Excepţia neexecutării contractului de către reclamant
Condiţii de invocare.
Dosar nr 247/218/2009
Decizia civlă nr. 465/R/13.09.2010
Prin sentinţa civilă nr. 526/04.03.2010 pronunţată de Judecătoria Carei , a fost respinsă ca
neîntemeiată excepţia neexecutării contractului invocată de pârâţi şi, a fost respinsă acţiunea
formulată de reclamantul P.P în contradictoriu cu pârâţii P. F. şi P. M. ca neîntemeiata.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Părţile au încheiat la data de 04.08.2008 o convenţie sub semnătură privată intitulată
„contract de vânzare cumpărare” privind vânzarea imobilului anterior menţionat, ce formează
proprietatea pârâţilor, stabilindu-se preţul la suma de 54.000 euro. La data încheierii acestui
înscris, reclamantul a achitat un avans în sumă de 10.000 euro, iar restul de 44.000 euro
urmând să fie achitat pârâţilor până la data de 28.12.2008, dată la care se va face şi
transcrierea imobilului pe numele cumpărătorului (fila 4 dosar fond).
La data de 16.01.2009, părţile s-au prezentat la Cabinet individual de avocat B. Ş. şi au
încheiat un proces verbal prin care cumpărătorul declară că nu mai doreşte executarea
contractului, neavând posibilitatea de a achita diferenţa de preţ, iar vânzătorul este de acord să
se rezilieze contractul, însă, refuză restituirea avansului, motivând că datorită acestei
convenţii nu a putut pune în vânzare imobilului şi a pierdut datorită faptului că au scăzut
preţurile imobilelor
Pârâţii au invocat excepţia neexecutării contractului de către reclamant.
Această excepţie este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre părţile
contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă,
fără ca partea care pretinde această să-şi execute propriile obligaţii.
Prin invocarea acestei excepţii, partea care o invocă obţine, fără intervenţia instanţei
de judecată o suspendare a executării propriilor obligaţii, până în momentul în care cealaltă
parte îşi va îndeplini obligaţiile ce îi revin. De îndată ce aceste obligaţii vor fi îndeplinite,
efectul suspensiv al excepţiei de neexecutare a contractului încetează.
Temeiul juridic al invocării excepţiei de neexecutare a contractului îl constituie
interdependenţa obligaţiilor reciproce din contractul sinalagmatic, împrejurarea că fiecare
dintre aceste obligaţii constituie cauza juridică a obligaţiei corelative.
Această excepţie este o sancţiune specifică a faptului că partea care pretinde
executarea obligaţiei nu înţelege să-şi îndeplinească îndatorire contractuale pe care şi le-a
asumat (art. 1322 C.civ. „Vânzătorul nu este dator să predea lucrul dacă cumpărătorul nu
plăteşte preţul şi nu are dat de vânzător un termen pentru plată” – C. Stătescu , C.Bârsan
„Drept civil – Teoria generală a obligaţiilor” – pag.80 Editura All 1993).
Ori, în speţă, instanţa de fond a reţinut că părţile nu se găsesc deloc în această situaţie
de fapt şi de drept.
Cauza rezoluţiunii este întotdeauna posterioară încheierii contractului, constând în
refuzul nejustificat de executare a acestuia.
Potrivit art. 1021 C.civ., rezoluţiunea nu operează de drept, iar instanţa are dreptul de a
verifica şi aprecia cauzele rezoluţiunii.
Acţiunea în rezoluţiune a contractului poate fi intentată numai de partea care a
executat sau care se declară gata să-i execute contractul. Dacă s-ar recunoaşte o asemenea
acţiune părţii care nu-li execută obligaţia, ar însemna să i se acorde o primă de încurajare, o
cale nejustificată de a se desprinde din raportul contractual la care a convenit, ceea ce ar
constitui o înfrângere de neadmis a principiului obligativităţii contractelor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul P. P
Criticile aduse sentinţei recurate sunt fondate.
La baza încheierii oricărei convenţii, în materie civilă, se află principiul libertăţii
contractuale adică părţile sunt cele care stabilesc, prin consimţământul lor liber exprimat, dacă
încheie un contract, ce contract urmează să încheie şi clauzele acestuia. În acelaşi timp, orice
convenţie poate fi desfiinţată oricând, tot prin consimţământul părţilor. Este vorba de
principiul mutuum consensus – mutuum disensus. Aceste principii sunt reglementate prin
dispoziţiile art. 969 C.civ.
De asemenea, din dispoziţiile art. 1020-1021 rezultă că rezoluţiunea poate fi nu numai
judiciară ci şi convenţională, părţile putând conveni desfiinţarea contractului şi prin acordul
lor de voinţă. Acest acord poate fi exprimat fie prin inserarea unui pact comisoriu în contract
fie, ulterior încheierii acestuia, să realizeze un nou acord de voinţă prin care desfiinţează un
anumit contract.
În cauză, din înscrisul depus în probaţiune la dosarul cauzei la prima instanţă (fila 5),
de către recurent, rezultă că în prezenţa avocatului intimaţilor între părţi a intervenit o
înţelegere, consemnată în înscrisul denumit proces verbal, prin care ambele părţi declară că
sunt de acord cu rezoluţiunea. Întrucât, la o primă analiză a menţiunilor cuprinse în acest
înscris pare echivoc acordul de voinţă cu privire la rezoluţiune, în şedinţa publică din 6
septembrie 2010, instanţa de recurs a clarificat această problemă, părţile declarând că ambele
şi-au exprimat acordul de voinţă în ceea ce priveşte rezoluţiune, singurele aspecte cu privire la
care nu s-au înţeles a fost întinderea efectelor acesteia, adică măsura repunerii părţilor în
situaţia anterioară, fiecare apreciind că cealaltă ar fi în culpă în ceea ce priveşte neexecutarea
contractului.
Ca atare, având în vedere voinţa părţilor, instanţa nu poate decât să constate că a
intervenit rezoluţiunea convenţională a promisiunii de vânzare urmând ca, după administrarea
probelor, cercetând şi fondul acestei pretenţii, să se aprecieze întinderea efectelor rezoluţiunii
în ceea ce priveşte repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Din aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 5 C.proc.civ., tribunalul
va admite recursul şi va casa sentinţa recurată şi va trimitecauza spre rejudecare avându-se în
vedere considerentele prezentei decizii.
