ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI
SECŢIA A III A CIVILĂ
DOSAR NR. 10393/3/2008
SENTINŢA CIVILĂ NR. 1831
ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 18.12.2008
Din partea M P – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti – a participat procuror A O.
Pe rol se află pronunţarea asupra cererii formulată de reclamantul C C în contradictoriu cu pârâtul S R prin M F P şi chematul în garanţie S R de I.
Dezbaterile în fond şi susţinerile orale ale părţilor au avut loc în şedinţa publică de la 17.12.2008, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea
dată, ce face parte integrantă din prezenta sentinţă, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru azi, 18.12.2008,
când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. … la data de 12.03.2008, reclamantul C C a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S R prin M F P obligarea acestuia la
plata sumei de 12000000 EURO, reprezentând daune materiale şi morale pentru suferinţele îndurate în închisorile comuniste în perioada 1949-1951.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că în luna ianuarie 1950, a fost arestat ca urmare a unei înscenări, fiind agresat şi bătut mai întâi în şcoala
din localitatea Tânganu, iar apoi fiind transferat la Bucureşti. Reclamantul a arătat că în urma acestor bătăi, avea nişte dureri fantastice şi că ulterior
a fost transferat la închisoare Jilava, unde i-au fost în continuare aplicate bătăi. Mai arată reclamantul că, ulterior eliberării, deşi a lucrat pe post
de inginer (terminând facultatea de electromecanică), era plătit ca muncitor.
La data de 05.05.2008, reclamantul a precizat că temeiul în drept al cererii sale este art. 5 alin. 4 C.pp şi art. 504 Cpp, respectiv repararea daunei
materiale sau morale în cazul condamnării pe nedrept.
La data de 18.06.2008, reclamantul şi-a precizat din nou cererea, arătând că temeiul în drept al cererii este 504 alin. 2 Cpp, faţă de faptul că a fost
arestat abuziv în perioada 27.05.1950 – 01.09.1951. Se arată că nu a fost emis mandat de arestare preventivă, nu i s-au adus la cunoştinţă faptele de care
este învinuit, fiind însă exercitate asupra sa acte de tortură, care i-au afectat sănătatea. Se solicită şi daune materiale, deoarece nu a fost încadrat în
muncă într-o funcţie corespunzătoare pregătirii sale.
La data de 21.08.2008, reclamantul a arătat că solicită numai suma de 20000000 EURO cu titlu de daune morale, renunţând la daunele materiale.
Pârâtul S R prin M F P a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de netimbrare a acţiunii, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia
prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
In motivarea întâmpinării, se arată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 504 Cpp, motiv pentru care se aplică art. 2 alin. 1 lit. g din Legea
nr. 146/1997.
Se mai arată că admisibilitatea unei acţiuni civile în antrenarea răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare reglementată de
art. 504 alin. 1 – 4 Cpp, este condiţionată de următoarele aspecte: existenţa unei hotărâri definitive, date în urma rejudecării cauzei penale, prin care
s-a stabilit că persoana condamnată nu a săvârşit fapta imputată ori ca acea faptă nu există; constatarea nelegalităţilor măsurilor de privare sau de
restrângere de libertate în cursul procesului penal; privarea de libertate ce a intervenit după ce s-a constatat prescripţia, amnistia sau dezincriminarea
faptei. Din interpretarea normelor legale, rezultă că legiuitorul a reglementat răspunderea statului numai în cazurile în care se înlătură răspunderea
penală şi nu pentru cazurile în care se înlătură sau se modifică executarea pedepselor sau a altor acţiuni penale. Eventualele nemulţumiri ale reclamantului
cu privire la situaţia în care s-a aflat, ca urmare a arestării sale la data de 27.05.1950 de către organele de securitate şi ulterior a condamnării sale
(din acţiune nerezultând că ar exista vreo hotărâre de achitare sau de revocare a măsurii arestării reclamantului), se pot circumscrie dispoziţiilor
prevăzute în Decretul – Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere
de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri sau ale OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător
în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse din motive
politice măsuri administrative abuzive şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist
din România.
Se mai arată că faţă de prevederile art 1 din Decretul-lege nr. 167/1958, termenul de prescripţie de 3 ani a fost împlinit.
Pe aspectul calităţii procesuale pasive, se arată că pentru a se angaja răspunderea statului în condiţiile dreptului comun, reclamantul ar fi trebuit să
facă dovada existenţei prejudiciului moral, caracterului ilicit al faptei pârâtului, existenţei vinovăţiei şi a raportului de cauzalitate dintre fapta
ilicită şi prejudiciu, dovezi care nu s-au făcut în cauza de faţă. Or, în speţa de faţă, dacă există vreo culpă, aceasta nu poate fi imputată în niciun caz
M E şi F, ca reprezentant al S R, ci organelor statului, care au acţionat la vremea respectivă şi care au dus la prejudicierea reclamantului.
Pe fond, se arată că măsurile de reparaţie pentru victimele fostului regim comunist, au fost stabilite doar prin legi speciale, şi ca urmare nici instanţa
nu le poate acorda decât în strictă concordanţă cu normele speciale.
In drept, au fost invocate prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990, OUG nr. 214/1999 şi art. 504-507 Cpp.
Pârâtul S R prin M F P a formulat la data de 10.09.2008 şi cerere de chemare în garanţie a S R DE I, prin care a solicitat, pentru ipoteza admiterii acţiunii
principale, obligarea chematului în garanţie la plata despăgubirilor.
In motivarea cererii de chemare în garanţie, se arată că prejudiciul invocat de reclamant nu a fost cauzat printr-o faptă proprie a S R, astfel încât această
răspundere nu poate fi angajată decât în raport cu persoana juridică care a cauzat nemijlocit prejudiciul, adică cu organele de securitate care l-au arestat
pe reclamant la data de 27.05.1950, respectiv cu SRI
In drept, au fost invocate prev. art. 60-63 Cpc, art. 998-999 Cciv.
Chematul în garanţie S R DE I a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de netimbrare a acţiunii, excepţia prescripţiei dreptului material
la acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii şi a cererii de chemare în garanţie ca nefondată.
Pe fondul cererii de chemare în garanţie, se arată că nu au fost îndeplinite condiţiile expres prevăzute de lege pentru a opera transferul drepturilor şi
obligaţiilor fostului Departament al Securităţii Statului către alte persoane juridice.
La termenul din 17.12.2008, au fost puse în discuţie excepţia netimbrării cererii principale, excepţia inadmisibilităţii cererii, excepţia prescripţiei
dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi a chematului în garanţie.
Ca ordine de soluţionare a excepţiilor, tribunalul va analiza excepţia netimbrării cererii principale, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a
pârâtului, excepţia inadmisibilităţii cererii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a
chematului în garanţie.
Asupra excepţiei de netimbrare, tribunalul reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. t) din Legea nr. 147/1997, sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru cererile având ca obiect drepturile si
interesele legitime pretinse de foştii deţinuţi si persecutaţi pentru motive politice in perioada regimului comunist din România.
Având în vedere şi motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, tribunalul apreciază că reclamantul se află în situaţia de scutire de la plata taxei
judiciare de timbru menţionată anterior, iar nu în cea reglementată de prevederile art. 504 Cpp, care este mai restrânsă ca şi domeniu de aplicare, astfel
încât va respinge excepţia ca neîntemeiată.
Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S R prin M F P, tribunalul reţine următoarele:
Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată în calitate de pârât şi subiectul pasiv al raportului juridic invocat
şi dedus judecăţii.
In cauză, se solicită angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului S R prin MFP, în temeiul art. 504 Cpp.
Cât timp reclamantul invocă prevederile art. 504 Cpp, care se referă la răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate persoanei fizice prin erorile
judiciare comise în procesele penale, tribunalul constată că strict procedural, pârâtul are calitate procesuală pasivă. Aspectele invocate de pârât prin
întâmpinare în susţinerea excepţiei, sunt apărări de fond, care ar putea fi luate în considerare cu ocazia soluţionării cauzei pe fond, dar nu pot duce la
constatarea lipsei legitimării procesuale pasive, motiv pentru care şi aceasta excepţie va fi respinsă ca neîntemeiată.
Asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii principale, tribunalul reţine următoarele:
Inadmisibilitatea reprezintă acea situaţie în care reclamantul fie foloseşte o cale procesuală care nu îi este permisă de lege, fie foloseşte o cale
procesuală deschisă de lege, dar într-un alt scop decât cel avut în vedere de legiuitor.
Conform înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că reclamantul a fost arestat la data de 27.05.1950, fiind suspect de „activitate subversivă”.
Conform Hotărârii nr. 28/932 din 25.10.1993 emise de C M B pentru aplicarea Decretului Lege nr. 118/1990, reclamantului i s-a recunoscut ca vechime în muncă
perioada 27.05.1950 – 01.09.1951, fiindu-i acordată şi indemnizaţia specială prevăzută de această lege. Mai reiese că acesta a fost angajat pe postul de
mecanic şef, deşi acesta invocă faptul că avea pregătire pentru o funcţie superioară, acesta fiind şi motivul pentru care solicită daunele morale. Prin
urmare, nu se invocă condamnare penală sau arestare pe nedrept.
Admisibilitatea unei acţiuni civile în antrenarea răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare reglementată de art. 504 alin.
1 – 4 Cpp, este condiţionată de următoarele aspecte: existenţa unei hotărâri definitive, date în urma rejudecării cauzei penale, prin care s-a stabilit că
persoana condamnată nu a săvârşit fapta imputată ori ca acea faptă nu există; constatarea nelegalităţilor măsurilor de privare sau de restrângere de
libertate în cursul procesului penal; privarea de libertate ce a intervenit după ce s-a constatat prescripţia, amnistia sau dezincriminarea faptei.
Din interpretarea normelor legale, rezultă că legiuitorul a reglementat răspunderea statului numai în cazurile în care se înlătură răspunderea penală şi nu
pentru cazurile în care se înlătură sau se modifică executarea pedepselor sau a altor acţiuni penale.
Eventualele nemulţumiri ale reclamantului cu privire la situaţia în care s-a aflat, ca urmare a arestării sale la data de 27.05.1950 de către organele de
securitate şi ulterior a condamnării sale (din acţiune nerezultând că ar exista vreo hotărâre de achitare sau de revocare a măsurii arestării reclamantului),
se pot circumscrie dispoziţiilor prevăzute în Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de
dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri sau ale OUG nr. 214/1999
privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor
împotriva cărora au fost dispuse din motive politice măsuri administrative abuzive şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi
de răsturnare prin forţă a regimului comunist din România.
Cât timp reclamantul a precizat ca temei în drept al acţiunii sale dispoziţiile art. 504 Cpp, faţă de principiul disponibilităţii acţiunii civile, rezultă
că instanţa era ţinută de temeiul de drept invocat de reclamant, şi să urmeze regimul juridic impus de acesta.
Având în vedere că reclamantul nu se încadrează în niciuna din situaţiile expres şi limitativ prevăzute de textul de lege invocat, rezultă că cererea de
faţă este inadmisibilă.
Având în vedere admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii principale, tribunalul nu se va mai pronunţa cu privire la excepţia prescripţiei dreptului
material la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie.
Faţă de soluţia dată cererii principale, având în vedere şi caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanţie, tribunalul urmează să respingă cererea
principală ca inadmisibilă, iar cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge excepţia netimbrării ca neîntemeiată.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S R prin M E şi F, ca neîntemeiată.
Admite excepţia inadmisibilităţii cererii principale.
Respinge ca inadmisibilă cererea principală formulată de reclamantul C C domiciliat în Bucureşti, str. C M nr….. bl…, sc…., et…., ap….,
sector … în contradictoriu cu pârâtul S R prin M F P cu sediul în Bucureşti, str. A nr…., sector … şi chematul în garanţie S R de I cu sediul în
Bucureşti, Bd. L nr. …, sector….
Respinge cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect. Cu apel în 15 zile de
la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.12.2008.
