Vătămare corporală din culpă. Culpă medicală. Aprecierea materialului probator. Achitare.
Prin sentinţa penală nr. 893/2.04.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti s-a dispus în baza art.11 pct. 2 lit.a C.p.p. rap. la art.10 al.1 lit.d C.p.p. achitarea inculpatului M.M.C., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.2 şi 4 din Codul penal.
În baza art.11 pct. 2 lit.a C.p.p. rap. la art.10 al.1 lit.d C.p.p. a achitat pe inculpata M.O.M., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.2 şi 4 din Codul penal.
În baza art.14 şi 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 998 şi urm. din Codul civil, a respins cererea de acordare de despăgubiri civile formulată de către partea civilă C. V., ca neîntemeiată.
În temeiul art. 192 alin.1 pct.1 lit.a, b C.p.p., a obligat partea vătămată la plata sumei de 20 RON lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată la 05.04.2006 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 10861/299/2006, petenta C. V. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să desfiinţeze soluţia de scoatere de sub urmărire penală dispusă prin Rezoluţia nr. 4950/P/2002 din data de 31.05.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti faţă de intimaţii M. M. C. şi M.M. O., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.184 alin.2 şi 4 din Codul penal şi să trimită cauza procurorului, în vederea redeschiderii urmăririi penale, sau, în cazul în care probele existente la dosar sunt suficiente, să reţină cauza spre judecare.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că, în mod nelegal s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de intimaţii M. M. C. şi M. M. O., prin Rezoluţia nr. 4950/P/2002 din data de 31.05.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.184 alin.2 şi 4 din Codul penal, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, la data de 31.05.2005, prin Rezoluţia nr. 4950/P/2002, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în temeiul art.249 din Codul de procedură penală, raportat la art.11 pct.1 lit.b şi art.10 al.1 lit. d din Codul de procedură penală, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor M.M.C. şi M. M. O., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.184 alin.2 şi 4 din Codul penal, reţinându-se că având în vedere concluziile Comisiei Superioare de Medicină Legală – autoritatea supremă în materie – se exclude existenţa vreunei legături de cauzalitate între manoperele medicale efectuate de învinuiţi şi pierderea globului ocular stâng de către pacienta C. V..
Prin Rezoluţia nr. 525/II-1/2006 din 10.03.2006 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta C.V. împotriva soluţiei menţionate anterior.
În temeiul art.2781 alin.7 C.p.p. instanţa, procedând la judecarea plângerii formulate de petenta C. V. împotriva Rezoluţiei nr. 4950/P/2002 din data de 31.05.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.2781 alin.8 lit.c C.p.p., prin Încheierea din 23 August 2006 a admis plângerea petentei, a desfiinţat Rezoluţia nr. 4950/P/2002 din data de 31.05.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, menţinută prin Rezoluţia nr. 525/II-1/2006 din 10.03.2006 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, reţinând cauza spre judecare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.184 alin.2 şi 4 din Codul penal, de către inculpaţii M. M. C. şi M.M. O..
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin plângerea penală fomulată la data de 01.04.2002, petenta C. V. a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de intimaţii M. M. C. şi M.O. M.sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.2 şi 4 din Codul penal.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că intimaţii, în calitate de medici, i-au efectuat în cadrul Centrului Oftalmologic S.C. O.S.R.L. o intervenţie chirurgicală la ochiul stâng, în urma căreia, din cauza metodei operatorii neadecvate şi a tratamentului defectuos, a fost necesară eviscerarea globului ocular.
Prin procesul-verbal din data de 08.09.2003 a fost începută urmărirea penală faţă de cei doi intimaţi pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 184 al. 3 C.p.
Prin ordonanţa din data de 30.05.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost confirmată începerea urmăririi penale faţă de intimaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 184 al. 2 şi 4 c.p.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţiile petentei şi ale intimaţilor, proba cu încrisuri, constând în acte medicale, expertize medico-legale.
Prin raportul de expertiză medico- legală nr. A1/4968/2003 efectuat în cadrul I.N.M.L. s-a concluzionat că între intervenţia chirurgicală practicată în data de 22.03.2001, urmată de tratamentul prescris de intimaţi şi eviscerarea ochiului stâng al petentei C. V. există legătură de cauzalitate indirectă, intervenţia fiind corect indicată, dar neadecvată din punctul de vedere al metodei operatorii alese.
S-a reţinut în concluziile raportului de expertiză medico-legal efectuat că actele avute la dispoziţie au fost incomplete.
Urmare, s-a dispus prin rezoluţia nr. 444.015/10.03.2004 efectuarea unei noi expertize medico- legale.
Raportul de expertiză medico-legală nr. A5/2647/a concluzionat următoarele:
-având în vedere patologia oculară complexă a pacientei C.V., în condiţiile în care transplantul de cornee nu se mai efectua în România la data operaţiei pentru o perioadă de timp neprecizată, intervenţia chirurgicală efectuată de intimaţi nu a fost corect indicată;
-apariţia complicaţiei postoperatorii s-a datorat afecţiunii preexistente, şi nu metodei operatorii folosite, corect efectuată din punct de vedere tehnic,
-tratamentul postoperator a fost efectuat corect, reţinându-se însă că din actele medicale examinate nu reiese că pacientei i s-au administrat şi midriatice, iar instalaţiile cu dexametazonă au fost administrate la recomandarea medicului cu o frecvenţă prea mare;
-din datele medicale şi medico-legale aflate la dosar, nu reiese că partea vătămată C.V. nu ar fi respectat tratamentul prevăzut de intimaţi;
-din actele medicale depuse a rezultat că în perioada postoperatorie a apărut cel puţin un factor obiectiv şi anume hipertensiune oculară, edem stromal şi epitelial complicat în evoluţie cu abces corneean central perforat, ceea ce în final a condus la pierderea globului ocular; s-a reţinut că din actele medicale existente reiese că la data de 9.05.2001 ochiul stâng era deja compromis din punct de vedere funcţional, fiind lipsit de percepţie luminoasă.
-între manoperele efectuate şi pierderea globului ocular stâng suferită de partea vătămată există legătură de cauzalitate directă condiţionată de afecţiunea preexistentă (distrofie corneeană guttată avansată).
-efectuarea unui tratament conservator pentru patologia complexă a ochiului stâng şi amânarea intervenţiei chirurgicale pentru cataractă până la momentul în care în România s-ar fi deblocat transplantul de cornee ar fi oferit petentei şansa de a nu pierde globul ocular stâng.
La acest raport s-a formulat opinie separată de către expertul-parte desemnat de intimaţi, arătându-se că între manoperele medicale efectuate de intimaţi şi eviscerarea globului ocular stâng nu există legătură de cauzalitate.
Faţă de contradicţiile existente între concluziile experţilor s-a solicitat avizul Comisiei de Avizare şi Control care prin adresa nr. E2/2647/2004 din data de 05.11.2004 a comunicat că analizând raportul de expertiză medico-legală nr. A5/2647/2004 privind pe C.V. se constată că în concluziile expertizei nu s-a ţinut cont de opinia specialiştilor, consemnată în partea descriptivă a raportului, şi ca atare nu se poate face o analiză competentă a acestui caz, propunându-se înaintarea expertizei în vederea avizării Comisiei Superioare de Medicină Legală.
Prin avizul nr. E1/13717/2004 din data de 18.03.2005 al Comisiei Superioare de Medicină Legală s-a concluzionat că:
-intervenţia medicală realizată de medicii M.M. C. şi M. O. M. a fost corect indicată pentru amelioararea acuităţii vizuale;
-tehnica operatorie a fost bine aleasă, fiind tehnica de selecţie în acest caz, şi realizată în conformitate cu toate normele medicale;
-tratamentul prescris operator a fost corect în raport cu cazul şi normele medicale;
-asupra modului cum a respectat tratamentul prescris partea vătămată C.V. planează incertitudini, întreruperea din proprie iniţiativă a tratamentului iniţial, abandonarea tratamentului la Centrul oftalmologic după apariţia complicaţiei, controale medicale sporadice;
-în perioada postoperatorie a intervenit un factor obiectiv care a modificat radical evoluţia firească din primele patru săptămâni şi anume dislocarea implantului din locul unde a fost montat;
-între manoperele medicale efectuate şi pierderea globului ocular stâng, suferită de partea vătămată, nu există legătură de cauzalitate, indicaţia de tratament a fost corectă, metoda aleasă şi tehnica operatorie au fost corecte, tratamentul şi îngrijirea medicală au fost corecte, iar complicaţia postoperatorie cu evoluţie nefastă s-a datorat unor cauze previzibile despre care pacienta a fost avizată, cauze care nu pot fi controlate în nici un fel de medic şi foarte probabil nici de pacientă;
-în cazul cercetat este vorba de o complicaţie posibilă a unei intervenţii chirurgicale indicate, acceptate şi corect executate.
După reţinerea cauzei spre judecare, în faza cercetării judecătoreşti, instanţa a procedat la audierea părţilor şi a martorilor A. S. G. şi G. P. I..
În fapt, instanţa reţine că la data de 8.02.2001, petenta C. V. s-a prezentat la centrul oftalmologic S.C. O. S.R.L. în scopul unei consultaţii oftalmologice în vederea unei operaţii de cataractă, stabilindu-i-se diagnosticul AO – Distrofie corneeană guttată avansată, AO cataractă nucleară în evoluţie mai avansată OS (duritate medie spre mare, cu tentă brună), propunându-se intervenţie chirurgicală.
În acest sens, petenta şi-a exprimat acordul pentru efectuarea operaţiei.
La data de 23.03.2001 a fost operată pacienta C.V. la ochiul stâng, de către inculpata M. M. O., practicându-se facoemulsificarea cristalinului şi implant de cristalin artificial. A fost indicat pacientei tratamentul postoperator şi modul de administrare.
După efectuarea operaţiei, părţii vătămate i-a fost înmânată o foaie conţinând denumirea medicamentaţiei necesare şi modul de administrare, acesta fiind esenţial în cazul operaţiei efectuate.
Partea vătămată s-a prezentat la clinică trei săptămâni mai târziu, fiind consultată de martora A.S., care i-a prescris şi o pereche de ochelari.
La câteva zile de la acest control, la data de 18.04.2001, partea vătămată C.V. a revenit la Centrul O., acuzând dureri la ochiul stâng şi scăderea marcată a acuităţii vizuale, simptome despre care susţine că au apărut cu trei zile înaintea acestei date, şi afirmând că a întrerupt corticoterapia cu câteva zile înainte de apariţia acestora. În urma examenului clinic s-a instituit de urgenţă tratament general cu manitol, ederan, midriatice, iopidin şi injecţie subconjunctivală diprophos.
Cu ocazia consultului din data de 07.05.2001, s-a constat hipermie mixtă, glob ocular hiperton, edem cornean şi infiltrat cornean. S-a adăugat la tratament instalaţii cu cicloxan.
La data de 09.05.2001, se decelează hipermie mixtă, xamera anterioară foarte mică, infiltrat cornean în epiteliu şi stromă.
Partea vătămată nu s-a mai prezentat în continuare la Centrul Oftalmologic O..
La datele de 14.05.2001, 06.08.2001 şi 09.08.2001, partea vătămată C.V. a fost examinată în cadrul Spitalului Clinic de urgenţe Oftalmologice din Bucureşti, iar la data de 17.10.2001 a fost internată în cadrul acestei unităţi, unde a fost efectuată în ziua următoare evisceraţia ochiului stâng.
Intervenţia medicală realizată de inculpaţii M. M. C. şi M. O. M. a fost corect indicată pentru amelioararea acuităţii vizuale a părţii vătămate, tehnica operatorie – bine aleasă, iar tratamentul prescris operator – corect, în raport cu cazul şi normele medicale. Asupra modului cum a respectat tratamentul prescris partea vătămată C. V. planează incertitudini, întreruperea din proprie iniţiativă a tratamentului iniţial, abandonarea tratamentului la Centrul oftalmologic după apariţia complicaţiei, controale medicale sporadice; în perioada postoperatorie a intervenit un factor obiectiv care a modificat radical evoluţia firească din primele patru săptămâni şi anume dislocarea implantului din locul unde a fost montat. Între manoperele medicale efectuate şi pierderea globului ocular stâng, suferită de partea vătămată, nu există legătură de cauzalitate, complicaţia postoperatorie cu evoluţie nefastă s-a datorat unor cauze previzibile despre care pacienta a fost avizată, cauze care nu pot fi controlate în nici un fel de medic şi foarte probabil nici de pacientă.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă rezultă nu numai din concluziile Avizului nr. E1/13717/2004 din data de 18.03.2005 al Comisiei Superioare de Medicină Legală, dar şi din declaraţiile inculpaţilor, care se coroborează cu cele ale martorilor audiaţi în cauză, tot medici oftalmologi.
În acest sens, apreciind fiecare probă în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, potrivit dispoziţiilor art.63 al.2 teza a II-a, instanţa nu poate să nu ţină seama, cu precădere, având în vedere şi infracţiunea de care sunt învinuiţi inculpaţii, de vătămare corporală din culpă, de concluziile unei expertize medico-legale. Numai cu ajutorul unui asemenea mijloc de probă – ştiinţific – se poate stabili, în mod obiectiv-realist, realitatea traumatismului, circumstanţele de producere a leziunilor traumatice, cauzalitatea medico-legală şi gravitatea leziunilor traumatice, de natură nu numai a duce la reţinerea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii, ci chiar la încadrarea juridică a faptei.
Astfel, este adevărat că potrivit art.63 alin.2 teza I din Codul de procedură penală probele nu au valoare mai dinainte stabilită, în dreptul nostru funcţionând principiul liberei aprecieri a probelor, orice infracţiune putând fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, acestea fiind egale, ca putere de dovadă, dacă organul judiciar şi-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza penală.
După cum s-a statuat însă în doctrină, în condiţiile evoluţiei ştiinţei şi tehnicii, expertiza ca mijloc de probă capătă o importanţă deosebită, deoarece sporesc posibilităţile ca specialiştii din diverse ramuri de activitate le au de a se pronunţa asupra celor mai dificile probleme pe care le ridică anumite cauze penale.
După cum rezultă din dispoziţiile art.119 al.1 Cod de procedură penală, expertiza se efectuează în mod obligatoriu de experţi medico-legali sau de experţi oficiali în specialitatea respectivă (atunci când asemenea experţi există), prevederi legale care, potrivit art.34 din O.G. nr.1/2000, republicată, se aplică în mod corespunzător şi în cadrul expertizelor medico-legale.
În cazul în care în aceeaşi cauză au fost efectuate două sau mai multe expertize, instanţa trebuie să se oprească la aceea dintre expertize pe care o consideră mai fundamentată sub aspect ştiinţific, mai concordantă cu realitatea şi, bineînţeles, care se coroborează cu probele din dosar.
Conform art. 21 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală (aprobat prin H.G. nr. 774 din 7 septembrie 2000), în cazul în care concluziile expertizei medico-legale sunt contradictorii, comisia de avizare şi control al actelor medico-legale se pronunţă asupra acestora, putând formula anumite precizări sau completări. De asemenea, în cazul în care Comisia superioară medico-legală constată existenţa unor concluzii contradictorii între prima expertiză şi cea ulterioară sau ale altor acte medico-legale, aceasta poate aviza, în totalitate sau parţial, concluziile uneia dintre ele, putând formula anumite precizări sau completări. (art.27 alin.1 din acelaşi Regulament). Comisia superioară medico-legală funcţionează pe lângă Institutul de Medicină Legală “Prof. Dr. Mina Minovici” Bucureşti, reprezentând autoritatea ştiinţifică supremă în domeniul medicinei legale, care verifică, evaluează, analizează şi avizează din punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor judiciare, conţinutul şi concluziile diverselor acte medico-legale (art.23 alin.1 din acelaşi Regulament).
Acestea fiind spuse, analizând mijloacele de probă administrate în cauză, instanţa va reţine, la stabilirea măsurii în care sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin.2 şi 4 din Codul penal, de care sunt învinuiţi inculpaţii, concluziile Avizului nr. E1/13717/2004 din data de 18.03.2005 al Comisiei Superioare Medico-Legale, care se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor audiaţi în cauză – medici specialişti în domeniul oftalmologic, precum şi, parţial, cu cele ale părţi vătămate.
În ceea ce priveşte Raportul de nouă expertiză medico-legală nr.A5/2647/2004 din 10.10.2004, întocmit de I.N.M.L. „Mina Monovici” Bucureşti, reţine că la efectuarea acestuia nu s-a ţinut cont de opinia specialiştilor, consemnată în partea descriptivă a raportului, motiv pentru care Comisia de Avizare şi Control de pe lângă I.N.M.L. „Mina Monovici” Bucureşti nu a putut face o analiză competentă a cazului, propunând înaintarea ei, în vederea avizării, Comisiei Superioare Medico-Legale, care are în componenţă specialişti în domeniul oftalmologic, ce pot opina competent asupra discordanţelor din conţinutul şi concluziile noii expertize.
Cu privire la primul Raport de expertiză medico-legală întocmit în cauză, de I.N.M.L. „Mina Monovici” Bucureşti, nr.A1/4968/2003 din 19.08.2003,, constată că acesta nu a fost întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor art. 120 din Codul de procedură penală, inculpaţii nefiind încunoştiinţaţi de obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să răspundă, punându-li-se în vedere că au dreptul să facă observaţii cu privire la aceste întrebări şi că pot cere modificarea sau completarea lor, precum şi că au dreptul să ceară numirea nui expert recomandat de ei, care să participe la efectuarea expertizei, lucru ce echivalează cu o încălcare a însuşi dreptului la apărare, prevăzut de art.6 din Codul de procedură penală, motiv pentru care va fi de asemenea înlăturat de instanţă.
Relativ la faptul că inculpaţii au fost sancţionaţi cu suspendarea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din Bucureşti pe o perioadă de 6 luni prin Decizia nr. 332 din 27.03.2003 a Colegiului Medicilor din Bucureşti, Departamentul de Jurisdicţie şi Litigii Profesionale, Comisia de disciplină, reţinându-se că momentul intervenţiei chirurgicale nu era justificat de starea ochiului, indicaţia chirurgicală fiind relativă într-un caz cu risc operator major, faptul că există la dosar un consimţământ luat cu o lună înainte de operaţie şi pe un formular inadecvat neexonerându-i pe medici de răspunderea penală pentru intervenţia efectuată, iar unitatea sanitară S.C. O.S.R.L. funcţionează fără a avea avizul Colegiul Medicilor din Bucureşti, nici aceasta nu poate înlătura concluziile Avizului nr. E1/13717/2004 din data de 18.03.2005 al Comisiei Superioare Medico-Legale, în sensul reţinerii vinovăţiei inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.184 alin.2 şi 4 din Codul penal, având în vedere, pe de o parte, că actul în cauză, bazat pe o examinare sumară a actelor medicale prezentate şi a audierii părţii vătămate şi a inculpatului M.C., nu este fundamentat ştiinţific, argumentat, ca şi un Aviz al Comisiei Superioare Medico-Legale, iar o parte din neregulile constatate, respectiv că există la dosar un consimţământ luat părţii vătămate cu o lună înainte de operaţie şi pe un formular inadecvat, iar unitatea sanitară S.C. O.S.R.L. funcţionează fără a avea avizul Colegiul Medicilor din Bucureşti nu pot duce, sub nici o formă, la stabilirea vreunei legături de cauzalitate între prejudiciul suferit de partea vătămată şi tratamentul medical sau operaţia la care a fost supusă.
Astfel, chiar în condiţiile în care părţii vătămate i s-ar fi adus la cunoştinţă că îşi poate pierde ochiul, i s-ar fi luat consimţământul pe un formular agreat de Colegiul Medicilor, iar S.C. O.S.R.L. ar fi funcţionat cu avizul Colegiul Medicilor din Bucureşti, în cazul în care s-ar fi stabilit o legătură de cauzalitate între acţiunile inculpaţilor şi vătămarea suferită de pacientă ar fi putut fi reţinut faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Potrivit art.184 alin.2 şi 4 din Codul penal, vătămare corporală din culpă constă în lovirea sau actele de violenţă prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau care a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, din culpă, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi.
Sub aspectul laturii obiective, pentru existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă este necesară, pe lângă elementul material şi urmarea imediată, prezenţa unei legături de cauzalitate între acţiunea care constituie elementul material şi vătămarea suferită de partea vătămată, legătură de cauzalitate care, având în vedere împrejurările cauzei .Intervenţia medicală realizată de inculpaţii M.M. C. şi M.O. M.a fost corect indicată pentru ameliorarea acuităţii vizuale a părţii vătămate, tehnica operatorie – bine aleasă, iar tratamentul prescris operator – corect, în raport cu cazul şi normele medicale, asupra modului cum a respectat tratamentul prescris partea vătămată C.V. planează incertitudini, întreruperea din proprie iniţiativă a tratamentului iniţial, abandonarea tratamentului la Centrul oftalmologic după apariţia complicaţiei, controale medicale sporadice; în perioada postoperatorie a intervenit un factor obiectiv care a modificat radical evoluţia firească din primele patru săptămâni şi anume dislocarea implantului din locul unde a fost montat), nu rezultă ex re, în vederea stabilirii ei efectuându-se mai multe expertize medico-legale.
Or, potrivit concluziilor Avizului nr. E1/13717/2004 din data de 18.03.2005 al Comisiei Superioare de Medicină Legală, între manoperele medicale efectuate şi pierderea globului ocular stâng, suferită de partea vătămată, nu există legătură de cauzalitate, indicaţia de tratament a fost corectă, metoda aleasă şi tehnica operatorie au fost corecte, tratamentul şi îngrijirea medicală au fost corecte, iar complicaţia postoperatorie cu evoluţie nefastă s-a datorat unor cauze previzibile despre care pacienta a fost avizată, cauze care nu pot fi controlate în nici un fel de medic şi foarte probabil nici de pacientă.
De asemenea, având în vedere aceleaşi concluzii, apreciază că nu sunt întrunite nici condiţiile referitoare la latura subiectivă, în sarcina inclpaţilor neputând fi reţinută nici cea mai uşoară culpă (culpa levissima).
Acestea fiind spuse, în baza art.11 pct. 2 lit.a C.p.p. rap. la art.10 al.1 lit.d C.p.p. va achita pe inculpaţii M.O. M. şi M. M. C., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.2 şi 4 din Codul penal.
Având în vedere că inculpatul M. M. C. a fost unul din medicii care au consultat-o pe partea vătămată postoperator, implicându-se direct în tratamentul aplicat după ce aceasta a început să acuze dureri, nu va reţine, ca temei al achitării inculpatului, cel prevăzut de art.11 pct. 2 lit.a C.p.p. rap. la art.10 al.1 lit.c C.p.p.
În baza art.14 şi 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 998 şi urm. din Codul civil, având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, lipsind nu numai legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia inculpaţilor, ci şi caracterul ilicit al faptei, va respinge cererea de acordare de despăgubiri civile formulată de către partea civilă C. V., ca neîntemeiată.
În temeiul art. 192 alin.1 pct.1 lit.a, b C.p.p., faţă de modul de soluţionare a laturii penale şi civile, va obliga partea vătămată la plata sumei de 20 RON lei cheltuieli judiciare către stat.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului şi a recursului.
