ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII-A CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ NR. 4550
ŞEDINTA PUBLICA DE LA 12.04.2012
Tribunalul constituit din:
PREŞEDINTE – JUDECATOR SINDIC — Prepeliţă Nicolae
GREFIER — Coman Valentina
Pe rol fiind soluţionarea cauzei comerciale, având ca obiect contestaţie la tabelul definitiv consolidat în dispoziţiile leg.85/2006, privind procedura insolvenţei, formulată de creditoriii BSD, BM, II, KL, KII, KDC şi administratorului special al MKC, MCC în contradictoriu cu lichidatorul R IPURL şi intimata MKC.
Dezbaterile în fond ale cauzei au avut loc în şedinţa publică de la 29.03.2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta când, Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 05.04.2012 şi 12.04.2012 când a pronunţat prezenta sentinţă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acţiunii comerciale de faţă constată următoarele:
La data de 6 noiembrie 2009 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a comercială sub nr. 44142/3/2009 cererea debitorului MKC prin care acesta a solicitat, în temeiul art. 27 şi următoarele din Legea 85/2006, deschiderea procedurii de reorganizare judiciară.
În motivare în fapt a cererii se arată că debitoarea este în imposibilitate de a achita datoriile întrucât şi clienţii săi, la rândul lor, se află în dificultate.
Mai arată că deşi în conturile bancare mai are suma de 1.000.000 lei datoriile către creditori se ridică la 5.000.000 lei.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 19, 28 art. 3 alin. 5, şi art. 11 alin. 1 lit. C din privind procedura insolvenţei.
Cererea a fost legal timbrată şi însoţită de bilanţ, balanţă de verificare, certificat constatator Oficiul Registrului Comerţului.
Prin Încheierea pronunţată la data de 09.11.2009 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitorul MKC şi a fost numit administratorul judiciar R IPURL.
Prin Încheierea pronunţată la data de 09.11.2009 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitorul MKC şi a fost numit administratorul judiciar R IPURL.
Pe parcursul desfăşurării procedurii colective s-au mai formulat şi alte declaraţii de creanţă care au fost incluse în tabelul obligaţiilor debitorului.
În raportul de activitate al administratorul judiciar R IPURL, depus la termenul din data de 16 mai 2011, se reţine că debitoarea nu a depus plan de reorganizare, deşi şi-a manifestat intenţia prin cererea de deschidere pe care promovat-o, fiind astfel îndeplinite condiţiile pentru declanşarea procedurii falimentului în temeiul art. 107. alin. 1 lit. B, fiind depăşit şi termenul de depunere a planului de reorganizare.
În consecinţă, la data de 30 mai 2011 s-a pronunţat Sentinţa comercială nr. 4169 prin care s-a dispus trecerea la faliment în procedură generală a debitoarei SC MKC fiind numit lichidator judiciar R IPURL.
La termenul din data 16 mai 2011 creditorul BM a depus 3 contestaţii împotriva tabelului definitiv de creanţe, întemeiată în drept pe art. 75 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în care arat că creanţele sale în sumă 337.230 lei, 84.000 euro şi 335.650 lei sunt trecute în tabelul preliminar al creanţelor, nu mai figurează in tabelul definitiv întocmit de către administratorul judiciar R IPURL, că această excludere din tabelul definitiv al creanţelor nu este sustinuta de nici un document depus la dosar, aceasta fiind o eroare esenţiala in cel mai bun caz, sau poate fi un fals sau cu intentia vadita de a-l frauda sau defavoriza in cadrul procedurii.
Prima contestaţia, legal timbrată, referitoare la suma de 337.230 lei, a fost însoţită de copii de pe antecontractul de vânzare cumpărare nr. 181/2/1 din 15 august 2009, de factura fiscală seria FMKC nr. 00044/ 5 noiembrie 2009 emisă pe numele creditorului, un proces verbal de recepţie pentru apartamentul 23 din antecontractul de vânzare cumpărare nr. 181/2/1 din 15 august 2009.
A doua contestaţie, legal timbrată, referitoare la suma de 84.000 euro, a fost însoţită de copii de pe antecontractul de vânzare cumpărare nr. 191/2 din 20 iunie 2008, de factura fiscală seria FMKC nr. 00045/ 5 noiembrie 2009 emisă pe numele creditorului.
A treia contestaţie, legal timbrată, referitoare la suma de 335.650 lei, a fost însoţită de copii de pe antecontractul de vânzare cumpărare nr. 193/3/1 din 20 august 2009, de factura fiscală seria FMKC nr. 00043/ 5 noiembrie 2009 emisă pe numele creditorului, un proces verbal de recepţie pentru apartamentul 6 din antecontractul de vânzare cumpărare nr. 193/3/1 din 20 august 2009.
La termenul din data de 21 noiembrie 2011 toate cele trei contestaţii au fost disjunse din dosarul de fond 44142/3/2011, formându-se dosarele cu nr. 76852/3/2011, 76856/3/2011, 76843/3/2011.
La data de 24 noiembrie 2011 creditorii BSD, BM, II, KL, KII, KDC şi administratorului special al MKC, MCC au depus la dosarul nr. 44142/3/2009 o contestaţie împotriva Tabelului definitiv consolidat al creditorilor MKC – în faliment, publicat în Buletinul Procedurilor de nr. 12336/17.11.2011, mai precis în privinţa creanţelor următorilor creditori înscrişi în acest tabel: DAS, BSD, BM, II, KL.
Pentru o mai bună administrare a justiţiei, la primirea acestei contestaţii, judecătorul sindic a hotărât atribuirea unui număr de dosar fiecărei creanţe contestate, după cum urmează: DAS dosar nr. 74009/3/2011, BSD dosar nr. 74017/3/2011, BM dosar nr. 74028/3/2011, II doar nr. 74033/3/2011 şi KL dosar nr. 74038/3/2011. În toate cauzele s-a acordat termen 12 ianuarie 2012.
La termenul din data de 12 ianuarie 2012 întrucât contestaţiile înregistrate sub nr. 76852/3/2011, 76856/3/2011, 76843/3/2011 aveau ca obiect creanţele aceluiaşi creditor, respectiv creanţa creditorului BM, instanţa a hotărât conexarea cauzelor cu nr. 76852/3/2011, 76856/3/2011, 76843/3/2011 la dosarul nr. 74028/3/2011.
În contestaţia înregistrată sub nr. 74028/3/2011 contestatoarea arată că, în privinţa creanţei sale, a formulat cerere de înscriere în tabelul de creanţe pentru suma totală de 937.380 RON (compusă din sumele de 337.230 RON, 335.650 RON şi 264.500 RON), a încheiat cu debitoarea trei antecontracte de vânzare cumpărare (191/2 la data de 20.06.2008 pentru apt. 4 din clădirea Perla 17 pentru preţul 264.500 RON, nr. 194/3/1 la data de 20.08.2009, pentru apt. 6 din clădirea Perla 15 pentru preţul 335.650 RON, nr. 191/2/1 la data de 15.08.2009 pentru apt. 23 din clădirea Panoramic 6 pentru preţul 337.230 RON).
Creditorul BM mai arată că a împrumutat pe BSD prin Contractul de împrumut privat nr. 1/15.01.2008 cu suma de 1.000.000 lei, iar împrumutata BS a încheiat cu BM Contractul de cesiune nr. 2 din 02.11.2009, prin care BM a devenit titulara unei creanţe împotriva debitoarei MKC. în valoare de 937.380 RON, această creanţă fiind compensată de drept cu preţul celor trei apartamente contractate conform antecontractelor mai sus menţionate.
Astfel, contestatoarea apreciază că este o eroare esenţială neînscrierea sa în tabelul debitoarei cu această creanţă, de 937.380 lei.
Şi această contestaţie a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
La termenul din data de 12 ianuarie 2012 s-a încuviinţat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse, pe lângă înscrisurile depuse în dosarele conexate, contractul de cesiune nr. 2 din 2 noiembrie 2009, dintre BSD, cedent, şi BM, cesionar, un proces verbal de conciliere din data de 15 septembrie 2009 dintre BSD şi BM, contractul de împrumut privat nr. 1/ 15 ianuarie 2008, corespondenţă cu administratorul judiciar R IPURL, tabele cu creditorii debitoarei publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 10397/2011, 8442/2011, copii ale tabelelor preliminare afişate la instanţă,
La termenul din data de 8 martie 2012 creditorul BM şi-a precizat contestaţia în sensul că temeiul de drept al acesteia este art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
În precizare se mai arată că această contestaţie ”întârziată” este permisă în condiţiile art. 75, faţă de faptul că R IPURL a comis o eroare esenţială prin înscrierea în tabelul creditorilor mai sus menţionat a creanţei creditorului B M cu o altă sumă faţă de creanţa deţinută şi ulterior neînscrierea în tabelul creditorilor cu menţiunea că nu se poate încheia contractul de vânzare cumpărare deoarece nu se face dovada plăţii.
La ultimul termen de judecată, 29 martie 2012, s-au mai depus şi 6 antecontracte de vânzare cumpărare încheiate de BSD.
Analizând înscrisurile de la dosar instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Debitoarea MKC a avut, până cu o lună înainte de deschiderea procedurii insolvenţei, sediul în oraşul Braşov unde a edificat mai multe blocuri de apartamente cu intenţia de a le vinde.
La data de 20 iunie 2008 se încheie, sub semnătură privată, între promitentul vânzător MKC şi promitentul cumpărător BM antecontractul de vânzare cumpărare nr. 181/2 prin care se antecontractează apartamentul cu nr. 4 din clădirea Perla 17, cu cote indivize de teren, pivniţă şi loc de parcare, în schimbul preţului de 264.500 lei ce trebuia achitat integral până la data de 15 octombrie 2008.
La data de 15 august 2009 se încheie, sub semnătură privată, între promitentul vânzător MKC şi promitentul cumpărător BM antecontractul de vânzare cumpărare nr. 191/2/1 prin care se antecontractează apartamentul cu nr. 23 din clădirea Panoramic 6, cu cote indivize de teren, pivniţă şi loc de parcare, în schimbul preţului de 337.230 lei ce trebuia achitat integral până la data de 15 noiembrie 2009.
La data de 20 august 2009 se încheie, sub semnătură privată, între promitentul vânzător MKC şi promitentul cumpărător BM antecontractul de vânzare cumpărare nr. 194/3/1 prin care se antecontractează apartamentul cu nr. 6 din clădirea Perla 15, cu cote indivize de teren, pivniţă şi loc de parcare, în schimbul preţului de 335.650 lei, ce trebuia achitat integral până la data de 15 noiembrie 2009.
Se mai reţine că între BM şi BSD s-a încheiat, la data de 15 ianuarie 2008, dată incertă pentru instanţă, înainte deci de încheierea antecontractelor, un contract de împrumut privat (BSD fiind împrumutat) pentru suma de 1.000.000 lei noi, ce trebuia restituit până la data de 15 august 2009, la data de 15 septembrie 2009 s-a încheiat un proces verbal de conciliere pentru restituirea acestui împrumut, precum şi un contract de cesiune, nr. 2 din data de 2 noiembrie 2009, prin care BSD cedează lui BM plăţile făcute de prima către MKC, în sumă de 937.380 lei.
Creditorul BM a formulat în termen două cereri de înscriere la masa credală pentru două creanţe, una în cuantum de 337.230 lei, aferentă antecontractului nr. 191/2/1 din 15 august 2009, şi una în cuantum de 335.650 lei, aferentă antecontractului 194/3/1 din 20 august 2009. Cele două cereri de creanţă nu a fost însoţite de acte doveditoare.
Ca temei al creanţei sale creditorul BM a depus, ca probă în susţinerea contestaţiei, 3 antecontracte de vânzare cumpărare încheiate sub semnătură privată (nr. 191/2 la data de 20.06.2008, nr. 194/3/1 la data de 20.08.2009, nr. 191/2/1 la data de 15.08.2009), facturi emise pe numele său de către debitoare, în baza acestor antecontracte.
BM nu a fost înscrisă în tabelul preliminar al creditorilor debitoarei MKC, afişat la instanţă la data de 10 februarie 2010.
La data de 30 septembrie 2010 a fost afişat la uşa instanţei tabelul definitiv rectificat al creditorilor debitoarei MKC unde creditorul figurează cu suma de 337.230 lei – contravaloare antecontract.
La data de 28 iulie 2011 în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 8442 a fost publicat Tabelul definitiv rectificat al creditorilor debitoarei MKC în care creditorul BM este înscris cu aceiaşi sumă.
La data de 17 noiembrie 2011 în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 12336 a fost publicat Tabelul definitiv consolidat al creditorilor debitoarei MKC în care creditorul BM este înscris la categoria ”Contracte de vanzare cumparare incheiate in timpul procedurii de insolventa” cu o creanţă în cuantum de 337.320 lei, la rubrica Observaţii fiind specificat că ”nu se poate încheia contractul de vanzare cumparare deoarece nu se poate face dovada plaţii”.
Împotriva acestui ultim tabel creditorii BSD,II,KL,KII,KDC,administratorul special al MKC, MCC şi BM, atât împreună cu primii dar şi individual, au formulat contestaţie, întemeiată în drept pe art. 75 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, susţinând că aceasta trebuie înscrisă cu suma de 937.380 lei, neînscrierea sa în acest tabel fiind o eroare esenţială.
Din perspectiva acestei situaţii de fapt şi a temeiului de drept invocat de contestatori instanţa apreciază contestaţia ca fiind neîntemeiată.
Potrivit art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei: ”După expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabel definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.”.
După cum se poate observa, în temeiul art. 75, alin. 1 se poate face contestaţie la tabelului definitiv numai în anumite condiţii, adică împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabel definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.
Ori, contestatorul nu a făcut dovada existenţei falsului, dolului sau a erorii esenţiale care au dus la neînscrierea (şi nu la înscrierea cum spune norma citată) în tabelul atacat a sumei de 937.380 lei.
Pe de altă parte, judecătorul sindic constată că deşi tabelul preliminar în care nu fusese trecută creanţa creditorului BM (nici cea de 937.380 lei şi nici cea de 337.230 lei trecută în tabelele definitive ulterioare), a fost publicat, afişat la instanţă, înainte de intrarea în vigoarea a Legii nr. 169/2010 prin care s-au adus modificări Legii nr. 85/2006, când împotriva acestuia se putea formula contestaţie în alte condiţii, mai puţin restrictive (până cu 10 zile înainte de afişarea tabelului definitiv, şi nu în 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, după intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2010), creditorul BM care era cel mai interesat în protejarea patrimoniului său, nu formulează nici o contestaţie la acest tabel.
Ori primul lucru pe care o persoană diligentă, responsabilă, îl face atunci când îşi vede creanţa neînscrisă în tabel, este acela de a acţiona cât mai repede pentru remedierea situaţiei care îi pune în pericol patrimoniul, având în vedere cele două sume solicitate prin cererile de creanţă, avea obligaţia contestării acestei neînscrieri în condiţiile art. 73 alin. 1. Acesta deoarece ”eroarea” la care se referă contestatoarea exista şi îi era cunoscută şi la acel moment, aceasta neluând cunoştinţă de această ”eroare” după afişarea tabelului contestat prin contestaţia de faţă. Ori prima contestaţie pe care creditorul BSD o face este abia la 14 luni de la afişarea tabelului preliminar, după afişarea tabelului definitiv, la data de 16 mai 2011.
Succesiunea legală şi normală, logic firească (nu numai legală), a lucrurilor era ca creditorul să conteste în temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cât mai repede după afişare, tabelul preliminar şi nu să aştepte afişarea altor tabele, în care oricum creanţa creditorului BM era mult redusă faţă de ce solicitase prin declaraţiile de creanţă.
Din acest punct de vedere contestaţia creditorilor întemeiată pe art. 75 este nu numai neîntemeiată, dar şi inadmisibilă, prima cale de atac ce trebuia exercitată fiind contestaţia la tabelul preliminar.
Deşi art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, un alt temei invocat de creditoare prin precizarea de la fila 177, este inaplicabil în cauza de faţă, în baza principiului tempus regit actum, norma, la data precizării, având un alt conţinut, pe de o parte, iar pe de altă parte, în temeiul acestui articol nu se poate face contestaţie la tabelul definitiv, instanţa are suficiente elemente să argumenteze şi pe fond netemeinicia contestaţie şi, în cele din urmă, a creanţei creditorului BM.
Un prim element relevat de instanţă este că acel contract de împrumut încheiat între BMşi BSD nu are dată certă, cu alte cuvinte această convenţie a fost preconstituită pentru a servi ca probă în prezenta cauză. Acest aspect este întărit şi de faptul că în dosarele 76852/3/2011, 76856/3/2011, 76843/3/2011 nu fost depus nici un exemplar al acestui contract de împrumut, şi nici de pe contractul de cesiune, deşi cele două erau încheiate la data de 16 mai 2011, data depunerii celor trei contestaţii. De altfel, cercetând declaraţia de creanţă, judecătorul sindic a constatat că creditorul a solicitat creanţele doar din două antecontracte de vânzare cumpărare (nr. 191/2/1 şi nr. 194/3/1) şi nu din trei aşa cum susţine în contestaţie, iar declaraţia nu este însoţită de nici un înscris, nici de antecontracte, nici de contractul de împrumut şi nici de pe contractul de cesiune. Iar faptul că cele 2 antecontracte încheiate sub semnătură privată care trebuiau depuse odată cu cele două cereri de creanţă, şi nu abia odată cu contestaţia la tabelul definitiv, vine să întărească ipoteza că şi cele 3 antecontracte au fost preconstituite ca probă pentru prezenta cauză, nefiind încheiate la datele la care se specifică în ele.
Pe de altă parte, chiar dacă acest contract de împrumut s-ar fi încheiat realmente la data de 15 ianuarie 2008, nu este opozabil debitoarei MKC care se comportă ca un terţ faţă de acest contract.
În procesul verbal de conciliere încheiat la data de 15 septembrie 2009 (fila 35), se arată că BSD nu putea să restituie suma de 1.000.000 lei aferentă contractului de împrumut din 15 ianuarie 2008, şi că cele două părţi au hotărât ca datoria să fie restituită, stinsă prin dare în plată a apartamentelor indicate în acest proces verbal în valoare de 937.380 lei, diferenţa de 62.620 lei urmând a fi restituită în numerar lui BM. Apartamentele indicate în acest proces verbal sunt aceleaşi cu apartamentele deja antecontractate de BM prin antecontractele nr. 191/2 din 20.06.2008, nr. 194/3/1 din 20.08.2009, nr. 191/2/1 din 15.08.2009.
Instanţa va trece peste amănuntul că acest proces verbal, aflat la fila 35, nu pare să fie semnat de BSD şi BM pentru că nu are nici o semnătura, semnăturile celor două părţi aflate pe fila următoare, 36 (pe care se află doar numele şi semnăturile lor) şi nu pe verso-ul filei 35, putând fi date de acestea pentru cu totul altceva (alt proces verbal, o altă convenţie), sau pot fi folosite de acestea pentru orice altă convenţie pe care ar intenţiona să o semneze, în trecut sau în viitor, nefiind datată sau numerotată.
Nici contractul de cesiune încheiat la data de 2 noiembrie 2009 (fila 34) , de asemenea fără dată certă, nu vine să lămurească situaţia datoriilor dintre BM şi BSDşi implicit a creanţei primei, pentru că în acest contract se specifică faptul că cesiunea sumei de 937.380 lei făcută de BSD către BM stinge datoria pe care o are prima faţă de a doua fără însă a se şti de care datorie este vorba pentru că în acest contract de cesiune nu se pomeneşte nicăieri de contractul de împrumut din 15 ianuarie 2008 care este de 1.000.000 lei şi nici de procesul verbal de conciliere din 15 septembrie 2009 prin care datoria s-a redus de la 1.000.000 lei la 937.380 lei. Prin urmare, nefăcându-se asemenea precizări se deduce că prin contractul de cesiune se stinge o altă datorie, tot de 937.380 lei, şi nu cea aferentă contractului de împrumut din 15 ianuarie 2008.
Un alt aspect, apreciat de judecătorul sindic ca relevant pentru buna credinţă a părţilor, al raporturilor obligaţionale dintre BSD şi BM, pe de o parte, şi dintre BMşi MKC pe de altă parte, nu a fost lămurit de contestatori, în primul rând de contestatoarea BM. Astfel, în contractul nr. 191/2 din 20 iunie 2008 se arată, la pct. III, că preţul apartamentului 4 din clădirea Perla 17 trebuia achitat 100% până la data de 15 octombrie 2008. Deci cu mult înainte de scadenţa împrumutului (august 2009) contractat de BSD de la BM, şi de darea în plată a celor trei apartamente prin procesul verbal de conciliere din 15 septembrie 2009, BM trebuia să achite integral preţul apartamentului aferent contractului de vânzare cumpărare nr. 191/2. Lucru pe care nu l-a dovedit că l-a făcut. Deci nu se poate susţine că ar exista o creanţă ce ar izvorî din plata acestui antecontract. Mai mult chiar, se poate susţine că aici a intervenit pactul comisoriu de grad IV (pct. V din antecontract) şi orice sumă avansată de creditor este pierdută.
Potrivit procesului verbal de conciliere BSD se obligă să restituie împrumutul luat de la BM, ajuns potrivit acestuia la 937.380 lei, prin darea în plată a trei apartamente, paradoxal, deja antecontractate de BM. Pentru ca darea în plată să devină operantă trebuia ca cele trei apartamente să fie în patrimoniul lui BSD, cea care luase împrumutul, şi nu în patrimoniul debitoarei MKC care este un terţ faţă împrumut, înainte de darea în plată, înainte de încheierea antecontractelor. Cu alte cuvinte BSD trebuia să fi achitat debitoarei contravaloarea celor trei apartamente, poate chiar cu împrumutul luat de la BM. Din înscrisurile de la dosar nu reiese că BSD ar fi achitat cele trei apartamente. Dacă nu au fost achitate cele trei apartamente nici de către BSD, pentru a opera darea în plată, nici de către BMca urmare încheierii antecontractelor de vânzare cumpărare, de ce SMKC este debitoarea sumei de 937.380 lei pe care nu a primit-o nici de la BSD, nici de la BM?
De altfel, modul cum este redactat procesul verbal induce ideea că proprietar al celor trei apartamente este BSD şi nicidecum debitoarea MKCL care nici nu este pomenită în acest proces verbal.
Practic, prin încheierea contractului de cesiune se intenţionează a se susţine că BSD a cedat o creanţă în cuantum de 937.380 lei lui BM, şi în acest fel urmează ar fi achitat împrumutul contractat de la BM. În acest caz debitorul cedat fiind chiar MKC. Pentru a opera cesiunea de creanţă trebuie să se fi făcut dovada că BSD avea de încasat 937.380 lei de la debitoare. Mai bine zis trebuia să se facă dovada că MKC trebuia să-i transmită proprietatea a trei apartamente lui BSD care trebuiau cedate, ulterior, lui BM. Însă nu s-a făcut dovada că BSD are o creanţă faţă de MKC nu s-a făcut dovada că MKC are să-i transmită trei apartamente lui BSD, ca urmare a unei plăţi valabil făcute. S-a făcut însă dovada că cele trei apartamente pe care vroia să le dea în plată BSD lui BM fusese deja antecontractate de aceasta din urmă, mai înainte de cesiune, fără însă a le achita. Pe de altă parte, ca să opereze pe deplin cesiunea de creanţă, debitorul cedat, MKC, trebuia notificat că nu mai trebuie să-i transmită apartamentele lui BSD ci lui BM, ori nu s-a făcut dovada unei asemenea notificări.
Dacă debitorul MKC ar fi fost notificat că trebuie să-i plătească o creanţă de 937.380 lei lui BM şi nu lui BSD, ca urmare a cesiunii de creanţă, atunci, poateBM ar fi avut de încasat o creanţă de la debitorul MKC. Practic ar fi trebuit să se finalizeze cele trei antecontracte neachitate. Ori dacă nu a fost notificat debitorul cedat, MKC, înseamnă că nu are de achitat nici o creanţă. Prin urmare creanţa nu există, şi deci contestaţia este neîntemeiată.
Instanţa consideră că antecontractele din cauza de faţă, contractul de împrumut, procesul verbal de conciliere, contractul de cesiune, au fost concepute special în scopul fraudării adevăraţilor creditori, pentru că odată recunoscută calitatea de creditor a lui BM, lichidatorul judiciar ar fi fost obligat să semneze contractele de vânzare cumpărare ale celor trei apartamente, fiind în acest fel scoase din activul debitoarei, putând fi ulterior valorificate, pe piaţa liberă, de către cei care au gândit ”ingineria” mai a sus dezvăluită. De aceea, în scopul aflării adevărului ar fi fost indicat ca instanţa să solicite lui I I să facă dovada sursei sumei împrumutate, destul de mari, 10 miliarde de lei vechi, însă judecătorul sindic nu are competenţe de control a averilor.
Faţă de aceste considerente, instanţa va respinge, ca neîntemeiată, contestaţia creditorilor BSD,BM, II,KL, KII, KDC, şi administratorului special al MKC, MCC, împotriva neînscrierii în tabelul definitiv consolidat al creditorilor debitoarei MKC publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 12336/17.11.2011 a creanţei lui B M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia creditorilor BSD CU DOMICILIUL ALES – sector 2, Bucureşti,, BM CU DOMICILIUL ALES – sector 2, Bucureşti, II CU DOMICILIUL ALES – sector 2, Bucureşti, KL CU DOMICILIUL ALES – sector 2, Bucureşti, KII CU DOMICILIUL ALES – sector 2, Bucureşti, KDC CU DOMICILIUL ALES – sector 2, Bucureşti, şi administratorului special al MKCL, MCCr- sector 2, Bucureşti, împotriva neînscrierii în tabelul definitiv consolidat al creditorilor debitoarei MKC publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 12336/17.11.2011 a creanţei lui B M.
Executorie.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 aprilie 2012.
Preşedinte, Grefier,
