Sentinta civila 1395 din 13.06.2007
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti, jud. Bacău reclamanta V A m a chemat in judecată pe pârâtul V S solicitând desfacerea căsătoriei înregistrata în registrul Stării Civile al Primăriei D, jud . Bacău , în contradictoriu cu autorităţile tutelare Primăria D, Primăria Sector B, din culpa exclusivă a pârâtului ,reluarea numelui avut anterior căsătoriei acela de „B’ încredinţarea spre creştere si educare pe minorul A C mamei,obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului, cu cheltuieli de judecată.
Acţiunea a fost legaltimbrată timbrată, în motivare arată reclamanta că relaţiile de căsătorie s- au deteriorate din vina exclusivă a soţului pârât care are un comportament violent şi a devenit indiferent faţă de familie .
In iermen legal, pârâtul conform art. 115,119 Cod proc.civ, a depus întâmpinare- reconvenţională în care arată că este de acord cu divorţul dar din culpa reclamantei, încredinţarea tatălui spre creştere şi educare pe minorul AC, obligarea mamei la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului, să-şi reia numele purtat anterior căsătoriei acela de B, fără cheltuieli de judecată.
Cererea a fost legal timbrată şi în motivare pârâtul declară că neînţelegerile care au dus la destrămarea familiei s-au datorat soţiei care dorea să se mute în B, fiind intransigentă şi lipsită de înţelegere faţă de problemele familiale.
In cauza s-au depus acte ,au fost audiaţi martori,s-au efectuat anchete sociale , s-a luat interogatoriu pârâtului, probatorii din analiza cărora instanţa a reţinut următoarele:
Prin s.c. pronunţată de Judecătoria Sectorului B, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului B şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moineşti.
Prin Decizia Civilă a Tribunalului B s-a respins recursul formulat de VAM împotriva s.c. a Judecătoriei S B , ca tardiv formulat.
Fiind investită Judecătoria Moineşti, cu cererea de chemare în judecată având ca obiect , divorţul dintre VAM şi VS , reclamanta-pârâtă a invocat excepţia lipsei competenţei teritoriale a Judecătoriei Moineşti şi declinarea pentru soluţionare tot în favoarea Judecătoriei Sectorului B.
Deoarece la baza s.c. a Judecătoriei S B au stat doar susţinerile părţilor referitoare la ultimul domiciliu comun, în prezenta au fost necesare probe în acest sens.
Martorii reclamantei-pârâte au susţinut că ultimul domiciliu comun a fost la B iar cei ai pârâtului-reclamant că a fost la D.
Situaţia este incertă în condiţiile în care soţii V fiind căsătoriţi în timp ce erau studenţi şi aveau copil, locuiau : soţia la mama sa la B, soţul la D şi la T iar în perioada vacanţelor ambii soţi veneau la copil în D.
Din adeverinţa de la fila 83 dosar, emisă de Asociaţia de Locatari B, rezultă că în perioada mai 2006-iulie 2006 V S a fost înregistrat în cartea de imobil, proprietar BE . Acest înscris nu poate avea valoarea unei probe certe în ceea ce priveşte ultimul domiciliu comun al părţilor în condiţiile în care din
declaraţia mamei reclamantei, BE o primă etapă a despărţirii în fapt a intervenit în luna iunie 2006 când pârâtul a plecat la locuinţa sa din D.
De altfel era de neconceput ca ultimul domiciliu comun , adică soţii să fi locuit efectiv în B iar minorul să aibă domiciliul la bunicii paterni.
Art.607 Cod proc. civilă arată că dacă soţii nu au avut domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliu pârâtul.
Faţă de cele arătate anterior , va fi respinsă excepţia lipsei competenţei teritoriale a soluţionării cauzei de către Judecătoria Moineşti.
Părţile s-au căsătorit, din căsătoria acestora a rezultat minorul AC.
Relaţiile de căsătorie au fost afectate prin comportamentul ambilor soţi, astfel reclamanta-pârâtă avea crize de gelozie, unele justificate altele nu, pârâtul-reclamant pe acest fond era violent şi dezinteresat faţă de soţie.
VAM a fost informată şi chiar personal a văzut că pârâtul-reclamant a avut o relaţie extraconjugală care s-a consumat în localitatea T unde era student.
Pe de altă parte nici soţia nu a manifestat maleabilitate atât cât se putea să petreacă mai mult timp cu soţul şi nici la intervenţia familiei din ambele părţi soţii nu s-au putut concilia.
Atât reclamanta-pârâtă cât şi pârâtul-reclamant prin cererile depuse la dosarul cauzei şi-au manifestat opţiunea de a se desface căsătoria ceea ce duce la concluzia că nici unul nu încearcă reluarea relaţiilor de căsătorie.
Violenţa pârâtului -reclamant şi relaţia extraconjugală a rezultat din depoziţiile martorilor MI şi BE iar că reclamanta-pârâtă deşi i s-a oferit sprijin de către naşii de cununie să locuiască împreună cu soţul în B a refuzat preferând să stea cu mama sa deşi trebuia să primeze familia sa , rezultă din declaraţiile martorilor VD şi ICM.
în scopul de a înlătura depoziţia martorului MI s-a depus de către pârâtul-reclamant o adeverinţă că acesta nu este preot şi că în localitatea T nu există strada PI , aşa cum a menţionat martorul că acesta era într-o situaţie compromiţătoare cu o persoană de gen feminin.
Un prim aspect este acela că funcţia pe care o deţine martorul nu are relevanţă în cauză iar informaţia despre cele întâmplate pe strada I nu a fost percepută de martor prin propriile simţuri ci i s-a adus la cunoştinţă de către fiica sa.
In schimb chiar reclamanta- pârâtă atunci când a luat la cunoştinţă personal despre situaţia arătată i-a spus martorului în condiţiile în care pârâtul-reclamant a apelat la MI să-i asigure un alibi împotriva soţiei.
Minorul rezultat din căsătorie având în vedere că urma să fie botezat în D a fost adus de către soţi în acea localitate după o perioadă scurtă de la naştere. Un motiv hotărâtor pentru ca minorul să rămână la D a fost acela că părinţii îşi urmau studiile şi nu aveau posibilitatea de a se îngriji de el corespunzător.
Reclamanta-pârâtă împreună cu pârâtul-reclamant îşi alocau timp pentru minor atât în timpul studiilor cât şi în vacanţa studenţească.
După despărţirea în fapt au existat dificultăţi în ceea ce priveşte vizitarea minorului de către mamă lucru firesc în condiţiile în care relaţiile dintre părinţi au devenit foarte tensionate.
Reclamanta şi-a finalizat studiile în vederea obţinerii unui loc de muncă pe care în prezent îl şi are iar pârâtul este în continuarea lor.
Este adevărat că s-a dovedit faptul că minorul s-a bucurat de o deosebită grijă din partea bunicii paterne de care s-a ataşat în mod deosebit şi că din studiul anchetelor sociale ambii părinţi au condiţii pentru creştere şi educarea lui.
In ceea ce priveşte minorul trebuie să fie încredinţat unuia dintre părinţi şi în condiţiile date, în sensul că mama are independenţă materială iar vârsta copilului este foarte fragedă când are nevoie de sprijinul matern, instanţa apreciază că interesele minorului care primează, pot fi apărate de către mamă.
Relaţiile de familie fiind vătămate şi continuarea căsătoriei imposibilă,în baza art.38C.F., va fi desfăcută din culpă comună.
In baza art.40 alin. ultim C Familiei reclamanta va relua numele purtat anterior căsătoriei acela de „ B”.
Conform art.42 C. Familiei va fi încredinţat spre creştere şi educare minorul rezultat din căsătorie reclamantei-pârâte.
Părintele căruia nu i-au fost încredinţaţi minorii este obligat să contribuie la creşterea şi educarea acestora.
Conform art.86 şi 94C.Familiei va fi obligat pârâtul la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului începând cu data pronunţării prezentei şi până majoratul acestuia.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere se va ţine seama de vârsta şi necesităţile minorului dar şi de venitul mediu pe economie deoarece tatăl nu realizează venituri salariale.
Părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul, nu este exclus de la exerciţiul drepturilor părinteşti, concluzia aceasta fiind în acord cu principiul prevăzut de art.97 C. Fam.şi anume că ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copii lor minori, precum şi cu principiul înscris în art. 98 al.2 C.Fam., după care unul dintre părinţi poate exercita singur drepturile părinteşti numai dacă celălalt este mort, decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie sau se află în neputinţă de a-şi manifesta voinţa.
Vor fi compensate cheltuielile de judecată.
