Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, în speţă sunt aplicabile disp. art.47 din OG 2/2001, care prevede că dispoziţiile acestei ordonanţe se completează cu dispoziţiile codului de procedură civilă, iar în ce priveşte dovada contrariului celor reţinute prin procesul-verbal de contravenţie, îi revine petentului sarcina, fiind desigur aplicabile şi reglementările dreptului substanţial în această materie şi anume art.1169-1206 cod civil.aceste prevederi referindu-se la situaţia celui ce face o afirmaţie în faţa instanţei că trebuie să o dovedească.
Din această perspectivă, prima instanţă a apreciat că petentului îi revine sarcina de a proba contrariul celor înscrise în procesul-verbal de contravenţie.De altfel din probatoriul administrat în cauză, rezultă că petentul nici nu a contestat faptul că la data reţinută în actul constatator ar fi circulat cu autocamionul pe o porţiune din DN1 în Judeţul Prahova, pentru a ajunge din Câmpina la Ploieşti.
Instanţa la pronunţarea respingerii plângerii a avut în vedere faptul că prin disp.art.44 alin.2 din OG 43/1997, şi prin Ordinul MTCF 1542/2008, petentului nu îi era permis de luni până vineri să circule pe acea porţiune de drum, că fapta a fost reţinută în procesul-verbal de contravenţie şi că petentul nu a răsturnat prezumţia de legalitate a acestui act.
Împotriva acestei sentinţe,petentul a declarat recurs. În motivare a susţinut că sentinţa pronunţată de Judecătorie conform disp. art.304 pct.9 c.pr.civ. a încălcat şi aplicat greşit legea, respectiv dispoziţiile OG 43/1997 completată cu dispoziţiile cuprinse în ordinul MTCT 1542/2008.Petentul a mai susţinut că nu a trecut pe DN1 şi că nu a încălcat dispoziţiile nici unui act normativ deoarece el nu a circulat în ziua şi la data reţinute de agentul de circulaţie, pe DN1 între Câmpina şi Ploieşti.Tot în motivele de recurs petentul a arătat că nu este de acord cu suţinerea primei instanţe, cum că procesul-verbal de contravenţie s-ar bucura de prezumţia de legalitate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, raportat la motivele invocate de petent prin cererea de recurs precum şi la dispoziţiile legale în materie instanţa reţine următoarele.
Prin cererea introductivă, petentul a arătat că de fapt a trecut prin locul indicat de agentul de poliţie dar că nu avea alt drum de a ajunge la Ploieşti decât traversând DN1 E 60 zonă prin care intra în Băicoi şi apoi în Ploieşti.În acest mod anulează întreaga dezvoltare a motivelor din cererea de recurs. Mai mult, petentul nici nu a mai administrat probe privind faptul că s-ar fi aflat în alt loc decât cel reţinut de reprezentantul intimatei în actul de constatare a contravenţiei.
Chiar dacă OG 2 /2001 nu conţine elemente suficiente privind forţa probantă a actului întocmit de intimată, există dispoziţii în codul civil 1169-1206, care obligă pe cel ce face o afirmaţie în faţa instanţei să o dovedească, deci prin alte probe,(decât procesul-verbal de contravenţie) petentul ar fi putut răsturna prezumţia de legalitate a actului emis de instituţia intimată, dar asemenea probe nu s-au propus spre administrare. În cauză nu a existat nici o îndoială cu privire la cele reţinute în actul constatator deoarece au fost percepute direct de cel ce a încheiat actul, astfel, fiind respectat şi principiul in dubio pro reo.
Este adevărat că în domeniul contravenţional, sarcina probei aparţine celui ce acuză, însă petentul are dreptul de a administra probe, iar dacă vrea să obţină anularea actului constatator pentru inexistenţa faptei,trebuie să răstoarne prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal. Practica relativ constantă a instanţelor naţionale, în astfel de cauze,se bazează pe regula, mai sus menţionată şi aplicată de prima instanţă în prezenta speţă. Prin urmare, cel care pretinde că situaţia de fapt reţinută în actul constatator, nu corespunde realităţii,trebuie să dovedească aceasta.
În acest fel, prima instanţă, a respectat petentului garanţiile cuprinse la art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Sub aspect formal, procesul- verbal de contravenţie a fost întocmit cu respectarea disp.art.16 şi 17 din OG 2/2001, respectiv critica faptului că procesul verbal contestat, nu cuprinde date privind locul săvârşirii faptei, nu poate fi primită, deoarece prin plângere nu s-a contestat acest fapt şi nci corectitudinea înscrerii lui astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosar.
În consecinţă, instanţa de recurs , a constatat că sentinţa pronunţată de Judecătorie a fost dată în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, astfel cum au fost analizate mai sus, precum şi raportat la starea de fapt ce a fost corect reţinută. Astfel că, instanţa de recurs, a apreciat că nici unul din motivele invocate de petent prin cererea de recurs, astfel cum au fost analizate mai sus, nu poate fi încadrat în disp. art.304 c.pr.civ, şi nici în disp. art.304/1c.pr.civ. În consecinţă, conform disp.art.312 alin.1 c.pr.civ. recursul a fost respins ca nefondat
