Sentinţă penală Nr. 1406/20.11.2009
Smulgerea unui portmoneu din mâna părţii vătămate. Furt sau tâlhărie.
INSTANŢA
Asupra cauzei penale de faţă ;
Pe rolul acestei instanţe la nr.______s-a înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui nr. ______ prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului P.V.pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 211 alin.,1 2 lit.c Cod penal.
S-a reţinut în sarcina inculpatului P.V. prin actul de sesizare al instanţei că în ziua de 16.04.2009 în timp ce se deplasa pe str. Vidin din municipiul Vaslui a smuls un portmoneu de la partea vătămată B.M..
Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei este de 182 lei şi a fost recuperat integral – prin restituire.
Partea vătămată B.M.nu s-a constituit parte civilă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 171 Cod procedură penală s-a dispus desemnarea unui apărător din oficiu care să îi asigure asistenţă juridică necesară şi obligatorie.
La termenul de judecată din 16. 10.2009 , instanţa a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 323 Cod procedură penală şi după ce a făcut cunoscute prevederile art. 70 alin.2 Cod procedură penală la audierea inculpatului P.V.declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei ( fila 25).
Inculpatul P.V.a fost constant în declaraţii, atât în faza de urmărire penal cât şi la instanţa de judecată recunoscând comiterea faptei.
Conform art. 67 Cod procedură penală a încuviinţat pentru inculpat proba cu acte în circumstanţiere , fiind depuse la dosarul cauzei înscrisuri.
Cu ocazia dezbaterilor apărătorul inculpatul P.V.a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestuia din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 21 alin.1,2 lit.c Cod penal în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit.e Cod penal.
În motivarea cererii au fost învederate următoarele aspecte :
Pentru a putea fi admisă sesizarea Parchetului cu privire la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie , trebuia să se dovedească că prin acţiunea de smulgere a portofelului părţii vătămate s-a adus vreo atingere uneia din valorile sociale ce formează obiectul juridic adiacent al infracţiunii de tâlhărie , realizându-se astfel elementul de „ violenţă „ caracteristic acestei infracţiuni.
Astfel cele două acţiuni adiacente , violenţele şi ameninţările, care alături de acţiunea principală de furt realizează elementul material al infracţiunii de tâlhărie , trebuiau să existe şi să fie puse în evidenţă. Era suficientă doar o acţiunea adiacentă , ori violenţa ori ameninţarea , pentru a se putea reţine în sarcina inculpatului fapta de tâlhărie.
Prin urmare, lipsind acţiunile de violenţă sau ameninţare , aşa cum prevăd dispoziţiile art.211 Cod penal , luarea bruscă a bunului , prin simpla detaşare , fără ca partea vătămată să opună vreo rezistenţă, nu aduce vreo atingere relaţiilor sociale ce formează obiectul juridic adiacent al infracţiunii de tâlhărie.
Din analiza materialului probator administrat în ambele faze ale procesului penal- urmărire penală şi cercetare judecătorească – instanţa reţine următoarea situaţie de fapt :
În ziua de 16.04.2009 în jurul orelor 16,40 partea vătămată s-a deplasat în Piaţa centrală din mun. Vaslui pentru a face cumpărături . Bunurile pe care le cumpărase le-a pus într-o sacoşă şi într-o mână căra respectivul bagaj şi poşeta , iar în cealaltă avea portofelul în care se află card bancar emis de BRD şi suma de 182 lei.
În timp ce partea vătămată se deplasa pe str. Nicolae Iorga , pe trotuarul din faţa Camerei de Comerţ Vaslui, inculpatul s-a apropiat din spate de aceasta , i-a smuls din mână portofelul şi a fugit spre direcţia Hotelului „ Europa”. Partea vătămată a fugit după inculpat , strigând după el „ prindeţi-l”.
În momentul în care inculpatul a ajuns în faţa Hotelului „ Europa” a fost prins de martorul M. V. , moment în care a aruncat în stradă portofelul.
La faţa locului au ajuns imediat şi organele de poliţie care au constatat infracţiunea în flagrant.
Cu ocazia audierii inculpatul a recunoscut comiterea faptei declarând că datorită lipsei banilor a recurs la acest gest. Acesta a mai declarat că nu a cunoscut ce bunuri se aflau în portofelul sustras părţii vătămate.
După audierea martorului M. V. , rezultă faptul că el a fost persoana care l-a prins pe autor şi a văzut în mâna acestuia un portofel pe care inculpatul l-a aruncat în momentul în care a fost prins.
În cauză a fost efectuată o reconstituire cu inculpatul, acesta indicând activităţile efectuate la comiterea faptei.
Situaţia de fapt reţinută în cursul urmăririi penale şi reconfirmată în faza cercetării judecătoreşti este dovedită cu următoarele mijloace de probă : proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante ( fila 6) , plângerea părţii vătămate B.M.( fila 8), declaraţia martorului M V ( fila 14) , proces verbal de reconstituire ( fila 17), declaraţia martorului asistent la reconstituire T A ( fila 24), declaraţiile inculpatului P.V.( filele 9-10, 25).
Cererea formulată de apărătorul inculpatului P.V.în sensul reţinerii în sarcina acestuia a infracţiunii de furt calificat ( art. 208 alin.1 , art. 209 alin. 1 lit.e Cod penal ) nu poate fi primită pentru următoarele considerente :
Susţinerea inculpatului în sensul că fapta sa de a smulge portmoneul părţii vătămate , nu ar constituit tâlhărie este nefondată, reţinând sub acest aspect că violenţa specifică tâlhăriei subzistă şi în cazul smulgerii intempestive a obiectului deoarece „ violentarea lucrului „ se răsfrânge asupra persoanei însăşi., victima simţându – se constrânsă să cedeze obiectul împotriva voinţei sale.
Chiar dacă , pentru moment , victima nu a sesizat manoperele făptuitorului , odată ce şi-a dat seama de intenţia acestuia, violenţa asupra lucrului poate produce şi o stare de constrângere , de ameninţare , de siluire a voinţei proprii.
Cu alte cuvinte, smulgând prin surprindere obiectul, făptuitorul înfrânge în mod violent contactul persoanei vătămate cu bunul său, iar impactul psihologic al faptei , asupra victimei nu poate fi neglijat în caracterizarea faptei de tâlhărie.
Pentru considerentele mai sus expuse , în baza art. 334 Cod procedură penală , va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice .
În modalitatea reţinută , fapta comisă de inculpatul P.V.întruneşte sub aspectul laturii obiective şi subiective elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 21 alin.1,2 lit.c Cod penal.
Reţinând vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii mai sus-menţionate, instanţa îl va condamna la o pedeapsă cu închisoarea, în limitele prevăzute de textul incriminator.
Potrivit dispoziţiilor art. 72 Cod penal, text de lege care stipulează criteriile generale de individualizare a pedepsei, la stabilirea şi aplicarea acesteia, se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din examinarea textului de lege invocat, rezultă că aceste criterii sunt obligatorii şi trebuie avute în vedere în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei.
Pe de altă parte, art. 52 Cod penal, prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Raportând acestei prevederi, se reţine că un rol primordial în aprecierea stabilirii şi aplicării pedepsei, îl are pericolul social al faptei, sens în care valorile ocrotite de legea penală prin incriminarea faptelor trebuie evidenţiate atât pentru restabilirea ordinei de drept, cât şi pentru educarea inculpatului.
Pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul, definite de legiuitor în cuprinsul art. 52 Cod penal, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei şi naturii sale gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social pe care în mod real, îl prezintă persoana inculpatului, dar şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are – pe lângă scopul său represiv – şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportarea făptuitorului.
Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte similare.
Operaţiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei şi autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare , intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului , condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care , totdeauna , prin mărimea privaţiunii trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia , prevenţia specială şi generală înscrise în dispoziţiile art. 52 Cod penal.
Vor fi, de asemenea avute în vedere datele personale ale inculpatului P.V., respectiv faptul că acesta este la primul contact cu legea penală , nu s-a sustras urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, a recunoscut fapta.
Raportat conduitei sincere de recunoaştere şi regret manifestate de inculpat în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, conduita bună a acestuia anterior comiterii faptei constând în lipsa antecedentelor penale, recuperarea prejudiciului , instanţa va reţine în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a,b şi c Cod penal şi ca efect al reţinerii acestora făcând aplicarea şi a dispoziţiilor art. 76 lit. b Cod penal, va coborî pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă.
Având în vedere aceste aspecte, instanţa apreciază că o pedeapsă de 2 ( doi) ani închisoare este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 cod penal.
În baza prevederilor art. 71 Cod penal privind pedeapsa accesorie , va interzice inculpatului pe durata executării pedepsei aplicate exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit.a teza a II-a şi anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective, precum şi a dreptului prevăzut la litera b acela de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, faţă de soluţia de condamnare instanţa considerându-l nedemn de exercitarea acestor drepturi.
Astfel, din motivarea deciziei nr. 2 /06.10.2005 a Curţii Europene a Drepturilor Omului ( cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord ) rezultă că dreptul la vot, garantat de art. 3 din Protocolul 1 al Convenţiei , nu este absolut şi poate face obiectul unor limitări, statele contractante având o largă marjă de apreciere în materie.
Această marjă de apreciere nu este însă nelimitată, restricţiile şi limitările în materia dreptului la vot trebuind apreciate de o instanţă independentă în fiecare caz în parte.
Din decizia instanţei europene rezultă că ceea ce este criticabil este legea ce interzice automat şi nediferenţiat dreptul la vot unei categorii întregi de persoane.
Art.71 alin.1 Cod penal, referitor la pedepsele accesorii , prevede : condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a, b, c Cod penal din momentul în care hotărârea a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei.
Art. 64 alin.1 lit. a Cod penal, se referă la dreptul de a alege şi a fi ales în autorităţile publice şi în funcţiile elective publice. Această pedeapsă se aplică de drept odată cu pronunţarea unei pedepse privative de libertate pentru comiterea unei infracţiuni.
Acest procedeu este nerezonabil , interdicţia drepturilor electorale fiind aplicată fără respectarea principiului proporţionalităţii în fiecare caz în parte.
Raportat la gradul de pericol social al faptei pentru care inculpatul a fost condamnat, instanţa apreciază că acesta are capacitatea de a aprecia asupra unei valori fundamentale, ca dreptul la alegeri libere într-o societate democratică.
Prin urmare , nu este proporţionată şi justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale pe durata executării pedepsei , ci doar interdicţia de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice.
Apreciind că scopul educativ şi preventiv al pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins şi fără executarea acestei, inculpatul fiind la prima încălcare a legii penale şi prezentând şanse sporite de reintegrare în societate şi constatând că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii impuse de art. 86 indice 1 Cod penal (pedeapsa aplicată în prezenta cauză este mai mică de 4 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an ), există suficiente temeiuri de îndreptare a inculpaţilor în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni şi al reintegrării în societate, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ( patru ) ani , fixat în condiţiile art. 86 indice 2 Cod penal. (cuantumul pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de 2 ani).
Având în vedere dispoziţiile art. 71 alin 5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere va suspenda şi executarea pedepsei accesorii.
Va încredinţa supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui.
În baza art. 86 indice 3 Cod penal – pe durata termenului de încercare stabilit , inculpatul P.V. se va supune următoarelor măsuri sub supraveghere :
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui;
b) să anunţe ,în prealabil, orice schimbare de domiciliu , reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile ,precum şi întoarcerea ;
c) să comunice şi sa justifice schimbarea locului de muncă ;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
Potrivit dispoziţiilor art. 359 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 indice 4 alin.1 şi 2 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, şi al nerespectării măsurilor de supraveghere stabilite , termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Va dispune comunicarea unei copii după dispozitivul hotărârii către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui ( art. 360 alin.4 Cod procedură penală ).
În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală va constata că prejudicial cauzat în dauna părţii vătămate B.M. a fost recuperat , prin restituire.
Faţă de soluţia de condamnare a inculpatului instanţa va dispune în baza art. 191 Cod procedură penală obligarea acestuia la plata către stat a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză, din care suma de 200 lei onorariu apărător oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
