Prin sentinta penala nr.3433/11.11.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a condamnat inculpatul VI la pedeapsa de 2 ani si 2 luni inchisoare petru savarsirea infractiunii constând în “refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul (…) de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei (…)”, prev. şi ped. de art.87 alin.5 din OUG 195/2002, completată şi republicată prin Legea nr.49/2006.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca probatoriul administrat sustine pe deplin vinovatia inculpatului si a inlaturat motivat apararile acestuia, dupa cum urmeaza:
În ceea ce priveşte motivul invocat de către inculpat şi care ar fi stat la baza refuzului său de a se supune recoltării de probe biologice, şi anume existenţa unei alergodemii provocate de înţepături, l-a înlăturat, ca nefiind real, pentru următoarele considerente:
În hotărârea Niemietz contra Germaniei (16.dec.1992), Curtea Europeană a Drepturilor Omului arată că dreptul la viaţă privată prevăzut şi garantat de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, hotărâre obligatorie pentru dreptul intern, se prevede respectarea integrităţii psihologice şi fizice a unei persoane, sfera intimă a individului, ceea ce implică faptul că, în măsura în care se face proba existenţei unei atingeri aduse integrităţii fizice prin supunerea inculpatului la recoltarea de probe biologice, acesta ar putea refuza, în mod valabil, îndeplinirea unei astfel de obligaţii.
Pentru ca această hotărâre să-şi găsească aplicabilitatea în cauza de faţă, inculpatul trebuia să facă dovada că suferă de o alegie provocată de simpla înţepătură cu acul, alergie care să fie de natură a-i provoca o lezare a sănătăţii sau a integrităţii corporale.
Astfel, din adeverinţa medicală depusă la fila 32 dosar instanţă, eliberată de către Cabinet medical individual „OM.C” rezultă că inculpatul suferă de „alergodemie medicamentoasă injectabilă peros”.
Apreciind că, faţă de acest act medical, se impune audierea, în calitate de martor, a medicului de familie care a eliberat-o, instanţa a dispus citarea, în această calitate, a numitei. Fiind audiată la termenul de judecată din data de 23.09.2008, aceasta a declarat că este medic de familie, iar printre pacienţii săi figurează şi inculpatul, începând cu luna octombrie 2007. Martora a relatat că inculpatul se află în evidenţe cu o alergodemie dobândită în copilărie, afecţiune medicală ce constă în alergia pe piele şi pe conjuctive, alergie ce poate fi generată de alimente, frig sau curent de aer. Martora arată că ştie din relatările inculpatului faptul că, din cauza unei înţepături de albine sau viespe, din copilărie, a rămas cu o alergie la ace, astfel că nu a făcut niciunul din vaccinurile obişnuite. Martora a precizat că în adeverinţa medicală depusă la dosarul cauzei, diagnosticul a fost trecut greşit, acesta fiind de afpt „alergodemie medicamentoasă injectabilă şi peros”. Martora a relatat instanţei faptul că inculpatul nu s-a prezentat niciodată la control cu semne exterioare ale unei asemenea alergii, tot ceea ce ştie fiind exclusiv din declaraţia inculpatului. Totodată, martora a arătat că inculpatului i-au fost recoltate probe de sânge, cât timp a fost internat în spital, apreciind că, sub supraveghere medicală, inculpatul ar putea fi supus unei astfel de recoltări.
Potrivit biletului de ieşire din spital, aflat la fila 79 dosar instanţă, eliberat de Spitalul Clinic de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi – Secţia de alergologie şi imunologie, inculpatul prezintă „urticare prin sensibilizare alimentară şi conjuctivită alergică mucegaiuri”, nefiind identificate alte tipuri de alergii.
Potrivit buletinului de analize medicale (fila 80, dosar instanţă), eliberat de Spitalul de Urgenţe „Sf. Spiridon”, inculpatul a fost supus recoltării de probe biologice la data de 20.05.2008.
Faţă de conţinutul adeverinţei medicală depusă la dosarul instanţei, la fila 32, care atestă o eventuală alergie medicamentoasă a inculpatului şi care nu a fost dovedită, cât şi faptul că, aşa cum rezultă din declaraţia martorei OMC aceasta nu a constatat personal, în calitate de medic de familie, existenţa vreunei alergii, precum şi faptul că, potrivit biletului de analize depus la dosarul instanţei la fila 80, inculpatul a fost supus unei recoltări de probe biologice, fără a prezenta o alergie la înţepături, scrisoarea medicală nefăcând vorbire despre o astfel de alergie, instanta a apreciat ca nu s-a facut dovada existenţei unei „alergii la ace” de care să sufere inculpatul.