Arestarea preventivă în cursul judecăţii, a inculpatului care a mai fost anterior arestat în aceeaşi cauză (art. 148 lit. b şi f, art. 160 ind. a C.pr.pen.) Arest preventiv


Faţă de inculpatul care a mai fost anterior arestat în aceeaşi cauză, în cursul urmăririi penale, se poate dispune din nou această măsură, dacă au intervenit elemente noi, care fac necesară privarea sa de libertate.

Decizia penală nr. 558/6.07.2007

Tribunalul Iaşi a fost investit cu rechizitoriul nr. 2635/P/2006 privind pe inculpatul B.I., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174, 175 lit. c) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că în seara zilei de 27 decembrie 2006, cu un cuţit, inculpatul l-a înjunghiat pe fratele său B.G., care a decedat.

Prin sentinţa penală nr. 261/19.04.2007, Tribunalul Iaşi a restituit cauza la procuror, fiind menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.

Prin decizia penală nr. 467/5.06.2007 a Curţii de Apel Iaşi, recursul declarat de procuror împotriva acestei hotărâri a fost respins ca tardiv şi a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

Tribunalul Iaşi a fost reînvestit cu rechizitoriu – după verificare, conform art. 267 C.pr.pen. – la 19.06.2007, iar termenul de judecată a fost fixat aleatoriu, la 10.07.2007.

Prin încheierea de şedinţă din 5.07.2007, în baza dispoziţiilor art. 300 ind. 1 C.pr.pen. şi art. 140 alin. 1 lit. a) C.pr.pen., s-a constatat încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului B.I., aflat în Penitenciarul Spital Târgu Ocna.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului B.I. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 197/4/2006.

În baza dispoziţiilor art. 160 ind. a) alin. 1 şi 4 C.pr.pen., raportat la art. 143 şi art. 148 lit. b) şi f) C.pr.pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 zile, calculată începând cu data de 5.07.2007 şi până la 3.08.2007.

În baza art. 160 ind. a) alin. 3 C.pr.pen., s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului.

În elaborarea sentinţei pronunţate, tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 274 C.pr.pen. – cu privire la durata arestării preventive a inculpatului, după reluare – în cazul restituirii cauzei de către instanţă, dacă inculpatul este arestat şi menţine această măsură, termenul de 30 zile curge de la data pronunţării hotărârii.

Cazul privării de libertate prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. b) C.pr.pen. impune necesitatea existenţei unor date din care să rezulte că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unui martor, a unei părţi ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.

Au fost apreciate modalităţile de săvârşire a faptei, împrejurarea că inculpatul a intrat în camera victimei cu cuţitul în mână, după ce, anterior, a ameninţat că o omoară şi ulterior i-a înfipt cuţitul în piept, conducând astfel la decesul acesteia.

Faţă de conţinutul declaraţiei inculpatului, din care rezultă că fiind sub influenţa alcoolului cât şi din declaraţiile martorilor, rezultă bănuiala că inculpatul pus în libertate va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Împrejurările specifice, precum rezonanţa socială a faptei, reacţia opiniei publice , cât şi crearea sentimentului acut de insecuritate în rândul colectivităţii restrânse, determină şi justifică concluzia că cercetarea în stare de libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (art. 148 lit. f C.pr.pen.).

Recursul declarat de inculpat, care a criticat încheierea sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 148 lit. f) C.pr.pen., a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Iaşi, prin decizia penală nr. 558/6.07.2007.