoturismului marca Jeep tip Grand Cherokee şi a obligat pârâta la cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond pentru a se pronunţa astfel a reţinut că: reclamantul S.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R.A. – R.A.R. Bucureşti să se constate că este cumpărător de bună credinţă a autoturismului marca Jeep tip Grand Cherokee şi obligarea pârâtei să omologheze respectivul autoturism.
Din actele şi probele existente la dosar rezultă că reclamantul a dobândit autoturismul în cauză de la S.C. T&M INC AUTO SRL în baza facturii fiscale nr. 4657110/28.09.2006 în urma expirării contractului de leasing financiar din data de 27.09.2001.
In perioada derulării contractului de leasing autoturismul a fost proprietatea S.C.T&M INC AUTO SRL şi a fost utilizat de reclamant, autoturismul fiind omologat în data de 05.12.2001, după cum rezultă din copia cărţii de identificare a autoturismului.
Potrivit notei de constatare nr.353814/09.10.2006 pârâta nu a procedat la omologarea autovehiculului întrucât din verificările efectuate a găsit în portbagaj un poansonaj polizat din care se observă ultimele 3 cifre (553) care nu se regăsesc în seria de identificare din acte.
I.P.J.Galaţi în urma primei verificări, concluzionează că autoturismul nu poate fi identificat.
In urma demersurilor reclamantului – corespondenţa cu exportatorul din SUA IPJ Galaţi prin inspector principal H.F. propune repoansonarea seriei de identificare conform actelor cu consecinţa omologării autoturismului.
Apărarea pârâtei potrivit căreia aşteaptă un răspuns oficial de la IPJ Galai din care să rezulte că cele menţionate de inspector principal H.F. sunt conforme cu realitatea, nu poate fi primită de către instanţă, atât timp cât rezoluţia poartă semnătura ofiţerului de poliţie şi ştampila instituţiei.
Mai mult, pârâta a omologat acelaşi autoturism în anul 2001, refuzul de a reomologa autoturismul în anul 2007 fiind în opinia instanţei total nejustificat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel R.A.– R.A.R. invocând următoarele:
Instanţa de fond nu a soluţionat patru excepţii invocate prin întâmpinare:
1. excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a Reprezentanţei RAR Galaţi;
2. excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D.D.;
3. lipsa calităţii de reprezentant a pârâtului D.D.;
4. excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Galaţi, conform art. 7 al.1 Cod procedură civilă competentă să judece prezenta cerere este Judecătoria sector I Bucureşti.
Nu i s-a comunicat acţiunea modificată.
Pe fondul cauzei, conform art. 12 din OG 78/2000 vehiculele rutiere care nu pot fi identificate nu pot obţine eliberarea certificatului de autenticitate şi nici eliberând modificarea cărţii de identitate a vehiculului.
În cauză nu s-a făcut o expertiză tehnică auto de către un laborator de expertize criminalistice şi prin aceasta s-a încălcat art. 129 al.5 Cod procedură civilă, instanţa neexercitând rol activ în vederea stabilirii adevărului în cauză.
Hotărârea nu cuprinde motivele în fapt şi în drept pe care se sprijină soluţia pronunţată.
În urma analizării probelor administrate, prin decizia civilă nr. 486 din 6.11.2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi au fost respinse ca nefondate excepţiile tardivităţii apelului şi necompetenţei teritoriale şi ca nefondat apelul pârâtului RAR Bucureşti, reţinându-se în esenţă faptul că provenienţa autoturismului a fost pe deplin dovedită, astfel că refuzul de omologare al pârâtei apare ca fiind nejustificat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta RAR Bucureşti care a susţinut că autoturismul proprietatea reclamantului a fost odată omologat, acest lucru întâmplându-se cu ocazia primei înmatriculări iar o nouă omologare nu mai este necesară şi nici posibilă.
A precizat pârâta că a refuzat eliberarea certificatului de autenticitate al autoturismului întrucât seria saşiului a fost şlefuită astfel că nu mai sunt elemente de identificare a acestuia.
Prin decizia civilă nr. 137/R din 24.02.2009 Curtea de Apel Galaţi a admis recursul pârâtului şi modificând decizia Tribunalului Galaţi a admis apelul declarat de către pârât, a schimbat în tot sentinţa Judecătoriei Galaţi şi în rejudecare a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul S.P.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că, într-adevăr, la schimbarea proprietarului (achitarea ratelor la firma de leasing cum este cazul de faţă) noul proprietar are obligaţia de a solicita RAR certificarea autenticităţii autovehiculului în sensul că asupra acestuia nu s-au efectuat modificări neautorizate (schimbare caroserie, motor, etc.).
În cazul de faţă, cu ocazia verificării seriei saşiului s-a constatat că aceasta a fost şlefuită în profunzime astfel că nu se mai găsesc elemente de identificare.
Potrivit dispoziţiilor art.13 din O.G. nr. 78/2000 aprobată prin Legea nr.230/2003 modificată prin O.G. nr. 35/2005 şi aprobată prin Legea nr. 374/2005 certificarea autenticităţii unui vehicul rutier este obligatorie la schimbarea deţinătorului şi constă în atestarea faptului că principalele sale elemente de identificare sunt originale sau nu au fost supuse unor modificări neautorizate, certificatul eliberat având o valabilitate de 60 de zile.
S-a considerat că faţă de dispoziţiile legale arătate mai sus, pârâta a procedat corect refuzând eliberarea certificatului de autenticitate, iar obligarea acesteia de a omologa autovehiculul nu este legală, întrucât omologarea se face o singură dată, respectiv la prima înmatriculare.