în proprietatea unităţilor cooperatiste.
Aprecierea valabilităţii transmisiunii dreptului de proprietate .
Dosar nr. 8266/296/2009
Decizia civilă nr.186/Ap/25.10.2010
Prin sentinţa civilă nr.2558/16.04.2010 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar
nr.8266/296/2009 a fost respinsă acţiunea civilă înaintată de reclamantul JUDEŢUL SATU
MARE împotriva pârâtei F. SATU MARE, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a
titlului de proprietate şi a înscrierii subsecvente din CF nr.4 Satu Mare, precum şi rectificarea
înscrierilor de carte funciară astfel realizate şi obligarea pârâtei la predarea imobilului în
litigiu, fără cheltuieli de judecată.
prima instanţă a apreciat că operaţiunea juridică prin care imobilul în litigiu a fost
transmis „din proprietatea statului şi administrarea directă a municipiului Satu Mare”, în
„proprietatea Uniunii judeţene a cooperativelor de consum Satu Mare” (pârâta prevalându-se
de calitatea sa de succesoare în drepturi a acesteia din urmă), prin Decretul prezidenţial
nr.20/1982 (filele nr.18-19), coroborat cu celelalte acte administrative emise în cursul
procedurii în cauză, se prezintă a fi în acord cu dispoziţiile art.3 din Decretul
nr.244/17.06.1955, concluzionându-se că transmiterea proprietăţii s-a realizat prin act
administrativ, în speţă în temeiul Decretului prezidenţial nr.20/1982 menţionat anterior, ce
constituie titlu de proprietate (fila nr.75, alin.antepenultim din dosarul primei instanţe) astfel
încât a apreciat acţiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamantul JUDEŢUL SATU MARE
Apel este nefondat.
Prin Decretul nr.244/17.06.1955 (Bul.Of.nr.18/30.06.1955) privind reglementarea
transmiterii unor bunuri imobile proprietatea statului către unităţile cooperatiste se prevedea,
în art.1, că „terenurile proprietatea statului, aflate în administrarea comitetelor executive ale
sfaturilor populare, necesare pentru construcţii unităţilor cooperatiste, pot fi transmise fără
plată şi fără termen în folosinţa acestora, prin decizia comitetului executiv al sfatului popular
regional …”.
Prin art.3 al aceluiaşi act normativ se prevedea că „dacă pe terenurile în cauză se
găsesc şi construcţii, se va transmite că unităţile cooperatiste atât folosinţa fără termen cât şi
proprietatea construcţiilor, prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri”. În alin.2 al aceleiaşi
norme juridice se prevedea că folosinţa fără termen a terenurilor se va transmite fără plată, iar
proprietatea construcţiilor se va transmite cu plată, pe baza evaluării construcţiilor ce se va
face potrivit instrucţiunilor Ministerului Finanţelor.
Faţă de aceste reglementări tribunalul apreciază că dispoziţiile din actul normativ
evocat, în speţă Decretul nr.244/1955 se prezintă ca un veritabil regim juridic derogatoriu de
la dreptul comun aplicabil, prevăzându-se încă din titlul acestui decret că vizează
„reglementarea transmiterii unor bunuri imobile proprietatea statului către unităţile
cooperatiste”.
Chiar dacă, după cum arată în mod just apelantul reclamant, la data realizării
operaţiunii juridice în cauză, proprietatea era clasificată, conform Constituţiei RSR din anul
1965, în mai multe categorii, iar proprietatea cooperatistă era evidenţiată în mod distinct de
proprietatea de stat, raportat la dispoziţiile Decretului nr.244/1955 anterior evocate, rezultă că
acest din urmă act normativ se aplica în mod prioritar, în virtutea principiului „specialia
generalibus derogant”, iar incidenţa român ar fi survenit în mod cu totul
subsidiar.
Atâta vreme cât disp.art.3 alin.1 din Decretul nr.244/1955 prevăd în mod neechivoc
însă că, în ipoteza în care pe terenurile care formează obiectul de reglementare al acestui act
normativ se găsesc şi construcţii, transmisiunea dreptului de proprietate asupra acestora se va
realiza prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri” iar HCM nr.9/18.01.1982 (fila nr.17) supune
spre aprobare Preşedintelui Republicii Socialiste România „proiectul de decret privind
transmiterea unui imobil situat în judeţul Satu Mare, către Uniunea judeţeană a cooperativelor
de consum Satu Mare”, ulterior fiind emis Decretul rezidenţial nr.20/27.01.1982 (filele nr.18-
19 din dosarul primei instanţe), acesta din urmă prezentându-se ca fiind un act individual
vizând în mod direct şi distinct imobilul . Sunt nefondate criticile apelantului reclamant
structurate pe ideea inexistenţei unui titlu juridic. Criticile apelantului reclamant susţinute de
ideea aplicabilităţii în cauză a regulilor generale cuprinse în dreptul comun în materie, în speţă
dispoziţiile Codului civil român referitoare la vânzare-cumpărare, oricât de seducătoare prin
argumentaţie, urmează a fi astfel înlăturate, tribunalul reţinând în sprijinul acestei soluţii şi a
argumentului că Decretul nr.244/1955 a instituit un regim juridic derogator în această materie
şi disp.art.6 alin.5 din Decretul nr.409/08.09.1955 privind reglementarea transmiterii
bunurilor în proprietatea statului (Bul.Of.nr.26/23.09.1955), potrivit cărora „pentru cazurile de
transmitere a unor bunuri imobile către unităţile cooperatiste, reglementate prin Decretul
nr.244/1955, se va urma conform acelui Decret”. Prin urmare, interpretând în ansamblu
dispoziţiile legale de mai sus, ar rezulta că de la regimul general privind regulile de
transmisiune a proprietăţii, astfel cum erau acestea reglementate prin Codul civil român, chiar
şi după instaurarea regimului comunist în România, s-au instituit reguli speciale, derogatorii
de la dreptul comun, prin Decretul nr.409/08.09.1955, aplicabile în materia transmiterii unor
bunuri aflate în proprietatea statului către alte instituţii .În ce priveşte încadrarea imobilului în
litigiu în categoria imobilelor ce au constituit obiectul de reglementare al Decretului
nr.244/1955 tribunalul reţine că, raportat la disp.art.1 din acest din urmă decret şi
considerentele expuse în cuprinsul memoriului justificativ nr.12462/29.10.1981 al UJCCC
Satu Mare (filele nr.22-24) coroborat cu înscrierile din coala desfăşurată a CF nr.4 Satu Mare
(filele nr.9-16) şi cu argumentele prezentate în adresa nr.809/31.01.1980 (fila nr.21),
tribunalul apreciază că în mod corect s-a constatat ca fiindu-i aplicabil în cauză regimul
juridic cuprins în Decretul nr.244/1955.
Referitor la criticile apelantului fundamentate pe nerespectarea disp.art.43 alin.1 din
Decretul Lege nr.115/1938 cu ocazia înscrierii realizate prin încheierea nr.657/11.02.1982
c.f., în sensul că la data solicitării înscrierii de carte funciară nu s-a depus „înscrisul original”
ori actul juridic încheiat în formă autentică („expediţiile actelor notariale”), tribunalul reţine
că potrivit aceluiaşi articol de lege, în alin.2 se prevede că „hotărârea judecătorească sau a
autorităţii administrative se va dovedi prin copii legalizate” (s.n.), astfel încât în această
privinţă tribunalul apreciază că au fost respectate reglementările legale menţionate.
În acelaşi sens se reţine că potrivit art.17 alin.4 din Decretul Lege nr.115/1938, act
normativ aplicabil înscrierii de carte funciară în litigiu, „hotărârea judecătorească sa, în
cazurile anume prevăzute de lege, deciziunea autorităţii administrative, vor înlocui acordul de
voinţă sau consimţământul” (s.n.).
În ce priveşte criticile apelantului întemeiate pe discordanţele din cuprinsul dispoziţiei
de plată invocate de către intimata pârâtă în susţinerea efectuării plăţii pentru construcţia în
litigiu, tribunalul reţine că eventuala neplată a sumei de mai sus, intitulată impropriu „preţ” ar
putea conduce la soluţia de rezoluţiune a unui contract pentru neexecutarea culpabilă a
obligaţiilor contractuale, însă nu determină nulitatea absolută a unui eventual acord de voinţe
preexistent. Din aceste motive instanţa de apel va înlătura criticile fundamentate pe
respectivul considerent, reţinând totodată că şi pentru această ipoteză Decretul nr.244/1955 a
prevăzut, în cuprinsul art.4 alin.1, consecinţele juridice care se produc în caz de neîndeplinire
de către unitatea cooperatistă a obligaţiilor sale (de plată, în cazul de faţă), consecinţe care
sunt însă distincte şi diferite de sancţiunea nulităţii absolute, invocată de către reclamant.
Asupra motivelor de apel vizând nulitatea înscrierii de carte funciară realizate prin
încheierea nr.657/1982 c.f. ca urmare a greşitei calificări a operaţiunii juridice în cauză drept
„cumpărare”, tribunalul constată că potrivit disp.art.34 din Decretul Lege nr.115/1938 o
asemenea împrejurare nu este în măsură să determine nulitatea şi rectificarea înscrierii de
carte funciară astfel operată.
Disp.art.34 pct.2 din Decretul Lege nr.115/1938 prevăd drept ipoteză de rectificare a
înscrierii de carte funciară situaţia în care „…prin înscriere, dreptul a fost greşit calificat”. În
speţă însă nu „dreptul” intimatei pârâte a fost cel greşit calificat, în speţă fiind incontestabil
vorba despre un drept de proprietate imobiliară asupra construcţiei în cauză, ci eventual
„titlul” acesteia, împrejurare care însă nu este de natură să determine, în opinia instanţei de
control judiciar, nulitatea absolută a înscrierii înseşi.
