Art 178 al 1,2, art.279 al 3 cod penal Infracţiuni


Sentinţa Penală Nr.138/14.04.2011

Prin rechizitorul parchetului de pe lângă Judecătorie s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.P. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art 178 al 1 şi 2 cod penal şi art 279 al 3 lit”a” cod penal.

Inculpatul audiat în instanţă a recunoscut săvârşirea faptelor solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

În perioada lunilor iulie-august 2010, inculpatul M.P. a găsit într-o zonă împădurită din extravilanul comunei X., jud. Neamţ, două de foc de construcţie artizanală, o puşcă de tip militar cu glonţ şi ţeavă ghintuită alături de muniţia aferentă, precum şi o puşcă de vânătoare cu alice, pe care le-a transportat la domiciliul său, deţinându-le până în prezent. Arma de tip militar a fost utilizată de către învinuit pentru a trage la ţintă în zona împădurită din extravilanul localităţii. Învinuitul nu este membru al vreunei asociaţii de vânătoare şi nu deţine permis de port-armă.

În data de 23.11.2010, în jurul orelor 23,00, învinuitul l-a invitat la domiciliul său din comuna X., pe numitul U.G. de 47 de ani. Pe fondul consumului de alcool şi intenţionând să impresioneze victima şi să-i demonstreze capacitatea de funcţionare a armei, învinuitul a utilizat arma de tip militar pentru a percuta un tub cartuş desertizat, doar cu capsă de aprindere, în direcţia victimei. Repetând operaţiunea, din neatenţie, a introdus un tub cartuş cu glonţ, şi a executat focul de armă asupra victimei, în zona abdomenului, de la scurtă distanţă, numitul U.G. decedând în urma incidentului.

În cauză a fost efectuată asupra armelor de foc şi elementelor de muniţie, o expertiză tehnico-ştinţifică de către specialiştii criminalişti, care concluzionează că :

Arma utilizată în seara zilei de 23.11.2010 de către inculpat este confecţionată artizanal prin folosirea unor componente şi mecanisme ce pot proveni de la arme militare din perioada 1924-1941, diametrul interior al ţevii „la gura ţevii” fiind de 7,92 mm.

Cea de a doua armă este confecţionată artizanal, diametrul interior al ţevii „la gura ţevii „fiind de 17 mm.

Cartuşul cu glonţ găsit în locuinţa inculpatului, este confecţionat artizanal, capsa de iniţiere fiind de tipul celor care se folosesc la cartuşele de vânătoare, tuburile cartuş de acest tip au fost confecţionate industrial în perioada 1940-1945.Cartuşul cu tub de culoare brun roşcată provenind din acelaşi loc, în lungime de 22 mm şi glonţ de cal 9 mm este sertizat. Cele patru tuburi de cartuş de cal 7,92 mm sunt de construcţie industrială, burele sunt confecţionate industrial, pulberea găsită este pulbere explozivă. Cartuşul de vânătoare găsit este confecţionat industrial, capsa este nepercutată iar capătul tubului este sertizat.

Necropsia preliminară realizată de către medicii legişti indică faptul că moartea numitului U.G. a fost violentă; cauza medicală a morţii a fost plaga abdominală împuşcată, cu hemoragie internă masivă consecutivă. Între plaga abdominală şi deces există legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată. Cadavrul prezenta pe lângă plaga abdominală încă o plagă împuşcată la nivelul antebraţului stîng. Morfologia ambelor plăgi pledează pentru producerea lor de la mică distanţă. Sângele recoltat de la cadavru conţinea 2,10 g‰ alcool etilic. Constatările preliminare sunt menţinute şi în Raportul de constatare medico-legală, necropsie. Traiectul glonţului din abdomen parcurge diferite zone, fără a părăsi corpul, glonţul fiind găsit cu ocazia efectuării necropsiei.

Având în vedere că la faţa locului nu a fost găsit un eventual alt glonţ care să fi cauzat plăgile antebraţului, caracteristicile celor două plăgi împuşcate conduc spre concluzia că victima a fost lovită de un singur proiectil care ia traversat antebraţul pătrunzându-i apoi în abdomen.

Situaţia de fapt astfel reţinută rezultă din procesul verbal de cercetare la faţa locului din 23.11.2010 şi planşa foto anexă, concluziile raportului de constatare tehnică-ştiinţifică nr. xxxxxxxx/06.12.2010 şi raportului de constatare medico legală – necropsie nr. xxx/27.11.2010 şi declaraţiile martorilor, coroborate cu declaraţia inculpatului prin care recunoaşte săvârşirea faptelor.

În drept faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de nerespectarea a regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art 279 al 3 lit”a” cod penal cu aplicarea art 320 1 al 7 cod penal şi de ucidere din culpă prevăzută de art 178 al 1 şi 2 cod penal cu aplicarea art 320 1 al 7 cod proc. penală.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art 72 cod penal.

Având în vedere că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor înainte de începerea cercetării judecătoreşti, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanţa va face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art 320 ind. 1 al 7 cod proc. penală.

Având în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârşite, împrejurările comiterii acestora, urmările produse, precum şi elementele care caracterizează persoana şi conduita inculpatului, instanţa apreciază că scopul educativ preventiv al pedepsei va putea fi atins faţă de inculpat prin aplicarea unei pedepse privative de libertate în temeiul art. 33 lit ”a” şi art 34 lit ”b” cod penal va aplica pedeapsa cea mai grea.

Având în vedere că inculpatul nu a mai fost anterior condamnat la o pedeapsă mai mare de 6 luni, pedeapsa ce urmează a fi aplicată de instanţă nu depăşeşte 3 ani, iar instanţa apreciază că scopul pedepsei, având în vedere persoana inculpatului poate fi atins şi fără executarea efectivă a pedepsei, va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepse, potrivit art. 81 cod penal.

Va stabili termen de încercare alcătuit din perioada de 2 ani la care se va adăuga durata pedepsei ce urmează a fi aplicată prin prezenta sentinţă penală, potrivit art. 82 cod penal .

Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor artr.83 cod penal.

Va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art 64 lit ”a”teza II şi lit ”b”cod penal pe durata pedepsei aplicate.

În temeiul art 71 al 5 cod penal va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive .

În temeiul art 118 lit”b” cod penal va dispune confiscarea de la inculpat a armelor de foc şi a muniţiei ridicate de la acesta.

Va dispune confiscarea mijloacelor de probă care urmează să fie distruse după rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art 14 cod proc. penală şi art 998 va lua act că E.U. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Va dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către baroul Avocatură a onorariului pentru asistenţă juridică din oficiu pentru inculpat.

Va lua act că inculpatul a fost asistat de apărător ales în faza de judecată.

În baza art. 191 cod procedură penală va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.