Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele: În cauza, între parţi s-a încheiat un contract civil, prin care primul, în calitate de proprietar închiriază, iar al doilea în calitate de chiriaş ia cu chirie stabilindu-se drepturi si obligaţii reciproce, cadrul general aplicabil contractului fiind Legea nr. 114/1996. Acest act normativ nu cuprinde nici o dispoziţie referitoare la caracterul executoriu al unui astfel de contract, mai mult decât atât stabileşte în art. 24 ca în cazul în care chiriaşul nu îşi achita chiria mai mult de trei luni, proprietarul poate cere rezilierea contractului, reziliere care în lipsa unui pact comisoriu de ultimul grad nu poate fi decât judecătoreasca, iar potrivit art. 25 evacuarea chiriaşului se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. Cu alte cuvinte, pentru a putea obţine chiria care i se cuvine în temeiul contractului, proprietarul, indiferent daca este persoana fizica sau juridica sau o unitate administrativ teritoriala trebuie sa apeleze la justiţie, numai în cadrul unei astfel de acţiuni se pot valorifica pretenţiile locatorului, instanţa fiind singura în măsura sa verifice legalitatea contractului încheiat, a actelor adiţionale ulterioare si a tuturor celorlalte incidente apărute în legătura cu executarea contractului asumat. Parata nu s-a îndreptat împotriva reclamantei cu o cerere de chemare în judecata relativa la plata chiriei si a obligaţiilor ce-i revin ,ci a considerat, în mod nelegal, ca contractul de închiriere a carui valabilitate a expirat îl îndreptateste la emiterea unui titlu executoriu în baza prevederilor art.141 si urm. din O.G. nr.92/2003 care se refera la executarea silita a creanţelor fiscale, reglementate de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Or, titlul de creanţa fiscala este actul prin care se constata si se individualizează obligatia stabilita unilateral de catre stat în sarcina contribuabilului, persoana fizica sau juridica, de a plaţi o suma de bani, la termenul stabilit, în contul unuia din bugetele publice. Titlul de creanţa se întocmeşte sau se confirma de catre organele ce compun aparatul fiscal al statului si cărora le revine competenta de a calcula impozitele si taxele (precum si a contribuţiilor, amenzilor si altor sume de bani ce constituie venituri publice) datorate bugetului de stat.
Prin încheierea unui contract de închiriere, chiriaşul nu intra într-un raport de drept financiar public cu autoritatea locala sau judeţeana si aceasta cu atat mai mult cu cat preţul închirierii a fost de fiecare data negociat prin act separat si însuşit prin act adiţional semnat de ambele parţi. Actul încheiat nu este deci unul unilateral, ci bilateral, sinalagmatic, de vreme ce sunt stabilite drepturi si obligaţii reciproce, chiria precum si celelalte obligaţii neputând fi considerate impozite sau taxe.
Prin urmare, instanţa considera ca parata CJ Iaşi a procedat nelegal prin emiterea titlului executoriu în ceea ce priveşte plata chiriei si a majorărilor de întârziere, procedura executionala pentru recuperarea acestor sume putând fi declanşata doar în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive care stabilească atât cuantumul sumei, cât si penalităţile datorate sau alte cheltuieli legate de executarea contractului.
Având în vedere cele menţionate, termenul care se invoca de 30 zile de la comunicare nu poate fi aplicabil reclamantei, aşa cum am precizat, in speţa nefiind vorba de o creanţa fiscala ci, de sume rezultând din închirierea unui spaţiu, obligaţie contractuala supusa normelor de drept privat.
