Prin încheierea de şedinţă nr 7 din 14.02.2006 pronunţată de Tribunalul Braşov in dosarul nr 392/2006 a fost respinsă propunerea Ministerului Public de arestare preventivă a inculpatului LIR, reţinându-se in esenţă că in speţă nu există probe temeinice că inculpatul ar fi autorul faptei, depoziţiile martorilor audiaţi in cauză fiind contradictorii şi relevând că la agresiunea asupra părţii vătămate au participat mai multe persoane şi că există un puternic dubiu cu privire la identitatea agresorului care a provocat leziunile în zona cervicală, dubiu care profită inculpatului, urmând a fi audiaţi şi alţi martori oculari.
Tribunalul a mai reţinut că nu pot fi reţinute nici temeiurile prev de art 148 lit c, h Cod procedură penală, deoarece la data când inculpatul a părăsit ţara nu era începută urmărirea penală împotriva sa, iar ulterior la data de 9.02.2006 când organele de poliţie s-au deplasat la domiciliu său, tatăl inculpatului le-a comunicat că fiul său este in oraş şi a doua zi se va prezenta la poliţie, şi, deşi, nu exista nici o dovadă că acesta s-ar sustrage de la urmărirea penală, in aceeaşi zi, organele de poliţie au solicitat darea in urmărire locală şi generală a acestuia.
S-a mai reţinut că la data de 10.02.2006 tatăl inculpatului s-a prezentat la parchet şi a solicitat un termen pentru angajare apărător ales, luându-şi angajamentul că inculpatul se va prezenta la parchet in data de 13.02.2006, dată la care apărătorul ales al inculpatului a solicitat un termen pentru a doua zi, motivat de împrejurarea că era necesară prezenţa sa intr-o altă cauză penală, iar la data de 14.02.2006 procurorul a formulat propunere de arestare preventivă.
Tribunalul a constatat că inculpatul nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică având in vedere că este o persoană tânără, are 18 ani, are domiciliul stabil împreună cu părinţii săi şi nu este cunoscut cu antecedente penale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, care a solicitat casarea încheierii atacate şi admiterea propunerii de luare a măsurii arestării preventive, arătând că inculpatul s-a sustras o mare parte de timp de la urmărirea penală, că au fost făcute demersuri pentru depistarea sa, fiind găsit in luna februarie şi că sunt indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptei de către inculpat, plângerea părţii vătămate se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi, ale căror declaraţii sunt concludente şi reprezintă probe cu privire la săvârşirea faptei de către inculpat.
Verificând încheierea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Curtea constată că recursul Ministerului Public este nefondat.
In mod corect prima instanţă a constatat că in speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prev de art.136, 143 şi 148 lit c, h Cod procedură penală.
Astfel, se constată că dosarul de urmărire penală conţine plângerea părţii vătămate, care, iniţial, a relatat că a fost agresat de două persoane necunoscute şi numai in luna ianuarie a făcut vorbire de inculpat şi prietenul acestuia HA, iar martorii AGI şi RM, fratele vitreg şi respectiv prietenul părţii vătămate, au susţinut că inculpatul pe care îl cunoşteau ca fiind cumnatul lui Păcală este cel care a sărit spontan la bătaie şi că a intervenit şi Păcală care ar fi tăiat pe partea vătămată in zona retroauriculară, moment in care partea vătămată a căzut in stare de inconştienţă şi a chemat salvarea.
De asemenea, ceilalţi doi martori audiaţi şi anume, CI şi SR, au relatat că nu au văzut incidentul insă când au vrut să iasă din discotecă au fost avertizaţi de barman că Artur, zis Păcală, se bate cu nişte persoane şi că ulterior a auzit de la ceilalţi băieţi că Păcală ar fi fost agresorul.
In cauză nu au mai fost audiaţi alţi martori, deşi de faţă au fost mai multe persoane care au văzut incidentul şi prin urmare au văzut şi cine a fost agresorul, iar din probele administrate până in prezent există un dubiu că inculpatul este cel care a provocat leziunile părţii vătămate şi acest dubiu profită acestuia.
In aceste condiţii, in speţă nu există nici probe şi nici indicii temeinice care să contureze suspiciunea că inculpatul ar fi săvârşit această faptă de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev de art 20 rap la art 174, 175 lit i Cod penal.
Se constată că in mod corect tribunalul a stabilit că nu sunt îndeplinite condiţiile prev de art 148 lit c, h Cod pr penală.
Inculpatul a părăsit România la mai mult de o lună de la săvârşirea acestei fapte, timp in care nu a fost solicitat la organul de cercetare sau de urmărire penală pentru a da declaraţii.
Ulterior, la data de 25.01.2006, când inculpatul era deja plecat in străinătate, a fost începută urmărirea penală împotriva sa, sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor calificat.
Câtă vreme inculpatul era plecat la data începerii urmăririi penale, nu avea de la ce să se sustragă, acesta neavând cunoştinţă de începerea urmăririi penale împotriva sa, aflând acest lucru numai la data de 9 februarie 2006 când a fost căutat la domiciliu de către organele de poliţie, cărora tatăl său le-a comunicat că fiul său este in oraş şi şi-a luat angajamentul că se va prezenta împreună cu acesta a doua zi la poliţie.
Deşi s-a încheiat un proces verbal in aceeaşi zi cu cele susţinute de tatăl inculpatului, in mod cu totul neîntemeiat, organele de politie au solicitat darea in urmărire locala şi generală a inculpatului, deşi nu exista nici un indiciu care să conducă la bănuiala că acesta s-ar sustrage de la urmărirea penală.
Cererea formulată de angajare a unui apărător ales şi cererea acestuia din urmă de a primi un nou termen, a doua zi, cerere justificată de necesitatea prezenţei sale intr-un alt judeţ şi intr-o altă cauză penală, reprezintă cereri legale şi admisibile, potrivit art 6 Cod procedură penală, deoarece dreptul la apărare nu este un drept care s-ar putea realiza concret şi efectiv fără ca apărătorul să aibă posibilitatea să studieze actele şi lucrările dosarului, iar in cazul in care aceste cereri nu sunt admise, atunci recunoaşterea dreptului la apărare nu ar mai fi reală, ci pur demagogică.
Legea penală oferă persoanei acuzate dreptul de a i se aduce la cunoştinţă faptele de care este acuzat, dar şi dreptul de a beneficia de asistenţă juridică din partea unui avocat, iar a constata că aceste cereri sunt de natură să demonstreze că inculpatul s-ar sustrage de la urmărirea penală înseamnă a nu recunoaşte dreptul acestuia la apărare şi a nu i se oferi garantarea acestui drept, garantare pe care organul judiciar, fie că este de urmărire penală, fie instanţa de judecată, este obligat să îl respecte.
Mai este de observat că in speţă de la data formulării plângerii şi până in luna ianuarie 2006 nu s-a efectuat nici un act de urmărire penală, astfel că susţinerea inculpatului in acest sens este corectă.
Aşa fiind, se constată că nu este îndeplinită cerinţa art 148 lit c Cod pr penală.
Referitor la cerinţa prev de art.148 lit h Cod procedură penală se constată că nici aceasta nu este îndeplinită, aşa cum corect a constatat şi Tribunalul Braşov; inculpatul este o persoană tânără, locuieşte împreună cu părinţii săi, nu este cunoscut cu antecedente penale, şi-a luat angajamentul că se va prezenta la toate solicitările organului judiciar, astfel că nu se poate susţine că acesta ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
