Plangere contraventionala -oug. nr. 195/2002,


Asupra cauzei civile, constata urmatoarele:

La data de 04.09.2008 a fost înregistrata la Judecatoria Târgoviste plângerea formulata de petitionara N.C. împotriva procesului verbal seria CC, nr. 1352666 din data de 27.08.2008, încheiat de Serviciul Politiei Rutiere din cadrul IPJ Dâmbovita.

În motivarea plângerii, petenta arata ca la data de 27.08.2008, conducând autoturismul marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare CT 07 TMX, pe DN 71, în directia Târgoviste – Bucuresti, în localitatea Bratesti, a fost oprita de un echipaj de politie, ce a venit din spate, care i-a imputat faptul ca în comuna Ulmi a circulat cu viteza de 108 km/h.  A solicitat lucratorului de politie sa-i prezinte înregistrarea video si sa-i elibereze dovada de circulatie întrucât i s-a retinut permisul de conducere, dar a fost refuzata. Mentioneaza ca autoturismul era dotat cu aparat  pentru depistarea radarelor, iar acesta, fiind în functiune, nu a semnalat prezenta vreunui astfel de aparat. Considera ca nelegala si netemeinica masura agentului, mai mult, procesul verbal de contraventie apare ca încheiat în comuna Ulmi, si nu în localitatea Bratesti, unde a fost oprita.

În drept, plângerea a fost întemeiata pe dispozitiile art.48/1 si art. 102 al. 3 din OUG 195/2002 si pe OG 2/2001.

În dovedirea plângerii, petenta întelege sa se foloseasca de probele cu înscrisuri si martori si solicita ca intimata sa faca dovada calificarii operatorului radar, a omologarii si verificarii metrologice a aparatului si dovada ca i se facuse testarea sau autotestarea înaintea masuratorii, asa cum prevad normele legale.

La plângere, petenta a atasat în copie urmatoarele înscrisuri: procesul verbal de contraventie si cartea de identitate seria DD, nr. 087518.

Prin întâmpinarea formulata si depusa la dosar la data de 03.10.2008, intimata solicita respingerea plângerii contraventionale si mentinerea procesului verbal ca fiind temeinic si legal. La întâmpinare au fost atasate, în copii xerox urmatoarele înscrisuri: rapoartele agentilor constatatori S.F. si S.F. confirmarea de primire a corespondentei, planse foto, buletin de verificare metrologica, atestat de operator radar S.F., registru activitate radar.

Potrivit dispozitiilor art. 36 din O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, plângerea formulata este scutita de plata taxelor de timbru si timbru judiciar.

La termenul de judecata din data de 03.10.2008, instanta a încuviintat petitionarei proba cu 2 martori pentru a dovedi sustinerile din cuprinsul plângerii contraventionale, martori ce au fost audiati la termenul din data de 31.10.2008

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contraventiei seria CC nr. 1352666 întocmit la data de 27.08.2008 de Serviciul Politiei Rutiere Dâmbovita, s-a retinut în sarcina petentei savârsirea contraventiei prevazuta si sanctionata de art. 48 al. 1 raportat la art. 103 al. 3 din OUG 195/2002, constând în aceea ca petenta a condus autoturismul Opel Astra cu nr. de înmatriculare Ct 07 TMX pe raza localitatii Ulmi cu viteza de 108 km/h.

Potrivit art. 1169 Cod civil, instanta retine ca cel ce face o propunere înaintea judecatii, trebuie sa o dovedeasca, iar în cauza, petenta a înteles sa administreze proba testimoniala încuviintata, în cadrul careia au fost audiati martorii S. Gh. si P.R.din declaratiile carora rezulta ca, întradevar, petenta, circulând în afara localitatii, a fost oprita de autoturismul politiei ce a venit din spate, iar aparatul antiradar montat în autoturismul sau nu a indicat prezenta aparatului radar în interiorul localitatii, ci doar la apropierea masinii politiei.

Instanta retine, de asemenea, ca din cele doua planse foto depuse la dosar de intimata, efectuate la interval de 7 secunde, rezulta ca nu se putea ajunge, conform practicii auto, de la viteza de 0 km/h la viteza de 64 km/h. Mai mult, conform procesului verbal de contraventie, s-a retinut ca petenta circula cu 108 km/h, iar intimata nu a facut dovada în acest sens.

Potrivit legii, procesul verbal de contraventie beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie pâna la proba contrara, iar petenta a rasturnat aceasta prezumtie prin probele administrate.

În consecinta, având în vedere situatia de fapt retinuta, apreciind asupra probelor administrate în cauza si în raport de dispozitiile legale mentionate, instanta, constata întemeiata plângerea  contraventionala formulata de petenta N.C. motiv pentru care o va admite si va anula procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr. 1352666 încheiat la data de 27.08.2008 de Serviciul Politiei Rutiere, exonerând petenta de plata amenzii contraventionale în cuantum de 450 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite cererea formulata de petenta N.C., domiciliata în comuna C, sat D., judetul Dâmbovita.

Dispune anularea procesului verbal de constatare a contraventiei seria CC, nr. 1352666, încheiat la data de 27.08.2008 de Serviciul Politiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Politie al judetului Dâmbovita, cu sediul în Târgoviste, B-dul Carol I, nr. 64, judetul Dâmbovita si exonereaza petentul de la plata amenzii.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica .