Schimbare a încadrării juridice – respinsă


Prin sentinta penala nr. 127/27.01.2010 a fost admisa exceptia necompetentei materiale a instantei, în baza art. 334 C.p.p.a  fost respinsa cererea de schimbare a încadrarii juridice formulata de inculpat prin aparator, din infractiunea prev. de art. 211 alin. 2 lit.c C.p.  în infractiunea prev. de art. 208 al.1-209 alin.1 lit.f  C.p., ca neîntemeiata, iar în temeiul art. 211 alin. 2 lit.c C.p. cu aplic. art. 74 alin.2 si 76 alin.1 lit.b C.p. a fost condamnat  inculpatul D. C.  A., la pedeapsa de 4 ani si 6 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de tâlharie, fapta din data de  16.07.2009.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut urmatoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la data de 10.08.2009 în dosarul nr. 7310/P/2009, Parchetul de pe lânga Judecatoria Ploiesti  a trimis în judecata, în stare de arest preventiv, pe inculpatul D. C. A. pentru savârsirea infractiunii de tâlharie prev. de art. 211 alin. 2 lit.c C.p., retinându-se în fapt ca la data de 16.07.2009, in jurul orei 15.30, a sustras din interiorul unui microbuz marca M. S., cu nr. de inmatriculare P-21-NG, apartinand S.C. N. S.R.L., parcat in zona statiei CFR Gara de Sud, care efectua curse pe ruta Pl.-D., o geanta de culoare verde din material sintetic ce continea produse alimentare in valoare de 30 lei, care apartinea martorei F. C. si pentru a pastra bunul sustras si a-si asigura scaparea a lovit martorul M. G.  producandu-i leziuni ce au necesitat 1 zi de ingrijiri medicale conf. raportului de expertiza medico-legala nr. 498/2009 al S.M.L. Ploiesti.

Pentru a se retine aceasta situatie de fapt, în cursul urmaririi penale au fost administrate urmatoarele probe: declaratii martor M. G. raportul de expertiza medico-legala nr. 498/2009 al S.M.L. Ploiesti, privind leziunile suferite de catre M. G. proces-verbal de constatare a efectuarii actelor premergatoare proces-verbal, fisa UPU/CPU , procese-verbale , declaratia invinuit D. C. A. declaratia inculpatului D.C. A., adrese politie din data de 17.07.2009, 29.07.2009 , declaratii martori F. C., N. E., M. A., C. S., N. M., proces-verbal de ascultare .

Persoanele vatamate M. G. si F. C. nu s-au constituit parti vatamate în cauza, fiind audiati in cursul urmaririi penale in calitate de martori.

În cursul cercetarii judecatoresti au fost audiati inculpatul D. C. A. martorii M. A. V., M. G., C. S. I. declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei.

Pe parcursul cercetarii judecatoresti a fost încuviintata si administrata proba cu un martor în circumstantiere, solicitata de catre inculpatul D. C. A., în acest sens fiind audiat, la termenul de judecata din data de 26.01.2010, martorul în circumstantiere N. M. care a aratat ca îl cunoaste pe inculpat ca o persoana care nu a creat probleme de ordin social.

La termenul din  26.01.2010, instanta a facut aplicarea art. 329 C.p.p. cu privire la martorii F. C., N. E. si N. M. M.. De asemenea, a ramas in pronuntare pe cererea de schimbare a încadrarii juridice, formulata de inculpat prin aparator, din infractiunea prev. de art. 211 alin. 2 lit.c C.p.  în infractiunea prev. de art. 208 al.1-209 alin.1 lit.f  C.p.,

Analizând probele administrate pe parcursul urmaririi penale si cercetarii judecatoresti, instanta constata urmatoarea situatie de fapt :

La data de 16.07.2009, in jurul orei 12.00, inculpatul impreuna cu martora C. S. I. , prietena sa in acel moment, s-au deplasat cu microbuzul in P. In intervalul 12-15.30, inculpatul a consumat bauturi alcoolice in barul situat pe peronul liniilor 4 si 5 al statiei CFR Gara de Sud.

In jurul orelor 15.30, inculpatul impreuna cu martora C. S. I., intentionand sa se deplaseze in localitatea de domiciliu , au mers in statia mijloacelor de transport din zona Gara de Sud si au urcat in microbuzul ce efectua curse pe ruta Pl.-D.. Inculpatul s-a asezat pe scaunul de langa martora aflat liber, a stat cateva momente dupa care a coborat pe usile din spatele microbuzului, unde este si compartimentul pentru bagaje, sustragand in acelasi timp o geanta din material sintetic de culoare verde de aproximativ 80 cm, ce continea produse alimentare si care apartinea martorei F. C. Inculpatul a fost observat de catre martora C. S. I. in momentul in care a sustras geanta, a fost intrebat de catre aceasta de ce sustrage geanta iar inculpatul i-a facut semn sa taca.

Inculpatul a coborat pe usa din spatele microbuzului cu geanta sustrasa, moment in care a fost observat de catre martorul M. G. ce, anterior, in calitate de sofer al microbuzului, a ajutat martorele F. C. si N. E., fiica acestuia, sa depoziteze bagajele (intre care si geanta sustrasa), in compartimentul din spatele microbuzului. Observand ca inculpatul a sustras geanta, martorul M. G. l-a intrebat pe acesta de ce a luat geanta, moment in care inculpatul a devenit violent, lovind pe martor in regiunea cervicala si mandibulara, producandu-i leziuni ce au necesitat 1 zi de ingrijiri medicale, conform raportului de expertiza medico-legala nr. 498/2009 al S.M.L. Pl. Conform acestuia, leziunile traumatice au fost produse prin lovire activa cu corp dur si pot data din data de 16.07.2009.

Momentul in care inculpatul a sustras geanta si a ascuns-o dupa un alt autoturism a fost observat si de martorul M. A. V.. Acesta a declarat ca se afla in zona imediat apropiata mijlocului de transport din care s-a sustras geanta, a vazut cand inculpatul a sustras geanta pe care a ascuns-o dupa un autoturism si cand martorul M. G. a intervenit

pentru recuperarea ei, inculpatul, pentru a pastra bunurile sustrase, a reactionat violent, lovind cu pumnii pe martor.

Martorul M. G. si numitul D. D., anuntat de catre martorul M. A. V., au sesizat organele de politie prin serviciul de urgenta 112. Acestea s-au deplasat la fata locului imobilizand pe inculpat si ulterior, conducandu-l la sediul politiei. Geanta sustrasa a fost recuperata din locul de unde a fost ascunsa de catre inculpat de fiica martorei F. C., martora N. E. si restituita persoanei vatamate.

Conform fiselor de eveniment intocmite de serviciul de urgenta 112, s-a sesizat de catre D. D., sustragerea unei genti si agresarea unei persoane de  catre o  alta de etnie roma .

Cu ocazia procesului verbal de constatare intocmit de catre organele de politie la fata locului au fost efectuate si fotografii judiciare a gentii sustrase si a fost identificat autorul in persoana inculpatului.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut in faza actelor premergatoare inceperii urmaririi penale, savarsirea infractiunii de talharie, pentru ca, ulterior sa dea o interpretare proprie desfasurarii evenimentelor. Aceasta atitudine a fost mentinuta si pe parcursul cercetarii judecatoresti si la ultimul cuvant.

Astfel, inculpatul a declarat ca s-a deplasat in P. cu intentia de a merge la strand si avea asupra sa o geanta de voiaj de culoare neagra din material textil, de dimensiuni aprox. 40 cm, in care avea un prosop si un slip. Aspectele declarate de inculpat sunt in contradictie evidenta cu declaratiile martorei C. S.I., persoana care l-a insotit la P. la acea data si cu cea  a martorei N.  M. M., angajata a barului situat in zona liniilor 4 si 5 a Garii de Sud, acestea precizand ca inculpatul nu avea o astfel de geanta asupra lui, prima persoana declarand ca prosopul si slipul erau intr-o sacosa din plastic iar cea de-a doua mentionand ca inculpatul nu avea bagaj asupra sa.

Inculpatul recunoaste ca s-a urcat in microbuz impreuna cu prietena sa si din eroare, la coborarea din microbuz, a luat geanta ce apartinea martorei F. C. Apararea inculpatului este inlaturata de declaratiile martorilor audiati care au precizat ca geanta martorei se afla depozitata in spatele microbuzului, deci nu in apropierea locului pe care l-a ocupat inculpatul, astfel incat o astfel de greseala nu putea fi produsa, avand in vedere ca inculpatul a precizat ca geanta ce-i apartinea a fost asezata, in laterala banchetei ocupate. Nici caracteristicile gentilor ( respectiv cea sustrasa de catre inculpat, care era de culoare verde , din material sintetic si de dimensiuni aprox. 80 cm si presupusa geanta pe care acesta afirma ca  o avea asupra sa – acesta precizand ca este o geanta de culoare neagra de voiaj de dimensiuni aprox. 40 cm, de culoare neagra) nu erau asemanatoare, astfel incat o confuzie nu se putea produce.

In ceea ce priveste actele de violenta exercitate asupra martorului M. G. , declaratiile inculpatului sunt contradictorii . In faza actelor premergatoare inceperii urmaririi penale, inculpatul a recunoscut savarsirea lovirea. In faza de urmarire penala a avut o pozitie oscilanta,  a declarat initial ca intre el si martor exista o situatie conflictuala mai veche, recunoaste ca l-a agresat, pentru ca ulterior sa precizeze ca nu-si aminteste sa fi exercitat vreun act de violenta asupra martorului iar in fata instantei a revenit la prima sustinere, cu precizarea ca a actionat in spirit de autoaparare,

declaratiile inculpatului fiind inlaturate de probatoriul administrat in cauza, respectiv declaratiile martorilor C. S. I., M. A. V. , M. G., raportul de expertiza medico-legala nr. 498/2009 al S.M.L. Ploiesti,  fisele de sesizare a serviciului de urgenta 112, plansele foto atasate procesului verbal de constatare.

Agresivitatea si impulsivitatea inculpatului din momentul comiterii faptei sunt mentionate chiar de fosta sa prietena, martora C. S. I., in declaratia data in fata instantei care arata ca i s-a facut frica datorita starii de ebrietate a inculpatului, ce bause 6-7 beri in autogara.

Mai mult, inculpatul a avut o atitudine nesincera pe parcursul urmaririi penale, prezentand aspecte care nu concorda cu probatoriul administrat in cauza. Astfe, inculpatul a tagaduit ca la data comiterii infractiunii s-a deplasat la Ploiesti pentru a fi audiat de catre organele de politie in dosarul penal nr. 6450/p/2009, aspect ce rezulta din copia declaratiei de invinuit seria C nr. 1177225, atasata la dosar. Inculpatul a declarat ca la data susmentionata avea asupra lui suma de 100 lei, fara a putea preciza modalitatea in care i-a cheltuit si nici nu indica numele persoanei careia i-a restituit o parte din suma de bani . Mai mult, cu ocazia controlului corporal efectuat la momentul depistarii inculpatului, acesta nu avea nicio suma de bani asupra lui.

Intrucat inculpatul a tagaduit savarsirea infractiunii , solicitand efectuarea testului poligraf, s-a dat curs solicitarii, insa in momentul prezentarii la laboratorul criminalistic, inculpatul  a refuzat testarea. S-a procedat la reaudierea inculpatului, in prezenta aparator din oficiu, fiindu-i invederate aspectele ce urmau sa fie evidentiate cu ocazia testarii cu aparatul poligraf, inculpatul refuzand efectuarea acestei constatari tehnico-stiintifice.

Raportat la cele retinute mai sus, în baza art. 63 alin. 2 Cod procedura penala, instanta apreciaza ca situatia de fapt, astfel cum a fost expusa, rezulta din întregul material probator administrat pe parcursul procesului penal, neexistând temeiuri pentru achitarea inculpatului asa cum a solicitat aparatorul inculpatului la cuvântul pe fondul cauzei. Lipsita de temei este si sustinerea inculpatului, pe tot parcursul desfasurarii procesului penal, ca nu el este autorul faptei mai sus descrise, în conditiile în care la dosar sunt suficiente probe incriminatoare care conduc spre o singura concluzie –  inculpatul D. C. A. este autorul infractiunii de tâlharie prev. de art. 211 alin. 2 lit.c C.p., savarsita la 16.07.2009, în dauna persoanelor vatamate M. G. si F. C.

Sub acest aspect, instanta, in baza art. 334 C.p.p., va respinge cererea de schimbare a încadrarii juridice formulata de inculpat prin aparator, din infractiunea prev. de art. 211 alin. 2 lit.c C.p.  în infractiunea prev. de art. 208 al.1-209 alin.1 lit.f  C.p., ca neîntemeiata.

În drept, fapta inculpatului D. C. A. de a sustrage din interiorul unui microbuz marca Mercedes Sprinter, cu nr. de inmatriculare P-21-NG, apartinand S.C. N. S.R.L., parcat in zona statiei CFR Gara de Sud, care efectua curse pe ruta Pl-D., o geanta de culoare verde din material sintetic ce continea produse alimentare in valoare de 30 lei, care apartinea martorei F. C. si pentru a pastra bunul sustras si a-si asigura scaparea a lovit martorul M. G. producandu-i leziuni ce au necesitat 1 zi de ingrijiri medicale conf. raportului de expertiza medico-legala nr. 498/2009 al S.M.L. Ploiesti, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de talharie prev. de art. 211 alin. 2 lit.c C.p..

Sub aspect obiectiv fapta a fost savarsita prin aplicarea de lovituri in regiunea cervicala si mandibulara, persoanei vatamate M. G. pentru a pastra bunul sustras si a-si asigura scaparea.

Totodata latura obiectiva cuprinzand un element material complex se intregeste prin actiunea inculpatului de luare, anterioara loviturilor, a gentii de culoare verde din posesia partii vatamate F. C.

Urmarea imediata complexa a actiunii infractionale se concretizeaza prin provocarea unor leziuni traumatice care au adus atingere integritatii fizice si sanatatii persoanei vatamate M. G. si totodata prin provocarea unui prejudiciu material-recuperat- ca urmare a insusirii prin deposedare de catre inculpat a unei genti de culoare verde din material sintetic ce continea produse alimentare in valoare de 30 lei. Legatura de cauzalitate dintre actiunea infractionala si urmarea imediata mentionata se dovedeste prin intregul ansamblu probator din cauza, rezultand ca atat atingerea adusa integritatii fizice cat si paguba pricinuita sunt consecintele actelor infractionale de deposedare si lovir,  savarsite de catre inculpatul D. C. A..

Sub aspect subiectiv fapta savarsita de catre inculpatul D. C. A. se caracterizeaza prin forma de vinovatie a intentiei directe, constand in aceea ca a prevazut si urmarit deposedarea persoanei vatamate de un anumit bun, si ca îi va provoca celeilalte persoane vatamate leziuni corporale, deoarece urmarea sa isi asigure scaparea, legatura dintre cele doua componente ale urmarii imediate complexe fiind una de tipul mijloc-scop. 

La individualizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicata inculpatului Dumitru C. A., instanta urmeaza a avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C.p. retinând urmatoarele: gradul de pericol social al faptei savârsite, respectiv o infractiune îndreptata împotriva persoanei si a patrimoniului, modul de savârsire al acesteia, respectiv agresivitatea de care inculpatul a dat dovada (in loc public aglomerat, stiind ca in orice moment poate fi vazut de cei din jur,folosindu-se de faptul ca persoana vatamata, in varsta nu se poate concentra asupra supravegherii bunurilor, iar pentru a-si asigura scaparea a lovit in mod repetat persoana vatamata) . De asemenea, instanta urmeaza a avea în vedere si atitudinea nesincera a inculpatului care a recunoscut in faza actelor premergatoare inceperii urmaririi penale, savarsirea infractiunii de talharie, pentru ca, ulterior sa dea o interpretare proprie desfasurarii evenimentelor. Aceasta atitudine a fost mentinuta si pe parcursul cercetarii judecatoresti si la ultimul cuvant.

Totodata, instanta constata ca inculpatul a mai fost cercetat pentru savarsirea mai multor infractiuni, intre care si infractiuni contra patrimoniului dar si infractiuni la care a folosit violenta.

In acelasi timp, instanta considera ca din intregul ansamblu probator administrat in cauza, inculpatul a savarsit infractiunea in stare de betie voluntara incompleta, fapt care coroborat cu lipsa vadita de cultura si educatie, va fi retinut ca o circumstanta atenuanta judiciara.

In acest sens, instanta va retine art. 74 alin.2 cu aplicarea dispozitiilor art. 76 alin.1 lit. b C.p privind coborârea sub minimul special al pedepsei.

Fata de cele retinute, în baza art.  211 alin. 2 lit.c C.p. cu aplic. art. 74 alin.2 si 76 alin.1 lit.b C.p.  instanta urmeaza a dispune condamnarea inculpatului D. C. A. la pedeapsa de 4 ani si 6 luni închisoare închisoare cu executare întrucât instanta considera ca, având în vedere gravitatea infractiunii îndreptate împotriva persoanei si a patrimoniului, precum si modul de savârsire al faptei, scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea în detentie a pedepsei.

În temeiul art. 71 C.pen., va interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II a si lit.b C.pen., pe durata executarii pedepsei

Instanta nu va interzice drepturile inculpatului de a vota în alegerile legislative, având în vedere dispozitiile art. 3 din Protocolul 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, astfel cum au fost interpretate prin Hotarârea pronuntata de CEDO în data de 06.10.2005 în cauza Hirst contra Marii Britanii, prevederi incidente în baza art. 20 din Constitutia României.

 În temeiul art. 350 alin.1 instanta urmeaza sa mentina arestarea preventiva a inculpatului D. C. A. În acest sens, instanta are în vedere si faptul ca temeiurile care au determinat luarea masurii impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, aceasta masura fiind necesara pentru buna desfasurare a procesului penal. Mentinerea starii de arest se impune si datorita pericolului concret pentru ordinea publica pe care lasarea în libertate a inculpatului ar reprezenta-o.

În temeiul art. 88 C.pen., va deduce durata retinerii si arestarii preventive, de la 16.07.2009 la zi.

Va lua act ca persoanele vatamate M. G. si F. C. nu s-au constituit parti vatamate în cauza.

În baza art. 191 C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, onorariul aparatorului din oficiu, urmand a fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei.