Sentinţa civilă 775 din 5 iunie 2006 pronunţată de Completul specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Teleorman la data de 20 ianuarie 2006, reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Teleorman, cu sediul în Alexandria , str. Carpaţi, nr. 15, judeţul Teleorman în numele şi pentru membrii săi de sindicat a chemat în judecată pârâţii Scoala clasele I – VIII nr. 1 comuna Izlaz, Scoala cu clasele I- VIII sat Moldoveni, comuna Izlaz Consiliul local al comunei Izlaz şi Primăria comunei Izlaz şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Teleorman cu sediul în Alexandria, str. Carpaţi, nr. 15, judeţul Teleorman., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din suma datorată conform prevederilor legale şi suima efectiv plătită , începând cu data 1 iulie 2002, până la data de 30 septembrie 2004 , sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei , precum şi reflectarea corespunzătoare a înscrisurilor din carnetele de muncă.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că potrivit dispoziţiilor legale, salariul de bază al persoanei este format din bază al funcţiei didactice , la care se adaugă indemnizaţia de conducere , gradaţia de merit şi indemnizaţia pentru învăţământul special, toate acestea stau la baza de calcul pentru salariul de merit, sporul de stabilitate, sporul pentru solicitare neuropsihică şi indemnizaţia pentru educatoare, învăţători , institutori ţi diriginţi, care , în măsura în care sunt acordate , trebuie să fie incluse succesiv în baza de calcul pentru celelalte sporuri. De asemenea , sporul pentru condiţii periculoase, vătămătoare , sporul pentru condiţii grele de muncă, sporul pentru ore suplimentare şi sporul de vechime trebuie să fie calculate în suma rezultată ulterior aplicării sporurilor din categoria anterior menţionată, fără a constituii la rândul lor, baza de calcul pentru alte sporuri.Reclamantul a mai arătat că salariile cuvenite calculelor didactice au fost calculate eronat, întrucât nu s-a făcut distincţie între sporurile şi indemnizaţiile cate potrivit legii se includ în salariul de bază şi formează baza de calcul pentru alte sporuri şi sporurile care se aplică procentual la salariu fără a intra în baza de calcul, aplicând toate sporurile procentual la salariu.
Arată că prevederile legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic , OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, OUG nr. 191/2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit OUG 24/2000, OUG 123/2003, privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, legii nr. 164/2004 pentru aprobarea OUG nr. 123/2003, rezultă în mod clar faptul că sporurile şi indemnizaţiile din legea specială (statutul personalului didactic) prevede că fac parte sau care includ în salariul de bază trebuie să fie calculate în acest mod , nefiind necesară o ierarhizare a acestora având în vedere şi faptul că aceste sporuri şi indemnizaţii nu se acordă toate în acelaşi timp ci în funcţie de îndeplinirea anumitor condiţii menţionate expres în Legea nr. 128/1997.
Analizând actele şi lucrările dosarului, ţinând seama de dispoziţiile legale incidente cauzei, Tribunalul reţine următoarele:
Referitor la excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantului Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Teleorm,an , pentru lipsa de interes legitim în promovarea acţiunii în numele şi în revendicarea drepturilor materiale ale membrilor săi de sindicat, lipsa calităţii procesuale active a reclamantei pentru directorii de unităţi şcolare înscrise în tabelele anexe , lipsa de obiect a acţiunii şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Şcolar Teleorman şi a unităţilor şcolare invocate de acesta , instanţa constată că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Teleorman, tribunalul consideră că are calitate procesuală activă reclamantul, acesta a formulat acţiunea în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 şi are interes legitim în promovarea acţiunii în numele membrilor săi de sindicat în virtutea dispoziilor art. 1 şi 28 din Legea sindicatelor.
De asemenea , directorii de unităţi şcolare pot avea calitatea de membru de sindicat , benefiind de toate drepturile care li se cuvin ca membrii de sindicat. Nu există nici o prevedere legală care să interzică persoanelor cu funcţii de conducere să fie membrii de sindicat.
În ce priveşte pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman, tribunalul apreciază că are calitatea procesuală pasivă, având în vedere că aceasta are calitatea de angajator al cadrelor didactice, în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil şi art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 şi are atribuţii de control privind modul de calcul şi plata salariilor de către unităţile de învăţământ şi modalitatea în care se aplică dispoziţiile Ministerului Educaţiei şi Cercetării .
În ce priveşte calitatea procesuală pasivă a unităţii de învăţământ , tribunalul consideră că aceasta are calitatea procesuală pasivă având în vedere dispoziţiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 care prevede: angajarea şi eliberarea din funcţie a personalului didactic auxiliar în unităţile de învăţământ preunmiversitar cu personalitae juridică se fac de către directorul unităţii de învăţământ , cu aprobarea Consiliilor de administraţie. Unitatea de învăţământ calculează salariile şi întocmeşte statele de plată.Salarizarea personalului didactic se realizează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 128/iulie 1997 privind statutul personalului didactic. Instanţa constată că în pofida unor evidenţe referitoare la modul de calcul a salariului personalului didactic , s-a procedat la o aplicare mecanică şi simplistă a unor texte de lege, care, deşi în esenţă juste, au generat în practică o interpretare şi aplicare eronată, conducând la o relativă uniformizare a salariilor, fără a se ţine cont de faptul că salariul de bază este o bază de calcul variabilă , în funcţie de cronologia aplicării sporurilor reglementate de Legea nr. 128/1997.
Din probele administrative în cauză reiese faptul că drepturile salariale cuvenite personalului didactic auxiliar au fost calculate în mod eronat, pârâţii unităţile şcolare şi Inspectoratul Şcolar Judeţ Teleorman nefăcând distincţie între sporurile care se aplică la salariul din grilă şi se includ în salariu formând baza de calcul pentru alte sporuri şi sporurile care se calculează procentual la salariul de grilă .
Tribunalul apreciază că intrepretarea dată de pârâţii precitaţi, dispoziţiilor legale ce reglementează salarizarea personalului didactic este eronată, fiind necesar să se facă discuţie cu salariul din grilă şi salariul format aşa cum s-a arătat , din salariul din grilă la care se adaugă indemnizaţia de conducere, gradaţia de merit şi indemnizaţia pentru învăţământ special urmând baza de calcul pentru sporuri care se adaugă succesiv şi se includ fiecare în parte în salariul de bază , formând baza de calcul pentru următorul spor acordat, respectiv salariul de merit , sporul de stabilitate , sporul de suprasolicitare neuropsihică , indemnizaţia pentru educatoare, învăţători, institutori şi diriginţi.
Rezultanta acestui calcul constituie salariul de bază al persoanei la care se aplică alte sporuri şi indemnizaţii aşa cum s-a arătat anterior.
Faţă de cele de mai sus, tribunalul va respinge ca nefondate excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantului Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Teleorman , lipsa de obiect a acţiunii şi lipsa calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Şcolar Teleorman şi a unităţilor şcolare , invocate de pârâtul Inspectoratul Şcolar Teleorman.
Pe fond, tribunalul apreciază că modalitatea de calcul a drepturilor salariale cuvenite personalului didactic a fost contrară dispoziţiilor legale , astfel încât şi acordarea acestor drepturi s-a făcut în neconcordanţă cu prevederile legale, motiv pentru care va admite acţiunea.