O.G. nr. 2/2001, art. 19 O.G. nr. 21/1992, art. 5 alin. 1 şi 7 lit. c liniuţa a 3-a
Organul constatator se poate sesiza şi din oficiu şi are dreptul să extindă controlul asupra aspectelor ce ar putea să pună în pericol siguranţa consumatorului, aşa încât nu este relevant faptul că la originea controlului stă o reclamaţie care vizează alte aspecte decât cele menţionate în procesul-verbal.
Procesul-verbal de contravenţie se poate încheia şi la sediul organului constatator, pe baza constatărilor făcute la data controlului, nefiind impusă prin nicio normă legală întocmirea lui pe loc.
Faptul că procesul-verbal de contravenţie nu este semnat de un martor asistent nu duce la nulitatea actului sancţionator dacă agentul constatator a respectat dispoziţiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001, indicând motivul lipsei unui martor.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a administrativ şi fiscal, decizia civila nr. 2199 din 8 septembrie 2011, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 5089/10.11.2010, pronunţată de Judecătoria Buftea, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta SC E.G. SRL împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria A.N.P.C. nr. 0000931 din 29.07.2010, întocmit de intimata Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-llfov.
La pronunţarea acestei sentinţe, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria A.N.P.C. nr. 0000931 din 29.07.2010 încheiat de intimată, petenta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 2.000 RON, în temeiul art. 5 alin. 1 şi 7 lit. c liniuţa a 3-a din O.G. nr. 21/1992, reţinându-se că, la data controlului, s-au descoperit produse cu termenul de valabilitate expirat (iaurt expirat din 17.07.2010, praf de copt expirat din 09.07.2010) şi produse (făină, mălai) pe a căror etichetă se prevede păstrarea la loc uscat şi răcoros păstrate la 29,2 grade Celsius.
Din examinarea procesului-verbal, instanţa a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă impuse de O.G. nr. 2/2001, astfel că el face dovada, cu privire la faptele descrise în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se de o prezumţie de validitate.
Petenta nu a propus vreo probă pentru a-şi dovedi susţinerile, iar instanţa, constatând că procesul-verbal este atât legal cât şi temeinic, a respins plângerea ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta SC E.G. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei civile recu-rate, în sensul admiterii plângerii contravenţionale, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. (…)
Analizând recursul dedus judecăţii, tribunalul l-a constatat nefondat şi l-a respins, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., având în vedere următoarele considerente:
în ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la nelegalitatea procesului-verbal de contravenţie, în mod corect prima instanţă a observat că nicio normă nu impune întocmirea pe loc a procesului-verbal de contravenţie şi că agenţii constatatori nu au încălcat prevederile O.G. nr. 2/2001 când au încheiat procesul-verbal de contravenţie la sediul intimatei, pe baza constatărilor făcute la data controlului.
Faptul că procesul-verbal de contravenţie nu a fost semnat de un martor asistent nu duce la nulitatea actului sancţionator, întrucât agentul constatator a respectat dispoziţiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001, indicând motivul lipsei unui martor. Prin menţiunea făcută despre imposibilitatea identificării unor martori la sediul organului constatator, s-a realizat exigenţa impusă de norma legală sus menţionată.
Aşa fiind, în speţă nu sunt motive de nulitate absolută sau de nulitate relativă a procesului verbal de contravenţie, care să fie antrenată sub condiţia unei vătămări aduse recurentei.
Nu este fondat nici motivul de recurs privind netemeinicia procesului-verbal de contravenţie. Faptul că la originea controlului efectuat la sediul recurentei a stat o reclamaţie care viza alte aspecte decât cele menţionate în procesul-verbal de contravenţie nu este relevant, întrucât organul constatator se putea sesiza şi din oficiu şi avea dreptul să extindă controlul şi asupra altor aspecte ce ar fi putut să pună în pericol siguranţa consumatorului.
Faţă de neaducerea niciunei probe în susţinerea afirmaţiilor recurentei şi combaterea situaţiei de fapt reţinute în procesul-verbal de contravenţie, instanţa de fond a apreciat în mod corect că în speţă nu s-a răsturnat prezumţia de veridicitate a procesului-verbal, făcând aplicarea art. 1169 C. civ. Faptele contravenţionale imputate de agentul constatator au fost constatate ex propriis sensibus de acesta, astfel că recurenta trebuia să aducă probe contrare pentru răsturnarea prezumţiei sus amintite.
