Inexistenţa faptei contravenţionale, respectiv a unei acţiuni înşelătoare ori a unor informaţii false sau de natură a induce în eroare consumatorul. Prescripţia dreptului de aplicare a sancţiunii
O.G. nr. 2/2001, art. 13 alin. 1, art. 16, art. 17, art. 19, art. 32, art. 34 alin. 1 Legea nr. 363/2007, art. 2 lit. d, h, art. 4 alin. 1 lit. a, art. 6 alin. 1, art. 15 alin. 1
Din definiţia noţiunii de practică comercială, specifică materiei reglementate de Legea nr. 363/2007, rezultă că şi o singură acţiune sau inacţiune se încadrează în această categorie, noţiunea de practică incorectă prezentând particularitatea sine qua non a caracterului înşelător sau agresiv.
Astfel, fapta instituţiei bancare de a nu semna contractul de credit, prin ea însăşi, nu realizează latura obiectivă a conţinutului constitutiv al faptei contravenţionale de a folosi o practică comercială incorectă, prevăzută de art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 363/2007 şi sancţionată de dispoziţiile art. 15 alin. 1 din acelaşi act normativ, în condiţiile în care banca şi-a executat obligaţiile decurgând din contractul respectiv, fără a exista o acţiune înşelătoare din partea sa şi nici informaţii false sau de natură a induce în eroare clientul consumator.
în ceea ce priveşte prescripţia dreptului de aplicare a sancţiunii, această faptă nu are caracter continuu, cât timp semnarea unui contract vizează o acţiune instantanee, fiind fără relevanţă, pe aspectul datei săvârşirii faptei, dacă contractul produce efecte uno ictu sau produce efecte succesive, cu atât mai mult cu cât executarea lui evidenţiază o dată în plus lipsa elementului substanţial al faptei contravenţionale.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, sentinţa civila nr. 5882 din 28 martie 2011, nepublicata
Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul instanţei la data de 31.08.2010, petenta L.B. SA a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.N.P.C. CRPC Bucureşti Ilfov, C.P.P.C.M.B., constatarea prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea amenzii contravenţionale, anularea sau constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal seria A.N.P.C. nr. 0023319/ 12.08.2010, anularea sau constatarea nulităţii absolute a sancţiunii aplicate, respectiv a amenzii de 5000 lei, exonerarea petentei de plata amenzii, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment. (…)
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi formula apărarea. (…)
Analizând înscrisurile administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
în fapt, prin procesul-verbal seria A.N.P.C. nr. 0023319-12.08.2010, petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 5000 lei pentru fapta reţinută în sarcina acesteia, constând în aceea că în data de 12.03.2008 nu a semnat contractul de credit card, faptă care este contrară diligenţei profesionale, aşa cum este definită în Capitolul I Titlul I din Legea nr. 363/2007 ca fiind competenţa şi grija aşteptate în mod rezonabil de un consumator din partea comercianţilor, în conformitate cu practicile corecte de piaţă şi/sau cu principiul bunei-credinţe, în domeniul de activitate al acestora.
Verificând, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestate, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite în cauză condiţiile de formă cerute actului de sancţionare prin dispoziţiile imperative ale art. 16, art. 17, art. 19 din O.G. nr. 2/2001.
în ce priveşte încadrarea juridică a faptei, agentul constatator a reţinut că fapta de a nu semna contractul de credit realizează latura obiectivă a conţinutului constitutiv al faptei contravenţionale de a folosi o practică comercială incorectă, prevăzută de art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 363/2007 şi sancţionată de dispoziţiile art. 15 alin. 1 din acelaşi act
normativ, care prevede că utilizarea de către comercianţi a unor practici comerciale incorecte, astfel cum au fost definite la Capitolul II, este interzisă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă în limitele speciale ale textului. (…)
Astfel, deşi practica comercială nu se defineşte prin noţiunea de uzanţă comercială, aşa cum petenta a arătat instanţei că apreciază că este sensul acestei noţiuni, din definiţia noţiunii specifică materiei reglementate de Legea nr. 363/2007 rezultă că şi o singură acţiune sau inacţiune se încadrează în definiţia noţiunii de practică comercială, dar că noţiunea de practică incorectă prezintă particularitatea sine quo non a caracterului înşelător sau agresiv. (…)
în cauză, suntem în prezenţa unui contract bilateral însuşit prin semnătură de clientul conex, cu executarea obligaţiilor din contract de către bancă prin punerea la dispoziţia clientului a creditului solicitat şi a cârdului de credit ca instrument de accesare a creditului, astfel că, a reţinut instanţa, suntem în materia comercială a încheierii contractelor şi a consecinţelor ce decurg din semnarea unui contract bilateral numai de către una dintre părţi şi efectele juridice ale executării obligaţiei de către emitentul ofertei în cazul nesemnării contractului de către acesta.
Prin simpla împrejurare de fapt a nesemnării contractului de către bancă nu se face proba faptului volitiv şi scopului omisiunii băncii, acela de a induce în eroare clientul, după cum nu se pot reţine împrejurările determinante pentru client pentru a lua decizia şi a tranzacţiona cu ban-ca. (…)
Petenta a arătat că a înţeles să îşi execute obligaţiile ce s-au născut în sarcina acesteia din contract, respectiv acordarea creditului şi a cârdului de credit, din cercetarea efectuată de intimată nerezultând lipsa de veridicitate a afirmaţiilor petentei referitoare la raporturile dintre bancă şi client, urmare a acestui contract. în lipsa împrejurărilor care să circum-stanţieze omisiunea băncii, nu s-a putut reţine realizată fapta contravenţională. (…)
în aceste condiţii, nu s-a putut reţine ca îndeplinită condiţia prevăzută de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 363/2007, respectiv nu s-a putut reţine că în cauză există o acţiune înşelătoare din partea băncii şi nici existenţa unor informaţii false sau de natură a induce în eroare clientul, condiţii în care fapta în materialitatea ei nu realizează conţinutul constitutiv al faptei contravenţionale.
în ce priveşte prescripţia aplicării sancţiunii, actul de sancţionare contravine dispoziţiilor art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, nefiind res
pectat termenul legal, absolut şi imperativ, în care legiuitorul a instituit obligaţia organului de sancţionare de a aplica sancţiunea. în cauză nu s-a putut reţine existenţa unei fapte continue, atâta timp cât semnarea unui contract vizează o acţiune instantanee, fiind fără relevanţă pe aspectul datei săvârşirii faptei dacă contractul produce efecte uno ictu sau produce efecte succesive, pentru că executarea vizează o dată în plus lipsa elementului substanţial al faptei reţinute. (…)
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 32 din O.G. nr. 2/2001, instanţa a admis plângerea contravenţională şi a anulat procesul-verbal de contravenţie.
