caLdrul Primariei Municipiului Pitesti, în numele si pentru membrii de sindicat
A.C.V. s.a., a chemat în judecata pe pârâtul Municipiul Pitesti, solicitând
obligarea acestuia la plata sporului de dispozitiv în proportie de 25% din
salariul de baza, pe ultimii trei ani anteriori introducerii actiunii si în continuare,
drepturi ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflatie la data platii, cu
cheltuieli de judecata.
În motivare, reclamantii au aratat ca sunt salariatii pârâtei si ca potrivit disp.
art.9.2 anexa 1 din Normele Metodologice modificate prin Ordinul nr.496/2003
al Ministerului Administratiei si Internelor, care prevad ca indemnizatia de
dispozitiv se acorda si personalului civil ce îsi desfasoara activitatea în
domeniul administratiei publice li se cuvenea si acestora, ca si functionarilor
publici, acest spor înca de la aparitia Legii nr.13/1999 modificata si
completata. Indemnizatia de dispozitiv se acorda pentru tot personalul ce face
parte din administratia publica, potrivit disp.art.5 si 6 din Codul muncii privitoare
la si la plata egala pentru egala, precum si a disp. art.14
din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care instituie principiul
nediscriminarii
La data de 05.12.2008 s-a dispus disjungerea cererii formulate de reclamantii
A.R. s.a. – personal contractual, cerere ce face obiectul prezentului dosar, de
actiunea formulata de reclamantii ce au calitatea de functionari publici.
La data de 18.02.2009, Marin Maria a formulat cerere de interventie în interes
propriu, solicitând sa fie obligat pârâtul la plata sporului de dispozitiv, în
proportie de 25% din salariul de baza, începând cu ultimii trei ani anteriori
actiunii, aratând ca face parte din personalul contractual al Primariei
Municipiului Pitesti, în functia de operator treapta I, în cadrul Directiei
Economice – Serviciul Constatare Impunere persoane fizice.
Tribunalul Arges, prin sentinta civila nr.543/CM din 13.03.2009, a respins
actiunea ca nefondata retinând urmatoarele:
Asa cum rezulta din actele de la filele 26-78 din dosar si din cartile de munca
ale reclamantilor, acestia sunt încadrati la Primaria Pitesti, în calitate de
personal contractual. Reclamantii au pretins ca dreptul la sporul de dispozitiv li
se cuvine în baza dispozitiilor Legii nr.138/1999.
Art.13 din Legea nr.138/1999 prevede ca militarii angajati pe baza de
contract, cadrele militare în activitate si salariatii civili beneficiaza de o
indemnizatie de dispozitiv lunara de 25% din solda de functie, solda de grad,
solda de merit, indemnizatia de comanda si gradatii, respectiv din salariul de
baza, însa potrivit art.1 din Legea nr.138/1999 dispozitiile prezentei legi se
aplica personalului militar si civil din cadrul Ministerului Apararii Nationale,
Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informatii, Serviciului de
Informatii Externe, Serviciului de Protectie si Paza, Serviciului de
Telecomunicatii Speciale si Ministerului Justitiei.
De asemenea, art.47 din acelasi act normativ prevede ca personalul civil din
ministerele si institutiile centrale prevazute la art.1 beneficiaza de drepturile
salariale reglementate în legislatia aplicabila în sectorul bugetar si de unele
drepturi salariale prevazute în prezenta lege, iar art.49 prevede ca personalul
civil din ministerele si institutiile centrale prevazute la art.47, care desfasoara
activitati în conditii similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiaza de
primele, sporurile si indemnizatiile acordate acestora, potrivit prevederilor
aplicabile cadrelor militare în activitate.
Din analiza acestor texte de lege, rezulta evident ca este vorba doar de
personalul civil din cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de
Interne, Serviciului Român de Informatii, Serviciului de Informatii Externe,
Serviciului de Protectie si Paza, Serviciului de Telecomunicatii Speciale si
Ministerului Justitiei.
Reclamantii au sustinut ca potrivit disp. art.9.2 anexa 1 din Normele
Metodologice modificate prin Ordinul nr.496/2003 s-a prevazut ca de acest
spor sa beneficieze si personalul civil din cadrul administratiei publice.
Prin Ordinul Ministerului de Interne nr.275/2002 au fost adoptate Normele
metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr.138/1999, care a fost
modificata si completata prin Ordinul M.A.I. nr.496/2003. Potrivit pct.9.2 din
ordin, indemnizatia de dispozitiv se acorda si personalului civil care îsi
desfasoara activitatea în domeniul administratiei publice, iar pct.31.1 din ordin
prevede ca prin personalul civil, în sensul prezentului ordin se întelege:
functionarii publici si personalul contractual civil din Ministerul Administratiei si
Internelor. De asemenea, se prevede ca personalul civil din Ministerul
Administratiei si Internelor beneficiaza de drepturile prevazute de prezenta
lege, cu exceptia celui din domeniul administratiei publice care beneficiaza
doar de dreptul prevazut de art.13 din lege, precum si de cele prevazute în
reglementarile în vigoare aplicabile salariatilor omologi din sectorul bugetar .De
asemenea, potrivit pct.VI din ordin, masurile de aplicare a acestuia vor fi luate
de comandantii si sefii de unitati.
Reclamantii fac parte dintr-un organ al administratiei publice locale si nu din
cadrul Ministerului de Interne, astfel ca Ordinul invocat nr.496/2003 nu îsi are
aplicabilitate în privinta acestora, neexistând nici o legatura de subordonare a
institutiei pârâte fata de Ministerul Administratiei si Internelor, consiliul local
fiind, potrivit Legii nr.215/2001, o autoritate publica locala autonoma.
În ceea ce priveste constatarea unei eventuale discriminari între personalul
militarizat si reclamanti, instanta a apreciat ca diferenta de tratament dintre
cele doua categorii nu poate fi retinuta ca discriminare. Pentru ca aceasta sa
poata fi retinuta este necesar sa se stabileasca ca persoane aflate în situatii
asemanatoare sau comparabile în materie beneficiaza de un tratament
preferential, iar daca o asemenea distinctie între situatii analoage sau
comparabile exista, ea sa nu îsi gaseasca nici o justificare obiectiva sau
rezonabila. În cauza nu exista egalitate între persoanele care îsi desfasoara
activitatea într-un dispozitiv militar – în care exista anumite reguli de acces
specifice, de circulatie în interiorul dispozitivului, de comunicare – si o institutie
publica în care toate aceste reguli nu se aplica. În consecinta, dispozitiile art.16
din Constitutie si art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu au
aplicabilitate în cauza.
Mai mult, prin Decizia 821/2008 a Curtii Constitutionale s-au constatat
neconstitutionale disp. art.2 alin.1 si alin.11 si ale art.27 din OG nr.137/2000 în
masura în care sunt interpretate în sensul ca se da în competenta instantei de
judecata retinerea încalcarii principiului egalitatii în fata legii prin examinarea si
cenzurarea solutiilor cuprinse în legi si ordonante si, de asemenea, de a
desfiinta norme juridice instituite prin legi si de a crea în locul acestora alte
norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative. Art.31
alin.1 din Legea nr.47/1992 prevede ca decizia prin care se constata
neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante în vigoare este definitiva si
obligatorie.
Împotriva acestei sentinte au formulat recurs, în termen legal, reclamantii
criticând-o pentru nelegalitate sub motivul de recurs prevazut de art.3041 Cod
procedura civila aratând, în esenta, ca prin Ordinul nr.496/2003, dat în
aplicarea Legii nr.138/1999, s-a asigurat egalitatea de tratament salarial pentru
toti salariatii din administratia publica, aflati sub autoritatea si coordonarea
Ministerului Internelor si Reformei Administrative.
S-a mai aratat ca si o parte a practicii judiciare este în acest sens,
mentionându-se câteva hotarâri prin care au fost admise astfel de actiuni.
În consecinta, s-a solicitat admiterea recursului, desfiintarea sentintei si pe
fond admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.
Prin întâmpinarea formulata în cauza, Municipiul Pitesti a solicitat respingerea
recursului ca nefondat aratând, în esenta, ca recurentii fac parte dintr-un organ
al administratiei publice locale – autoritate publica autonoma, fara subordonare
fata de Ministerul Administratiei si Internelor.
S-a mai aratat ca nici dispozitiile art.5 si 6 din Codul muncii si cele ale art.14
din C.E.D.O. privind discriminarea nu justifica admiterea actiunii, deoarece
recurentii si angajatii institutiilor mentionate nu se afla în situatii asemanatoare,
iar prin hotarârile judecatoresti invocate s-a adaugat la lege.
Recursul formulat de reclamanti si încadrat atât în dispozitiile art.304 pct.9 Cod
procedura civila, cât si în cele ale art.3041 Cod procedura civila, a fost respins
ca nefondat pentru urmatoarele considerente:
Instanta de fond a facut o aplicare corecta a legii, respectiv a dispozitiilor art.13
si 47 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului
militar din institutiile publice de aparare nationala, precum si acordarea unor
drepturi salariale personalului civil din aceste institutii, cât si a dispozitiilor
art.9:2 si 31.1. din Normele Metodologice de aplicare a legii, modificata prin
Ordinul nr.496/2003.
Potrivit tuturor acestor dispozitii, indemnizatia de dispozitiv se acorda si
personalului civil care îsi desfasoara activitatea în domeniul administratiei
publice, de exemplu serviciul de eliberare si evidenta a pasapoartelor,
permiselor si certificatelor de înmatriculare sau cel de evidenta informatizata a
persoanei, însa prin personal civil, în sensul legii si a normelor metodologice
de aplicare a acesteia, nu se întelege tot personalul bugetar care îsi
desfasoara activitatea în administratia publica, ci doar functionarii publici si
personalul contractual civil din Ministerul Administratiei si Internelor, personal
din care nu fac parte si reclamantii, acestia facând parte dintr-un organ al
administratiei publice locale, autoritate publica autonoma fara nici o
subordonare fata de Ministerul Administratiei si Internelor.
Ca atare, aplicarea Ordinului nr.496/2003 la toate categoriile de personal care
functioneaza în administratia publica nu este corecta, si ar conduce la
modificarea Legii nr.138/1999, ceea ce ar fi nelegal.
În ceea ce priveste pronuntarea unor hotarâri judecatoresti prin care s-au
admis astfel de actiuni, s-a retinut ca o asemenea situatie, chiar daca ar fi
dovedita în cauza, nu poate conduce la admiterea recursului.
Examinând cauza sub toate aspectele, potrivit art.3041 Cod procedura civila, s-
a constatat ca nu exista alte motive de casare sau modificare a sentintei
recurate, iar în baza art.312 al.1 Cod procedura civila recursul a fost respins ca
nefondat.
12. Nerespectarea dispozitiilor art. 268 alin. 2 lit. a, c, d din Codul muncii
conduce la nulitatea absoluta a deciziei de sanctionare care nu poate fi
acoperita prin confirmare.
Art. 268 alin. 2 lit. a, c, d din Codul muncii
Potrivit art.268 alin.2 lit. a, c, d din Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii
absolute, decizia de sanctionare disciplinara trebuie sa contina: descrierea
faptei care constituie abatere disciplinara, motivele pentru care au fost
înlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare
prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuata cercetarea, temeiul de
drept în baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica.
Rezulta astfel ca, pentru a fi legala o decizie de sanctionare trebuie sa
cuprinda toate elementele enumerate în textul citat. Lipsa uneia dintre ele
atrage nulitatea absoluta a masurii dispuse de angajator.
Referitor la mentiunea de la lit.a, în decizie trebuie descrisa în concret fapta
pentru care a fost sanctionat cel în cauza.
Simpla mentiune ca datorita modului defectuos de lucru se creeaza
posibilitatea prejudicierii patrimoniale a societatii, cât si nerespectarea obligatia
de a organiza activitatea de asigurari si daune, de a organiza si raspunde de
îndeplinirea sarcinilor trasate de aplicarea normelor si regulamentelor
societatii, nu este de natura a preciza în ce a constat atitudinea contestatorului
si prin ce a contravenit deontologiei profesionale.
De asemenea, art.268 alin.2 din Codul muncii face distinctie între descrierea
faptei, adica indicarea situatiei de fapt în materialitatea ei, prevazuta la lit.a si
motivarea în fapt si în drept prevazuta la lit.d, adica indicarea dispozitiilor în
baza carora se aplica sanctiunea, adica precizarea articolului, alineatului,
literei. dispozitiilor legale regulamentare din contractul colectiv de munca
nesocotit de acesta.
Precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine interioara,
contractului colectiv de munca încalcate, are relevanta pentru ca instanta sa
poata stabili si verifica daca, într-adevar, fapta salariatului constituie abatere
disciplinara si daca se încadreaza printre obligatiile impuse acestuia.
Numai prin indicarea în decizia de sanctionare a motivelor pentru care s-au
înlaturat apararile formulate de salariatul învinuit se asigura în mod real si
efectiv dreptul lui la aparare.
Fata de prevederile art.268 alin.2 s-a retinut în mod clar ca acest text, prin
fiecare componenta a sa, deci si în ceea ce priveste prevederile de la lit.a, c si
d, statorniceste o nulitate absoluta pentru nerespectarea unei cerinte de forma
ad validitatem, nulitate care, în lipsa unui text în sens contrar, nu se poate
acoperi prin confirmare.
(Decizia civila nr.1500/R-CM din 27 octombrie 2009)
