Actiune în rezolutiune contract de vânzare-cumparare de actiuni formulata de lichidatorul debitoarei-vânzatoare. Competenta de solutionare a cauzei.
– Art. 1361, 1365 si 1368 din vechiul Cod civil
S-a apreciat ca actiunea formulata de lichidator prin care s-a solicitat a se dispune rezolutiunea contractului de vânzare-cumparare de actiuni, actiune întemeiata pe dispozitiile art. 1361, 1365 si 1368 C.civ., este o actiune reala, comerciala. Prin urmare, competenta de solutionare a acestei cereri apartine instantei comerciale si nu judecatorului-sindic.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR. 2033 din 12.12. 2011)
Deliberând asupra recursului civil de fata:
Prin cererea înregistrata sub nr.44434/3/2010 lichidatorul judiciar G.G.E. SPRL a chemat în judecata pe pârâta SC F. SRL pentru ca, prin hotarârea ce se va pronunta, sa se dispuna rezolutiunea contractului de vânzare-cumparare actiuni încheiat la 13.05.2008 între debitorul SC T.G.S.I.SRL si pârâta, anularea cesiunii de actiuni intervenita la COMISIA NATIONALA A VALORILOR MOBILIARE – DEPOZITARUL CENTRAL SA si înscrierea debitorului SC T.G.S.I. SRL ca proprietar si detinator al acestora; constatarea nulitatii executarilor silite prin vânzarea actiunilor dispusa de BEJ C.I.I. si restituirea actiunilor de la SVM O.G.I. la DEPOZITARUL CENTRAL SA.
În motivarea cererii se arata ca prin sentinta comerciala nr. 642/13.02.2008 s-a confirmat reorganizarea judiciara a debitorului, iar în planul de reorganizare confirmat de creditori si instanta s-a prevazut ca cele 489.716 actiuni detinute de debitor la SC S. SA, cu o valoare nominala de 14, 40 lei/actiune sa fie vândute pârâtei SC F. SRL la pretul de 6.000.000 euro.
Astfel, la data de 13.05.2008 s-a încheiat contractul de vânzare actiuni de catre SC T.G.S.I. SRL si SC F. SRL, iar prin actele aditionale nr. 13819/14.06.2008 si nr. 14068/17.11.2008 contractul a fost modificat, astfel ca termenul de plata al actiunilor s-a stabilit la 14.12.2009, dar acest termen nu s-a respectat, pârâta achitând numai suma de 5.400.000 lei, echivalentul a 1.468.389 euro, ramânând o restanta de 4.531.611 euro.
Prin urmare, procedura de silita asupra acestor actiuni ca apartinând pârâtei, efectuata de BEJ C.I.I., prin poprire si scoatere la licitatie este lovita de nulitate, actiunile nefiind proprietatea pârâtei.
Pârâta a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii formulate de lichidatorul judiciar si exceptia necompetentei judecatorului sindic de a solutiona aceasta cerere, competenta de solutionare survenind instantei de drept comun.
Prin sentinta comerciala nr. 5353/6.07.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala, în dosarul nr.44434/3/2010 s-au respins exceptiile inadmisibilitatii si a necompetentei materiale invocata de pârâta si s-a admis actiunea asa cum a fost formulata de lichidatorul judiciar G.G.E. SPRL, dispunându-se rezolutiunea contractului de vânzare – cumparare actiuni încheiat la data de 13.05.2008 între parti.
Prin aceeasi hotarâre s-a anulat cesiunea de actiuni intervenita între CNVM – DEPOZITARUL CENTRAL SA privind modificarea proprietarului actiunilor si înscrierea reclamantului ca proprietar al acestora, constatând nulitatea executarii silite de vânzarea actiunilor în dosarul nr.178/2010 cu restituirea actiunilor de la SVM O.G.I. la DEPOZITARUL CENTRAL.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca potrivit articolului 137 alin. 2 Cod procedura civila tribunalul s-a pronuntat cu prioritate asupra exceptiilor invocate astfel:
Potrivit art. 42 alin. 1 din legea 85/2006, dupa deschiderea procedurii potrivit art. 33, este interzis administratorilor debitorilor, sub sanctiunea nulitatii sa înstraineze, fara acordul judecatorului sindic, actiunile ori partile lor sociale sau de interes detinute de debitorul care face obiectul acestei proceduri.
Ca urmare a deschiderii procedurii si pâna la data confirmarii planului de reorganizare, actiunile societatilor amintite, în sensul legii 297/2004, se suspenda de la tranzactionare cu începere de la data primirii comunicarii de catre COMISIA NATIONALA A VALORILOR MOBILIARE – DEPOZITARUL CENTRAL SA (art. 43 alin. 1).
Or, actiunile detinute de debitoare fac parte din programul de redresare aprobat prin planul de reorganizare si care au regimul juridic al unei titlu executoriu.
Prin urmare, daca vânzarea actiunilor detinute de debitor cuprinde o procedura reglementata de legea 85/2006 si intra sub controlul judecatorului sindic, orice actiune legata de situatia lor intra sub controlul si competenta judecatorului sindic. Astfel exceptiile invocate de pârâta au fost respinse ca neîntemeiate.
Pe fondul cauzei tribunalul a constatat ca pârâta nu a respectat obligatia de plata stipulata în contractul de vânzare-cumparare, respectiv prin actele aditionale.
Tribunalul a constatat ca în litigiu, pârâta – cumparator nu si-a respectat obligatia principala prevazuta de art. 1361 C.civ. si anume aceea de a achita pretul la ziua si luna determinata prin contract, iar daca cumparatorul nu plateste pretul, vânzatorul poate cere rezolutiunea vânzarii (art. 1365 C.civ.).
Pentru ca pârâta a vândut actiunile asupra carora detinea înca un drept de proprietate, tribunalul a admis si celelalte capete accesorii ale cererii principale asa cum au fost formulate pentru ca actiune în rezolutiune sa aiba efecte “erga omnes”.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs SC F. SRL, criticând sentinta atacata ca netemeinica si nelegala pentru urmatoarele motive:
SC F. SRL prin administrator judiciar R. SPRL, prin motivele de recurs formulate a aratat ca înca de la fondul cauzei a invocat exceptia necompetentei functionale a instantei, motivat de faptul ca actiunea reclamantei este o actiune reala, comerciala, iar solutionarea acesteia intra în atributiile sectiei comerciale a Tribunalului Bucuresti si nu a Sectiei de Falimente a Tribunalului Bucuresti.
În acest sens a aratat ca:
La 13.05.2008, între SC T.G.S.I. SRL – supusa Legii 85/2006, în calitate de vânzator si SC F. SRL în calitate de cumparator a intervenit contractul de vânzare-cumparare actiuni prin care s-a convenit vânzarea unui numar de 489.716 actiuni detinute de T.G.S.I.SRL la capitalul social al SC S. SA, reprezentând 91,17 % din capitalul social.
Vânzarea actiunilor a fost dispusa de Tribunalul Bucuresti Sectia VII Comerciala prin Sentinta Comerciala nr. 642/13.02.2008 – definitiva si irevocabila care a confirmat planul de reorganizare întocmit de debitoarea T.G.S.I. SRL.
Astfel, T.G.S.I. SRL prin administrator judiciar si administrator special, în executarea dispozitiilor Sentintei comerciale 642/2008, a vândut cele 489.716 actiuni la valoarea de 6.000.000 EURO.
Conform art. 3 din contract, “transferul dreptului de proprietate asupra actiunilor vândute are loc la data semnarii prezentului contract.”
Din pretul convenit cu vânzatoarea, recurenta a achitat suma de 5.400.000 lei echivalentul a 1.468.389 EURO.
Ulterior, prin Actul Aditional din data de 04.06.2008 partile au convenit prelungirea termenului de plata de la 04.06.2008 pana la 04.12.2008.
Prin actiunea formulata, T.G.S.I. SRL a solicitat:
– rezolutiunea contractului de vânzare – cumparare actiuni încheiat la 13.08.2008 între SC T.G.S.I. SRL, în calitate de vânzatoare si S.C. F. S.R.L., în calitate de comparatoare, conform art. 1365 Cod Civil;
– anularea cesiunii de actiuni intervenita la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare – Depozitarul Central SA, privind modificarea proprietarului actiunilor si înscrierea SC T.G.S.I. SRL ca proprietar si detinator al acestora;
– constatarea nulitatii executarii silite prin vânzarea actiunilor dispusa de B.E.J. C.I.I., în dosarul de executare nr. 178/2010;
– restituirea actiunilor de la SVM O.G.I. la Depozitarul Central.
In ceea ce priveste executarea silita a actiunilor detinute de F. SRL în baza Contractului mai sus mentionai, ca urmare a solicitarii creditorului IFN S.F., prin Sentinta nr.5600/17.09.2010 Tribunalul Bucuresti a suspendat tranzactionarea vânzarii actiunilor pâna la solutionarea definitiva si irevocabila a actiunii în rezolutiunea contractului de vânzare actiuni încheiat la data de 13.05.2008.
Prin Sentinta atacata, instanta a admis în tot actiunea astfel cum a fot formulata de reclamanta prin lichidator judiciar.
Curtea, verificând actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor invocate, a admis recursul si a casat sentinta atacata cu trimiterea cauzei spre competenta solutionare Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a Civila pentru urmatoarele considerente:
Potrivit dispozitiilor articolului 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, “În cadrul tribunalelor functioneaza sectii sau, dupa caz complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de si asigurari sociale, precum si, în raport cu natura si numarul cauzelor, sectii maritime si fluviale sau pentru alte materii”.
Aceasta norma este atât una de organizare judecatoreasca, cât si una de competenta, materiala procesuala, în functie de natura cauzei deduse judecatii, competenta materiala functionala referindu-se, într-adevar, la nivelul instantei.
Aceasta interpretare este singura posibila, fiind pe deplin acceptat faptul ca o norma legala trebuie interpretata în sensul în care ea îsi produce efectele.
Prin urmare, daca la nivelul unei instante exista o sectie sau complet specializat (iar la nivelul Tribunalului Bucuresti exista atât sectie comerciala cat si sectie de falimente) o cauza de anumita natura trebuie repartizata la sectia (sau completul specializat) corespunzator naturii litigiului dedus judecatii (în cazul de fata la sectia comerciala, nu de falimente).
Examinând textele enuntate se constata ca în stabilirea competentei dupa materie se au în vedere instantele, astfel cum sunt ele precizate în textele respective, iar organizarea interna a fiecarei instante, prin împartirea în sectii specializate, nu conduce la aparitia unor noi instante, respectiv a sectiilor care functioneaza în cadrul unei instante. Calificarea naturii juridice a litigiului si trimiterea dosarului spre solutionare sectiei competente functional a aceleiasi instante nu reprezinta un caz de declinare a competentei care sa dezînvesteasca instanta si caruia sa îi fie aplicabile dispozitiile art. 158 Cod proc. civila. Dispozitiile acestui articol nu disting asupra competentei materiale sau functionale, întrucât acestea se refera expres la necompetenta instantei, a carei admitere duce la dezînvestirea acesteia, nefiind aplicabile în cazul unui complet de judecata sau al unei sectii din cadrul unei instante.
În speta, cauza a ramas pe rolul instantei învestite cu solutionarea litigiului, astfel ca masura trimiterii dosarului între sectiile specializate ale aceleiasi instante nu este prevazuta a fi supusa unei cai de atac la instanta de control judiciar, în lipsa unui text de lege care sa reglementeze o astfel de situatie. Prin urmare, aceasta critica adusa unei încheieri premergatoare, care se ataca, potrivit art. 282 alin. 2 rap. la art. 316 cod proc. civila, odata cu fondul cauzei, poate fi reiterata în cadrul exercitarii unei cai de atac împotriva hotarârii care solutioneaza cauza, întrerupând cursul judecatii sau dezînvestind instanta de fond.
Un ultim aspect in sustinerea acestui motiv de recurs, îl constituie faptul ca sectia sesizata cu solutionarea prezentei cauze este o sectie de falimente, ce functioneaza dupa o lege speciala, respectiv privind procedura insolventei, lege in care sunt prevazute limitativ atributiile judecatorului – sindic, astfel cum sunt enumerate la art. 11 al legii insolventei. Potrivit dispozitiilor art. 11, atributiile judecatorului sindic sunt limitate la: – controlul judecatoresc al activitatii administratorului judiciar (sau lichidatorului judiciar, dupa caz), si, la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei, in timp ce atributiile manageriale apartin administratorului/lichidatorului judiciar, deciziile respective putând fi controlate sub aspectul oportunitatii de catre creditori, prin organele acestora.
De aceea, in scopul asigurarii eficientei, s-au instituit instantele specializate in procedura insolventei, în care sa functioneze judecatori care detin o pregatire prealabila de specialitate.
Or, in speta de fata, cererea dedusa judecatii nu are legatura cu procedura insolventei.
Astfel cum de altfel a retinut si judecatorul sindic al sentintei atacate, actiunea reclamantei este o actiune reala, comerciala, întemeiata pe art. 1361, 1365 si 1368 C.civ.
In acest caz, precum si în temeiul considerentelor mai sus expuse, solutionarea cererii de chemare în judecata formulata de T.G.S.I. SRL era în atributiile Sectiei Comerciale a Tribunalului Bucuresti, si nu a Sectiei de Falimente a Tribunalului Bucuresti.
Fata de aceste împrejurari si cum cererea dedusa judecatii nu are legatura cu procedura insolventei, Curtea, în temeiul articolului 304 pct. 3 combinat cu 312 pct. 3 Cod procedura civila a admis recursul si a casat sentinta atacata cu trimiterea cauzei spre competenta solutionare la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Civila dat fiind ca s-a încalcat competenta instantei.
