Prin incheierea din Camera de Consiliu din data de 04.02.2010, dispusa de Judecatoria Caracal in dosarul nr. 733/207/2010 a fost admisa propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Caracal si in baza art. 149/1 c.p.p. rap., la art. 148 alin. 1 lit. d si f C.p.p. s-a dispus arestarea preventiva a inculpatul M. P. S. pe o durata de 19 zile incepand cu data de 04.02.2010, ora 16,00, pana la data de 22.02.2010, ora 16,00, si a inculpatului P. I., pe o durata de 29 zile incepand cu data de 04.02.2010 , orele 16,00 si pana la data de 04.03.2010, orele 16,00.
S-a dispus emiterea mandatelor de arestare preventiva.
Pentru a pronunta aceasta incheiere,prima instanta a retinut ca cei doi inculpati sunt cercetati in dosarul nr. 317/P/2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria Caracal pentru savarsirea de infractiunii de furt calificat in forma continuata, fapta prevazuta de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i C.p. cu aplic. art.41 alin. 2 C.p., – impotriva acestora fiind pusa in miscare actiunea penala la data de 04.02.2010 – constand in aceea ca in noaptea de 02/03.02.2010 au patruns prin efractie in patru autoturisme apartinand partilor vatamate D.D., N.M., M.C. si S.I., parcate in locuri publice pe raza mun. Caracal, de unde au sustras mai multe bunuri in valoare totala de 440 lei.
S-a mai retinut de catre prima instanta ca cei doi inculpati sunt in prezent cercetati pentru comiterea infractiunilor de furt calificat in dosarele penale nr. 1151/P/2009, 1782/P/2009 si 1784/P/2009, in care a fost inceputa urmarirea penala.
Din actele si lucrarile dosarului, prima instanta a constatat ca faptele comise de inculpati au fost stabilite de mijloacele de proba administrate in faza de urmarire penala, pana in acest moment procesual, respectiv, de plangeri si declaratiile partilor vatamate , de procesele verbale de cercetare la fata locului, precum si de declaratiile martorilor, de procese verbale de ridicare de bunuri de la inculpati si procesul verbal de efectuare a perchezitiei domiciliare dar si de declaratiile inculpatilor care au recunoscut implicarea lor in savarsirea faptelor penale pentru care sunt cercetati.
Pe de alta parte, s-a retinut ca, desi, inculpatii au recunoscut savarsirea faptelor si nu sunt cunoscuti cu antecedente penale iar prejudiciul este relativ mic, in raport cu modul de organizare al acestora, de savarsire a infractiunilor, de perseverenta activitatii infractionale rezultand din comiterea altor fapte, anterior celor pentru care sunt cercetati, exista pericol concret pentru ordinea publica, prin lasarea lor in libertate, astfel ca masura preventiva a arestarii este pe deplin justificata.
S-a apreciat ca numai arestarea preventiva poate impiedica savarsirea altor infractiuni si este in masura a determina modificarea atitudinii celor doi inculpati, fata de valorile sociale ocrotite de lege, masura preventiva fiind necesara atat pentru realizarea preventiunii speciale cat si a preventiunii generale.
S-a constatat ca desi ,in cazul inculpatului minor M.P.S., legea prevede un regim sanctionator diferit de cel aplicat inculpatilor majori, acest aspect nu este in masura a inlatura aprecierea caracterului public periculos al faptelor pentru care sunt cercetati, precum si perseverenta infractionala.
Se mai arata ca fapta de furt calificat comisa in modalitatea a patru forme agravate este prin ea insasi o fapta socialmente periculoasa iar inculpatii au comis la diferite intervale de timp mai multe infractiuni de furt calificat savarsite cu intentie.
In raport cu pericolul social concret si ridicat al faptelor pentru care inculpatii sunt cercetati si pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani, cu imprejurarea ca acestia au savarsit cu intentie o noua infractiune, prima instanta a concluzionat ca lasarea in libertate a inculpatilor prezinta un pericol real concret pentru comunitate.
Impotriva acestei incheieri, in termen legal, au formulat recurs inculpatii care, prin aparatorul ales, au criticat solutia primei instante pentru nelegalitate si netemeinicie sustinand ca, in mod nejustificat prima instanta a minimalizat datele ce caracterizeaza pozitiv persoana inculpatilor, varsta acestora , lipsa antecedentelor penale, precum si valoarea prejudiciului relativ redus, solicitand judecarea in stare de libertate intrucat nu prezinta pericol social concret pentru ordinea publica.
Instanta de recurs a procedat la ascultarea recurentilor inculpati in prezenta aparatorului ales, care, o data in plus au recunoscut implicarea in savarsirea faptelor pentru care sunt cercetati solicitand continuarea urmaririi penale , in stare de libertate.
Asupra recursurilor penale de fata :
Examinand recursurile formulate prin prisma motivelor invocate cat si a celor ce pot fi analizate din oficiu conform art. 3856 alin. 3 C.p.p. si art. 3859 alin. 3 C.p.p. Tribunalul a constatat ca in dosarul nr. 317/P/2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria Caracal se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat in forma continuata, prevazuta de art. 208 alin. 1 , 209 lin. 1 lit. a, e,g, i C.p. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.p., fata de inculpatii P.I. si M.P.S. – minor, constand in aceea ca, in baza aceleasi rezolutii infractionale, in cursul noptii de 2 spre 2 februarie 2010, folosind aceeasi modalitate de operare au sustras prin efractie din interiorul a 4 autoturisme parcate pe raza municipiului Caracal, bunuri de o valoare relativ redusa, aproximata de partile vatamate la suma de 440 lei.
Cu ocazia audierii acestora – atat de catre organul de urmarire penala cat si de prima instanta dar si de instanta de recurs – inculpatii, care nu sunt cunoscuti cu antecedente penale, M.P.S. – minor, nascut la 14.11.1992,se retine ca au avut o pozitie sincera de recunoastere a faptei, descriind modalitatea de comitere a acesteia.
Se face apoi referire la art. 136 alin. 1 si 8 C.p.p.potrivit caruia „pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei, se pot lua fata de acesta una din masurile preventive prevazute de lege” iar „la alegerea masurii ce urmeaza a fi luata se tine seama de scopul acesteia, gradul de pericol social al infractiunii, sanatatea, varsta, antecedentele si alte situatii privind persoana fata de care se ia masura”.
Pe de alta parte, se mai arata ca pentru luarea masurii arestarii preventive, in temeiul art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p., este necesar, cumulativ ca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita – in conditiile in care sunt probe sau indicii temeinice ca aceasta a fost savarsita conform art. 143 alin. 1 C.p.p. – sa fie mai mare de 4 ani iar lasarea in libertate a inculpatului sa prezinte pericol concret pentru ordinea publica.
In speta, se retine ca prima conditie este indeplinita fara insa a se putea constata acelasi aspect si cu privire la cea de-a doua intrucat desi pericolul pentru ordinea publica nu se confunda cu pericolul social – ca trasatura esentiala a infractiunii prevazuta. de art. 17 C.p. – totusi acestea prezinta puncte de interferenta asa incat practica judiciara a conturat punctul de vedere majoritar, potrivit caruia, pericolul concret pentru ordinea publica se apreciaza atat in raport de datele referitoare la persoana inculpatului, inclusiv antecedenta penala a acestuia, care isi pastreaza un rol primordial, cat si datele referitoare la fapta, adica natura si gravitatea infractiunii comise si rezonanta sociala negativa produsa in comunitate ca urmare a savarsirii acesteia, ceea ce in cauza dedusa judecatii nu se regaseste.
Astfel, din dosarul de urmarire penala se retine ca inculpatii nu s-au sustras cercetarilor, au raspuns la solicitarea organelor de cercetare penala si au recunoscut, constant, comiterea faptei. In plus, se constata ca pericolul social concret, la care face referire prima instanta, privind lasarea in libertate a inculpatilor, nu este dovedit, fiind presupus numai, de o maniera generica.
In conditiile in care inculpatii nu s-au sustras cercetarilor, au avut o pozitie procesuala sincera, sunt elevi, unul dintre acestia fiind minor – minoritatea constituind o cauza facultativa de atenuare a pedepsei,se constata ca pericolul pentru ordinea publica, apare ca nejustificat, nefiind indeplinita deci cea de a doua conditie prevazuta de art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p..
Pe de alta parte,se retine si ca prima instanta a eludat si dispozitiile art. 136 C.p.p. care prevad ca alegerea masurii preventive ce urmeaza a fi luata se face in raport cu mai multe elemente si criterii ce particularizeaza persoana inculpatilor si individualizeaza conditiile concrete pentru care a fost comisa fapta, pentru care acestia sunt cercetati.
In acelasi sens , asa cum prevad dispozitiile art. 40 alin. 1 din Conventia pentru Promovarea Drepturilor Copilului, la care Romania a aderat prin Legea 18/1990, se retine ca la aplicarea masurilor preventive si a pedepselor minorilor, „judecatorul trebuie sa urmareasca reeducarea tanarului, constientizarea asupra pericolului faptei comise, aplicarea unui complex de masuri care sa-l determine sa realizeze consecintele faptelor sale”, pedepsele aplicate minorului trebuind sa fie fundamental diferite de pedepsele aplicate majorilor, accentul urmand a fi pus pe necesitatea facilitarii integrarii in societate pentru a-l determina sa-si asume un rol constructiv in viata. Evident ca, nu trebuie minimalizata gravitatea unei fapte penale, dar trebuie respectat dreptul oricarui copil care a incalcat legea penala la un tratament care sa tina seama de varsta si necesitatea reintegrarii in societate”.
Nu in ultimul rand, instanta de recurs mai retine ca starea de arest preventiv este una de exceptie, ea putand fi luata doar in cazuri exceptionale si observand , ca nu se poate retine o stare de primejdie concreta, ce ar putea fi creata de inculpati, – avand in vedere datele ce caracterizeaza persoana acestora – elevi, in varsta de 17 si respectiv 19 ani, fara antecedente penale, cu o pozitie de recunoastere a faptelor pentru care sunt cercetati – se impune aprecierea ca, procesul penal se poate desfasura in conditii normale, cu inculpatii in stare de libertate.
Caracterul repetat al actelor materiale comise de inculpati, de natura a imprima faptei caracter continuat – in contextul general al cauzei si in raport de persoana inculpatilor – se constata ca nu imprima acesteia un pericol social concret pentru ordinea publica care sa justifice privarea de libertate a inculpatilor.
Pe de alta parte tribunalul a mai constatat ca in cauza nu se poate retine nici incidenta dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. d C.p.p., potrivit carora „inculpatii ar fi savarsit cu intentie o noua infractiune”, cu referire la faptele penale pentru care, in prezent acestia ar fi cercetati in dosarele nr. 1151/P/2009, 1782/P/2009 si 1784/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria Caracal , in conditiile in care cercetarile se afla in faza de urmarire penala , nefiind sesizata instanta de judecata in vederea judecarii acestora, si cu atat mai putin , nefiind pronuntata o hotarare definitiva de condamnare, pentru savarsirea acestor infractiuni , situatie in care, intr-adevar , s-ar putea conchide, in sensul existentei cazului prevazut de art. 148 alin. 1 lit. d C.p.p., la acest moment procesual inculpatii fiind numai cercetati pentru savarsirea unor fapte penale, numai hotararea definitiva de condamnare a unei instante penale stabilind, in mod indubitabil, caracterul infractional al acestora.
Aceleasi aspecte se arata ca sunt reliefate si de dispozitiile art. 5 paragraful 1 lit. c din CEDO, in opinia Curtii de la Strassbourg, „gravitatea unei inculpari putand conduce autoritatile judiciare a plasa si lasa suspectul in detentie provizorie pentru a impiedica tentativele acestuia de a comite noi infractiuni, in functie de circumstantele concrete ale cauzei si mai ales in raport cu antecedentele si personalitatea celui interesat sa faca plauzibil pericolul si adecvata masura” (Clooth c. Belgiei, Matznetter c. Austriei).
Mai mult, Curtea reaminteste ca in ceea ce priveste teama de recidiva, „nici chiar referirea la antecedente nu poate fi suficienta pentru a justifica refuzul judecarii in libertate” (Richet c. Frantei).
Pe de alta parte,se arata ca acelasi art. 5 din Conventie prevede nu numai dreptul acuzatului de a fi judecat intr-un interval rezonabil, dar atunci cand se decide cu privire la luarea ori mentinerea unei stari de detentie, autoritatile au obligatia sa ia in considerare posibilitatea luarii unor masuri alternative mai putin severe, pentru a asigura prezenta persoanei respective la proces. (Vrencev c. Serbiei, Lelievre c. Belgiei).
Ori, in cauza dedusa judecatii,se constata ca nu se poate poate face vorbire de existenta antecedentelor penale ale inculpatilor, pe de o parte, iar pe de alta parte, se retine ca prima instanta nu a analizat posibilitatea luarii unei masuri preventive, mai putin severe, in raport de persoana inculpatilor si datele personale ale acestora, ce constituie criterii primordiale – in jurisprudenta Curtii – la individualizarea masurii preventive. Si aceasta, in conditiile in care, faptele comise anterior, – ce constituie temei al existentei riscului de recidiva – nu sunt in masura a justifica, la acest moment procesual, privarea de libertate a recurentilor inculpati , in raport cu datele personale pozitive ce ii caracterizeaza si carora instanta de recurs urmeaza a le acorda eficienta juridica cuvenita.
Nu in ultimul rand, se constata ca incheierea primei instante este criticabila si din punct de vedere al modului in care a fost dispusa masura preventiva, in conditiile in care, arestarea preventiva a recurentilor inculpati a fost luata pe o perioada de 19 zile respectiv pe o perioada de 29 zile, dar cu precizarea orei, aspect ce contravine flagrant dispozitiilor legale ce disciplineaza institutia arestarii preventive , singura masura preventiva ce poate fi luata pe ore, fiind „retinerea”, si nu arestarea preventiva , aceasta din urma putand fi luata numai pe zile, asa cum rezulta din interpretarea dispozitiilor art. 1491 alin 10 C.p.p.
In contextul celor mai sus expuse, criticile recurentilor inculpati se constata ca apar ca fondate, masura preventiva luata de prima instanta fiind excesiva, in raport cu fapta pentru care sunt cercetati si datele pozitive ce caracterizeaza, pana la acest moment procesual, persoana inculpatilor, astfel ca in temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p. vor fi admise recursurile formulate, casata in totalitate incheierea recurata, anulate mandatele de arestare preventiva cu consecinta punerii de indata in libertate a inculpatilor, daca nu sunt arestati in alte cauze.
Totodata, in raport cu situatia de fapt, ce rezulta cu evidenta, in acest moment procesual , din actele si lucrarile cauzei, respectiv cu imprejurarea ca exista indicii reale privind implicarea inculpatilor in comiterea faptei ce face obiectul urmaririi penale , in scopul asigurarii bunei desfasurari a procesului penal, a mentinerii unui contact permanent al inculpatilor cu organele de ancheta, tribunalul, analizand oportunitatea luarii unei masuri preventive mai blande,a constatat ca se impune, fiind pe deplin justificata masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, in temeiul art. 145/1 alin 1 C.p.p. pe o perioada de 30 zile – astfel cum prevad dispozitiile art. 145 alin. 2 C.p.p. – respectiv din data de 10.02.2010 pana la 11.03.2010, inclusiv , apreciind ca aceasta masura preventiva respecta pe deplin criteriile prevazute de art. 136 C.p.p..
In baza art.145/1 alin 2 C.p.p., rap. la 145 alin 11 C.p.p., pe durata obligarii de a nu parasi tara, inculpatilor li s-au impus urmatoarele obligatii: sa se prezinte la organul de urmarire penala sau dupa caz, la instanta de judecata, ori de cate ori este chemat; sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus masura, conform programului de supraveghere intocmit de acesta, ori de cate ori este chemat, respectiv Postul de Politie T., judetul Olt; sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea organului judiciar care a dispus masura , sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arme.
S-au pus in vedere inculpatilor dispozitiile art.145 alin.22 C.p.p. atragandu-li-se atentia ca in cazul incalcarii cu rea credinta a acestor obligatii, fata de acestia se va lua masura arestarii preventive.
Conform art.145/1 alin 2 C.p.p. rap. la art. 145 alin 21 C.p.p., copia prezentei incheierii s-a comunicat inculpatilor, Postului de Politie T., jud. Olt, jandarmeriei, politiei comunitare, organelor competente sa elibereze pasaportul, organelor de frontiera.
In baza art.192 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare in suma de 100 lei , din care cate 30 lei reprezentand onorariu avocat oficiu, conform delegatiilor pentru asistenta juridica obligatorie nr. 731/10.02.2010 si 732/10.02.2010, au ramas in sarcina statului.
Data publicarii pe portal : 19.04.2010
