Legea nr. 363/2007, art. 6 lit. b şi d O.G. nr. 2/2001, art. 31-36
Procesul-verbal încheiat în urma constatărilor proprii ale agenţilor A.N.P.C. beneficiază de o prezumţie relativă de legalitate şi veridicitate, deci nu este necesar ca organul constatator să îşi susţină procesul-verbal cu alte mijloace de probă, ci contravenientei petente îi revine sarcina de a dovedi o situaţie de fapt contrară, respectiv că îndeplinea condiţiile legale de comercializare a produselor alimentare, fiind respectat astfel dreptul consumatorului de a fi corect informat şi evitând practicile comerciale înşelătoare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a administrativ şi fiscal, decizia civila nr. 2060 din 21 iulie 2011, nepublicatâ
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, petenta SC A.S. SRL, în contradictoriu cu intimata A.N.P.C.-C.P.C. al Municipiului Bucureşti, a solicitat anularea procesului-verbal nr. XXX/ 0281677/13.10.2009 întocmit de intimată. (…)
Prin sentinţa civilă nr. 10613/04.11.2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-a admis plângerea şi s-a dispus anularea pro-cesului-verbal, instanţa de fond reţinând că din planşele foto depuse la dosar nu rezultă lipsa preţului la bucată pentru produsele oferite în lot ori imposibilitatea de identificare a datei limită de consum şi nu s-a dovedit utilizarea unui cântar verificat metrologic pentru verificarea greutăţii salamului la care s-au constatat diferenţe de greutate.
Intimata a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, arătând că procesul-verbal a fost întocmit în mod legal şi temeinic.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin procesul-verbal nr. XXX/0281677/13.10.2009 întocmit de intimată, s-a aplicat recurentei o amendă de 10.000 RON pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 6 lit. b şi d din Legea nr. 363/2007, reţinându-se că aceasta comercializa salam de 275 g care cântărea în fapt 250 g, comercializa loturi de trei, patru ori cinci produse la preţ de două, trei, respectiv patru, fără a indica preţul pe bucată, existau produse ambalate astfel încât nu se putea identifica data limită de consum.
Tribunalul a considerat că instanţa de fond a procedat în mod greşit anulând procesul-verbal, pentru lipsa unor planşe foto care să susţină constatările agentului.
Recurenta a susţinut că nu trebuia să fie sancţionată, dar nu a propus niciun fel de probe, nici la fond, nici în recurs, de natura să înlăture cele menţionate în procesul-verbal.
De asemenea, intimata nu trebuia sâ administreze probe suplimentare în dovedirea vinovăţiei petentei.
Este unanim acceptat că procesul-verbal de contravenţie, întocmit de un agent al statului, pe baza propriilor constatări, beneficiază de o prezumţie relativă de legalitate şi veridicitate, procesul-verbal urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. în aceste condiţii, cum prezumţia poate fi răsturnată, se reţine că nu este în niciun fel încălcat dreptul contravenientului la apărare şi la un proces echitabil.
De altfel, CEDO a stabilit că folosirea prezumţiilor nu este contrară jurisprudenţei sale.
Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare – cauza Salabiaku v. Frana, Hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraful 28, cauza Vastberga Aktiebolga şi Vulic v. Suedia, Hotărârea din 23 iulie 2002, paragraful 113.
Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul – cauza Bosoni v. Frana, Hotărârea din 7 septembrie 1999.
Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional.
Cei doi agenţi ai intimatei au încheiat procesul-verbal în urma propriilor constatări, deci nu era necesar ca intimata să îşi susţină procesul-verbal cu alte mijloace de probă, ci petentei îi revenea sarcina de a
dovedi o situaţie de fapt contrară, respectiv că avea afişat preţul pentru o bucată în cazul ofertelor privind mai multe bucăţi, că data limită de consum era identificabilă ori că salamul avea greutatea menţionată, fiind respectat astfel dreptul consumatorului de a fi corect informat, evitând practicile comerciale înşelătoare.
Tribunalul a constatat că petenta nu a administrat la fond ori în recurs probe din care să rezulte o altă situaţie de fapt decât cea indicată în procesul-verbal, iar din punct de vedere al condiţiilor de formă au fost respectate dispoziţiile art. 16, art. 17 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001.
De asemenea, sancţiunea aplicată corespunde criteriilor prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, aplicarea unui avertisment nefiind justificată în raport de circumstanţele reţinute în procesul-verbal.
Astfel, tribunalul a constatat că în mod greşit s-a dispus anularea procesului-verbal, deci recursul este întemeiat, a fost admis, iar sentinţa recurată a fost modificată, în sensul că tribunalul a respins plângerea ca neîntemeiată.
